Turneul European al Pastorului Russell

Partea a II-a — Acasă şi spre casă

R4629a W. T. 15 iunie 1910 (pag. 195-199)

Duminică, 1 mai, am petrecut-o în Roma. Am avut un serviciu public, unul care a indicat interesul adânc al celor relativ puţini prezenţi. Probabil s-au găsit la fel de multe boabe de grâu chiar dacă întrunirea ar fi fost mai mare. „Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi.” Totuşi ca întreg, întrunirea a fost o dezamăgire destul de mare, şi a fost departe de a împlini prezicerea făcută cu privire la o participare mare — bazată pe ceea ce se presupuneau a fi nişte aranjamente foarte generoase pentru un auditoriu mare într-o zonă centrală şi foarte multă publicitate. Fratele drag care a avut în sarcină chestiunea, fără îndoială şi-a folosit cea mai bună judecată, dar experienţa lui în asemenea chestiuni a fost limitată. Am pronunţat dezamăgirea cu un „H” (în l. engleză „Disappointment” adică „dezamăgire”, dar dacă este scris cu H devine „His appointment”, având sensul de „voia Lui”, n.t.) şi am avut încredere că Domnul poate şi va supraveghea chestiunea după propria Sa înţelepciune. Sperăm să auzim mai departe de interesul unora prezenţi cu acea ocazie. Textul nostru a fost din Romani 1:16.

N-am avut nicio întâlnire la Veneţia sau la Viena, şi am mers mai departe la Varşovia, Rusia. Acolo am petrecut un timp foarte plăcut cu o adunare de cam douăzeci. Fraţii Rutherford şi Koetitz ne-au însoţit, şi cel din urmă a servit ca traducător. Cea mai mare atenţie a fost acordată când am încercat să arătăm diferitele aspecte ale Adevărului Prezent — accentuând în special doctrina Răscumpărării. Am încercat în mod special să clarificăm cum S-a predat Isus Tatălui ca jertfă şi că ceea ce a depus ca drept pământesc era Preţul de Răscumpărare, care, la timpul cuvenit, la sfârşitul acestui veac, îl va preda dreptăţii „pentru păcatele poporului”. Am arătat că aceasta încă nu s-a făcut, că lumea încă „zace în Cel Rău”şi sunt copii ai mâniei, şi că doar Biserica a scăpat.

Am arătat că binecuvântările restabilirii care vor veni pentru lume foarte curând nu sunt binecuvântările pe care le căutăm noi, cei care sperăm să fim din clasa Miresei şi să ajungem la natură spirituală şi comoştenitori cu Domnul nostru. Am arătat că preţul de răscumpărare, încă neplătit, este în mâinile Dreptăţii, în contul Răscumpărătorului, şi că, în timpul acestui Veac Evanghelic, El atribuie meritul jertfei Sale tuturor celor care devin urmaşi în urmele Sale. Acestora El le atribuie suficient din merit ca să le acopere lipsurile pentru ca astfel jertfele lor să poată fi acceptabile. Pe baza acestei atribuiri, ,jertfele sunt acceptabile pentru Tatăl, după cum spune apostolul (Rom. 12:1): „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, aceasta este slujirea voastră înţeleaptă”. Am vorbit fraţilor dragi cam patru ore, am luat prânzul cu ei şi am luat trenul de noapte spre Berlin.

La Berlin am avut un timp de părtăşie la fel de interesant cu prietenii Adevărului. Am avut o cină comună — cam două sute. După aceea le-am vorbit timp de cam două ore, subiectul fiind acelaşi ca la Varşovia. Apoi a urmat o gustare în comun la care participarea a fost generală, şi mai târziu adunarea de seară, la care participarea a fost bună. Mulţi dintre fraţi ne‑au însoţit la gară urându-ne la revedere, când am plecat spre Biroul Filialei din Germania, aflat la Barmen.

La Barmen am avut o ocazie plăcută aproape două zile, vorbind prietenilor dragi cam şapte ore în total. Un serviciu a fost pentru public, la care au participat aproape 800, mulţi dintre ei manifestând un interes adânc. Întrunirile Bisericii au variat ca număr pentru că nu toţi au putut să participe la toate întrunirile, datorită serviciului şi altor obligaţii. Aici am accentuat din nou Ispăşirea pentru păcat, şi am arătat lucrarea Mijlocitorului dintre Dumnezeu şi oameni în timpul Veacului Milenar, bazată în întregime pe sacrificiul merituos al Răscumpărătorului nostru, început la Iordan şi sfârşit la Calvar. Am arătat aranjamentul plin de har prin care meritul acelui sacrificiu ne este atribuit nouă care acceptăm invitaţia divină de a deveni moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Isus Cristos în moştenirea cerească, şi în lucrarea de binecuvântare a tuturor familiilor pământului, ca Sămânţă a lui Avraam.

