Vol. 3 Martie-Aprilie 1996 Nr. 3

STRÂNGERILE ŞI CERNERILE SECERIŞULUI

W. T. 1 Iunie 1916 (pag. 170-175)

Multe sunt întrebările referitoare la adevărurile prezentate în Studiile în Scripturi şi în Turnurile de Veghere, întrebându-se de unde au venit şi cum s-au dezvoltat ele până la simetria şi frumuseţea proporţiilor lor. Au fost ele rezultatul vedeniilor? A dat Dumnezeu în vreun mod supranatural soluţiile acestor mistere până acum ascunse ale Planului Său? Este autorul acestor scrieri mai mult decât o fiinţă obişnuită? Pretinde el înţelepciune sau putere supranaturală? Sau cum vine descoperirea Adevărului lui Dumnezeu?

Nu, dragi fraţi, noi nu pretindem nici o superioritate; nici nu aspirăm să ne înălţăm în aprecierea fraţilor noştri din Casa Credinţei, decât doar în sensul în care Învăţătorul a îndemnat, zicând: „Oricare va voi să fie cel dintâi între voi, să fie robul vostru” (Mat. 20:27). Poziţia noastră printre oamenii din lume şi din Biserica Nominală este departe de a fi înălţată; căci peste tot se vorbeşte împotriva noastră. Noi suntem totuşi pe deplin mulţumiţi să aşteptăm înălţarea la timpul cuvenit al Domnului (1 Pet. 5:6). De aceea noi răspundem în cuvintele Apostolului: „De ce vă uitaţi la noi ca şi cum prin puterea noastră am făcut aceste lucruri?” Şi noi suntem oameni cu aceleaşi patimi ca şi voi, cu aceleaşi neputinţe şi slăbiciuni, străduindu-ne cu seriozitate, prin învingerea multor ispite, descurajări etc., să înaintăm spre Premiul Înaltei noastre Chemări, şi pretinzând ca un student credincios al Cuvântului lui Dumnezeu a fi numai un deget arătător, după cum am exprimat anterior, pentru a vă ajuta să urmăriţi pentru voi înşivă în paginile sacre minunatul Plan al lui Dumnezeu — nu mai puţin minunat pentru noi, vă asigurăm, decât pentru voi.

Nu; adevărurile pe care le prezentăm n-au fost revelate în viziuni şi vise, sau prin vocea auzibilă a lui Dumnezeu; şi nici n-au fost ele revelate toate deodată, ci treptat, în special din 1870, şi mai ales din 1880. Această desfăşurare prezentă a Adevărului nu se datoreşte ingeniozităţii umane sau agerimii percepţiei, ci simplului fapt că a sosit timpul cuvenit al lui Dumnezeu; şi dacă noi n-am vorbi, şi nici un alt mijloc nu s-ar găsi, înseşi pietrele ar striga.

Redăm următoarea istorie, nu fiindcă am fost îndemnaţi să redăm un rezumat al conducerii lui Dumnezeu pe cărarea luminii, ci în special fiindcă credem că este necesar ca adevărul să fie spus cu modestie, pentru ca neînţelegerile şi declaraţiile false, dăunătoare să poată fi dezarmate, şi pentru ca cititorii noştri să vadă că Domnul ne-a ajutat şi ne-a condus de-a lungul căii. În măsura în care numele şi ideile unora care s-au despărţit de noi vor fi asociate cu această istorie, noi ne vom strădui să prezentăm numai acele puncte care sunt necesare pentru înţelegerea poziţiei noastre şi a conducerii Domnului. Nu putem numi toate exemplele mici de favoare divină în care credinţa ne-a fost încercată, rugăciunile ne-au fost ascultate etc., aducându-ne aminte că Învăţătorul nostru şi Biserica timpurie n-au lăsat asemenea exemple de credinţă lăudăroasă, ci au sfătuit altfel, spunând: „Ai o încredinţare? S-o ai pentru tine”.

Nu vom merge în urmă să spunem cum a început să străbată lumina prin norii prejudecăţii şi superstiţiei care învăluiau lumea sub domnia papalităţii în Evul Mediu. Mişcarea, sau mai degrabă mişcările Reformei, de atunci şi până acum, şi-au făcut partea lor în scoaterea luminii din întuneric. Noi însă ne vom limita aici la considerarea adevărurilor Secerişului prezentate în publicaţiile Societăţii de Biblii şi Broşuri Turnul de Veghere, mai înainte numite Zorile Mileniului şi Turnul de Veghere al Sionului, acum numite Studii în Scripturi şi Turnul de Veghere. Începem istorisirea cu anul 1868, când editorul, fiind de câţiva ani un copil consacrat al lui Dumnezeu şi un membru al Bisericii Congregaţionale şi al Asociaţiei Creştine a Tinerilor, a început să fie clătinat în credinţa cu privire la multe doctrine de multă vreme acceptate.

