Care lege a fost slabă?

„Căci ceea ce n-a putut face legea, întrucât firea păcătoasă o făcea fără putere, a făcut Dumnezeu: trimiţând pentru păcat, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare omului păcătos, a condamnat păcatul în firea păcătoasă.”

Romani 8:3.

R4608b W. T. 1 mai 1910 (pag. 151)

Legea de aici ca şi din alte pasaje se referă evident la Legământul Legii. Nu putem presupune, de exemplu, că Legea lui Dumnezeu este fără putere, sau că apostolul a vrut să spună ceva de felul acesta. Atunci în ce privinţă a fost Legământul Legii fără putere? A fost fără putere sau neputincios în aceea că nu a realizat scopul dorit. Acel scop a fost să aducă poporul care era sub Legământul Legii în armonie deplină, în relaţie de legământ cu Dumnezeu — în care ei să fie perfecţi; în care ei să aibă dreptul să se bucure de viaţă veşnică şi de toate binecuvântările pe care Dumnezeu le are pentru cei perfecţi. Din moment ce Legământul Legii nu a împlinit acel rezultat, şi nu a putut, a fost fără putere. Într-un sens a fost fără putere; nu slab în sensul că a fost defect, ci fără putere în sensul că a fost ineficient. Dacă ne‑am uita la aspectele speciale ale slăbiciunii, le-am găsi legate de carne. Dacă omenirea ar fi fost în starea potrivită să se folosească de el; dacă toţi evreii ar fi fost în acea stare care să-i facă capabili să asculte de Dumnezeu, atunci toţi ar fi avut viaţă prin ascultare de acea Lege. Fiecare doritor şi ascultător, având capacităţi perfecte în carnea sa, ar fi putut să se recomande lui Dumnezeu şi ar fi fost acceptabil — în relaţie de legământ, care ar fi inclus viaţa veşnică.

„Ceea ce n-a putut face legea în aceea că a fost fără putere, a trimis Dumnezeu pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare omului păcătos” — în asemănarea cărnii păcătoase, sau a cărnii care a fost condamnată datorită păcatului şi pentru păcat, sau datorită stării păcătoase, păcatului cărnii — a dovedit că păcatul în carne nu este un lucru necesar, după cum evident evreii au ajuns să creadă, văzând că s-au străduit să ţină Legea lui Dumnezeu şi totuşi n-au ajuns la perfecţiune. Un mod de a gândi despre această chestiune (probabil mulţi evrei gândeau aşa) ar fi că Legea era prea grea; că Legea era prea severă. Apoi, când a venit Domnul nostru Isus, a ajuns să fie o întrebare dacă nu cumva Legea dată de Dumnezeu era atât de severă încât nimeni n-o putea ţine; dacă putea cineva fi îndreptăţit prin ea; sau dacă Legea era în întregime bună dar starea omului era în întregime greşită. Domnul nostru, în virtutea ţinerii Legii, a condamnat păcatul, arătând astfel că nu Legea era de vină, ci păcătosul. Astfel, prin ţinerea Legii, Isus a arătat că era în limitele omului perfect să o ţină şi să stea aprobat de Dumnezeu.