Ne-am străduit să clarificăm foarte bine că meritul ispăşirii stă în jertfa Răscumpărătorului şi că Biserica este onorată prin aceea că-i este permis să sufere împreună cu Domnul ei, iar aceasta este o condiţie fără de care nu poate spera să domnească împreună cu El. După o perioadă agreabilă de părtăşie şi studiere împreună a Cuvântului lui Dumnezeu, ne‑am despărţit de dragii prieteni, dintre care mulţi ne‑au însoţit la gară, cântându-ne de rămas bun la peron.

Amintiri din trecutul întunecat

Am ajuns la Harwich în dimineaţa următoare, duminică 8 mai. Spre plăcuta noastră surprindere, un comitet al Bisericii din Londra ne-a întâmpinat aici şi a călătorit împreună cu noi spre metropolă, însoţindu‑ne la micul dejun în vagonul restaurant, iar în timpul călătoriei arătându-ne puncte de interes. Unul dintre acestea a fost un loc unde cam cu trei secole în urmă un tânăr de 19 ani a fost ars de viu ca eretic datorită credinţei lui în Biblie şi a slujirii învăţăturii ei, în contrast cu presupusa ortodoxie a timpului. La un alt punct pe acelaşi traseu am trecut pe lângă un monument ridicat în memoria a şaptesprezece martirizaţi datorită loialităţii lor faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Iar în Londra am remarcat Biserica Memorială de la Smithfield Corners care comemorează mai multe martiraje pentru Adevăr.

Ne-am gândit că ţara care a fost martora unei asemenea loialităţi faţă de Cuvântul lui Dumnezeu cu secole în urmă trebuie să aibă încă mulţi locuitori loiali Scripturilor, şi care nu sunt dispuşi să fie mulţumiţi cu „noua teologie” a zilelor noastre, marcată de doctrinele Evoluţiei şi de negarea inspiraţiei Scripturilor de către „criticii radicali”.

Deşi am ajuns la gara din Londra la o oră matinală pentru duminică (ora opt), am găsit aşteptându‑ne aici aproape o sută de prieteni dragi ai Adevărului, din oraş şi din suburbii, cu ochii strălucitori şi cuvinte încurajatoare. Între aceştia era fr. Hemery, reprezentantul Societăţii la Londra, câţiva dintre Bătrânii din Londra, şi fraţii Driscoll şi Jones din America. Datorită unui aranjament prestabilit, prietenii dragi s-au abţinut de la a da mâna atunci, să nu fie obositor pentru noi, dar mai târziu când am văzut cât de doritori erau cu toţii, şi cum unii din ei au venit cu bicicleta cam cincizeci de kilometri pentru a fi acolo ca să ne salute, ne-a părut rău că nu am încălcat restricţia făcută pentru protejarea noastră — ne-a părut rău că nu am dat mâna cu fiecare dintre ei individual, ca un semn al iubirii noastre şi al deosebitei plăceri de a ne întâlni cu ei.

Ne-am propus să nu ne mai reţinem de la nici o ocazie viitoare de felul acesta, ci să ne sprijinim pe harul şi puterea Domnului cu acea ocazie, şi să ne îngăduim nouă înşine şi prietenilor care ne salută plăcerea acestui fel de ocazii. Totuşi, ne folosim de această ocazie să le sugerăm unora dintre prieteni că nu trebuie să încerce să‑şi demonstreze toată iubirea lor printr-o strângere de mână — să nu ne strângă prea tare mâna. Spiritul este binevoitor şi carnea este tare de multe ori. Mulţimea mare adunată la gară, venită să ne întâmpine, a părut cu atât mai demnă de remarcat când am aflat că în cele zece zile de dinainte prietenii dragi au fost angajaţi foarte energic în a face publicitate întrunirii noastre, care a fost ţinută în seara zilei în care am sosit. Când vă informăm că 750.000 de exemplare din Tribuna Poporului au fost distribuite în Londra de către prietenii în Adevăr, veţi înţelege că unii dintre ei din necesitate trebuie să fi fost obosiţi datorită străduinţei lor. De aceea numărul lor de la gară la ora aceea şi zelul manifestat prin prezenţa lor au fost cu atât mai demne de remarcat. Putem fi siguri că o astfel de iubire şi loialitate faţă de Domnul, faţă de Adevăr şi faţă de noi ca servitorul lor, i-a pregătit pe aceşti prieteni dragi activi pentru mai multe binecuvântări de la Domnul în legătură cu întrunirea avută.

