Sămânţa credinţei şi sămânţa Legii

„De aceea moştenirea este prin credinţă, ca să fie prin har şi pentru ca făgăduinţa să fie sigură pentru toată sămânţa, nu numai pentru aceea de sub lege, ci şi pentru aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor.” Romani 4:16.

R4606 W. T. 1 mai 1910 (pag. 148-150)

Pavel a arătat în altă parte că există doar o Sămânţă a lui Avraam (Cristos) în sensul principal sau special, în sensul cel mai înalt. Şi ne spune că noi avem privilegiul şi „chemarea” să fim membri ai Corpului lui Cristos. „Şi dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei”. Noi, care nu suntem sămânţa lui Avraam după trup, suntem socotiţi ca Sămânţa lui Avraam datorită credinţei noastre şi pentru că devenim membri ai Seminţei Spirituale. Nu trebuie să presupunem că acesta este numai un joc de cuvinte şi că Domnul zice „Sămânţa lui Avraam” şi apoi acceptă ca sămânţă a lui Avraam pe cei care nu sunt sămânţa lui, care nu sunt deloc dintre urmaşii Lui. Aceasta ar însemna să facă vorbirea Lui înşelătoare, ademenitoare şi amăgitoare. De aceea Domnul nostru Isus trebuie să fie „Sămânţa lui Avraam” nu doar după trup, ci să fie sămânţa lui Avraam şi după Spirit, pe un plan mai înalt decât legătura Sa după trup cu Avraam; şi pe acest plan mai înalt suntem noi membri ai Corpului Domnului. Suntem membri ai Lui ca Noi Creaturi; suntem membri ai Cristosului Spiritual şi nu ai Omului Isus Cristos.

De aceea este important să vedem cum a devenit Isus Sămânţa Spirituală a lui Avraam, şi să vedem că n-a fost Sămânţa Spirituală a lui Avraam şi nu putea împlini acele condiţii ca Omul Isus Cristos. De exemplu: Dumnezeu a promis că „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în” Sămânţa lui Avraam; dar Omul Isus nu putea binecuvânta lumea în felul la care se referea Dumnezeu — nu le putea da viaţă veşnică. Nu le-o putea da pentru că nu avea mai multă viaţă veşnică decât avea nevoie pentru Sine. Singurul mod în care putea să dea viaţă veşnică era în conformitate cu Planul Divin, adică, să-şi depună viaţa pământească în conformitate cu aranjamentul şi voinţa Divină; că atunci Dumnezeu îi va da, ca răsplată pentru ascultare, o natură mai înaltă, natura divină, cu gloria şi onoarea ei pe un plan mai înalt, şi că aceasta Îl va lăsa în posesia drepturilor pământeşti pe care le-a avut ca om şi pe care nu le-a pierdut prin neascultare. Acestea îi vor fi lăsate ca un bun de preţ sau fond de binecuvântare, pentru a le da omenirii.

Sămânţa Spirituală

Deci singurul mod în care Domnul nostru putea fi Sămânţa lui Avraam care să binecuvânteze toate familiile pământului era ca Nouă Creatură, Noua Creatură Isus Cristos. Noua Creatură pe plan spiritual are de dat un dar, şi omenirea pe plan pământesc are nevoie tocmai de această binecuvântare pe care El o are de dat. Iar noi suntem invitaţi să devenim membri ai Cristosului Spiritual — ai acestui mare Mijlocitor. Şi pentru ca noi, sau oricare evreu, să devenim membri ai acestui Cristos Spiritual, Sămânţa Spirituală a lui Avraam, este necesar un singur lucru, adică, nu o anumită legătură pământeană cu Cristos sau o legătură pământeană cu Avraam, ci o concepere de Spirit sfânt la aceeaşi natură spirituală pe care o posedă Cristos. De aceea, oricine, dacă prin meritul lui Cristos este făcut capabil să-şi ofere trupul ca jertfă vie, acceptabilă lui Dumnezeu, şi face aceasta, va primi răsplata promisă, la aceeaşi natură pe care o posedă Cristos — va deveni un membru al Corpului Său Spiritual. De aceea, această Sămânţă Spirituală poate fi compusă din oameni care sunt din sămânţa naturală a lui Avraam şi din cei care nu sunt din sămânţa sa naturală, ca în cazul nostru. Noi care suntem neamuri devenim acum membri ai Seminţei Spirituale a lui Avraam, dar nu am putut deveni membri ai seminţei naturale; n‑am fost niciodată parte din aceasta.

După cum sugerează apostolul în acest text, scopul Divin este să aibă două seminţe ale lui Avraam; una din ele, Sămânţa Spirituală, la care tocmai ne-am referit, şi cealaltă, sămânţa naturală a lui Avraam. Una dintre acestea, zice el, se dezvoltă după spirit, după har, după favoare. Noi nu venim în această relaţie prin Lege, ci prin participare cu Cristos. Este favoarea de a ni se permite să ne prezentăm trupurile ca jertfă vie, acceptabilă Răscumpărătorului nostru, de a ne fi acceptată de Dumnezeu această jertfă şi de a avea o parte în răsplată. Aceasta este favoarea sau harul care ne vine acum ca Sămânţă Spirituală, în care participăm în măsura credincioşiei faţă de Domnul.

