Împlinirea profeţiei

R4610 W. T. 1 mai 1910 (pag. 155-156)

Cu privire la aşteptarea împlinirii profeţiei, se pare că este natural ca noi şi toată omenirea să fim nerăbdători şi să aşteptăm ca lucrurile să se întâmple mai rapid decât se împlinesc de obicei. Ne-am aşteptat la o Federaţie a bisericilor şi aceasta să primească viaţă de la sistemul Episcopal până la începutul acestui secol, iar acum suntem cu zece ani peste această perioadă. Aceasta este o întârziere în ceea ce priveşte aşteptările noastre, dar putem fi siguri că nu există întârziere în această chestiune în ceea ce priveşte intenţia divină. Totuşi, aşteptările noastre sunt în mod minunat împlinite în măsura în care a fost adevărat că prima dată, atunci când am început să vorbim despre viitoarea Federaţie a diferitelor biserici şi sisteme ale Protestantismului, acest lucru a fost respins de către toţi Protestanţii, care erau liberi să declare că nu se avea nimic de felul acesta în vedere şi nici nu se dorea; că ei se simţeau mai bine în starea de divizare, pentru că în acest fel exista o anumită competiţie. Acesta a fost acelaşi argument folosit odată de oamenii de afaceri, în sensul că competiţia este viaţa comerţului; dar în afaceri ei află că viaţa comerţului este combinaţia, iar rezultatul este profitul şi trusturile. Şi astfel în cercurile noastre religioase este adusă în faţă aceeaşi idee, iar astăzi tendinţa este puternic în favoarea Federaţiei pe care o indică Scripturile, şi pe care noi, cu mai bine de treizeci de ani în urmă am arătat că vine, şi care va rezulta într‑o mare năpastă peste creştinătate în multe privinţe.

Aparent, la început, perspectiva Federaţiei va însemna mare prosperitate şi mare progres, şi va avea o aparenţă exterioară de mare pietate, şi se va părea ca şi cum lumea va fi acum pe cale să fie convertită. Toţi cei care nu o vor vedea sau nu o vor putea vedea astfel vor fi consideraţi ca nedisciplinaţi şi în dezacord, ca iraţionali, pesimişti, şi obstacole pentru binele public, de către aceia care cred că acesta este aranjamentul divin şi cursul potrivit, şi care nu văd rezultatele cum le vedem noi. Aceasta este tocmai starea lucrurilor împotriva cărora Domnul previne pe poporul Său, zicând: „Nu numiţi uneltire [Federaţie] tot ce numeşte poporul acesta uneltire; şi nu vă temeţi de ce se tem ei, nici nu vă speriaţi!”. Teama tuturor diferitelor denominaţii pare să fie că dacă nu se face ceva, dacă nu se face ceva de genul acesta, întregul sistem religios se va fărâmiţa, iar scopurile lui Dumnezeu nu vor reuşi să fie împlinite în mod legitim. Nu trebuie să ne temem astfel, şi nici nu ne temem.

Noi înţelegem că există o deosebire între biserica nominală şi adevărata Biserică a lui Cristos; că adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu pot fi găsiţi în toate denominaţiile şi în afara tututur denominaţiilor şi că El îşi va împlini planul glorios de alegere a Bisericii ca să fie Sămânţa Spirituală a lui Avraam. Astfel Planul Divin se va realiza în întregime, aparte de proiectele oamenilor de a converti lumea, ceea ce vedem că este imposibil; nu că noi ne împotrivim la ceva şi la orice este posibil să se facă pentru păgâni, dar nu ne punem încrederea în aceste eforturi pentru rezultatul glorios pe care Cuvântul lui Dumnezeu ni-l arată că va fi realizat când Domnul nostru „va vedea rodul muncii sufletului Lui şi va fi mulţumit”.

Dar în timp ce acest lucru nu s-a desfăşurat atât de repede pe cât ne-am fi aşteptat noi, putem fi siguri că nu există nicio întârziere adevărată, şi nu avem nicio îndoială că rezultatele vor fi obţinute la împlinirea timpului — la timpul lui Dumnezeu. Nu este nicio îndoială că această profeţie va fi găsită a fi în deplin acord cu celelalte profeţii cu privire la încheierea Timpurilor Neamurilor şi la inaugurarea Împărăţiei Milenare, scadente în anul 1915.

De fapt, vedem că oamenii în general sunt foarte indiferenţi, până acum, cu privire la Federaţie. Doar liderii şi slujitorii tuturor denominaţiilor se tem de influenţa crescândă a Criticii Radicale şi a Socialismului, prin privarea poporului de credinţa lor în Dumnezeu şi în Biblie, şi aceştia simt că este necesar ca ceva de felul unui sistem bisericesc formal, vizibil, să ia locul credinţei individuale şi al influenţei Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este clasa care este nerăbdătoare după Federaţie, şi nu avem nicio îndoială că timpul este aproape când toate denominaţiile Protestante, sau practic toţi slujitorii denominaţiilor Protestante, vor fi dispuşi să primească binecuvântarea apostolică şi punerea mâinilor din partea vreunui Episcop Episcopal, şi astfel să fie recunoscuţi de către Episcopul Episcopal ca având succesiunea şi binecuvântarea apostolică. Şi înţelegem că aceasta va fi considerată de atunci încolo proba care să ateste dreptul de exercitare a vreunei funcţii a slujitorilor publici, cum ar fi predicarea, învăţarea, oficierea căsătoriei etc. Astfel oamenii vor fi făcuţi tot mai mult să privească slujirea Protestantă aşa cum privesc catolicii slujirea catolică.

