Litera şi spiritul

„Care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al literei, ci al duhului;

căci litera omoară, dar duhul dă viaţa.” 2 Cor. 3:6.

R4595 W. T. 1 aprilie 1910 (pag. 123-126)

Să nu înţelegem că — „litera omoară, dar duhul dă viaţa” — se referă la litera noastră sau la spiritul nostru, nici la litera, nici la spiritul Cuvântului lui Dumnezeu, nici la litera Legii, nici la spiritul Legii, ci la litera Legământului şi la spiritul Legământului, pentru că, evident, despre aceasta vorbeşte apostolul aici: „Care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori” sau servitori calificaţi sau eficienţi, sau mesageri ai Noului Legământ. Gândul mai larg legat de Legământ ar fi acesta: că toţi îngerii sunt în relaţie de Legământ cu Dumnezeu, nu printr‑un Legământ Nou, ci printr-un Legământ care este foarte vechi. Poate că nu printr-un Legământ exprimat exact în câteva cuvinte, ci printr-un Legământ înţeles că ei vor primi viaţă veşnică şi toate binecuvântările cu condiţia să asculte de Dumnezeu. În acest fel este relaţia lor de Legământ.

Adam, fondatorul rasei noastre, a fost la fel creat în relaţie de Legământ cu Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu a fost scrisă chiar în inima sa, în fiinţa sa; şi, fără a fi specificat exact în câteva cuvinte, el a înţeles că, dacă va fi ascultător, va avea viaţă veşnică şi se va bucura veşnic de toate favorurile şi binecuvântările lui Dumnezeu. Vedem că Adam a dat greş în aceasta. A călcat Legământul. Rezultatul a fost sentinţa divină asupra lui — sentinţa morţii — şi aceasta i-a urmărit pe toţi urmaşii lui pentru că au moştenit imperfecţiunile, aşa încât, oricât de bune le sunt intenţiile, faptele lor sunt imperfecte — de aceea toţi sunt în afara relaţiei de Legământ cu Dumnezeu.

În cazul lui Avraam, Dumnezeu a sugerat că este dispus să lucreze cândva şi cumva cu cei din rasa noastră care erau în dezarmonie numai prin fapte rele şi nu prin inimi sau intenţii rele. Lui Avraam, fiind din clasa celor care în inimă sunt în acord cu Dumnezeu, în dorinţa lor de armonie cu voinţa divină, i s-a acordat imediat o măsură de relaţie de Legământ prin aceea că a avut privilegiul să fie numit prietenul lui Dumnezeu în loc să fie vrăjmaşul lui Dumnezeu. El a avut privilegiul să cunoască despre binecuvântările pregătite de Dumnezeu nu doar pentru el însuşi, ci pentru toţi cei care, asemenea lui, vor veni în armonie cu Dumnezeu. Nu i s-au dat detalii despre aceasta, ci doar o schiţă, sau un plan simplu. La timpul cuvenit, urmaşilor lui, copiilor lui Israel, li s-a acordat în continuare o înţelegere cu Dumnezeu prin care El Se oferea să le dea viaţă veşnică dacă vor ţine Legea Sa, pentru că este scris: „Omul care le va împlini va trăi prin ele”. Acesta, zice apostolul, ei au gândit că va fi un mare avantaj pentru ei, dar au găsit că cerinţele erau imposibile. De aceea Legea, care le-a fost dată aparent ca o favoare — şi a fost o favoare în anumite privinţe — a „fost pentru moarte” şi nu pentru viaţă. Mai târziu, prin profetul Ieremia şi prin alţii, Dumnezeu le-a explicat că neputinţa Legământului nu era în Lege, nu din partea Lui, ci din partea lor, pentru că n-au ţinut Legea, şi singurul mod prin care se putea face ceva în avantajul lor ar fi să intre într-un Nou Legământ printr-un nou Mijlocitor, un Mijlocitor care va fi în stare să le completeze deficienţele şi să-i ajute într‑un mod în care Moise n-a fost în stare s-o facă.

De atunci înainte poporul lui Dumnezeu a început să aştepte pe acest nou Mijlocitor. Ei au văzut că însuşi Moise a prezis acest Mijlocitor, zicând: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica, dintre fraţii voştri, un Proroc ca mine [antitipul meu]; pe El să-l ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului”.