Royal Albert

Trei servicii publice s-au ţinut în această cea mai impunătoare Sală de Conferinţe din lume, în cele trei duminici seara cât timp am stat în Marea Britanie. Prima a fost în seara zilei sosirii noastre, 8 mai. A fost o adunare grandioasă de oameni foarte inteligenţi, din care se pare că majoritatea erau bărbaţi. Fratele Col. Sawyer a servit să conducă programul. Subiectul nostru a fost „Lumea de apoi”. Cum Regele murise cu o zi înainte, subiectul a părut remarcabil de potrivit. Am început discursul nostru cu câteva cuvinte făcând referire la Rege, după cum urmează:

„Am aflat în Germania de moartea distinsului vostru monarh, Eduard al VII-lea. Mi-am dat seama că nu numai naţiunea voastră, ci întreaga creştinătate a pierdut un Sfătuitor discret dar înţelept, o forţă pentru pace şi bunăvoinţă între oameni. Mă folosesc de această ocazie să exprim acestei mari audienţe compasiunea mea, care vă asigur este împărtăşită de marea majoritate a concetăţenilor mei americani. Primul meu gând a fost ca, din respect faţă de ilustrul defunct, de familia şi de naţiunea lui, acest serviciu să fie amânat. Dar al doilea gând al meu a fost tocmai contrariul. Desigur că nu există un moment mai potrivit să discutăm despre „Marea lume de apoi”. Există, mulţumită lui Dumnezeu, o „lume de apoi” pentru regi dar şi pentru ţărani — iar îndoliata familie regală şi naţiunea îndoliată are nevoie de mesajul din Cuvântul lui Dumnezeu, în special acum. Şi, din moment ce probabil nu se va mai aduna în această capitală a Imperiului un public mai reprezentativ, am de oferit o sugestie care cred că va primi aprobarea voastră. Aceasta este ca, înainte de a începe cu rugăciune, să ne arătăm compasiunea faţă de familia regală în pierderea lor, prin a ne ridica în picioare. După o rugăciune scurtă în care a fost amintită şi familia regală, congregaţia s-a unit în cântarea considerată a fi favorita regelui decedat, „Mai aproape, Doamne, către Tine”. Cu câteva momente înainte de a ne ruga, congregaţia, cu capetele plecate, s-a rugat în linişte. Ocazia a fost foarte impresionantă.

Prezentând „Lumea de apoi”, am arătat vederile general acceptate de Catolici şi Protestanţi, şi apoi, în contrast cu acestea, prezentarea Bibliei, care am afirmat că este nu doar vederea adevărată, ci şi singura vedere logică. Am arătat viitorul Bisericii în glorie şi paşii de perseverenţă răbdătoare care conduc la aceasta. Am arătat că în timp ce Biblia arată şi crezurile mărturisesc, că numai o turmă mică vor fi moştenitori în Împărăţie cu Cristos, totuşi există o altă mântuire, care este pentru lume. Mântuirea pământească a lumii am pus-o în contrast cu cea cerească, a Bisericii. Am arătat că aceasta va fi o restabilire la perfecţiune mintală, morală şi fizică, ce va fi atinsă în timpul miei de ani a domniei glorioase a lui Mesia, pentru care noi ne rugăm, „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Am arătat pregătirea Divină pentru un Paradis pământesc, pentru acei fii ai lui Adam restabiliţi care vor accepta aranjamentul Divin făcut pentru ei, şi că toţi ceilalţi vor fi distruşi în Moartea a Doua.

Am arătat că aceasta este o perspectivă foarte diferită de cea obişnuită, prezentată în crezurile creştinătăţii. În timp ce nu duc la cer pe mai mulţi decât pe acei evlavioşi şi aleşi, după cum indică Biblia, toate crezurile încredinţează restul omenirii fie secolelor de tortură în Purgatoriu, fie unei veşnicii de chin în iad. Am arătat cât de nescripturală şi nerezonabilă este această propunere şi am arătat, în limbajul Scripturii, că asigurarea lui Dumnezeu este o înviere a morţilor, ca o speranţă atât pentru Biserică, precum şi pentru lume — Biserica prin Întâia Înviere la glorie, onoare şi nemurire.

Am arătat că glorificarea celor aleşi pe plan spiritual ca „Sămânţa lui Avraam” spirituală, Scriptura o declară a fi tocmai cu scopul de a binecuvânta toate familiile pământului — pe cei nealeşi — dându-le deplina ocazie să vină la cunoştinţa Domnului şi a dreptăţii, şi să se folosească de o parte din mila şi iertarea lui Dumnezeu, oferită tuturor celor doritori şi ascultători, de viaţă veşnică. Atenţia a fost bună cam două ore. Administratorii sălii au remarcat că în experienţa lor n-au mai întâlnit ca un public să stea să asculte atât de mult timp. Credem că s-a făcut ceva bine, că unii au fost aduşi mai aproape de Domnul, că au fost făcuţi să aprecieze mai mult iubirea, dreptatea, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu. Ziarele erau atât de pline de ştiri cu privire la decesul Regelui Eduard al VII-lea şi la aranjamentele funeraliilor lui, precum şi cu privire la alţii din familiile regale aşteptaţi să participe, încât cu privire la predică au apărut comentarii foarte limitate.

