Turneul extern al Fratelui Russell

(Scrisoare întârziată pe drum)

R4621 W. T. 1 iunie 1910 (pag. 179-183)

Către familia lui Dumnezeu de la Brooklyn, Bethel, şi cei împrăştiaţi pretutindeni:

Când s-a publicat anunţul cu privire la turneul propus în Marea Britanie, şi în legătură cu acesta în Palestina, unii dintre prieteni au conchis că aceasta însemna că mai există ceva să fie descoperit cu privire la Marea Piramidă şi la învăţăturile ei. Alţii s-au gândit că scopul nostru era un fel de efort special să ajungem la evrei în legătură cu întoarcerea Favorii Divine la ei şi la Ţara lor. Însă am înlăturat aceste speculaţii imediat, afirmând că am plecat în interesul ziarelor care ne publică predicile — ca astfel să poată creşte interesul faţă de predici şi să se adâncească interesul faţă de veştile bune. Dar obiectivul nostru special a fost, cum s-a afirmat, să vizităm, să încurajăm şi să întărim pe Studenţii Bibliei, în special în Marea Britanie. Speranţa noastră este ca toate aceste obiective să fie îndeplinite — că Domnul va supraveghea, va îndruma şi ordona în aşa fel lucrurile încât numele Său să fie lăudat şi poporul Său să poată avea împrospătare şi binecuvântare.

Când au văzut anunţul, un număr de prieteni din diferite părţi ale ţării ne-au anunţat despre dorinţa lor să călătorească împreună cu noi, dacă eram de acord. I-am asigurat că toţi au aceeaşi ocazie şi că suntem bucuroşi să avem compania lor, dacă Providenţele Domnului par să le deschidă calea. Astfel s-a întâmplat că grupul nostru care a plecat din New York a numărat douăzeci şi unu, şaptesprezece în plus faţă de grupul nostru care era compus din fratele Driscoll, reprezentantul Asociaţiei de Presă; fratele L. W. Jones, care ne-a servit ca stenograf pe Atlantic, şi fratele Rutherford care ne-a servit ca stenograf pe Mediterană, şi care va vizita fraţii din Danemarca, Suedia şi Norvegia în timp ce noi vom fi în Marea Britanie, şi care ne va urma în Marea Britanie, ajungând acasă cam cu o lună mai târziu decât noi.

Fraţii care ne-au însoţit au fost fratele şi sora Davault din Ilinois; fratele şi sora Ward şi fiul, din Maryland; fratele şi sora Owens şi surorile Cobb şi Noble din New York; surorile Frost, Paschal şi Houston din Texas; fratele Pierson din Connecticut; fraţii Wilson şi Young din Oklahoma; sora Jackson din Canada; fratele Koetitz din Germania s-a alăturat grupului nostru mai târziu în Elveţia, unde, ulterior, ne‑a servit ca traducător. Am avut plăcerea să fim însoţiţi şi de sora Rutherford până la Paris.

În timp ce vasul nostru părăsea docul din New York, mai bine de o sută cincizeci din Biserica din New York ne-au făcut cu mâna şi ne-au cântat câteva din preţioasele Cântări ale Zorilor (Cântările Mileniului — n.t.). Evenimentul a fost foarte impresionant atât pentru noi cât şi pentru alţii, şi în mod sigur a servit să strângă mai tare legăturile iubirii creştine care uneşte toate inimile noastre. Feţele fraţilor care priveau în sus dovedeau iubirea şi zelul lor, părtăşia cu Învăţătorul şi cu noi. Inimile noastre s-au bucurat de această manifestare a părtăşiei creştine şi i‑am asigurat pe toţi că nu doar cei ce erau prezenţi pe mal au fost amintiţi în rugăciunile noastre, ci toţi cei dragi de pretutindeni, deoarece ştiam bine că, itinerarul nostru fiind publicat în Turnul de Veghere, se vor ridica rugăciuni pentru noi şi pentru binecuvântarea lui Dumnezeu asupra călătoriei noastre — din multe inimi, din multe ţări.