De atunci înainte toate aşteptările evreilor au fost după acest Mesia; şi prin cuvintele profeţilor vedem că Dumnezeu a indicat în mod special venirea acestui Mesia, zicând: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea ... Solul legământului în care găsiţi plăcere” — cel pe care L-aţi aşteptat, cel pentru care v-aţi rugat, cel pe care v-aţi zidit speranţele, chiar pe El Îl voi trimite, zice Domnul; dar cine va suporta ziua venirii Lui; cine va rămâne în picioare când se va arăta El, pentru că va fi ca leşia înălbitorului şi va curăţi totul; va fi ca focul topitorului şi va curăţi toate imperfecţiunile celor care vor fi asociaţi cu El, va curăţi pe fiii lui Levi, ca să poată oferi o jertfă acceptabilă lui Dumnezeu. Israel aştepta ca Dumnezeu să-Şi îndeplinească întreaga Sa propunere iniţială, să-i facă poporul Său ales şi să-i folosească drept mijloc de comunicare a binecuvântării mântuirii veşnice şi a împăcării — viaţă veşnică pentru omenire — să aducă toată lumea în relaţie de Legământ cu Dumnezeu. Acesta a fost numit pentru Israel un Legământ Nou pentru că Dumnezeu le făcuse o propunere de felul acesta înainte, şi anume, Legământul Legii, pe care ei nu l‑au putut ţine. „De aceea, acesta va fi cu voi un Legământ nou, proaspăt”, ca să zicem aşa, un Legământ mai bun. Adică, nu unul mai bun în unele din caracteristicile sale, în ceea ce priveşte Legea lui de exemplu, dar mai bun, mai favorabil vouă; nu mai favorabil în aceea că se va cere mai puţin decât ascultare de Legea Divină — „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată cugetarea ta; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” — ci un Legământ mai bun prin Mijlocitorul pe care‑l va avea — un Mijlocitor mai competent decât a fost Moise, şi un aranjament care va fi mai favorabil pentru a ieşi din dificultăţile, imperfecţiunile lor etc.

Când a venit Domnul nostru, El a fost Mijlocitorul acestui Nou Legământ. A venit cu acest scop. Dar care dintre ei au rămas în ziua prezenţei Lui? Care dintre ei au fost pregătiţi când S-a arătat El? Foarte puţini. Doar „israeliţii cu adevărat”, şi învăţăturile Lui, serviciul Lui, au fost ca leşia înălbitorului şi ca focul topitorului. El a curăţit atunci pe fiii lui Levi, cei consacraţi, pentru ca ei să se poată oferi Domnului; ca să se poată prezenta ca jertfe vii. Astfel Biserica poate fi o clasă preoţească jertfitoare. Şi aşa a fost de-a lungul întregului Veac Evanghelic. După ce a ales tot materialul potrivit din naţiunea evreiască, privilegiul de a deveni Leviţi antitipici şi preoţi antitipici a trecut în mare măsură la neamuri, pentru a completa dintre ei numărul care lipsea dintre evrei. Astfel am fost noi aduşi în această clasă ca să fim o parte din această jertfă, ca să putem oferi Domnului o jertfă acceptabilă. Toate acestea noi înţelegem că sunt pregătitoare pentru marea lucrare a Mijlocitorului, mai marea mijlocire a acestui aranjament al Noului Legământ.

Dumnezeu alege acum casa antitipică a lui Levi şi Preoţimea Împărătească antitipică. Biserica se va completa în acest Veac şi va fi glorificată — marele Corp al Mijlocitorului va fi complet şi va fi gata să-şi înceapă marea lucrare. Lucrarea Lui va fi să instaureze relaţia Noului Legământ, sau, cu alte cuvinte, instituirea relaţiei de Legământ între Dumnezeu şi Israel din nou, iarăşi, pe o bază mai bună decât aranjamentul făcut prin Moise, pentru că acest Preot antitipic, acest Moise antitipic, va avea putere să ierte păcatele poporului şi de aceea dreptul să-i restabilească şi să-i scoată afară din degradare. De la timpul când Îşi va prelua lucrarea ca Mijlocitor al Noului Legământ, cei de sub aranjamentele Noului Legământ vor avea o parte în această binecuvântare şi astfel vor fi în relaţie cu Dumnezeu şi se vor bucura de favoarea Sa dar nu în măsură deplină, ci doar în şi prin Mijlocitorul. De exemplu, când, la încheierea acestui veac Domnul Îşi va prezenta sângele a doua oară pe capacul ispăşirii pentru tot poporul, prin aceasta El va pecetlui Noul Legământ, îl va face operativ şi Îşi va lua locul ca marele Mijlocitor sau Împărat al Veacului Milenar. În virtutea acestei aplicări a sângelui Său şi a pecetluirii acestui Nou Legământ, El va prelua omenirea, şi în virtutea pecetluirii Noului Legământ cu Israel va folosi această naţiune într-un mod special, ca să fie mijlocul Său de binecuvântare.