Bristol, Manchester,

Otley, Nottingham

Ziua de luni am petrecut-o în Londra, aşteptând răspunsul Domnului la rugăciunea noastră, ca să putem fi îndrumaţi spre o zonă mai adecvată pentru Birourile din Londra, şi spre un loc mai central pentru serviciile obişnuite ale bisericii. Am aflat multe, dar n-am realizat nimic. Se pare că este dificil de aflat locuri potrivite.

Marţi ne-a adus la Bristol unde se află o foarte interesantă adunare de Studenţi ai Bibliei în părtăşie cu noi. O delegaţie numeroasă ne‑a întâmpinat la gară, s-a ocupat de înviorarea noastră şi ne-a dus la locul de întrunire. Sesiunea de după-amiază a fost pentru interesaţi, şi am fost plăcut surprinşi să vedem cât de mulţi erau atât de adânc interesaţi încât şi-au aranjat afacerile şi treburile casei ca să fie liberi să participe la întruniri. Bineînţeles că nu toţi aveau afaceri proprii şi capabili să-şi gestioneze propriul timp, totuşi faptul că mulţi au vrut să fie prezenţi, evident i-a îndrumat în direcţia în care Domnul le-a deschis uşa. Cam 135 au fost prezenţi la serviciul de după‑amiază şi cam 650 la serviciul de seară, care a fost pentru public.

La serviciul de după-amiază ne-am străduit să accentuăm importanţa de a rămâne în picioare — de a nu cădea de la Domnul şi de la Adevăr. Am arătat care au fost condiţiile pe baza cărora Domnul ne-a acceptat în calitate de copii ai Săi, ne-a introdus în familia Sa şi la cunoştinţa Adevărului. Am arătat necesitatea ca spiritul iubirii şi al loialităţii să rămână cu noi, ca să putem avea în continuare îndrumarea şi binecuvântarea Divină, şi că iubirea este lucrul principal. Pe lângă aceasta am arătat legătura dintre preţul de răscumpărare şi eliberarea lumii. Am arătat că a fost necesar ca Isus să moară, „Cel Drept pentru cei nedrepţi”, pentru a avea preţul de răscumpărare cu care să răscumpere Biserica şi mai târziu lumea. Dumnezeu L-a înviat din morţi ca fiinţă spirituală aşa încât să aibă drepturile pământeşti pentru a le da omenirii.

De asemenea am atras atenţia asupra faptului că obţinerea preţului de răscumpărare de către Domnul nostru prin jertfirea Sa este un lucru total diferit de plătirea acelui preţ de răscumpărare Dreptăţii Divine pentru păcătoşi. El S-a dat să fie preţul de răscumpărare pentru păcatele lumii cu aproape nouăsprezece secole în urmă. Predarea Sa a fost plăcută Tatălui, şi ceea ce a jertfit a devenit preţul de răscumpărare pentru întreaga lume — cu totul suficient pentru Adam şi întreaga lui rasă oricând ar fi acesta aplicat. Am arătat că încă nu l-a aplicat pentru lume şi de aceea lumea încă „zace în Cel Rău”, încă este sub condamnare Divină, încă neîmpăcată — aşteptând „timpul potrivit” al lui Dumnezeu când răscumpărarea şi privilegiile ei vor fi date ca mărturie tuturor.

Am arătat că mărturia cu privire la valoarea morţii Domnului nostru ca preţ de răscumpărare ne‑a fost dată deja nouă — celor care cred, casei credinţei, Bisericii. Noi am primit mărturia, şi împreună cu ea Dumnezeu ne-a trimis o invitaţie să devenim asociaţi cu Fiul Său, Domnul şi Răscumpărătorul nostru, în toată lucrarea Sa mare de binecuvântare a tuturor familiilor pământului în veacul viitor, când în gloria Împărăţiei Milenare va sluji lumii ca Mijlocitor al ei, stând între oameni şi Dumnezeu. Atunci El va mulţumi Dreptatea Divină prin aplicarea meritului Său pentru păcatele întregului popor. Ca urmare a acestei mulţumiri, toţi vor fi predaţi Lui şi va începe Împărăţia Sa Milenară. Tatăl Îi va supune toate lucrurile, acceptând preţul de răscumpărare ca o mulţumire deplină pentru păcatele tuturor. În timpul miei de ani Mijlocitorul, Cristos Capul şi Biserica Trupul Său, Cristos Mirele şi Biserica Mireasa, moştenitoare împreună cu El, vor domni pentru a ridica omenirea afară din păcat, degradare, moarte — sus la perfecţiunea minţii, a corpului şi a valorilor morale.