„Binecuvântată fie legătura

Ce inimile leagă în iubire frăţească

Părtăşia gândurilor înrudite

Este ca aceea de sus.”

Călătoria noastră a fost fără evenimente până la Cherbourg, doar că a fost puţină ceaţă o parte din drum şi puţină vreme rea. Totuşi, Dumnezeu, îndurător, ne-a ferit de orice boală serioasă şi am debarcat fericiţi şi bine cu o zi mai târziu decât ne-am aşteptat, petrecând noaptea pe vapor în loc de Paris. Însă Parisul a avut puţine atracţii pentru noi. Aici, şi până la sfârşitul călătoriei, ni s-a acordat un ajutor valoros din partea Agenţiei de Turism a lui T. Cook şi Fiul, prin care am cumpărat biletele.

La Berna am întâlnit pe unii dintre prietenii francezi şi germani cărora le-am vorbit despre lucrurile generoase din Planul Divin. Am amintit despre Legământul de Har sub care se dezvoltă Biserica în calitate de Corp al lui Cristos, Sămânţa Spirituală a lui Avraam, şi despre Legământul Legii lui Israel şi de asemenea despre Noul Legământ care-l va urma la timpul cuvenit, pentru binecuvântarea lui Israel şi prin Israel a tuturor familiilor pământului. După ce le-am vorbit prietenilor aproape patru ore, şi avem încredere că s-a dovedit întrucâtva de ajutor pentru ei şi o mângâiere şi bucurie în Domnul, am plecat spre Zurich, unde am avut o perioadă foarte plăcută de părtăşie cu în jur de şaizeci sau mai bine de prieteni elveţieni de limbă germană, cărora le-am vorbit cam două ore. Am plecat de la ei cu multe amintiri de atenţie iubitoare şi cuvinte amabile din partea lor, pe care le-am înţeles prin traducător, dar pe care le-am citit în special în ochii lor şi în comportamentul lor.

Vizita noastră la Piramidă

Miercuri am trecut în grabă prin frumoasa Italie spre Napoli şi la bordul vasului nostru. Am avut o perioadă încântătoare de odihnă şi împrospătare pe mare, înainte de a ajunge la Alexandria şi apoi la Cairo. Interesul principal al locului amintit la urmă s-a centrat asupra Piramidei. De când am vizitat-o cu optsprezece ani în urmă, s-au găsit la baza Piramidei câteva din pietrele de finisaj prin îndepărtarea molozului care le-a acoperit timp de secole. Înăuntru Piramidei era de asemenea o schimbare. Fraţii Edgar din Scoţia au vizitat Piramida anul trecut pentru a verifica măsurătorile pasajelor ei, şi cu acea ocazie au curăţat pasajul coborâtor de molozul care se acumulase la intrarea lui, ascunzându-l în intregime. Pasajul coborâtor, de la joncţiunea lui cu pasajul ascendent, este acum închis cu o uşă de fier pentru siguranţa celor care intră în Piramidă. Prin amabilitatea Dr. Edgar, care ne-a prezentat unui Şeic arab (Iuda Fide) din vecinătate, am avut privilegiul să ni se deschidă uşa şi să intrăm în camera subterană.

Am parcurs din nou toată construcţia — nu însă pentru a face măsurători, pentru că acestea, credem, au fost luate mai exact decât ne permiteau instrumentele pe care le aveam noi la îndemână. Doar am revăzut acest Mare Martor al Domnului oştirilor şi ne-am amintit de mărturia lui, pe care deja am prezentat-o cititorilor noştri în ultimul capitol din al treilea volum al Studiilor în Scripturi. Am remarcat din nou cu admiraţie exactitatea construcţiei acestui minunat „stâlp” „în ţara Egiptului”. În multe locuri pietrele imense sunt atât de precis îmbinate încât este greu să găseşti îmbinarea lor. Cariera de unde aceste pietre mari de calcar au fost evident luate a fost localizată la sud-estul oraşului Cairo, lângă oraşul şi cetatea veche. Dar cât despre imensele blocuri de granit roşu folosite pentru camera Regelui şi deasupra ei, asemenea pietre nu se găsesc pe o distanţă de sute de mile — în sus pe Nil.