Aranjamentul Noului Legământ va însemna că naţiunea lui Israel se va bucura de anumite favoruri şi binecuvântări, dar relaţia lor nu va fi directă cu Dumnezeu, ci doar cu Mijlocitorul. Atunci Mijlocitorul va avea autoritatea şi dreptul de a le garanta viaţa veşnică şi de a-i ajuta să se ridice la aceasta, şi să le dea toate răsplăţile şi binecuvântările, exact ca şi cum ar fi fost în favoarea deplină a lui Dumnezeu. Ei vor fi în favoarea lui Dumnezeu prin El, dar în ceea ce priveşte Legea lui Dumnezeu vor fi încă imperfecţi, sub sentinţa divină, fiind ţinuţi, ca să zicem aşa, la o distanţă respectabilă de Atotputernicul; dar El a făcut aranjamentul ca prin acest Mijlocitor, acest Profet, Preot, Împărat, Judecător, să-i fie acordată lui Israel toată mila şi favoarea Lui. De aceea, această naţiune va avea în acel timp toate aceste binecuvântări şi treptat va începe să aibă favorurile restabilirii şi ridicării din tot răul din prezent — eliberaţi de rău. Binecuvântările se vor extinde şi la alte naţiuni prin aceea că le va fi permis să intre şi să participe cu Israel, devenind Israeliţi adevăraţi, primind circumcizia, probabil nu fizic, ci circumcizia inimii. Ei vor intra în această relaţie cu Mijlocitorul, în această relaţie, prin urmare, cu Tatăl prin Mijlocitor, şi, după cum declară profetul, se va întâmpla că naţiunea care nu va veni la Domnul, la Ierusalim, şi nu va recunoaşte noua relaţie stabilită astfel în Israel şi nu va participa la ea, aşa cum vor avea privilegiul să facă, pentru acea naţiune nu va fi nicio binecuvântare divină. Aceia vor rămâne sub blestem la fel ca întotdeauna. Adică, vor fi în dizgraţie divină, la fel ca întotdeauna. Nu vor fi expuşi Satanei şi maşinaţiunilor lui, dar vor fi supuşi diferitelor caracteristici ale pedepsei — moarte, pedeapsa pentru păcat.

În timpul Veacului Milenar deci, acest aranjament al Noului Legământ prin Mijlocitorul, va însemna o binecuvântare pentru toţi cei care vor fi sub Mijlocitor, şi protejaţi prin El de cerinţele depline ale Justiţiei Divine, care i-ar distruge datorită imperfecţiunilor lor, şi sub acest aranjament binevoitor se vor ridica la perfecţiunea deplină a naturii lor, şi la sfârşitul Veacului Milenar vor fi pe deplin capabili să satisfacă oricare cerinţă Divină şi nu vor mai avea nevoie de Mijlocitor între ei şi Tatăl. Şi, aşa cum ne spune apostolul, atunci, după ce va îndepărta tot păcatul şi neascultarea, nimicind moartea, ridicând omenirea din moarte, cu excepţia celor care vor merge în Moartea a Doua, Domnul va preda Împărăţia lui Dumnezeu, chiar Tatălui — nu ca s-o distrugă, ci fiindcă atunci omenirea va fi pe deplin capabilă să se bucure în mod direct de toate binecuvântările relaţiei de Legământ cu Dumnezeu, pe care într-o stare imperfectă nu le-a putut avea.