În tot timpul Împărăţiei Mijlocitoare omenirea nu va fi supusă Tatălui, ci intermediarului, Mijlocitorului, marele Proroc, Preot, Împărat, Judecător, compus din mulţi membri. La încheierea domniei Mijlocitoare, când toţi cei ce nu vor vrea să facă progres vor fi nimiciţi în Moartea a Doua, şi când toţi cei binevoitori şi ascultători vor fi fost scoşi afară din starea de păcat şi moarte la perfecţiune — atunci Cristosul, Cap şi Corp, va preda Împărăţia Tatălui. De atunci încolo nu va mai exista mijlocire, nici lucrare sau Împărăţie mijlocitoare, pentru că nu va mai fi necesar. Fiecare om va fi perfect şi în stare să stea la proba Dreptăţii, şi i se va cere aceasta din momentul când Mijlocitorul se va retrage şi va preda Împărăţia lui Dumnezeu, chiar Tatălui. 1 Cor 15:24.

I-am îndemnat pe prieteni la credincioşie, la zel iubitor, la îndurare răbdătoare, la dezvoltarea roadelor şi harurilor Spiritului, ca să poată fi socotiţi vrednici de asociere cu Răscumpărătorul în lucrarea Împărăţiei Sale în calitate de preoţi şi regi antitipici ai lui Dumnezeu, membri ai Mijlocitorului antitipic între Dumnezeu şi oameni. Serviciul pentru public seara (cam 600) a fost excelent, când ne amintim de agitaţia generală prilejuită de moartea şi funeraliile Regelui; de asemenea să ne amintim că întrunirea a fost într-o seară din cursul săptămânii. Subiectul nostru a fost „Trecutul, prezentul şi viitorul omului” şi l‑am prezentat în modul obişnuit. Am rămas peste noapte, şi când am luat trenul miercuri dimineaţa, pe peron era o mulţime de prieteni. Unii dintre ei ne-au însoţit până la următoarea noastră întâlnire. Cei rămaşi pe peron ne-au făcut cu mâna de rămas bun, iar noi le-am zis la revedere, exprimându-ne aprecierea faţă de zelul lor iubitor manifestat în atâtea feluri, şi că sperăm ca ei să se dovedească credincioşi până la sfârşit şi să primească coroana vieţii.

Taina Domnului

La Manchester am fost întâmpinaţi la gară de o considerabilă delegaţie a Bisericii şi am fost invitaţi la masă. După aceea ne-am adresat unei mulţimi de vreo 300 în sala lor obişnuită. Atenţia a fost profundă şi ulterior am fost salutaţi călduros. Am vorbit din textul, „Prietenia [taina — după engleză, n. t.] Domnului este cu cei care se tem de El [Îl respectă], ca să-i facă să cunoască legământul Său” (Psa. 25:14). Am analizat cât de atent a păzit Domnul tainele planului Său, aşa încât niciodată n‑au fost cunoscute decât de sfinţi, cei reverenţioşi. Am analizat subiectul legământului Său şi că acesta trebuie să fie arătat sau descoperit chiar şi sfinţilor Săi, altfel n-ar putea fi înţeles. Am remarcat legământul lui Israel făcut la Sinai şi faptul că este încă în vigoare; că n-a încetat la cruce, decât aşa cum declară sf. Pavel — a încetat în ceea ce-i priveşte pe acei evrei care au murit faţă de Lege şi s-au unit cu Cristos. „Hristos este sfârşitul Legii, pentru îndreptăţirea oricărui credincios”, dar nu este sfârşitul Legii pentru alţii.

Legământul Legii a stăpânit asupra evreilor şi va continua să stăpânească până când marele Mijlocitor antitipic va păşi înainte şi va inaugura pentru Israel aranjamentul mai bun, numit Noul Legământ [al Legii]. Acesta nu va avea o Lege nouă, pentru că Legea dată lui Israel era dreaptă, sfântă, perfectă, dar va avea un nou Mijlocitor, mai capabil decât Moise, şi El va putea să arate milă faţă de popor mai eficient, pentru că poziţia şi autoritatea Sa ca Mijlocitor se va baza pe „jertfe mai bune” decât acelea pe care Moise cel tipic le-a oferit în mod tipic. Dar acest mare Mijlocitor antitipic nu-şi poate începe marea lucrare până la completarea Sa prin asocierea Bisericii cu Sine ca „membri” ai Săi, şi aceasta nu va fi completă până când se vor completa acele „jertfe mai bune”. Am văzut că această lucrare de oferire a „jertfelor mai bune” încă progresează şi că Veacul Evanghelic este „Ziua Ispăşirii” antitipică. La încheierea ei Mijlocitorul, Cap şi Corp, va fi complet şi glorificat, şi va inaugura Noul Legământ cu Israel în armonie cu făgăduinţele. Noul Legământ va prelua Vechiul Legământ şi pe toţi oamenii care au fost sub el, şi numai aşa va putea Legământul Legii, instituit de Moise, să-şi găsească împlinirea în antitipul lui.