În apropiere n-a mai fost nimic de interes pentru noi, decât o călătorie puţin mai la sud în vecinătatea Memfisului antic, capitala antică a Egiptului, ale cărei ruine au fost parţial escavate. Acolo am fost în apropierea cetăţii On, de unde şi-a luat Iosif soţia, şi în apropierea locului unde şi-a avut severa încercare, probare şi înălţare. Ne-am adus aminte că el a fost un tip al suferinţelor lui Cristos şi al apropiatei înălţări a Capului şi a membrilor în Împărăţia Tatălui.

Îmbarcându-ne din nou în Alexandria, gândurile ne-au dus înainte spre Iafa, anticul Iope, şi spre Ierusalim. Dar ajungând la Iafa ne‑am confruntat cu o mare dezamăgire. Vântul din noaptea precedentă a împins valurile umflate spre ţărm, ceea ce făcea periculoasă lansarea bărcilor pentru debarcarea pasagerilor. Faptul că ţărmul era stâncos creştea pericolul. Puterea valurilor părea posibil să izbească bărcile de stânci, cu toată îndemânarea vâslaşilor, şi marinarii din Iafa sunt cunoscuţi a fi printre cei mai îndemânatici din lume. Ajungând înainte de amiază, am aşteptat, am tot aşteptat, dar nicio barcă nu s-a aventurat în larg. Semnalele de pe ţărm indicau că Autorităţile nu vor permite riscarea vieţii pasagerilor prin debarcare. Căpitanul vasului nostru a declarat că nu putea să amâne plecarea spre următorul port mai târziu de ora 6 după-masă, şi nu existau semne că vremea s-ar îmbunătăţi între timp.

Bineînţeles, aceasta a cauzat o dezamăgire considerabilă, pentru că noi doream serios, şi desigur ne-am aşteptat, că vom celebra Cina de Amintire a Domnului în Cetatea Sfântă, în care mai întâi Învăţătorul a frânt pâinea, a băut paharul şi l-a dat ucenicilor. Gândindu‑ne la aceasta, am conchis că Domnul ne dă o probă de credinţă, şi în special o probă de ascultare. Vom murmura sau ne vom plânge dacă ne va împiedica să debarcăm, sau vom fi mulţumiţi cu orice vom vedea şi vom înţelege că este mâna Sa îndrumătoare? Vom învăţa lecţia care vrea să ne înveţe? Am transmis acest mesaj la tot grupul nostru de nouăsprezece, care a crescut la douăzeci cu fratele Hall de la Compania de Comerţ Orientală, care ne-a întâlnit şi ne‑a ajutat mult în călătoria noastră în urma sugestiei prietenilor noştri comuni din Londra care i-au scris cu privire la noi. Ne-am dus cu toţii la Domnul în rugăciune, spunându-I că în timp ce am fi într-adevăr dezamăgiţi, totuşi ne vom supune şi nu vom murmura nici nu ne vom plânge, oricare ar fi decizia Providenţei Divine, dar, dacă I-ar plăcea Învăţătorului să ne lase să debarcăm, vom accepta aceasta ca un semn special al intervenţiei şi favorii Divine şi vom aduce mulţumiri corespunzătoare. Vă veţi bucura să aflaţi că pe la ora cinci căpitanul a primit un semnal de pe ţărm că, dacă ar merge puţin mai aproape, atunci bărcile ar veni să ne ia. Astfel la 6:10 după amiază eram în siguranţă în bărci şi după o jumătate de oră în siguranţă pe ţărm. Suntem siguri că toţi am adus Domnului mulţumiri mai serioase şi am apreciat cu atât mai mult privilegiile noastre, datorită acestei probe de supunere.

