CARe ESTE parteA Bisericii cu Cristos
R 4616 W. T. 15 mai 1910 (pag. 167-168)
Pe scurt, Biserica este chemată, printr-o invitaţie specială, la o „chemare de sus”; o stare înaltă — acum să sufere cu Cristos, pentru ca la timpul cuvenit să poată domni cu El. Această suferinţă cu Cristos nu este suferinţă pentru păcatul pe care noi l-am putea comite, pentru că El niciodată n-a suferit în vreun astfel de sens. Dacă suferim cu El, suferinţa noastră trebuie să fie pentru a avea experienţă cu nedreptatea şi în a ne depune viaţa în serviciul dreptăţii. Suferinţele Lui au fost suferinţe jertfitoare, de aceea, dacă avem parte în suferinţele Lui, şi suferinţele noastre trebuie să fie jertfitoare.
Noi avem parte cu El în conceperea de Spirit sfânt şi avem parte cu El în învierea Lui, dacă, după cum spune apostolul, suntem credincioşi în suferinţa cu El, credincioşi în participare la moartea Lui; căci „dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El; dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El”.
Privind chestiunea din punctul de vedere al Scripturilor, vom vedea că ele vorbesc uneori despre Cristos şi Biserică sub ilustraţia unui mare Preot, Isus Capul şi Biserica Trupul Său, membrii Săi consacraţi, jertfitori de sine, şi „Marea Mulţime”, casa antitipică a lui Levi, servitorii preoţilor. Scripturile vorbesc uneori despre noi ca preoţimea subordonată, iar Isus Cristos reprezentând Capul acestei preoţimi. În toate aceste ilustraţii ideea este că într‑un sens avem parte cu Domnul nostru în lucrarea Sa. După cum arată apostolul, „suntem o singură pâine”, cu toţii membri sau participanţi în acea singură pâine. Frângerea acelei pâini, care s-a împlinit în primul rând în Domnul nostru Isus, continuă în cei care sunt acceptaţi ca membrii Lui, continuă în cei care îşi ţin inima cu toată sârguinţa.
În chestiunea ispăşirii pentru păcat, noi „eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”, şi de aceea nu am avut nimic cu ce să obţinem răscumpărarea, nici a noastră, nici a altcuiva. De aceea am fost în întregime dependenţi de prevederea lui Dumnezeu în Cristos Isus Domnul nostru, „care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi” — un preţ de răscumpărare. Noi, de aceea, nu avem deloc din acest merit în noi; dar când El ne dă o parte din acesta, sau ni-l atribuie, şi apoi, în virtutea consacrării şi a faptului că El devine Avocatul nostru, Tatăl ne primeşte ca membri ai Corpului Său, noi devenim astfel membri ai Răscumpărătorului, pentru că lucrarea Sa de răscumpărare nu este completă. El a dat într-adevăr preţul de răscumpărare, dar încă n-a aplicat acest preţ pentru toţi. Noi n-am avut nimic de-a face cu aceasta la timpul când preţul a fost depus, dar devenim identificaţi cu El înainte ca acel preţ să fie aplicat pentru lume. De aceea avem partea aceasta în lucrarea de răscumpărare, pentru că acest cuvânt, „răscumpărare”, include nu numai ideea în ce priveşte lucrarea pe care a făcut-o Isus în trecut, ci şi în ce priveşte întreaga procedură chiar până la sfârşitul Veacului Milenar. A răscumpăra înseamnă nu numai a cumpăra, ci şi a primi sau a recupera lucrul cumpărat. Noi nu avem nimic de-a face cu plătirea preţului care garantează răscumpărarea, dar avem ceva de făcut — şi suntem socotiţi împreună cu El — în lucrarea de recuperare a ceea ce a fost cumpărat cu meritul Său.
Va trebui întregul Veac Milenar pentru a recupera omenirea în sensul deplin al cuvântului, a-i răscumpăra sau a-i aduce înapoi; după cum citim: „Îi voi răscumpăra din puterea Şeolului”. Preţul de răscumpărare a fost plătit în acest scop cu aproape 1.900 de ani în urmă, dar încă nu sunt răscumpăraţi din mormânt şi nu vor fi până la timpul trezirii în Mileniu. Atunci, pe măsură ce vor ieşi afară din starea de păcat şi moarte, deplina intenţie şi scop al acelei răscumpărări va fi în proces de împlinire, şi deoarece Biserica va fi asociată cu Cristos în toată lucrarea Împărăţiei Milenare, de aceea Biserica, în acel sens al cuvântului, va fi identificată cu lucrarea răscumpărătoare, sau cu lucrarea de eliberare.
Aşa cum este reprezentat în „jertfa pentru păcat”, meritul iniţial a venit de la Marele Preot, care este Isus, şi acel merit este conferit Bisericii, Corpul Său, nu separat de El, ci ca membri ai Lui. El nu ne tratează ca separaţi de El. Pur şi simplu îi adaugă pe aceşti membri la Sine însuşi, şi imediat ce devenim îndreptăţiţi prin meritul Său şi acceptaţi de Tatăl ca membri ai Corpului Său, suntem membri ai Marelui Preot care are o mare lucrare de făcut; iar când meritul care ne‑a fost atribuit nouă, şi fiecărui membru al casei credinţei conceput de spirit, va fi disponibil pentru acordare a doua oară, toţi membrii Corpului Său vor participa la aplicarea sacrificiului Său, în stropirea Noului Legământ.
Invitaţia prezentă a Domnului nostru este să bem cu El „paharul” Său, să ne împărtăşim din el. Acesta este sângele Noului Legământ, sângele Său, „care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor”, din care toţi trebuie să bem, şi este nevoie de întregul Veac Evanghelic ca să se găsească numărul potrivit al acelora care sunt astfel invitaţi în armonie cu planul Tatălui, şi care vreau să bea din acest pahar, să fie botezaţi în moartea Lui.