Vol. 3 Noiembrie-Decembrie 1995 Nr. 1

SFÂNTUL PAVEL ÎN CORINT

Fapte 18:1-11

Lecţii din experienţele Sf. Pavel — Corintul, un câmp pentru Evanghelie mai bun decât Atena — Ca de obicei, mesajul a avut împotriviri şi a fost hulit de către aceia care au preferat „tradiţiile bătrânilor” — Sosirea lui Sila şi a lui Timotei — Sf. Pavel încurajat şi mângâiat

„Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea.” Versetul 9 .

W.T. 1 Iulie 1916 (pag. 201-203)

Atena s-a dovedit a nu fi un câmp prosper pentru truda Apostolului Pavel. El a înţeles repede că deşi cetăţenii ei erau angajaţi mai ales în a asculta lucruri noi şi în a filosofa asupra oricărui subiect, cu toate acestea tendinţa ştiinţei şi filosofiei, pe nedrept numită astfel, într-atât le ocupa atenţia şi le satisfăcea mintea, încât ei nu erau pregătiţi pentru Adevăr cum erau alţii mai puţin educaţi şi mai puţin înclinaţi spre filosofie. Experienţa Apostolului coincide în această privinţă cu a tuturor celor care în sinceritate propovăduiesc Evanghelia lui Cristos fără nici o invenţie şi filosofie omenească, şi de asemenea ilustrează declaraţia lui, că Dumnezeu nu alege mulţi înţelepţi, mari sau învăţaţi după normele acestei lumi, ci mai ales pe săracii acestei lumi — săraci social, filosofic şi financiar — pentru a fi moştenitori ai Împărăţiei; pentru că această clasă este mai înclinată să primească credinţa şi să devină bogaţi în ea.

Părăsind Atena, Sf. Pavel a călătorit cam 40 de mile (64 Km. — n. t.) până la Corint, o cetate comercială proeminentă a Greciei, remarcabilă prin manufacturile, arhitectura, picturile, bronzurile ei etc. Ea era mult mai puţin morală, mult mai puţin rafinată decât Atena, dar, cu toate acestea, un câmp mai bun pentru Evanghelie. Unde formalităţile şi ceremoniile religioase devin mai populare, acestea pot avea corespunzător o greutate şi o forţă mai mică. Dar unde păcatul, imoralitatea şi lipsa de religiozitate sunt populare, minţile care au o tendinţă religioasă pot fi mai libere, mai deschise pentru Adevăr. Nemulţumită de formalism, această clasă recunoaşte mai fin dreptatea, datorită contrastului ei distinct cu păcatul care abundă.

La fel astăzi, este posibil ca Adevărul să aibă o primire mai rece printre cei ale căror sensibilităţi religioase sunt într-o anumită măsură satisfăcute de formalităţi şi ceremonii. Inima cea mai pregătită pentru Adevăr este aceea care nu este saturată şi ameţită de formalism religios, ci îşi dă seama într-o măsură de răutatea excesivă a păcatului şi tânjeşte după dreptatea care este de la Dumnezeu. Asemenea Apostolului Pavel, noi trebuie să discernem câmpurile cele mai rodnice şi să ne cheltuim energia cu ele, lăsând celelalte câmpuri pentru un sezon mai convenabil, fie că acesta va veni în timpul Vârstei prezente, fie în timpul Mileniului.

LECŢII DIN EXPERIENŢELE SF. PAVEL

Se pare că pe timpul acesta Apostolul era considerabil deprimat. Prima lui scrisoare către Biserica corinteană, scrisă mai târziu, sugerează clar descurajarea şi posibila lui boală. El a scris: „Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur”. Experienţele lui aspre la Filipi, succesul slab în Atena, subţierea pungii şi nevoia de tovărăşie — toate au contribuit spre a-l descuraja; şi el ne informează că Domnul l-a încurajat cu o viziune.

Curând după sosirea sa în Corint, Sf. Pavel i-a găsit pe Acuila şi pe Priscila soţia lui. Ei erau confecţioneri de corturi; şi aceasta fiind meseria Apostolului, el a rămas şi a lucrat cu ei. Pe vremea aceea era obişnuit ca fiii tuturor celor din clasele de sus să înveţe o meserie, oricât de bine educaţi ar fi fost altfel. Meseria Sf. Pavel s-a dovedit utilă, permiţându-i să-şi asigure cele necesare în timp ce propovăduia Evanghelia lui Cristos. Aflăm din propria lui explicare a situaţiei că şi după ce un număr considerabil de credincioşi s-au adunat ca o biserică în Corint, apostolul s-a întreţinut pe sine cu meseria sa. Motivul pentru care a făcut aşa n-a fost că era un păcat a primi bani şi sprijin de la credincioşii de acolo, ci motivul a fost că el spera ca Evanghelia să se recomande pe sine altora cu atât mai mult cu cât se vedea că exponenţii ei de frunte lucrau nu pentru hrana care piere, nici pentru bogăţie, ci propovăduiau Evanghelia fără plată — punându-şi viaţa pentru fraţi.