Vizita noastră la Ierusalim şi în împrejurimi

Am petrecut noaptea la Iafa şi am luat trenul dimineaţa devreme spre Ierusalim, unde am ajuns la amiază în mijlocul unei furtuni cu ploaie şi grindină, declarată a fi foarte neobişnuită pentru acest sezon. Dar furtuna nu numai că a aşezat praful, ci şi ne-a acordat o vreme plăcută, răcoroasă pentru vizita noastră în Cetatea Sfântă şi în împrejurimi. Aici ne-au întâlnit fratele şi sora Thompson, Colportori. În ultimii doi ani ei au trăit în Australia, recent vizitând câteva oraşe din India şi Egipt. Au venit la Ierusalim să colporteze, şi aceasta când sosea timpul să ne întâlnim. Vor rămâne ceva timp acolo ca reprezentanţi ai Societăţii ca să răspândească seminţele Adevărului şi să ude seminţele deja semănate, şi în general să ajute la înaintarea cauzei lucrării secerişului Marelui Secerător, pe care tuturor ne place să-L servim.

Bineînţeles că am vizitat „zidul plângerii al evreilor” şi am compătimit cu sărmanii oameni care erau acolo citind din Cartea lui Ieremia şi din Cartea Plângerilor lui Ieremia, „aşteptând mângâierea lui Israel”. Ne-am bucurat să ştim din Cuvântul Divin că aşteptările lor vor fi mai mult decât împlinite în scurt timp de-acum. Ce bucuroşi am fost pentru ei! Am vizitat locul numit Sala de Judecată a lui Pilat, unde a fost judecat Învăţătorul nostru, şi am văzut o parte din podeaua unde soldaţii romani îşi petreceau timpul liber jucând diferite jocuri, însemnările jocurilor distingându-se clar în pavimentul cimentat care a fost recent expus vederii. Am văzut Moscheea Mohamedană care acoperă locul Templului, dar nu ni s-a permis să intrăm în ea, pentru că era un timp de râvnă religioasă specială printre mohamedani, precum şi din cauză că nu demult un fanatic l-a rănit pe un vizitator.

Un mic „bacşiş” ne-a permis intrarea în unele case ale băştinaşilor, care sunt compuse de obicei din una sau două camere. Am fost surprinşi de curăţenia amănunţită din interior, cu atât mai mult cu cât străzile sunt într-o stare foarte murdară. A urmat o călătorie la Betleem, locul naşterii Mântuitorului nostru, şi s-a dovedit de interes; de asemenea o vizită la Marea Moartă şi la vadurile râului Iordan unde Ioan Botezătorul L-a botezat pe Isus, iar apoi oraşul Ierihon. În călătoria noastră am văzut Pârâul Cherit unde profetul Ilie s‑a ascuns o perioadă considerabilă din cei trei ani şi jumătate în care a predominat seceta şi foametea în ţara lui Israel. Pârâul trece pe o distanţă considerabilă printre pereţii înalţi ai muntelui în care sunt colţi de stâncă şi peşteri ocupate de pustnici, şi la un anumit punct există o mănăstire de mărime considerabilă, aflată sub controlul bisericii Greco-Catolice. În această călătorie ne-am amintit de pilda Domnului nostru despre bunul Samaritean şi despre omul care pe acest drum a căzut între tâlhari. Am citit de multe ori cu uimire declaraţia că Samariteanul a luat doi dinari şi a plătit hangiului pentru îngrijirea omului rănit, până se va întoarce. Suma părea ridicol de mică, dar când ne amintim că doi dinari în acel timp reprezentau salariul pe două zile, şi mai mult, când am remarcat caracterul hanurilor, că sunt extrem de simple, am înţeles situaţia.