Aşa va fi relaţia de Legământ în cel mai deplin sens la încheierea Veacului Milenar. Omenirea va fi iarăşi exact în acelaşi loc pe care l-a ocupat Adam la început când a fost creat în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi a fost numit „fiul lui Dumnezeu”. Deci omenirea, pe deplin restabilită, în deplină armonie cu Dumnezeu, va fi iarăşi în relaţie deplină cu El şi toţi vor fi supuşi Tatălui.

Aşa cum Adam a fost probat după ce a fost fiu al lui Dumnezeu, tot aşa vor fi probaţi şi aceştia. După cei o mie de ani Satan va fi dezlegat ca să-i poată proba şi va încerca să‑i înşele. Dacă după toată experienţa lor cu păcatul vor avea vreo simpatie ascunsă faţă de el, înşelarea va descoperi în mod sigur această simpatie, hotărând astfel nepotrivirea persoanei pentru viaţă veşnică. Până la acest timp ei vor fi trebuit să dezvolte un astfel de caracter care să‑i aducă în poziţia în care să iubească dreptatea şi să urască nelegiuirea, sau altfel nu vor putea avea veşnic această relaţie de Legământ cu Dumnezeu.

Vedem deci că în timpul Veacului Milenar relaţia Noului Legământ va fi exact la fel sau tocmai aceea care va fi la sfârşitul Veacului Milenar, numai că va fi sub îndrumarea unui Mijlocitor şi îşi va avea limitele ei, datorită imperfecţiunilor omenirii, în timp ce mai târziu vor fi perfecţi.

Să ne întoarcem la textul nostru, la declaraţia că „Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare [calificaţi] să fim slujitori ai unui Legământ Nou”. Vedem că acum suntem slujitori ai Noului Legământ, servitori ai Noului Legământ. Îl servim în sensul în care l-a servit şi Isus. Isus l-a servit în sensul că mai întâi S-a pregătit ca să fie marele Profet, marele Preot şi Împărat — Mijlocitor — tot aşa şi noi suntem în pregătire, primindu-ne lecţiile, disciplinându‑ne şi dezvoltându-ne în asemănare de caracter cu Domnul nostru ca să putem fi membri ai Corpului Său glorios, membri ai acelei Seminţe glorioase, ai Profetului, Preotului, Împăratului, în viitor. Acesta este sensul în care suntem făcuţi în stare să fim slujitori sau servitori capabili ai lui — adică, nu numai că îl servim prin ţinerea trupului în supunere şi prin dezvoltarea în noi înşine a roadelor şi harurilor Spiritului sfânt, ci facem aceasta şi unii faţă de alţii. Mireasa se pregăteşte. Aceşti servitori ai Noului Legământ se ajută unii pe alţii să se pregătească. Ei sunt cu toţii membri ai Corpului lui Cristos şi slujitori capabili.

Această slujire nu este imperfectă; este o slujire care îşi împlineşte lucrarea, scopul. Îl va îndeplini în realitate. Jertfirea pe care noi o facem este toată de bună credinţă, nu este o prefăcătorie; şi pregătirea pe care o facem este de bună credinţă, nu este o prefăcătorie. În ce fel? În acest fel: Noi n-am fost slujitori şi nici potriviţi să fim slujitori ai acestui Nou Legământ pe când eram „copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”, dar când am auzit despre harul lui Dumnezeu am avut o ureche binecuvântată, şi când am văzut acea invitaţie glorioasă am avut ochii binecuvântaţi, iar când ochii înţelegerii noastre şi urechile înţelegerii noastre au înţeles acest mesaj al harului lui Dumnezeu, vorbindu‑ne pace în Isus Cristos Domnul nostru, inimile noastre au fost în acea atitudine şi stare încât au răspuns. Am avut şi noi aceeaşi experienţă ca Domnul nostru. Având ochii înţelegerii complet deschişi să cunoască voinţa Tatălui, şi urechea ascultării, zicând, „desfătarea mea este să fac plăcerea Ta”, tot aşa şi inimile noastre trebuie să fi atins acea stare a dorinţei de a cunoaşte voinţa Tatălui înainte de a putea în vreun sens al cuvântului să-I fim plăcuţi sau acceptabili. Şi nici chiar în această stare nu suntem acceptaţi, pentru că Domnul priveşte mai departe şi zice cu privire la noi: Sunteţi bine intenţionaţi şi motivele voastre sunt bune, dar carnea voastră este slabă şi sunteţi căzuţi. Apoi ne arată faptul că El a stabilit un Avocat pentru noi. Privind la Avocat am priceput că este „Isus Cristos Cel Drept”care S-a oferit să fie Avocatul nostru şi să compenseze pentru toate imperfecţiunile noastre dacă dorim să ne alăturăm Lui în jertfa Sa. Deci ne-am dus la Domnul. Ne‑am prezentat trupurile ca jertfe vii. Am recunoscut că de la noi înşine nu suntem perfecţi. Am recunoscut că tot ce am avut au fost doar intenţii bune. Am auzit de harul Lui şi ne-am consacrat pe deplin. Am renunţat la toate pentru a merge în urmele lui Isus şi a suferi cu El acum ca să putem fi şi slăviţi împreună cu El.