Astfel a declarat sf. Petru: „În adevăr, Moise a zis: «Domnul, Dumnezeul vostru vă va ridica, dintre fraţii voştrii, un Proroc ca mine [eu sunt asemănarea sau tipul Lui, preumbrind într-un mic mod pe acel mare proroc]; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului»” (Fapt. 3:22, 23). Toţi cei care atunci nu se vor conforma marelui Mijlocitor antitipic vor pieri în Moartea a Doua, dar mai întâi vor trebui să ajungă să-L cunoască. Toţi ochii orbi trebuie să fie deschişi şi toate urechile surde să fie destupate. Întregul Veac Evanghelic a fost rezervat, în ordinea Divină, pentru ridicarea acestui mare Proroc asemenea lui Moise — marele Mijlocitor al Noului Legământ. Isus a fost ridicat mai întâi, „Cap peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui”. După aceea apostolii au fost ridicaţi ca membri ai Corpului Său, şi de atunci încoace s‑au făcut selecţii dintre oamenii din orice naţiune şi zonă. Marele Mijlocitor antitipic va fi în curând complet.

Tip şi antitip

În măsura în care intra antitipul, tipul se sfârşea, dar numai acea parte, nu mai mult. Astfel, viţelul tipic de ispăşire şi-a găsit antitipul în „Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi”, iar marele preot tipic şi-a găsit un antitip în Isus Cristos „Marele Preot al mărturiei noastre”, sau al rânduielii noastre, iar sacrificarea viţelului şi-a găsit antitipul în consacrarea şi moartea lui Isus. Tot aşa preoţimea subordonată îşi găseşte antitipul în Biserica consacrată, după cum declară sf. Petru. Astfel şi ţapul Domnului din ziua ispăşirii îşi găseşte antitipul în carnea celor care sunt acum consacraţi să umble în urmele lui Isus. După cum acel ţap l-a urmat pe viţel afară din tabără pentru a fi ars, tot aşa apostolul ne îndeamnă: „Să ieşim deci afară din tabără, la El, purtând batjocorirea Lui” — afară din favoarea şi aprecierea şi părtăşia umană, pentru că, „dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El”. Acest ultim aspect al tipului amintit la urmă încă nu s-a împlinit complet, de aceea celelalte aspecte ale tipului privitoare la Legământul Legii şi la ziua lui de ispăşire încă nu şi-au găsit o împlinire, dar „nu va trece o iotă sau o frântură de literă”. Toate se vor împlini la timpul cuvenit. Marele Proroc, antitipul lui Moise, va fi complet în scurt timp şi va fi ridicat dintre fraţii lui, şi apoi va fi făcută o a doua aplicare a sângelui Său „pentru tot poporul”. Deci, având în vedere acea lucrare răscumpărătoare — acea plătire a preţului de răscumpărare pentru toţi — întreaga lume va fi predată marelui Mijlocitor, Preot şi Rege. El Îşi va lua marea Sa putere mijlocitoare şi Îşi va începe domnia pentru înlăturarea Păcatului şi a Morţii şi pentru ridicarea celor care vor vrea şi vor asculta din rasa lui Adam.

Prietenii dragi din Manchester au distribuit foarte mult material de voluntariat — cam o sută de mii de exemplare din Tribuna Poporului, pe lângă alte metode de publicitate prin intermediul ziarelor etc., etc. Un public bun, de oameni foarte inteligenţi, a ascultat absorbit prezentarea noastră cu tema „Marea lume de apoi”. În ziua următoare, joi 12 mai, ne-am luat rămas bun încă o dată şi am plecat la Otley.

n-au avut multă rădăcină

Otley este un loc mai mic decât obişnuim să vizităm cu asemenea ocazii, dar lucrarea de acolo a avut un început interesant. Cu câtva timp în urmă un tânăr, Bătrân al Bisericii Metodiste Timpurii, a cumpărat un exemplar din Planul Veacurilor de la un chioşc de cărţi folosite. Acesta l-a impresionat adânc şi l-a împrumutat la cinci dintre colegii săi, predicatori în aceeaşi Biserică. Toţi cei şase au primit Adevărul cu zel. Asupra lor a venit o violentă împotrivire şi denaturare în legătură cu recunoaşterea publică a iubirii lui Dumnezeu şi a Planului Său Divin al Veacurilor. Sub influenţa acelei persecuţii, jumătate din ei au respins Adevărul cam în felul în care descrie Domnul în pildă, pentru că n-aveau rădăcini; când a răsărit soarele persecuţiei s-au veştejit. Ne‑am bucurat să-i întâlnim pe cei trei care au rămas fermi şi au fost bucuroşi, conform aranjamentelor lor, să ne adresăm publicului, luând ca temă, „Hoţul în paradis, Bogatul în iad şi Lazăr în sânul lui Avraam”. A fost acordată mare atenţie din partea unui public foarte inteligent. În după-amiaza de dinaintea întrunirii ne‑am adresat celor interesaţi, în număr de cam şaizeci, dintre care unii au venit din regiunile apropiate. Am discutat cu ei invitaţia glorioasă acordată „Adunării Dumnezeului Celui viu” şi chemarea făcută ei — de a fi Mireasa Fiului Său şi împreună moştenitoare în Împărăţia Sa, punând în faţa minţii lor privilegiul glorios astfel acordat şi bogăţiile harului care aduc binecuvântare. I‑am îndemnat pe toţi la credincioşie chiar până la moarte în a urma în urmele lui Isus; şi i-am asigurat pe toţi aceştia, în numele Învăţătorului, de „cununa care nu se poate veşteji, a slavei”.