Experienţa noastră din seara Cinei de Amintire a fost cea mai deosebită. „Camera de sus”, pe care tradiţia o indică a fi cea pe care a folosit-o Isus şi apostolii Săi pentru celebrarea Cinei de Amintire, este sub controlul mohamedanilor. Când a sosit timpul să ocupăm camera, mai întâi am fost informaţi că nu puteau fi duse scaune înăuntru şi nici masă nu putea fi, dar ni s-au promis nişte covoare pentru podea, ca să ne putem întinde în felul cum a făcut Isus şi apostolii, căci se pare că majoritatea nu folosesc mese, ci doar se întind pe podea cu capetele spre centru şi se sprijină pe un braţ, în timp ce pentru a se alimenta dintr‑un vas din mijlocul lor folosesc celălalt braţ. Mai târziu ni s-a spus că trebuie să fim foarte tăcuţi şi nu cumva să ne îngăduim să cântăm. Aceste restricţii ne-au stârnit suspiciunea că trebuie să fie un motiv pentru toate acestea. Totuşi, la ora stabilită am mers în acel loc.

Ţinerea Cinei

Venirea noastră a atras atenţia unora dintre mohamedani, care alergau sălbatic încoace şi încolo gesticulând şi protestând, nu contra noastră ci contra ghidului nostru care aranjase folosirea camerei. Văzând agitaţia produsă, ne-am gândit să le arătăm intenţiile noastre paşnice, retrăgându-ne în linişte. Ne-am dat seama că dacă mohamedanii fanatici ar fi strigat că era pângărit locul sfânt al lui Mohamed de către câinii creştini, sute de oameni amăgiţi s‑ar fi repezit asupra noastră din toate direcţiile şi dacă n-ar fi intervenit vreo minune ar fi rănit sau omorît pe unii dintre noi sau pe toţi.

Mai târziu am aflat că această cameră este în propietatea a cam cincizeci de musulmani şi că doar doi sau trei au fost de acord să ne‑o închirieze, şi că obiecţia la prezenţa noastră a fost ridicată de alţii care erau proprietari şi aveau dreptul să ne interzică folosirea ei. Ni s-a explicat că această cameră a fost folosită de diferite denominaţii religioase pentru comemorarea Cinei Domnului, dar au apărut dificultăţi şi tuturor li s-a interzis cu ani în urmă să o mai folosească. Să ne fi permis nouă acum să folosim camera, au pretins ei, ar fi redeschis controversa care deja fusese aplanată prin interzicerea folosirii ei în astfel de scopuri.

Seara a fost ploioasă, dar am hotărât totuşi să mergem în Grădina Ghetsimani, acolo unde au fost Învăţătorul nostru şi apostolii în acea noapte memorabilă cu aproape nouăsprezece secole în urmă — grădina agoniei Învăţătorului şi a transpiraţiei Sale cu sânge. Prin vot unanim grupul a dorit să se împărtăşească din simboluri în acel loc sacru, care probabil n-a mai fost folosit înainte în acest scop. Pe o ploaie măruntă şi deasă, am analizat însemnătatea pâinii, că reprezintă corpul frânt al lui Isus, şi în al doilea rând, după cum explică apostolul Pavel, Biserica întreagă, care este Corpul lui Cristos — o Singură Pâine pe care o frângem. Am vorbit de asemenea despre pahar, care reprezintă în primul rând viaţa pe care Domnul nostru a vărsat-o pentru noi şi pentru lume, şi care, în al doilea rând, reprezintă pentru noi privilegiul minunat de a participa la suferinţele lui Cristos prin băutul din paharul Său, devenind părtaşi la suferinţele lui Cristos. Am recunoscut de asemenea gloria ce va urma prin băutul iarăşi din pahar în Împărăţia Tatălui, în acele condiţii binecuvântate. Ne‑am reamintit că pâinea care se frânge acum va fi, în Providenţa lui Dumnezeu, pâine pentru întreaga omenire.