SCHIŢĂ A DEZVOLTĂRII ADEVĂRULUI PREZENT

Fiind crescut ca Prezbiterian, îndoctrinat din Ca-techism şi fiind de la natură o minte iscoditoare, am căzut uşor pradă logicii necredinţei, imediat ce am început să gândesc independent. Însă ceea ce la început ameninţa a fi eşuarea completă a credinţei în Dumnezeu şi în Biblie, a fost, sub providenţa lui Dumnezeu, condus spre bine, şi a eşuat numai încrederea mea în crezurile umane şi în sistemele de interpretare greşită a Bibliei.

Treptat am fost condus să văd că deşi fiecare din crezuri conţinea unele elemente de Adevăr, ele ca întreg induceau în eroare şi erau contradictorii cu Cuvântul lui Dumnezeu. Printre alte teorii, am dat peste Adventism. Aparent accidental, într-o seară am intrat într-o sală prăfuită, prost întreţinută, în Alle-gheny, Pennsylvania, unde auzisem că se ţin servicii religioase, pentru a vedea dacă mâna de oameni care se întâlneau acolo aveau ceva mai logic de oferit decât crezurile marilor biserici. Acolo am auzit pentru prima dată ceva despre ideile legate de a Doua Venire, de la Jonas Wendell, acum decedat de mult. Îmi mărturisesc astfel îndatorirea faţă de Adventişti şi faţă de alte denominaţii.

((178))

Deşi expunerea lui scripturală n-a fost cu totul clară, şi deşi era foarte departe de cele în care ne bucurăm noi acum, a fost suficient, prin grija lui Dumnezeu, pentru a-mi restabili credinţa şovăitoare în inspiraţia divină a Bibliei, şi pentru a-mi arăta că relatările Apostolilor şi Profeţilor sunt indisolubil legate. Ceea ce am auzit m-a trimis la Biblie s-o studiez cu mai mult zel şi grijă decât oricând înainte, şi întotdeauna voi mulţumi Domnului pentru conducere; pentru că, chiar dacă Adventismul nu m-a ajutat în toate punctele adevărului, el m-a ajutat mult la dezvăţarea erorilor, şi astfel m-a pregătit pentru Adevăr.

PRIMA LICĂRIRE SLABĂ DIN PLANUL LUI DUMNEZEU

Curând am început să văd că noi trăiam undeva aproape de încheierea Vârstei Evanghelice, aproape de timpul despre care Domnul a declarat că acei înţelepţi, veghetori, dintre copiii Săi, vor ajunge la o cunoştinţă clară a Planului Său. Atunci eu împreună cu alţi câţiva căutători de Adevăr din Pittsburg şi Allegheny am format o adunare de studiu biblic; şi perioada din 1870 până în 1875 a fost un timp de continuă creştere în har, în cunoştinţă şi în iubire de Dumnezeu şi de Cuvântul Său. Am ajuns să vedem ceva din iubirea lui Dumnezeu, cum a făcut ea pregătiri pentru toată omenirea, cum toţi trebuie să fie treziţi din mormânt pentru ca Planul iubitor al lui Dumnezeu să le poată fi mărturisit, şi cum toţi care atunci vor exercita credinţă în opera răscumpărătoare a lui Cristos şi vor da supunere în armonie cu cunoştinţa lor despre voinţa lui Dumnezeu, să poată fi aduşi atunci, prin meritul lui Cristos, în deplină armonie cu Dumnezeu şi să li se acorde viaţă veşnică. Aceasta am văzut că este lucrarea Restabilirii prezisă în Fapte 3:21.

Dar deşi am văzut că Biserica era chemată la comoştenire cu Domnul în Împărăţia Milenară, până în timpul acela n-am reuşit să vedem clar marea distincţie între răsplata Bisericii care acum este în încercare şi răsplata celor credincioşi din lume după încercarea de la sfârşitul Vârstei Milenare — că răsplata celei dintâi va fi gloria naturii spirituale, divine, în timp ce a celei din urmă va fi gloria Restabilirii — restaurarea la perfecţiunea naturii umane, de care s-a bucurat odată capul rasei noastre în Eden.

În orice caz, noi învăţam atunci doar schiţa Planului lui Dumnezeu şi ne dezvăţam de multe din erorile îndrăgite, timpul pentru discernerea clară a amănuntelor nefiind venit complet. Şi aici menţionez cu recunoştinţă ajutorul dat prin fraţii George Stetson şi George Storrs, cel din urmă fiind editorul de la The Bible Examiner (Examinatorul Bibliei — n. t.), ambii fiind acum decedaţi. Studierea Cuvântului lui Dumnezeu cu aceşti fraţi dragi ne-a condus pas cu pas spre păşuni mai verzi şi spre speranţe mai luminoase pentru lume, deşi numai în 1872, când am câştigat o vedere mai clară asupra operei Domnului nostru ca Preţul nostru de Răscumpărare, am găsit că temelia oricărei speranţe de Restabilire stă în acea doctrină.