Despre această perioadă Apostolul a scris tesalonicenilor: „De aceea, fraţilor, în toate strâmtorările şi necazurile noastre, am fost mângâiaţi cu privire la voi prin credinţa voastră” (1 Tes. 3:7). Mai târziu el a scris corintenilor despre experienţa sa, zicând: „Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc, ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm; când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor”. 1 Cor. 4:11-13.

Mulţi dintre noi putem găsi o lecţie în experienţele Sf. Pavel. Dacă Dumnezeu a permis ca el să fie în lipsă, să fie trădat, calomniat, asuprit — dacă el a avut nevoie de astfel de experienţe pentru a scoate tot ce era mai bun în el şi pentru a-i face Epistolele cu atât mai folositoare pentru Biserică — este posibil ca procedeele Domnului cu noi să aibă uneori acelaşi scop — pregătirea pentru utilizarea noastră viitoare în serviciul Său.

PAVEL „S-A DEDAT CU TOTUL PROPOVĂDUIRII”

În ciuda tuturor descurajărilor lui şi a faptului că truda în facerea corturilor de abea îi ajungea pentru a se aproviziona cu cele necesare unei vieţi decente şi onorabile, Apostolul n-a uitat niciodată că misiunea sa de ((154)) căpetenie în viaţă era propovăduirea Evangheliei. Dacă obţinerea pâinii sale zilnice îi împiedica propovăduirea în timpul săptămânii, el îşi folosea cel puţin zilele de Sabat pentru lucrarea mai importantă ori de câte ori putea ajunge la o adunare de evrei. Citim că el stătea la discuţii cu ei în fiecare zi de Sabat. Dar se pare că era sub o oarecare constrângere şi nu vorbea cu îndrăzneala şi vigoarea sa obişnuită, poate datorită lipsei de sprijin moral, care este un factor important pentru toţi şi un lucru esenţial pentru mulţi.

În sfârşit au sosit Sila şi Timotei, aducând cu ei nu numai părtăşie bună şi veşti încurajatoare din Bereea, Tesalonic şi Filipi, dar şi un cadou, după cum Apostolul însuşi ne spune — foarte probabil de la Lidia, vânzătoarea de purpură, care se presupune că era într-o stare materială bună. La efectul acestor încurajări se face aluzie. Sf. Pavel „se simţea îndemnat în duh” — el simţea o vigoare proaspătă care-l îndemna să-şi prezinte mai zelos mesajul în sinagogă şi să aducă lucrurile în centrul atenţiei.

După ce a mărturisit cu mare îndrăzneală şi a aflat că Mesajul i-a fost respins de majoritatea din sinagogă, Apostolul a forţat deznodământul prin scuturarea hainelor, ca şi cum nu voia să ia nici măcar praf de la ei, spunându-le celor care se opuseseră şi huliseră: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo mă voi duce la neamuri”.

Sunt împrejurări când hotărârea este absolut necesară, chiar dacă ea cauzează separare printre aceia care pretind că servesc aceluiaşi Dumnezeu. Sunt împrejurări când astfel se poate obţine mult mai mult bine decât dacă se continuă în condiţii dezavantajoase. Uleiul şi apa nu se vor amesteca; şi timpul petrecut în încercarea de a le amesteca este timp cu totul pierdut. Când amărăciunea şi ura se manifestă clar, ca şi în cazul de sub consideraţie, este mai bine să te retragi.

Dar nici Apostolul şi nici noi n-am recunoaşte ca potrivit sau admisibil ca poporul Domnului să se certe şi să se ofenseze unul pe altul pentru amănunte care nu merită să fie luate în considerare. Scuturarea prafului nu numai că a fost sugerată de Domnul nostru (Matei 10:14), dar acesta era şi un obicei al vremii — o prevenire, adică, Apostolul simţea că se elibera de întreaga datorie şi acum lăsa responsabilitatea pe propriii lor umeri.

Efectul a fost bun în două moduri: 1) A ajutat pe Crisp, conducătorul sinagogii, să ia o atitudine hotărâtă, în timp ce altfel el ar fi putut fi oprit în dezvoltarea sa spirituală. Crisp s-a hotărât pentru Domnul Isus şi a luat poziţie cu Apostolul şi cu alţii. 2) Faptul că evreii au respins pe Apostol şi Mesajul lui a atras mai deosebit atenţia neamurilor asupra Evangheliei. Unii dintre neamuri deja credeau. Noile adunări s-au ţinut în casa lui Iust, un om temător de Dumnezeu, a cărui casă era lângă sinagogă. Astfel evreilor, mergând să se închine în sinagogă, li se amintea continuu de Mesajul Sf. Pavel din sinagogă, care era un imbold pentru ei să intre în casa lui Iust şi să audă mai mult despre împlinirea profeţiilor în Isus.

