Vrednicii din Vechime — Cum vor fi făcuţi DESĂVâRŞIŢI?

R4611 W. T. 1 mai 1910 (pag. 157-158)

Un trup desăvârşit implică o minte desăvârşită, pentru că mintea este parte din trup, şi un om care nu are creier sau care are numai jumătate din creier nu ar fi un om desăvârşit. Probabil că până aici n‑ar fi nicio diferenţă de opinie în privinţa acestei chestiuni, dar punctul real al problemei ar fi: Din ce este compus un caracter desăvârşit?

Tatăl Adam a avut, într-un sens al cuvântului, un caracter desăvârşit când a fost creat în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fiind desăvârşit atât la minte cât şi la trup. Mintea lui fiind în chipul lui Dumnezeu, caracterul lui a fost bun, n-a avut niciun cusur; nicio preferinţă pentru păcat, ci inversul acesteia — o apreciere a dreptăţii şi o tendinţă spre ea. El n-a avut o inimă împietrită ci o inimă de carne — o inimă simţitoare. Să nu fie neînduplecat, ci drept, iubitor şi binevoitor — tot ce ar constitui un om bun, pentru că Dumnezeu l-a făcut aşa.

Dar există un alt sens în care noi folosim cuvântul caracter, un sens în care Adam n‑a avut deloc un caracter complet, şi anume, în sensul unui caracter dezvoltat, încercat şi dovedit. Dumnezeu l-a probat, şi din cauza lipsei lui de experienţă a căzut, chiar dacă a avut un caracter bun şi tot organismul său a fost perfect. Dacă ar fi ştiut atât de mult despre Dumnezeu cât ştim noi, fără îndoială ar fi rezistat la încercare; dar dacă ar fi reuşit la proba cu privire la mâncarea din fructul oprit, nu ştim dacă acesta ar fi fost sfârşitul încercării sale. Fără îndoială ar fi venit alte încercări, şi treptat ar fi crescut în cunoştinţa despre Dumnezeu, în ascultare etc.; dar lipsindu‑i experienţa a căzut chiar la primul aspect al încercării sale. Astfel Scripturile ne informează cu privire la Domnul nostru Isus ca om, că El a putut să îndure credincios datorită cunoştinţei Sale anterioare despre Tatăl.

Dacă am presupune că Domnul nostru Isus a fost doar un om perfect cum a fost Adam, fără vreo cunoştinţă în plus despre Dumnezeu, fără vreo apreciere a „slavei pe care o avea .... înainte de a fi lumea”, fără o înţelegere despre Planul Divin, dată Lui prin Spirit sfânt şi prin Cuvântul lui Dumnezeu, am presupune despre El că a fost la fel de expus căderii ca şi Adam. Dar când ne amintim că El a avut aceste alte diferite binecuvântări, atunci vedem forţa scripturii care zice: „Prin cunoştinţa Lui, Slujitorul Meu Cel drept va îndreptăţi pe cei mulţi şi va purta nelegiuirile lor” — referindu‑se la timpul consacrării Lui spre moarte şi al răstignirii pe cruce.

Domnul nostru a avut cunoştinţa care L‑a făcut în stare să vadă şi să înţeleagă într‑un mod care lui Adam i-a fost imposibil. În cazul Lui vedem că probarea prin intermediul Adversarului în timpul celor patruzeci de zile de post în pustie n-a fost socotită de Tatăl ca o dovadă suficientă a perfecţiunii caracterului, ci mai degrabă aflăm că a fost „ispitit în toate, asemenea nouă” — că lucrarea de încercare a continuat timp de trei ani şi jumătate. Această concluzie trebuie să o tragem nu numai din relatările Noului Testament despre experienţele Domnului nostru, ci şi din cuvintele apostolului: „Uitaţi-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine”. Iarăşi, acelaşi gând este ilustrat de marele preot care, în timpul care reprezintă serviciul pământesc al Domnului nostru era în Sfânta, presărând tămâie pe foc, reprezentând astfel simbolic încercarea şi dovedirea caracterului Domnului nostru în fiecare amănunt.

Dacă, prin urmare, a fost potrivit ca Domnul nostru să fie încercat după ce a fost conceput ca Nouă Creatură consacrându-Şi viaţa chiar până la moarte, şi dacă este potrivit ca şi noi să fim pe deplin încercaţi după ce devenim Creaturi Noi, concepute de Spirit sfânt, atunci ne putem întreba în ce mod Vrednicii din Vechime au fost supuşi unor încercări care să constituie o dovadă completă a caracterului lor. Când examinăm relatările despre aceşti oameni — Enoh, Avraam, Moise, Samson, Daniel şi alţii — găsim că ei au manifestat mare credinţă; şi au îndurat chinuri şi probe severe ale loialităţii faţă de Dumnezeu, şi încrederii lor în El. De aceea nu ne surprinde că a fost dată mărturia cu privire la ei, că „erau plăcuţi lui Dumnezeu”. Aceasta ne asigură că au avut o dezvoltare de caracter considerabilă. Dumnezeu trebuie să fi văzut că inimile lor erau loiale, altfel niciodată nu i-ar fi considerat vrednici de o „înviere mai bună”. În acelaşi timp credem că ei vor avea nevoie de experienţe ulterioare.