Până atunci, când citeam mărturia că toţi cei din morminte vor ieşi afară din ele etc., mă îndoiam de prevederea completă — dacă trebuia sau nu trebuia înţeles că include pe întârziaţii mintal şi pe pruncii care muriseră fără să fi ajuns la un oarecare grad de înţelegere, fiinţe pentru care viaţa prezentă cu experienţele ei ar părea să le fie de puţin folos. Dar când în 1872 am ajuns să examinez subiectul Restabilirii din punct de vedere al Preţului de Răscumpărare dat de Domnul nostru Isus pentru Adam, şi în consecinţă pentru toţi cei pierduţi în Adam, s-a rezolvat complet chestiunea Restabilirii, şi mi-a dat cea mai deplină asigurare că TOŢI trebuie să iasă din mormintele lor şi să fie aduşi la o cunoştinţă clară a Adevărului şi la o posibilitate deplină de a câştiga viaţă veşnică prin Cristos.

Astfel au trecut anii 1868-1872. Anii care au urmat, până în 1876, au fost ani de creştere continuă în har şi cunoştinţă pentru mâna de studenţi ai Bibliei cu care mă întâlneam în Allegheny. Am progresat de la primele noastre idei necoapte şi nedefinite despre Restabilire spre o înţelegere mai clară a detaliilor; dar timpul cuvenit al lui Dumnezeu pentru o lumină mai clară nu venise încă.

În acest timp am ajuns de asemenea să recunoaştem diferenţa între Domnul nostru ca „omul care S-a dat pe Sine” şi ca acela care va veni iarăşi, fiinţă spirituală. Noi am văzut că fiinţele spirituale pot fi prezente şi totuşi invizibile pentru oameni, întocmai cum încă susţinem şi am prezentat în Studii în Scripturi, Vol. 2, Cap. 5. Şi ne-am simţit foarte întristaţi de eroarea adepţilor celei de a doua veniri, care aşteptau pe Cristos în trup şi învăţau că lumea şi tot ce este în ea, cu excepţia adepţilor celei de a doua veniri, va fi arsă complet în 1873 sau 1874, ale căror limite de timp şi dezamăgiri, precum şi idei în ge-neral imature despre obiectul şi modul Venirii Domnului nostru, au adus mai mult sau mai puţin ocară asupra noastră şi asupra tuturor care doreau şi vesteau Împărăţia Lui viitoare.

CRONOLOGIA VĂZUTĂ CA FIIND VALOROASĂ

Aceste idei greşite atât de general susţinute, atât despre obiectul cât şi despre maniera celei de a Doua Veniri a lui Cristos, m-au condus spre a scrie o broşură: „Obiectul şi maniera întoarcerii Domnului”, din care s-au publicat cam 50.000 de exemplare.

Cam prin ianuarie 1876 atenţia mi-a fost atrasă în mod special asupra subiectului timpului profetic, aşa cum el se leagă de aceste doctrine şi speranţe. S-a întâmplat cam aşa: Am primit o publicaţie numită Vestitorul Dimineţii, trimisă de editorul ei, dl. N. H. Barbour. Când am deschis-o am identificat-o imediat cu Adventismul, ((179)) după ilustraţia de pe copertă; şi am examinat-o cu o anumită curiozitate să văd ce timp vor mai fixa adventiştii pentru arderea lumii. Dar gândiţi-vă la surprinderea şi mulţumirea mea când am aflat din conţinutul ei că editorului începeau să i se deschidă ochii asupra subiectului care de câţiva ani ne bucura atât de mult inimile celor din adunarea noastră din Allegheny — că obiectivul Întoarcerii Domnului nostru nu este să nimicească, ci să binecuvânteze toate familiile pământului; şi că venirea Lui va fi ca aceea a unui hoţ, şi nu în trup, ci ca o fiinţă spirituală invizibilă pentru oameni; şi că adunarea Bisericii Sale şi separarea „grâului ” de „neghină” va progresa la sfârşitul acestei Vârste fără ca lumea să fie conştientă de ea.

M-am bucurat să aflu că şi alţii ajungeau la aceeaşi poziţie avansată, dar am fost uimit să aflu prezentată cu multă grijă declaraţia că editorul Vestitorului dimineţii credea că profeţiile indică faptul că Domnul era deja prezent în lume, nevăzut, că lucrarea Secerişului, de adunare a grâului şi neghinei, îşi avea deja timpul cuvenit ; şi că această vedere era susţinută de profeţiile timpului care numai cu câteva luni în urmă el presupusese că au eşuat.

