Preţul de Răscumpărare şi aplicarea lui

„Nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi ... ci cu sângele scump

al lui Cristos.” 1 Pet. 1:18, 19; 1 Cor. 6:20.

R4601 W. T. 15 aprilie 1910 (pag. 141)

Viaţa jertfită a Domnului nostru constituie preţul răscumpărării, dar posesia acelui preţ şi aplicarea lui sunt considerate în mod potrivit două lucruri. El a aplicat preţul pentru credincioşi când, „suindu-se la înălţime”, „s-a înfăţişat pentru noi înaintea lui Dumnezeu” — Biserica, casa credinţei, cei consacraţi. Şi Scripturile ne arată că mai târziu El va aplica acest preţ pentru toată omenirea — că este intenţionat în cele din urmă pentru toţi, dar încă nu a fost aplicat pentru toţi.

De aceea Scripturile declară că „lumea zace în cel rău”; că membrii omenirii sunt încă „copii ai mâniei”. Şi noi am fost „copii ai mâniei, ca şi ceilalţi” care încă sunt, dar am scăpat de condamnarea care este asupra lumii pentru că meritul jertfei lui Cristos a fost aplicat pentru credincioşi şi noi am venit sub termenii acelei aplicări când am crezut în Domnul, ne-am întors de la păcat, l-am acceptat pe Răscumpărătorul prin credinţă şi am făcut o consacrare. Apoi am fost concepuţi de Spiritul sfânt al Domnului.

Se poate pune întrebarea: Deoarece viaţa noastră umană este jertfită când ne consacrăm şi suntem concepuţi de Spirit sfânt, este adevărat că atunci când ultimul membru al Corpului lui Cristos se oferă ca jertfă şi este conceput de spirit toate drepturile de viaţă atribuite, astfel jertfite vor fi în mâna Domnului? Şi dacă aceasta este adevărat, va fi necesar ca toată Clasa Strâmtorării să fie înviată înainte ca sângele sau meritul să poată fi aplicat pentru pecetluirea Noului Legământ? Şi iarăşi: N-ar putea fi pecetluit Noul Legământ şi Vrednicii din Vechime înviaţi ca prim rod înainte de învierea Clasei Strâmtorării?

Jertfa este făcută Tatălui şi acceptată de Tatăl, şi, cât ne priveşte pe noi, acest lucru poate fi considerat ca terminat atunci când ultimul membru consacrat al Corpului lui Cristos şi‑a întărit chemarea şi alegerea. Dar, pe de altă parte, clasa „mulţimii mari” a intrat într‑un aranjament, nu cu încredere în propria lor capacitate de a îndeplini ceva pentru ei înşişi, ci datorită aranjamentului specific făcut, ca Răscumpărătorul să acopere toate păcatele lor, toate imperfecţiunile şi greşelile care erau ale lor la timpul consacrării, despre care apostolul vorbeşte ca despre „păcatele făptuite mai înainte, prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu”.

Domnul Isus S-a oferit să fie Avocatul lor la Tatăl şi să fie cu ei, un ajutor continuu la timp de nevoie. El a promis să fie Avocatul lor în ce priveşte toate probele şi dificultăţile vieţii, în luptele lor cu carnea şi în manifestările ocazionale ale imperfecţiunilor cărnii, contrar voinţei Noii Creaturi. El S-a învoit să‑i susţină în toate acestea şi de aceea interesul Lui în aceşti membri ai „marii mulţimi” va continua după ce se va termina lucrarea cu clasa „turmei mici” şi aceasta va fi trecut dincolo de văl. Şi deoarece baza susţinerii Lui este meritul jertfei Sale, rămânerea Lui ca Avocat al lor ar părea să necesite ca El să reţină pentru acest scop în mâinile Tatălui meritul jertfei Sale, şi de aceea să nu-l aplice încă pentru pecetluirea Noului Legământ pentru Israel şi prin Israel pentru toată lumea.

În tip, alungarea ţapului de trimis în pustie către sfârşitul Zilei Ispăşirii, nedându-se nicio informaţie despre moartea lui, pare să implice că „marea mulţime” şi experienţele nu vor fi luate în considerare deloc după ce ţapul este trimis; dar argumentul anterior pare să dovedească în mod concludent că meritul lui Cristos trebuie să continue să fie aplicat până când ultimul membru al clasei „marii mulţimi” va fi fost suferit completa nimicire a cărnii la care acesta n-a reuşit să renunţe voluntar.