Credinţa pare să fie elementul principal al caracterului care s-a dezvoltat prin experienţele lui Samson. Noi nu ştim câtă răbdare, îndelungă răbdare, bunătate frăţească, blândeţe, smerenie etc., s-a dezvoltat în caracterul său; nu se spune nimic despre aceasta, dar nu avem niciun motiv să presupunem că Samson a fost un om foarte blând. Uciderea a 3000 de oameni cu falca unui măgar, cât şi alte experienţe, nu pare a implica aceasta. De aceea putem în mod rezonabil presupune că, chiar dacă Samson va fi adus înapoi într-o stare absolut perfectă, şi sub condiţiile favorabile ale Veacului Milenar, probabil că vor exista experienţe în viaţa lui pe care el niciodată nu le-a întâlnit, şi că vor fi atât de noi pentru el încât ar putea fi în pericol de a face greşeli. În mod sigur va avea mult de învăţat cu privire la lucrurile Spiritului lui Dumnezeu. Scripturile declară că în viitor toţi vor fi aduşi sub binecuvântarea Spiritului sfânt.

Aceşti Vrednici din Vechime nu vor fi concepuţi de Spirit, cum este Biserica, dar aceeaşi profeţie care descrie cum trebuie să primească Spirit sfânt robii şi roabele în timpul acestui Veac Evanghelic, ne spune de asemenea că, „În zilele de pe urmă ... voi turna din Duhul Meu peste orice făptură”. Şi din moment ce acei Vrednici din Vechime au trăit înainte de turnarea Spiritului sfânt, timpul când să li se dea o măsură din această binecuvântare aparţine viitorului, şi fără îndoială că primirea Spiritului sfânt de către ei va avea mult de-a face cu cristalizarea caracterului, care deja va fi perfect. Ei vor fi aduşi la o mai mare cunoştinţă, şi fiindcă au îndurat deja încercări şi s-au dovedit loiali, ei vor trebui să înveţe doar cum să-şi folosească talentele şi puterile în deplină conformitate cu voinţa divină.

Noi înţelegem că aceşti oameni vor fi într-o stare în care moartea va fi posibilă, în sensul că vor fi muritori şi pasibili de moarte; dar că ei vor veni sub condamnarea Morţii a Doua este foarte improbabil. Dacă cineva a rezistat la încercare în condiţii de ignoranţă şi superstiţie, şi într-o măsură considerabilă de întuneric din timpul lui — a îndurat ispite din partea lumii şi a Adversarului şi s-a dovedit credincios în acele condiţii — este raţional să presupunem că acesta va fi găsit perfect în condiţiile Veacului Milenar, care vor fi cu mult mai favorabile dreptăţii şi deplinei ascultări de Dumnezeu. De aceea nu avem motive să presupunem că vreunul din Vrednicii din Vechime nu va ajunge la ţelul etern, viaţă eternă.

Faptul că Vrednicii din Vechime vor fi sub aranjamentul Noului Legământ, sub Împărăţia Mijlocitoare, neavând acces deplin la Tatăl până la încheierea Veacului Milenar, nu este o dovadă de nefavoare sau de ceva contrar celor mai bune interese ale lor, ci mai curând un aranjament foarte îndurător prin care orice posibilă greşeală va fi acoperită de mijlocirea lui Cristos şi nu-i va aduce sub condamnarea divină cu Moartea a Doua. Nu ne aşteptăm ca ei să facă greşeli, dar dacă, la trezirea lor ar fi predaţi lui Dumnezeu, iar legea lui Dumnezeu ar opera aşa cum înţelegem noi că va opera, şi aşa cum a fost în cazul lui Adam, încât şi cea mai mică abatere ar însemna moarte, vedem că poziţia lor ar fi mult mai nefavorabilă. De aceea Veacul Milenar va asigura ocazii din belşug pentru a veni la o cunoştinţă deplină; şi credem că Scripturile arată, chiar dacă nu declară clar, că fidelitatea lor fiind probată mai departe prin serviciul lor în timpul Veacului Milenar, ca parte din sămânţa naturală a lui Avraam, în binecuvântarea celorlalţi din sămânţa lui şi a tuturor neamurilor care vor veni în acea sămânţă, aceasta îi va constitui vrednici de o schimbare de natură şi de o parte cu Marea Mulţime pe plan spiritual.