Aici se afla un gând nou: Se putea ca profeţiile timpului, pe care de atâta vreme nu le preţuisem datorită folosirii lor greşite de către Adventişti, să fie într-adevăr intenţionate pentru a arăta când va fi Domnul prezent invizibil pentru a-Şi stabili Împărăţia? — un lucru pe care-l vedeam clar că nu putea fi cunoscut pe nici o altă cale. Părea, cel puţin, un lucru foarte raţional de a aştepta ca Domnul să-Şi informeze poporul asupra acestui subiect, în special că El făgăduise că acei credincioşi nu vor fi lăsaţi în întuneric împreună cu lumea, şi că deşi „Ziua Domnului” va veni peste alţii ca un hoţ noaptea (pe furiş, pe nesimţite), totuşi nu va fi aşa pentru veghetori, pentru sfinţii serioşi. 1 Tes. 5:4.

Mi-am amintit anumite argumente folosite de prietenul meu Jonas Wendell şi de alţi adventişti pentru a dovedi că 1873 va fi martorul arderii lumii etc. — cronologia lumii arătând că cei şase mii de ani de la Adam s-au sfârşit la începutul lui 1873 — şi alte argumente extrase din Scripturi care se presupuneau a coincide. Se putea ca aceste argumente-timp, pe lângă care eu trecusem ca fiind nevrednice de atenţie, să conţină un adevăr important pe care adventiştii să-l fi aplicat greşit?

O DESCOPERIRE IMPORTANTĂ

Nerăbdător să învăţ de oriunde, orice avea să mă înveţe Dumnezeu, i-am scris imediat domnului Barbour, informându-l de acordul meu asupra altor puncte şi în special dorind să ştiu de ce, şi pe ce dovezi scripturale, susţinea el că prezenţa lui Cristos şi Secerişul Vârstei Evanghelice datau din toamna anului 1874. Răspunsul a arătat că presupunerea mea fusese corectă; anume, că argumentele-timp, cronologia etc., erau la fel cu cele folosite de adepţii celei de a două veniri în 1873. A explicat de asemenea că dl. Barbour şi dl. J. H. Paton din Michigan, un colaborator de-al lui, fuseseră adepţi obişnuiţi ai celei de a doua veniri până atunci; şi când anul 1874 trecuse fără ca lumea să fie arsă, şi fără să vadă pe Cristos în trup, ei au fost pentru un timp împietriţi. Ei examinaseră profeţiile despre timp care păreau că trecuseră neîmplinite şi nu putuseră găsi nici o greşeală. Prin urmare ei au început să se întrebe dacă timpul era corect şi aşteptările lor erau greşite — dacă ideile despre Restabilire şi binecuvântarea lumii, pe care alţii le învăţau, n-ar putea fi lucrul care trebuia căutat.

Se pare că nu mult după dezamăgirea lor din 1874 un cititor al Vestitorului Dimineţii, care avea un Emphatic Diaglott, a remarcat ceva ce i s-a părut ciudat — că în Matei 24:27, 37, 39, cuvântul grecesc parousia, care în Versiunea Comună este redat „venire”, în Diaglott este tradus „prezenţă” — evident traducerea corectă din greacă. Aceasta era cheia; şi urmând-o ei au fost conduşi prin timpul profetic spre ideile corecte despre obiectivul şi maniera Întoarcerii Domnului nostru, apoi spre examinarea timpului când trebuie să aibă loc lucrurile legate de Parousia lui Cristos, indicate în Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel Dumnezeu conduce adesea pe copiii Săi din puncte diferite de pornire ale Adevărului. Dar unde inima este serioasă şi încrezătoare, rezultatul trebuie să fie atragerea tuturor împreună.

Nu existau nici cărţi nici alte publicaţii care să prezinte profeţiile timpului cum se înţelegeau atunci. Aşa că am plătit cheltuielile domnului Barbour să vină să ne întâlnim în Filadelfia (unde eram angajat în afaceri în vara lui 1876), ca să-mi arate pe deplin şi scriptural, dacă putea, că profeţiile indicau 1874 ca data la care a început prezenţa Domnului şi Secerişul. El a venit; şi dovezile m-au satisfăcut. Fiind o persoană cu convingeri hotărâte şi pe deplin consacrat Domnului, imediat am văzut că timpurile deosebite în care trăim au o legătură importantă cu datoria şi activitatea noastră ca ucenici ai lui Cristos; că deoarece noi trăim în timp de Seceriş, lucrarea de Seceriş trebuie făcută; şi că Adevărul Prezent este secera prin care Domnul vrea ca noi să facem o lucrare de secerare peste tot printre copiii Săi.