SF. PAVEL ÎNCURAJAT

Ca rezultat, un număr considerabil de corinteni au crezut şi s-au botezat, astfel simbolizându-şi consacrarea de a face voia Domnului. Astfel vedem că opoziţia nu este în mod necesar un lucru dăunător cauzei Domnului. Dimpotrivă, se poate spune că una din cele mai dăunătoare stări este stagnarea.

Evident Domnul a văzut că servul Său, Pavel, avea nevoie în timpul acela de încurajare specială. De aceea i s-a dat altă viziune, în care Apostolului i s-a spus: „Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate”.

Ce înţelegere despre supravegherea divină a Mesajului Evangheliei şi a servilor lui ne dă acest incident! Cum ne amintesc aceste cuvinte despre făgăduinţa că Domnul nu va îngădui să fim ispitiţi mai mult decât putem suporta, ci cu orice ispită va pregăti şi o cale de ieşire (1 Cor. 10:13). Viziunea aceea şi mesajul ei, putem fi siguri, n-au fost numai pentru Apostol, ci pentru tot poporul Domnului de atunci şi până acum. Acelaşi Dumnezeu este bogat faţă de toţi care-L cheamă, şi-i poate apăra şi elibera pe toţi servii Săi. De aceea El va permite numai astfel de experienţe cum vede Înţelepciunea Sa infinită că vor fi avantajoase pentru Cauza Sa şi vor produce pentru servii Săi o greutate veşnică de slavă.

Declaraţia Domnului, că El avea mult popor în Corint, ne învaţă de asemenea o lecţie. Ne arată că El cunoaşte inima tuturor şi că El se îngrijeşte nu numai de sfinţii Săi, ci şi de aceia care nu I-au auzit Mesajul, dar ale căror inimi sunt într-o atitudine favorabilă, de onestitate, sinceritate. Primim încă o lecţie în legătură cu următoarele: Noi nu trebuie să uităm că Domnul este propriul Supraintendent al Misiunilor Sale şi că El poate să îndrumeze pe servii Săi consacraţi, nu numai spre direcţia şi locul de serviciu, dar şi în privinţa timpului cât să rămână pentru a împlini voinţa Sa şi în privinţa caracterului experienţelor necesare lor pentru a realiza cât mai bine scopurile Sale.

Cu cât credinţa noastră poate stăpâni mai ferm această situaţie, cu cât ne putem sprijini mai mult pe Domnul şi putem folosi înţelepciunea Lui în loc de a noastră, cu atât vom avea mai mult succes ca servi ai Săi, şi cu atât vom fi mai fericiţi şi mai mulţumiţi; căci ne vom da seama că toate lucrurile lucrează împreună spre binele tuturor celor care sunt ai Lui, tuturor celor care s-au pus sub grija Sa conducătoare.

OPTSPREZECE LUNI DE ÎNVĂŢARE

Corintul a fost poreclit Bâlciul deşertăciunilor lumii; pentru că el era centrul atitudinii uşuratice, al căutării de plăceri etc. Se spune că ar fi fost una din cele mai imorale şi mai desfrânate cetăţi din zilele acelea. La început ar putea să ni se pară foarte ciudat ca această cetate, cea mai decăzută dintre marile cetăţi, să dea rezultate spirituale mai mari decât oricare alta, aşa încât Domnul să declare în mod special că El avea „mult norod acolo”, şi în mod providenţial să reţină pe ambasadorul Său acolo timp de un an şi jumătate, în timp ce în alte locuri îi permisese să rămână numai câteva zile sau săptămâni.

((155))

Filosofia acestei chestiuni pare să fie după cum urmează: Moralitatea exterioară duce adesea la un spirit fariseic de autoîndreptăţire, care este cel mai dăunător şi cel mai ucigător vrăjmaş al adevăratei îndreptăţiri. Pe de altă parte, acolo unde păcatul iese vizibil în relief, el are un efect de repulsie asupra celor curaţi în inimă, asupra tuturor celor care iubesc dreptatea; şi această repulsie faţă de rău pare să pregătească astfel de inimi cu atât mai bine pentru o adevărată consacrare faţă de Domnul şi să le permită să-I primească Mesajul. Această teorie rămâne valabilă, cel puţin în lucrarea misionară din Corint, în contrast cu aceea din locurile mult mai respectabile ca reputaţie.

În legătură cu aceasta, lecţia este că noi ar trebui să fim întotdeauna atenţi la inimile noastre împotriva acestui spirit de autoîndreptăţire prin obiceiurile exterioare, căruia îi lipseşte adevărata sfinţenie, sfinţire. În legătură cu această chestiune a găsit Domnul nostru greşeală la una din cele şapte Biserici, spunând: „Fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: ŤSunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimicť, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol” (Apoc. 3:16, 17). Aceasta este acuzaţia Domnului nostru împotriva stării prezente a bisericii nominale — atât de bogată în avantaje pământeşti, atât de mulţumită de sine. Să fim atenţi ca nu cumva în vreun fel sau grad să vină peste noi o asemenea stare căldicică şi să pierdem favoarea divină.