Inimile ni s-au bucurat, în ciuda vremii neîndurătoare. Ne-am rugat şi am mulţumit pentru binecuvântata ocazie şi pentru lucrurile binecuvântate comemorate, amintind că cei dragi ai Domnului de pretutindeni comemorează în mod asemănător, sau vor comemora, suferinţele lui Cristos ca Paştele nostru junghiat pentru noi. Am cântat un vers cu voce scăzută şi apoi am plecat cu inimile bucuroase, mulţumitoare. Experienţele din acea seară în mod sigur nu se vor şterge niciodată din memoria noastră, ci ne vor vorbi totdeauna cu forţă de Mielul lui Dumnezeu care a murit pentru păcatele lumii, şi despre privilegiul nostru de a avea parte cu El în jertfa Sa şi ca membri ai Săi, şi de a fi glorificaţi cu El pentru îndeplinirea marii lucrări asigurate prin moartea Sa.

Ultima noastră zi în Ierusalim a fost duminică 24 aprilie. Va fi totdeauna vie în mintea noastră de această parte de văl, şi fără îndoială dincolo. Am vizitat Muntele Măslinilor şi apoi am parcurs drumul spre Betania, pe care Isus şi Apostolii Săi au umblat atât de des. Am remarcat pârâul Chedron din afara porţii cetăţii şi am trecut peste el. Ne-a interesat în mod special şi am fost impresionaţi de acea parte a drumului spre Betania pe unde Isus a mers călare pe măgăruş însoţit de ucenicii Săi, iar mulţimile strigau, „Osana, Fiul lui David!”, şi de asemenea locul unde Învăţătorul a oprit procesiunea când a apărut în vedere cetatea, şi acolo, plângând pentru ea, a declarat că a fost lăsată pustie casa lui Israel, că nu-L vor mai vedea până în ziua când cu bucurie Îl vor aclama ca Împărat al lor. Am vizitat de două ori acest loc şi ne-am bucurat în spirit când ne-am gândit la faptul că timpul pentru deschiderea ochilor lui Israel şi ai tuturor familiilor pământului este acum aproape. Mulţumim lui Dumnezeu pentru asigurarea că „atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor”!

În CETATEA SfântĂ s-a trezit interesul faţă de adevăr

D-nul Hall, după sfatul şi sugestia prietenilor noştri comuni din Londra, închiriase o mare sală publică şi făcuse publicitate că vom vorbi acolo duminică după-amiază. Trebuie remarcat aici faptul că elementul progresist al populaţiei îi include pe cei născuţi în Europa, iar aceştia şi colonia americană locuiesc în acea parte a oraşului ce se află în afara zidului, unde totul este mult mai progresist decât în interiorul zidului. Publicul a fost compus din această clasă progresistă, catolici, protestanţi, evrei şi mohamedani. Inimile noastre au fost alături de ei cu compătimire, gândindu-ne cum eroarea a separat milioane de oameni oneşti din fiecare naţionalitate şi clasă. Ne‑am bucurat la gândul că vine timpul favorii Divine — „timpurile de înviorare să poată veni prin prezenţa Domnului şi să trimită pe Cel care a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Cristos, pe care cerul trebuie să‑L primească până la timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime”. Fapt. 3:19-21.

Am vorbit un timp despre Mesajul Îngerului din Betleem, spunându-le despre „vestea bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul”. Ne‑am întors la faptul că toţi oamenii de toate credinţele religioase aşteaptă şi speră în venirea Marelui Eliberator, şi că marea eliberare şi dorinţa tuturor popoarelor este aproape. Apoi am vorbit în special pentru evrei, folosind ca text „Dublul” amintit de profeţii Ieremia, Zaharia şi Isaia, explicând cum dublul experienţelor lui Israel va ajunge la împlinire completă în 1915, şi că atunci se va manifesta favoarea Divină faţă de evrei, şi după aceea se vor împlini toate promisiunile generoase făcute lor. Am arătat că făgăduinţele care aparţin Bisericii sunt spirituale, separate şi distincte de cele făcute lui Avraam, profeţilor şi lui Israel, dar că binecuvântările lui Israel sunt în mod necesar întârziate până când promisiunile făcute Israelului Spiritual vor ajunge la împlinire, şi că aceasta va avea loc în timpul celei de-a doua experienţe sau dublu al lui Israel.