L-am întrebat pe dl. Barbour în legătură cu ceea ce se făcuse prin el şi prin Vestitorul. Mi-a răspuns că nu se făcuse nimic; că aproape toţi cititorii Vestitorului, fiind adventişti dezamăgiţi, îşi pierduseră interesul şi-şi încetaseră abonamentul; şi că astfel, cu banii epuizaţi, se putea spune că Vestitorul era practic suspendat. I-am spus că în loc să fie descurajat şi să renunţe la lucrare, pentru că găsise lumina nouă despre Restabilire (deoarece când ne-am întâlnit mai întâi el a avut mult de învăţat de la mine asupra plinătăţii Restabilirii bazată pe îndestularea ((180)) Răscumpărării date pentru toţi, după cum şi eu am avut mult de învăţat de la el în legătură cu timpul), el ar trebui mai degrabă să simtă că avea nişte „veşti bune” de propovăduit, aşa cum nu avusese niciodată înainte; şi că zelul lui ar trebui să crească corespunzător. În acelaşi timp, cunoştinţa despre faptul că eram deja în perioada Secerişului mi-a dat un impuls spre a răspândi Adevărul aşa cum nu avusesem niciodată înainte. De aceea m-am hotărât pentru o campanie viguroasă pentru Domnul şi pentru Adevăr.

ÎNCEPUTUL LUCRĂRII SECERIŞULUI

Am hotărât să-mi limitez grijile afacerilor şi să-mi dedic timpul şi mijloacele marii lucrări a Secerişului. În consecinţă, l-am trimis pe dl. Barbour înapoi acasă cu bani şi instrucţiuni să pregătească Vestea Bună sub forma unei cărţi concise, în măsura în care se înţelegea atunci, incluzând şi aspectele timpului, în timp ce eu am căutat să lichidez afacerea din Filadelfia ca pregătire pentru angajarea în lucrare, călătorii şi propovăduire.

Cartea de 196 de pagini astfel pregătită a fost intitulată, Cele Trei Lumi, şi deşi nu era prima carte care să înveţe într-o măsură despre Restabilire, nici prima care să trateze profeţiile timpului, a fost, cred eu, prima care a combinat ideea de Restabilire cu profeţia timpului. Din vânzarea acestei cărţi şi din punga mea s-au acoperit cheltuielile noastre de călătorie. După un timp am conceput ideea adăugării încă unui lucrător în Seceriş, şi am trimis după dl. Paton, care a răspuns prompt şi ale cărui cheltuieli de călătorie au fost acoperite în acelaşi mod.

Remarcând cât de repede păreau oamenii să uite ce auziseră, curând a devenit evident pentru noi că în timp ce adunările erau folositoare pentru a trezi interesul, era necesară o revistă lunară pentru a menţine şi a dezvolta acel interes. Prin urmare părea a fi voinţa Domnului ca unul dintre noi să se stabilească undeva şi să înceapă publicarea regulată a Vestitorului Dimineţii. Am sugerat ca dl. Barbour să facă acest lucru, deoarece el avea experienţă ca zeţar, şi de aceea o putea face mai economic; în timp ce eu şi dl. Paton vom continua să călătorim şi să contribuim în coloanele ei cum vom găsi ocazia. La obiecţia că tipografia era vândută acum, şi că noile abonamente care ar veni n-ar face ca revista să se susţină multă vreme singură, eu am replicat că voi furniza banii pentru cumpărarea tiparului etc., şi voi lăsa câteva sute de dolari la bancă în contul d-lui Barbour, şi trebuia ca el să-i administreze cât putea de economic, în timp ce eu şi dl. Paton vom continua să călătorim. Aceasta, care părea să fie voinţa Domnului în această chestiune, s-a făcut.

După aceea, în timpul unui turneu în statul New England, am întâlnit pe dl. A. P. Adams, pe atunci un tânăr predicator Metodist, care a devenit adânc interesat şi a acceptat Mesajul din inimă în timpul săptămânii în care am propovăduit în adunarea sa. Ulterior l-am prezentat micilor adunări de interesaţi din oraşele învecinate, şi am ajutat şi în alte moduri, cum am putut, bucurându-mă şi de altul care, cu studiu, va deveni curând un colaborator în câmpul Secerişului. Cam în acest timp, de asemenea, am fost mult încurajat de venirea d-lui A. D. Jones, pe atunci funcţionar printre angajaţii mei din Pittsburg — un tânăr activ şi promiţător care s-a dezvoltat devenind curând un colaborator activ şi apreciat în lucrarea Secerişului, şi pe care unii dintre cititorii noştri mai vechi şi-l amintesc. Dl. Jones a alergat bine un timp; dar ambiţia sau altceva a produs în cele din urmă naufragiul complet al credinţei lui, şi ne-a lăsat o ilustraţie dureroasă a cuvintelor Apostolului: „Fraţii mei, nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră”. Iacov 3:1.

CERNERE CA A GRÂULUI

„Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu.” Luca 22:31.

Până atunci totul mersese bine. Fuseserăm din belşug binecuvântaţi cu Adevărul, dar nu în mod special încercaţi în privinţa iubirii şi fidelităţii faţă de el. Dar începând cu vara lui 1878, paralela în timp a răstignirii Domnului nostru şi a rostirii cuvintelor mai sus citate, a început cernerea care a continuat tot timpul de atunci încoace, şi care trebuie, mai curând sau mai târziu, să încerce pe toţi cei care primesc lumina Adevărului Prezent.

„Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi”; căci „focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia” — dacă el şi-a zidit neîntemeiat credinţa, din lemn, fân şi trestie, în loc de pietre preţioase de Adevăr revelat al lui Dumnezeu; sau dacă şi-a zidit-o pe nisipurile mişcătoare ale teoriilor umane (Evoluţia etc.), sau şi-a zidit-o pe stânca solidă, Răscumpărarea, singura temelie sigură, pe care a dat-o Dumnezeu. Cei care zidesc pe această Stâncă vor fi mântuiţi personal, chiar dacă se poate ca ei să fi zidit o credinţă nelogică, pe care „focul” şi clătinarea din această Zi de încercare o va răsturna şi o va consuma complet. Dar cei care au zidit pe oricare altă temelie, fie că au folosit materiale bune, fie că au folosit materiale rele, sigur vor avea eşec total. Luca 6:47-49; 1 Cor. 3:11-15.

Obiectivul acestei încercări şi cerneri este evident să selecteze pe toţi cei ale căror dorinţe ale inimii sunt neegoiste, care sunt pe deplin şi fără rezervă consacraţi Domnului; care sunt atât de doritori să facă voia Domnului, şi a căror încredere în înţelepciunea Lui, în calea şi în cuvântul Lui este atât de mare, încât ei refuză să se lase îndepărtaţi de la Cuvântul Domnului, fie prin sofismele altora, fie prin planurile şi ideile lor proprii. În timp de cernere aceştia vor fi întăriţi şi le va creşte bucuria în Domnul şi cunoştinţa de planurile Sale, chiar în timp ce credinţa lor este încercată prin căderea în eroare a mii de fiecare parte. Ps. 91:7.

((181))

Cernerea a început astfel: Era în legătură cu declaraţia Sf. Pavel (1 Cor. 15:51, 52): „Nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală de ochi” etc. Noi încă ţineam la ideea la care ţin adventiştii, şi de fapt toţi creştinii, că sfinţii adormiţi vor fi cândva răpiţi în trup, brusc şi miraculos, ca să fie după aceea veşnic cu Domnul. Iar acum cunoaşterea profeţiei timpului ne-a condus spre a aştepta această transmutare a sfinţilor la punctul din timpul acestei Vârste paralel cu învierea Domnului; căci vedeam deja multe din paralelismele între Dispensaţia Iudaică şi Creştină, şi formau unul din aspectele broşurii la care ne-am referit mai sus — Cele Trei Lumi.

Noi n-am văzut atunci cum vedem acum (vezi Studii în Scripturi, Vol. 3, Cap. 7), că aprilie 1878 marca timpul începerii stabilirii Împărăţiei lui Dumnezeu, prin glorificarea tuturor celor care erau deja adormiţi în Cristos; şi că schimbarea menţionată de Sf. Pavel în 1 Cor. 15:51 urmează să survină în momentul morţii pentru toţi cei din clasa descrisă, de la acea dată şi de-a lungul întregii perioade a Secerişului, până când toţi membrii vii („picioarele”) Corpului lui Cristos vor fi fost schimbaţi în fiinţe glorioase spirituale. Dar la acea dată, când nu s-a întâmplat nimic ce să putem vedea, o reexaminare a subiectului mi-a arătat că greşeala noastră consta în aşteptarea de a vedea pe toţi sfinţii în viaţă schimbaţi deodată, şi fără să moară — o vedere eronată împărtăşită de toată Biserica Nominală, una pe care noi încă n-o recunoscuserăm ca eroare şi n-o înlăturaserăm.

Vederea noastră clară prezentă a fost rezultatul examinării astfel începute. Curând am văzut că în cuvintele Apostolului, „Nu toţi vom adormi”, cuvântul adormi nu este sinonim cu a muri, deşi în general aşa se înţelege; că, dimpotrivă, expresia „adormi” folosită aici reprezintă inconştienţă; şi că Apostolul vrea să înţelegem că de la un anumit punct în timpul prezenţa Domnului, sfinţii Săi, deşi toţi vor muri ca oameni (Ps. 82:6, 7), nu vor rămâne deloc în stare de inconştienţă, ci în momentul morţii vor fi „schimbaţi” şi vor primi corpul spiritual promis. De-a lungul acestei Vârste Evanghelice, moartea a fost urmată de inconştienţă, „somn”. Acest lucru a continuat să fie adevărat despre toţi sfinţii care au „adormit în Isus”, până când El Şi-a luat funcţia de Rege (Apoc. 11:17), care am văzut că a fost în primăvara lui 1878. Vezi Studii în Scripturi, Vol. 2, pag. 236-244.