Atunci când am ajuns la acest punct al consacrării şi am dorit să fim asociaţi cu Isus ca slujitori capabili, sau slujitori capabili ai Noului Legământ, Isus S-a apropiat de noi, a devenit Avocatul nostru şi a prezentat cazul nostru înaintea Tatălui, susţinându-l şi aplicând din meritul Său ca să acopere toate cusururile noastre. Când a făcut aceasta, Tatăl ne-a acceptat şi de atunci înainte ne‑a socotit ca membri ai Corpului lui Cristos, membri ai Preoţimii Împărăteşti — asociaţi cu Isus ca slujitori capabili ai Noului Legământ, Noului Testament. Şi astfel mergem înainte acum ca slujitori capabili pentru că suntem acceptaţi în Cel Preaiubit, nu acceptaţi sub termenii Împărăţiei Mijlocitoare din veacul viitor, pentru că acum nu există un astfel de aranjament şi nici nu există o lucrare de mijlocire care să se desfăşoare, ci suntem acceptaţi ca membri ai Mijlocitorului, ca membri ai Corpului lui Cristos. Capul acestui Corp completând pentru defectele noastre, pentru ca jertfele noastre să fie acceptabile, starea noastră este unică, diferită de cea a lumii în viitor. Ca sluijitori capabili, sau ca ambasadori recunoscuţi ai lui Dumnezeu în lume, suntem asociaţi cu Cristos în lucrarea pe care El o desfăşoară acum, adică, lucrarea de adunare a Mărgăritarelor Domnului de‑a lungul Veacului Evanghelic. Aceasta este lucrarea specială pe care ne-a dat-o Domnul nostru de făcut în prezent. Mireasa trebuie să se pregătească. Imediat ce Mireasa va fi gata, va începe marea lucrare pentru omenire; dar acum slujirea noastră capabilă a acestui Nou Legământ este în sensul de a ne pregăti, a ne pregăti şi a ne prezenta trupurile ca jertfe vii, dându-ne viaţa pentru fraţi — şi toate acestea, ca membri ai Înaltului Mare Preot, sunt, în alt sens, parte din lucrarea Lui; sau mai curând, cum spune apostolul, „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea”. Dumnezeu este Acela care a lucrat în Isus ca să-Şi îndeplinească sacrificiul în mod potrivit, şi Dumnezeu este Acela care lucrează acum în noi în acelaşi mod. El ne-a pus înainte o mare răsplată. După cum citim despre Domnul nostru Isus Cristos, „care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”, tot aşa şi noi aflăm că Dumnezeu „ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să ne facem părtaşi firii dumnezeieşti”. Prin acţiunea acestor făgăduinţe în inimile noastre suntem făcuţi în stare să ne dăm viaţa pentru fraţi şi să copiem caracteristicile Domnului şi Mântuitorului nostru chiar până la moarte.