Proprietarul sălii este un evreu convertit. El a părut remarcabil de interesat şi uimit de simplitatea Programului Divin astfel arătat. Este editorul unui ziar publicat în Ierusalim şi tipărit în limba arabă, şi a primit permisiunea guvernului să publice şi un ziar în limba ebraică. El a aşteptat acest lucru timp de paisprezece ani. A primit permisiunea tocmai la timp ca să înceapă să anunţe veştile bune de mare bucurie pentru tot poporul prin Noul Legământ al lui Dumnezeu cu Israel. El va începe de îndată cercetarea Studiilor în Scripturi. Soţia lui şi un alt prieten sunt de asemenea adânc interesaţi. A fost prezent şi un alt evreu creştin, înainte fiind predicator, acuma pensionar. El şi soţia lui şi-au exprimat adâncul interes şi deplina armonie cu tot ce au auzit, şi vor începe să citească imediat despre acest subiect. Astfel, cu fratele şi sora Thompson la lucru, deja există un nucleu pentru începerea unei adunări de Studiu Bereean al Bibliei în Cetatea Marelui Împărat.

S-a spus că şi alţi evrei influenţi au fost prezenţi şi au fost foarte atenţi. Unul dintre aceştia, Dr. Levy, este managerul general şi un spirit conducător printre Sioniştii din Palestina. El şi-a exprimat interesul profund cu privire la ceea ce a auzit, şi a spus: „Vai, puţini dintre voi creştinii au vederi atât de bune şi liberale faţă de evrei!” El şi-a declarat intenţia de a cerceta Studiile în Scripturi, şi în diferite moduri şi-a dovedit seriozitatea şi sinceritatea. A sugerat că le va scrie unor prieteni evrei din America, să le atragă atenţia asupra mesajului pe care-l auzise. El a remarcat către unul din prietenii lui: „Desigur, vorbitorul cu această ocazie este un Profet pe care Domnul l-a ridicat ca să prezinte acest mesaj”.

Părăsind Ierusalimul în dimineaţa următoare, ne-am amintit cuvintele Psalmistului: „Înconjuraţi Sionul … priviţi‑i întăritura”; şi din nou cuvintele Lui: „Cum este înconjurat Ierusalimul de munţi, aşa înconjoară Domnul pe poporul Său, de acum şi până în veac” (Psa. 125:2). Putem bine vedea că cetatea Ierusali­mului, aşezată aşa cum este, pe vârful munţilor, şi înconjurată de ei în toate direcţiile, ar fi greu de atacat cu succes de către vrăjmaşi. La drumurile din munţi ar fi greu de ajuns pentru că sunt uşor de apărat. Sugestia profetului, că Domnul este ca o fortăreaţă şi o protecţie pentru poporul Său înpotriva oricărei influenţe adverse, este una frumoasă pe care cu toţii o putem aprecia.

Întorcându-ne la Iafa, am găsit timp să vizităm casa lui Simon tăbăcarul, lângă malul mării. Era acolo vechiul jgheab de piatră folosit de tăbăcari la prelucrarea pieilor. Din câte se pare, se află acolo de secole. Casa desigur nu este cea în care a trăit Simon, pe acoperişul căreia sf. Petru a avut viziunea cu faţa de masă coborându‑se cu tot felul de creaturi cu patru picioare. Totuşi, după toate probabilităţile este vechea construcţie reparată, şi după forma generală, mărime etc., este la fel cu aceea. De asemenea am vizitat mormântul Dorcăi; cu privire la identitatea ei par să fie relativ puţine îndoieli. Fapt. 9:36.