Aceasta este deci Sămânţa pe care o găsim reprezentată prin „stelele cerului”. Cealaltă sămânţă a lui Avraam este asemănată cu „nisipul de pe ţărmul mării”. Această scriptură ne spune că această sămânţă, sămânţa pământească a lui Avraam, este o sămânţă care va fi dezvoltată sub Lege. Ştim din scrierile aceluiaşi apostol că această Lege nu poate fi Legea pe care Dumnezeu a instituit-o pentru evrei prin Moise. Acea Lege n-a adus niciunuia dintre ei viaţă veşnică. N-a adus pe nimeni din sămânţa lui Avraam la perfecţiune.

Atunci cum să îl înţelegem pe apostol în legătură cu această declaraţie, că o parte din sămânţă trebuie să fie după Lege, când Legea n-a putut face nimic desăvârşit? Răspundem că aici el arăta în urmă spre acel Legământ al Legii care a fost instituit prin Moise, iar în cealaltă expresie arată înainte spre Legământul Legii din viitor, care va fi instituit la sfârşitul acestui Veac Evanghelic, şi care este numit Noul Legământ [al Legii]. Va fi acelaşi cu cel la care tocmai ne-am referit, dar va avea un mijlocitor mai bun, unul care va fi în stare să dea viaţă veşnică şi toate biecuvântările pe care Dumnezeu le-a intenţionat şi le-a promis pentru ei. Vedem deci, în conformitate cu alte Scripturi, că toate popoarele vor avea privilegiul de a veni sub aranjamentul acestui Nou Legământ [al Legii], al cărui Mijlocitor este Cristos şi ai cărui membri devenim noi, aşa încât, până la sfârşitul Veacului Milenar, Sămânţa Lui va include pe toţi cei mântuiţi pe plan uman. Toţi cei care se vor conforma condiţiilor vor primi viaţă veşnică — „numărul lor va fi ca nisipul mării”.

De aceea, această declaraţie, „aceea de sub lege ... şi aceea care are credinţa”, se referă la aceia care acum sunt Sămânţa Spirituală a lui Avraam prin har, şi la cei care vor deveni sămânţa lui Avraam sub aranjamentul Noului Legământ în timpul Veacului Milenar prin ascultare de Lege sub Mijlocitorul mai bun decât Moise, sub marele Moise antitipic, Cristos Capul şi Biserica Trupul Său, pe care Dumnezeu îl ridică acum în timpul acestui Veac Evanghelic. El a ridicat Capul cu optsprezece secole în urmă. Corpul va fi în curând pe deplin ridicat şi unit cu Capul în glorie.

Sămânţa Pământească

În timp ce Vrednicii din Vechime vor fi o clasă separată şi distinctă de restul omenirii, şi în timp ce ei vor avea o răsplată specială pentru credinţa lor prin aceea că vor avea „o înviere mai bună”, vor ieşi afară din mormânt în deplină perfecţiune umană; totuşi ei vor fi sub Lege, pentru că se pare că există doar două căi prin care cineva poate fi adus în armonie cu Dumnezeu. Mai întâi vor fi aceia care îşi jertfesc interesele pământeşti în timpul prezent şi sunt concepuţi la natura spirituală, şi astfel sunt socotiţi ca membri ai Seminţei Spirituale; şi în al doilea rând, cei care vor intra sub Noul Legământ [al Legii] al cărui Mijlocitor va fi Sămânţa Spirituală. Deoarece Avraam şi alţi Vrednici din Vechime nu pot fi incluşi în această Sămânţă Spirituală, singurul loc unde pot fi puşi, logic, este cu sămânţa naturală; şi că ei n-au fost concepuţi la natura spirituală este dovedit clar de cuvintele Domnului nostru când a spus despre Ioan Botezătorul, „nu s-a ridicat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el”. El a marcat astfel clar linia despărţitoare între cei din clasa Împărăţiei şi cei care nu pot fi în această clasă, oricât de mari ar putea fi. De aceea trebuie să înţelegem că Vrednicii din Vechime, în perfecţiunea lor, vor fi supuşi normelor şi reglementărilor Împărăţiei Milenare, şi chiar de la început vor avea deplina perfecţiune pe care toţi ceilalţi din omenire o vor putea obţine în timpul Mileniului. Acel privilegiu va fi o răsplată pentru credincioşia care au manifestat-o, şi aceasta le va aduce participarea la lucrarea Împărăţiei, de a fi agenţi ai clasei spirituale şi de a ajunge la perfecţiune umană instantaneu, în loc de a se ridica treptat din imperfecţiune, cum va face restul omenirii.

După cum am sugerat deja, credem că există declaraţii în Scriptură care implică faptul că Dumnezeu intenţionează în cele din urmă să le dea un loc pe planul spiritual, dar nu vedem nicio cale prin care ei să vină la acel plan sub aranjamentele schiţate până aici în Cuvântul lui Dumnezeu, până la împlinirea Veacului Milenar. De aceea gândul nostru este că în loc să devină membri ai Miresei lui Cristos, locul lor va fi mai curând cu „Mare Mulţime”, servind înaintea tronului, şi nu aşezaţi pe tron.