Deci, suntem slujitori calificaţi sau capabili ai Noului Legământ, nu al literei ci al spiritului. Mijlocitorul Legământului trebuie desigur să fie în armonie cu toţi termenii Legământului. Termenii acestui Nou Legământ sunt ascultare perfectă de Dumnezeu aşa cum este reprezentat în Legea Divină, „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată cugetarea ta; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Bineînţeles că Isus este în deplin acord cu această Lege a lui Dumnezeu pe care El a acceptat-o ca bază a aranjamentului pe care-l va face pentru omenire, iar toţi aceia pe care Dumnezeu îi va accepta ca membri ai Corpului Său, ca asociaţi ai Săi, ca slujitori şi servitori capabili împreună cu El ai acestui Nou Legământ — toţi aceştia trebuie să fie în acord cu Legea Divină, altfel cum ar putea fi ei servitori ai acelei Legi? Dar acum, zice apostolul, în cazul nostru, noi nu putem să ne ridicăm la standardul literei lui, dar suntem în stare să ajungem la măsura spiritului lui, la intenţia lui. Şi în armonie cu aceasta el zice în altă parte: „...pentru ca cerinţa dreaptă a Legii [adică, adevărata însemnătate, adevăratul spirit al Legii], să fie împlinită în noi, care umblăm nu potrivit firii păcătoase, ci potrivit Duhului”. El nu spune că suntem în stare să umblăm la înălţimea spiritului, la înălţimea Legii Divine, şi noi ştim într-adevăr că nu putem face aceasta, dar putem să umblăm potrivit ei.

Deoarece suntem acceptaţi de Dumnezeu ca slujitori capabili ai Noului Legământ, şi ca membri ai acestui Corp al Mijlocitorului, Împăratului, Preotului, la timpul consacrării noastre, prin meritul lui Isus Avocatul nostru, Dumnezeu a făcut pregătiri ca pentru orice infracţiuni neintenţionate împotriva acestei Legi, acestui Legământ, să „avem la Tatăl un Avocat: pe Isus Cristos Cel drept” de partea noastră. El este Avocat nu numai la început când am venit la Tatăl şi ne-am prezentat ca jertfe vii şi am fost acceptaţi prin atribuirea meritului Domnului nostru, ci El este încă Avocatul nostru — şi avem încă nevoie de sprijinul Lui pentru că, în timp ce avem această poziţie ca Noi Creaturi, şi ca noi creaturi intenţiile noastre sunt bune, totuşi suntem răspunzători ca noi creaturi pentru vasul pământesc, corpul natural, prin care acţionăm ca noi creaturi. Suntem răspunzători pentru toate încălcările Legii Divine de către acesta. De aceea, după cum ne spune apostolul, dacă aflăm că neintenţionat, contrar intenţiei voinţei noastre, a spiritului minţii noastre, încălcăm Legea Divină, trebuie să mergem curajos la tronul harului ceresc. Nu trebuie să gândim că ceea ce Domnul nostru a făcut pentru noi când ne-am prezentat ca jertfe vii acoperă defectele noastre până la sfârşitul vieţii. Trebuie să înţelegem că El a acoperit defectele până la acel punct, şi că pentru fiecare imperfecţiune şi deviere de atunci încoace trebuie să mergem la tronul harului ca să obţinem milă şi să găsim har spre ajutor. Mergem curajoşi pentru că avem un astfel de Mare Preot, pentru că înţelegem că suntem membri ai Casei lui Dumnezeu, Leviţi antitipici, care includ Turma Mică precum şi Marea Mulţime. Ei au cu toţii privilegiul să meargă curajoşi la tronul harului ceresc şi acolo să căpete milă şi har spre ajutor în orice timp de nevoie. Astfel „slujitorii” [servitorii] capabili ai Noului Legământ îşi pot menţine continuu poziţia înaintea lui Dumnezeu, prin Avocatul lor, „care trăieşte pururea, ca să mijlocească pentru ei”. Datorită faptului că avem acest Avocat, pentru că recunoaştem pe Isus ca Avocatul nostru, putem merge astfel la tronul harului. Şi merg toţi aceia care au privilegiul să cheme pe Dumnezeu Tatăl nostru, pentru iertarea acelor greşeli zilnice care nu sunt intenţionate. Atunci ne cerem iertare şi obţinem iertare şi ajutor ca să putem fi şi mai credincioşi, mai capabili să învingem în aceste diferite privinţe. Astfel suntem slujitori calificaţi ai Noului Legământ, nu potrivit literei acelui Legământ aşa cum va opera în timpul Mileniului, ci potrivit spiritului Noului Legământ, care acum acţionează faţă de noi prin Avocatul nostru şi ne face în stare ca întotdeauna să fim acceptabili la Tatăl prin El, şi să ne îndeplinim serviciul de slujitori capabili şi să rămânem în Sfânta şi să sperăm ca în cele din urmă să trecem, ca membri ai Corpului marelui Preot, Profet, Mijlocitor şi Împărat, dincolo de văl în Sfânta Sfintelor.