Următoarea noastră oprire a fost la Nottingham. Aici am avut iarăşi o ocazie plăcută şi profitabilă de părtăşie cu casa credinţei, în număr de aproape nouăzeci. Din nou am conchis că gândul cel mai important pentru prieteni trebuie să fie în direcţia studiilor noastre recente cu privire la Legăminte şi la Mijlocitorii acestora. Urmărind tema cam la fel cum am făcut şi în alte locuri, ne-am străduit să clarificăm în mod special distincţia potrivită între ce înseamnă un „Avocat” şi un „Mijlocitor”. Un Mijlocitor stă între două persoane în vederea împăcării şi aducerii lor împreună. Astfel Cristosul glorificat în timpul Împărăţiei Sale Milenare va sta între Dumnezeu şi oameni. După mulţumirea Dreptăţii prin aplicarea meritului jertfei Sale sfârşite la Calvar, marele Mijlocitor îşi va asuma sarcina de a deschide ochii lumii oarbe, de a destupa urechile surde, şi a-i disciplina şi corecta astfel încât să aprecieze pe Dumnezeu şi aranjamentul Său plin de har pentru ei, şi astfel să vină în armonie cu Împărăţia Sa Milenară. Prin pedepse şi răsplăţi, aceasta va ridica pe oameni sus, sus, sus, afară din starea de păcat şi moarte la absolută perfecţiune umană. Atunci cei ascultători, fiind perfecţi, vor fi în stare să stea înaintea lui Dumnezeu, şi Mijlocitorul îi va preda Tatălui pe toţi cei care se vor fi întors de la păcat şi prin meritul jertfei Sale au fost aduşi înapoi la perfecţiune umană. Atunci El va renunţa la funcţia Sa ca Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, pentru că nu va mai exista nimeni care să aibă nevoie astfel de Mijlocitor.

Dar înainte de a-Şi începe lucrarea de Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, marele nostru Răscumpărător face o lucrare pentru Biserică în acord cu aranjamentul Tatălui. În timpul acestui Veac Evanghelic, El se oferă să fie Avocatul tuturor celor care au urechi de auzit şi inimi recunoscătoare, şi care se întorc de la păcat ca să-L servească pe Dumnezeul Cel viu după cea mai bună capacitate a lor, şi care exercită credinţă în Răscumpărătorul şi se apropie de Tatăl prin El. Cei care astfel se apropie de Dumnezeu, se apropie de îndreptăţire prin credinţa lor şi prin ascultarea lor. Acestora Dumnezeu le spune: „Apropiaţi-vă de Mine şi eu Mă voi apropia de voi” (Iac. 4:8). Fiecare pas înainte pe care aceştia îl fac de la păcat spre dreptate este un pas spre Dumnezeu, spre îndreptăţire, bazat pe credinţa în Dumnezeu, spre o relaţie de Legământ. Dumnezeu Se apropie de aceştia în aceeaşi măsură. La început ei sunt îndreptăţiţi la o părtăşie cu Dumnezeu, după cum Avraam a fost îndreptăţit prin credinţă şi ascultare. Dar chemarea din timpul de acum este pentru a deveni fii şi împreună moştenitori cu Cristos în Împărăţia Sa.

Prin urmare, acestora care se apropie de El, Tatăl le indică pe Isus, „Calea şi adevărul şi viaţa”, iar mesajul Lui este, „nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Cei care doresc părtăşie deplină cu Dumnezeu, ca să aibă binecuvântarea vieţii veşnice, pot spera s-o obţină numai prin acceptarea prin credinţă a meritului jertfei lui Cristos şi prin consacrarea lor pentru a fi ucenicii Săi şi a umbla în urmele Sale. Credinţa, aşa cum a avut şi a exercitat Avraam atât de frumos, nu l-a putut aduce mai aproape de Dumnezeu decât la o îndreptăţire la părtăşie şi să primească o anumită binecuvântare promisă, o „înviere mai bună”. Dar cei care acum vin la Dumnezeu, având în vedere jertfa lui Cristos, Îl pot accepta ca Avocatul lor, şi prin El să fie prezentaţi pe deplin Tatălui, şi pot să intre pe deplin în relaţie de legământ cu El ca fii. Nu există altă invitaţie în prezent decât aceea a unei devotări depline a spiritului faţă de voia Tatălui; doar aceştia sunt căutaţi acum.