Acesta va fi sentimentul crescând al următorilor câţiva ani, al următorilor cinci ani. Cinci ani par a fi un timp scurt în care să se împlinească lucruri mari, dar noi trăim în veacul vitezei, în veacul electricităţii. Acum se realizează mai mult într-un an decât se putea realiza în cinci ani cu puţin timp în urmă, şi, ca urmare, în următorii cinci ani va exista posibilitatea unei realizări atât de mari cât s‑ar fi făcut în douăzeci şi cinci de ani cu puţin timp în urmă — probabil mult mai mult decât atât. Să ne aşteptăm ca, la timpul potrivit, Scripturile care indică această Federaţie să se împlinească şi să fie clar demonstrată, şi aceasta înainte de 1915.

Acum, cu privire la strângerea lui Israel înapoi în Palestina: Poate ni s-a părut ciudat că Domnul nu a pus în mişcare poporul mai devreme, dar putem fi siguri că planurile şi aranjamentele Lui sunt toate corecte. Mişcarea Sionistă încă nu are douăzeci de ani vechime, dar a exercitat şi exercită acum o influenţă asupra maselor de evrei din toată lumea. Ce am putea aştepta mai mult? Între timp Domnul a ţinut Palestina din oarecare motiv închisă pentru evrei prin edictul turcesc şi prin restricţia paşapoartelor; şi faptul că a fost închisă pentru ei se pare că i-a făcut mai nerăbdători să li se deschidă uşa şi să intre ca să ia în posesie ţara.

Vedem o manifestare minunată a acestui lucru printre masele de evrei. La conferinţa lor recentă, conducătorii lor capabili s-au străduit să le împiedice ţelul de a intra în Palestina acum — pretinzând ca guvernul turc să le dea un guvern evreu autonom înainte ca ei să facă vreun pas spre a intra în ţară, şi că, dacă ar fi să intre acum, şi-ar spulbera propriile speranţe şi privilegii, şi că turcii i-ar taxa şi i-ar ţine supuşi, şi n-ar putea avea niciodată ocazia să aibă propria lor formă de guvernare. Dar atât de puternică a fost dorinţa în favoarea intrării imediat ca să ia în stăpânire ţara, încât argumentele liderilor au fost zadarnice, şi deşi au mare respect pentru ei, au respins propunerea lor şi au decis că vor merge acolo deîndată şi că toate instituţiile legate de Sionism ar trebui mutate în Palestina, iar capitalul bancar să fie transferat acolo cât de repede ar permite înţelepciunea. Deci vedem că mişcarea ia avânt.

Ideea a fost susţinută într-o măsură şi a căpătat forţă, şi ne aşteptăm ca anul acesta să fie mai plin de evenimente în ce priveşte Palestina decât oricare alt an anterior. Gândul nostru este că de acum încolo ne putem aştepta la un progres rapid acolo pentru cauza evreiască. Vom merge acolo să vedem cu privire la aceasta, dacă este voia Domnului. Următorii cinci ani pot părea un timp scurt în care poporul evreu din toate părţile lumii să se adune acolo, dar trebuie să ne amintim trei lucruri — unul este că majoritatea evreilor sunt în Rusia şi că ei vin repede în Statele Unite; al doilea este că în prezent evreii din toate părţile lumii, şi în special din Statele Unite, sunt foarte prosperi; al treilea, că Dumnezeu nu declară că toţi evreii se vor întoarce la Ierusalim, ci că va strânge pe poporul Său, şi prin aceasta noi înţelegem că vrea să spună că vor fi cei care au credinţă în făgăduinţele făcute lui Avraam, cei care sunt în inimă israeliţi, care în inimă sunt nerăbdători să vină în armonie cu El şi să primească favorurile Lui.

Aceştia sunt cei pe care El intenţionează să‑i strângă acolo; şi între ei vor fi fără îndoială unii care sunt bogaţi, în special când vremurile tulburi din următorii câţiva ani vor demonstra nesiguranţa proprietăţii în altă parte; iar evreii, mulţi dintre ei acumulând proprietăţi, vor fi doritori să se întoarcă în Palestina, unde ei simt că vor fi mai în siguranţă decât în oricare dintre oraşele mari ale civilizaţiei. Desigur, nu putem fi de acord că ei vor fi mai în siguranţă acolo, pentru că Scripturile arată clar că necazul care va cuprinde întreaga lume civilizată va ajunge şi în Palestina şi va culmina acolo prin ceea ce Scripturile numesc „timpul de necaz pentru Iacov”.

„Dumnezeu pe căi ascunse

Cu noi minuni face;

Umblând pe mare, prin furtuni,

Zburăm mai departe.

În adâncimi mari unde nu

Ajunge nici mintea,

Se ascund planurile Lui

Şi e voinţa Sa.