La acea dată Regele nu numai că i-a trezit în asemănarea Sa pe toţi membrii Corpului Său, Biserica, cei care au dormit, dar pentru acelaşi motiv (fiind venit timpul stabilirii Împărăţiei) nu mai este necesar ca „picioarele” sau ultimii membri care au rămas să meargă în „somn” sau în stare de inconştienţă. Dimpotrivă, acum fiecare, sfârşindu-şi cursul credincios până la moarte, va primi imediat Coroana Vieţii, şi fiind schimbat într-un moment, într-o clipeală de ochi, nu se poate deloc spune că doarme sau că este inconştient. Aici — în 1878 — a început să se aplice Apocalips 14:13: „Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul”.

Aşa că această reexaminare a aruncat mai multă lumină pe cărare şi a devenit un bun motiv de încurajare, evidenţiind conducerea continuă a Domnului.

NEGAREA RĂSCUMPĂRĂRII

Dar în timp ce eu am fost ajutat spre vederi mai clare şi spre speranţe mai luminoase, şi în timp ce m-am străduit cu sârguinţă să ajut pe alţii, primăvara lui 1878 s-a dovedit departe de a fi o binecuvântare pentru dl. Barbour şi pentru mulţi care erau sub influenţa lui. Respingând soluţia clară, simplă, prezentată mai sus, dl. Barbour părea să simtă că el trebuie cu necesitate să scoată ceva nou pentru a abate atenţia de la eşecul răpirii sfinţilor în viaţă. Dar vai, ce periculos este ca cineva să simtă prea mare responsabilitate şi să încerce să impună lumină nouă! Spre dureroasa noastră surprindere, curând după aceea dl. Barbour a scris un articol pentru Vestitorul, negând doctrina Ispăşirii — negând că moartea lui Cristos a fost preţul de Răscumpărare pentru Adam şi rasa lui, spunând că moartea Domnului nostru n-a putut folosi la plătirea pedepsei pentru păcatul omului tot aşa precum cauzarea suferinţei şi morţii unei muşte prin înfigerea unui ac cu gămălie în corpul ei n-ar putea fi considerată de un părinte pământesc o rezolvare justă pentru purtarea rea a copilului său. Am fost uimit; căci eu am presupus că dl. Barbour avea o înţelegere clară a operei lui Cristos ca Jertfa pentru păcatul nostru, Răscumpărătorul de bunăvoie al nostru, care, cooperând bucuros la Planul Divin, S-a dat pe Sine ca Preţ de Răscumpărare sau preţ corespunzător, pentru a plăti pedeapsa lui Adam, pentru ca Adam şi toţi urmaşii lui să poată fi eliberaţi de păcat şi moarte la timpul cuvenit.

Într-adevăr, oferirea de bunăvoie, cu bună ştiinţă, iubitoare a Răscumpărătorului nostru, conform Planului întocmit şi revelat de Infinita Înţelepciune, era un lucru total diferit faţă de mizerabila caricatură a Răscumpărării oferită în ilustraţia d-lui Barbour. Fie că eu îi dădusem d-lui Barbour prea mare credit pentru idei pe care nu le avusese niciodată, fie că el intenţionat îşi dezbrăca şi arunca Haina de Nuntă a dreptăţii lui Cristos. Singura concluzie care a rămas, a fost aceasta din urmă; pentru că după aceea el a declarat că înainte recunoscuse moartea lui Cristos ca preţul de Răscumpărare al omului.

Am scris imediat un articol în Vestitorul pentru a contrazice eroarea, arătând necesitatea ca „Unul să moară pentru toţi”, „Cel drept pentru cei nedrepţi”; că Cristos îndeplinise toate acestea după cum fusese scris; şi ca urmare Dumnezeu a putut fi drept, să ierte şi să elibereze pe păcătos din chiar pedeapsa pe care în mod just El o impusese (Rom. 3:26). De asemenea i-am scris d-lui Paton, atrăgându-i atenţia asupra caracterului funda ((182)) mental al doctrinelor atacate, şi am subliniat cum timpul şi împrejurările corespundeau cu pilda celui care şi-a dezbrăcat haina de nuntă tocmai când era gata să se împărtăşească din ospăţul de nuntă. Mat. 22:11-14.

Dl. Paton a răspuns că înainte el nu văzuse chestiunea într-o lumină atât de puternică; fiindcă dl. Barbour avea un mod puternic, dogmatic, de a prezenta lucrurile, care pentru moment îl dezechilibrase. Am îndemnat ca, văzând acum importanţa doctrinei, să scrie şi el un articol pentru Vestitorul, în care pe un ton sigur să-şi dea mărturia pentru sângele scump al lui Cristos. El a făcut acest lucru. Aceste articole au apărut în Vestitorul din iulie până în decembrie, 1878.