Atribuirea meritului Său

Pentru aceştia Avocatul stabilit declară că este dispus să le fie Avocat — să Se angajeze să fie purtătorul lor de cuvânt la Tatăl şi să completeze în ochii Tatălui pentru toate scădinţele cărnii lor, ca să‑i facă în stare să ofere (Mal.3:3) o jertfă în dreptate pe care Dumnezeu o poate accepta. Am arătat că toţi aceştia chemaţi să fie urmaşii lui Isus au avut, spre deosebire de Conducătorul lor, corpuri slabe, imperfecte, cu lipsuri. Ei au fost „copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”, dar au ieşit din acea stare pentru că şi-au întors inima spre Dumnezeu şi departe de păcat, şi prin acceptarea căii stabilite de El în Cristos. Dar deşi sunt mulţi paşi prin care te poţi apropia mai repede sau mai încet de Dumnezeu, totuşi există un standard care trebuie atins înainte ca cineva să poată fi acceptat de Tatăl ca membru al Corpului lui Cristos. Acel pas este deplina consacrare chiar până la moarte. Atunci Răscumpărătorul le atribuie acestora o parte din meritul Său astfel încât să completeze ceea ce-i lipseşte păcătosului, şi astfel Tatăl să-l poată accepta ca jertfă. Aceasta este în acord cu cuvintele apostolului din Romani 12:1. Jertfele noastre prin ceea ce sunt, nu sunt sfinte şi plăcute lui Dumnezeu, ci sunt acceptate numai datorită relaţiei noastre cu marele Avocat. Avocatul nostru atribuie suficient din meritul Său ca să completeze ce ne lipseşte nouă. Dacă îi lipseşte cuiva 50 la sută, Domnul nostru îi atribuie acel 50 la sută. Dacă altuia îi lipseşte 25 la sută, i se atribuie acea cantitate. Dacă altuia îi lipseşte 75 la sută, acea cantitate i se atribuie — fiecăruia conform nevoilor sale din abundenta îndestulare a Celui care ne-a iubit şi ne-a cumpărat cu propriul Său sânge.

Imediat ce Răscumpărătorul nostru face această atribuire a meritului Său pentru noi, în ochii Tatălui suntem deplin îndreptăţiţi de toate lucrurile — ca şi cum niciodată n‑am fi păcătuit. Având în vedere această îndreptăţire, Tatăl acceptă jertfa noastră ca sfântă şi plăcută şi ne concepe cu Spiritul Său sfânt. Am îndemnat pe prieteni să-şi aducă aminte că în acest fel au intrat ei în relaţie de legământ cu Dumnezeu, şi că îşi pot menţine acea relaţie doar continuând jertfirea lor pe altar — dându-şi viaţa pentru fraţi şi în serviciul lui Dumnezeu în general, „cât avem ocazie, să facem bine la toţi, dar mai ales celor din casa credinţei”. Le-am amintit că această relaţie de legământ în care a intrat Biserica nu este prin Legământul Legii lui Moise, nici prin Noul Legământ [al Legii], care va lua locul vechiului Legământ al Legii cu Israel, sub Mijlocitorul mai bun, şi care va opera în timpul Veacului Milenar şi-i va aduce în armonie cu Dumnezeu şi în relaţie deplină de legământ doar la încheierea Mileniului.

Relaţia noastră de legământ, în care intrăm imediat cu ajutorul marelui nostru Avocat, ne aduce imediat în părtăşie, în poziţia de fii; şi imediat ne face moştenitori împreună cu Isus Cristos Domnul nostru la moştenirea cerească. De aceea nu mai suntem străini, ci fii. Nu numai că între noi şi Dumnezeu nu stă un Mijlocitor, dar nici nu ne-a adus la Dumnezeu un Mijlocitor. Însuşi Tatăl ne-a chemat şi ne‑a atras, după cum declară Scripturile, şi El Însuşi ni L-a indicat pe Isus, Avocatul nostru. Am atras atenţia asupra faptului că Avocatul stă alături, ca un purtător de cuvânt, şi nu vine între (noi şi Tatăl — n. t.), aşa cum face Mijlocitorul. Am atras atenţia de asemenea asupra faptului că despre Isus nu ni se spune că este Mijlocitorul nostru, ci ni se spune că „avem la Tatăl un Avocat” (nota de subsol din Biblia Revizuită — n.t.)

Sesiunea de seară pentru public a fost în Sala Mecanicilor şi participarea a fost bună; subiectul nostru a fost „Hoţul în Paradis, bogatul în iad şi Lazăr în sânul lui Avraam”. Spunându-le prietenilor din Nottingham rămas bun, cu cele mai bune dorinţe pentru binele nostru veşnic şi acceptând urările lor de bine pentru noi, am plecat la Londra sâmbătă, ca acolo să mai căutăm, în Providenţa Domnului, viitoarea clădire pentru lucrarea Sa.