Foarte mult ne-au interesat livezile de portocali din Iafa, care par îngrijite şi prospere. Fructele sunt din cele mai bune pe care le‑am mâncat vreodată. Cererea pentru aceste portocale, am aflat, vine în principal din Marea Britanie şi Egipt. Deja ţara începe să-şi revină la o stare prosperă, atât de expresiv descrisă în Biblie prin cuvintele, „o ţară unde curge lapte şi miere”.

D-nul Hall ne-a atras atenţia asupra unui nou motor de tracţiune cu un plug multiplu care ară douăsprezece brazde deodată şi grăpează şi seamănă în acelaşi timp. Capacitatea de lucru este de şaisprezece hectare pe zi şi poate fi folosit ulterior şi în legătură cu seceratul şi treieratul grâului. Pare uimitor că această ţară iese dintr-odată de la folosirea unui lemn încovoiat ca plug, la cel mai modern plug din lume, costul căruia este de 7.500 de dolari.

Vizita în ţinutul Gosen şi

la Marea Roşie

În călătoria de întoarcere vasul nostru s-a oprit la Port Said, şi am hotărât să ne folosim de ocazie ca să vizităm ţinutul Gosen şi drumul urmat de israeliţi când au plecat de acolo spre Ţara Promisă. Trenul nostru ne-a dus la Ismailia, cunoscut înainte ca Sucot, unul din locurile de adunare a israeliţilor în fuga lor. Trenul dintre Ismailia şi Port Abraham ne-a dus de-a lungul Canalului Suez, unde, evident, odată Marea Roşie se prelungea în Lacurile Amare. Fără îndoială am traversat tocmai terenul peste care a trecut mulţimea lui Israel în fuga lor de Faraon. Încă nesatisfăcuţi, ne‑am angajat în trecerea peste partea cea mai nordică a Mării Roşii, numită Golful Suez, iar de cealaltă parte am călătorit timp de trei ore pe măgari până ce am ajuns la izvoarele lui Moise, locul tradiţional unde israeliţii însetaţi au aflat apă amară, pe care Moise a făcut-o dulce prin aruncarea unui lemn în ea. Cât de minunat ni s-a părut să avem înaintea ochilor noştri confirmarea descrierii biblice! A fost întăritor pentru credinţa noastră; credem că relatarea despre aceasta va fi de ajutor multora.

Apropo, remarcăm aici că nu este deloc necesar să exagerăm minunea cu trecerea Mării Roşii de către israeliţi, prin presupunerea că aceasta s-a întâmplat în locul cel mai lat, nici nu este necesar să presupunem că apele au stat ca un zid al unei grădini de fiecare parte a căii pe care au trecut israeliţii. Un zid este o barieră, şi orice ar servi ca o baricadă este în mod potrivit descris ca un zid. Relatarea Bibliei este că Dumnezeu a făcut să sufle un vânt puternic şi, stând în locul acela, ne-am putut imagina cum marea, unde se află acum Canalul Suez, a fost odată o barieră eficace pentru israeliţi, împiedicându-le înaintarea, şi că sub Providenţa Divină vântul a putut foarte uşor descoperi o limbă de nisip care să asigure trecerea necesară, iar inversarea vântului să producă întoarcerea apelor la locul lor iniţial, potopindu-i pe egipteni. Vai! Omenirea în general este mult mai dispusă să discrediteze istoria Bibliei şi să accepte în loc sugestiile babilonienilor şi ale egiptenilor. Până acum încrederea noastră în Biblie ca relatarea inspirată a Planului Divin al Veacurilor devine mai puternică zi de zi.

În timp ce scriem acestea, suntem pe Marea Mediterană apropiindu-ne de Napoli, şi am fost informaţi că s-a planificat să vorbim în oraşul Roma pe data de 1 mai, în capela Y.M.C.A. Dacă aceasta va fi voia Divină, ne vom bucura; dacă nu, vom fi mulţumiţi şi ne vom continua călătoria căutând pe alţii care au urechi de auzit, şi acele ocazii pe care Providenţa Divină ni le va indica. Despre acestea sperăm să vă scriem mai târziu.