ÎNCEPE „TURNUL DE VEGHERE”

Acum îmi devenise clar că Domnul nu mai voia ca eu să ajut financiar sau să mă identific în vreun fel cu ceea ce arunca o influenţă opusă asupra principiului fundamental al religiei noastre sfinte. De aceea, după un foarte atent deşi nefolositor efort de a recupera pe cel care se rătăcea, m-am retras cu totul de la Vestitorul Dimnineţii şi de la orice părtăşie cu dl. Barbour. Dar simţeam că o simplă retragere nu era suficientă pentru a-mi arăta loialitatea continuă faţă de Domnul şi Răscumpărătorul nostru, a cărui cauză fusese violent atacată de către unul care era într-o poziţie de a duce oile în rătăcire — şi în poziţia aceea, de asemenea, foarte mult cu ajutorul şi încurajarea mea, când eu îl credeam a fi cu toată sinceritatea credincios faţă de Domnul. Prin urmare eu am înţeles că era voia Domnului să iniţiez o altă revistă în care stindardul Crucii să fie ridicat sus, doctrina Răscumpărării să fie apărată şi Vestea Bună de mare Bucurie să fie propovăduită cât se putea de larg.

Acţionând conform acestei conduceri a Domnului, am renunţat la călătorii, şi în iulie 1879 a apărut primul număr al publicaţiei Turnul de Veghere şi Vestitorul Prezenţei lui Cristos. De la început a fost un susţinător deosebit al Răscumpărării; şi, prin harul lui Dumnezeu, sperăm că va fi aşa până la sfârşit.

Un timp am avut o experienţă foarte dureroasă. Cititorii Turnului de Veghere erau şi ai Vestitorului; şi de când a început cel dintâi, a încetat şi rezerva de fonduri pentru Vestitorul din această parte. Dl. Barbour nu numai că a retras din bancă banii depuşi de mine şi a procedat cu tot ce avea ca şi cum ar fi fost ai lui proprii, dar şi a îndreptat asupra editorului Turnului de Veghere cele mai josnice atacuri la persoană, pentru a împiedica Turnul de Veghere şi doctrina Răscumpărării să aibă influenţa cuvenită asupra cititorilor. Aceasta, desigur, a cauzat o despărţire, după cum astfel de lucruri fac totdeauna. Atacul personal fiind privit de unii ca adevărat, a avut efectul intenţionat, înclinând judecata multora asupra subiectului Răscumpărării; şi mulţi s-au depărtat de noi.

ŞI ALŢII RESPING RĂSCUMPĂRAREA

Domnul însă Şi-a continuat favoarea, pe care noi o socotim mai valoroasă decât favoarea întregii lumi. În acest timp dl. Adams a îmbrăţişat vederile d-lui Barbour şi la fel a părăsit doctrina Răscumpărării. Şi conform interpretării noastre a pildei cu Haina de Nuntă, cum s-a dat atunci, dl. Barbour şi dl. Adams, lepădându-şi Haina de Nuntă a Dreptăţii lui Cristos, au ieşit din lumină în întunericul lumii în legătură cu subiectele văzute odată atât de clar; adică, timpul şi maniera prezenţei Domnului; de atunci ei L-au aşteptat întruna pe Cristos primăvara sau toamna, până în primăvara lui 1892, care a fost ultima lor dezamăgire, după câte am auzit.*

*Domnul Barbour a murit la câţiva ani după prima apariţie a acestui articol.

În timpul acestui calvar, sau cu adevărat l-am putea numi bătălie pentru cauza lui Cristos, am avut cooperarea serioasă a d-lui Paton, care, până în vara lui 1881, a fost un apreciat colaborator şi apărător al doctrinei venirii binecuvântării prin Cristos, bazată pe Răscumpărarea pentru toţi dată la Calvar. Cele Trei Lumi fiind epuizată de câtva timp, se părea că trebuia scoasă o altă ediţie sau o carte nouă care să acopere aceleaşi aspecte.

Dl. Paton a fost de acord s-o pregătească pentru tipar; şi dl. Jones s-a oferit să plătească toate cheltuielile de tipărire şi legare, şi să dea d-lui Paton atâtea cărţi câte putea vinde, ca remunerare pentru timpul petrecut cu pregătirea materialului, cu condiţia ca eu să-i fac reclamă larg şi gratuit în Turnul de Veghere. (Pentru acest motiv, probabil, adresa d-lui Jones a fost singura menţionată în reclamă.) El ştia bine că va fi o cerere mare dacă o recomandam eu şi că acele cheltuieli se vor întoarce sigur cu profit (fiindcă acele cărţi nu s-au vândut la aşa mici preţuri cum se vând Studiile în Scripturi). Eu nu numai că am fost de acord cu aceasta, dar am şi contribuit la cheltuielile personale ale d-lui Paton în legătură cu publicarea şi de asemenea am plătit o parte din nota de plată de la tipografie, la solicitarea lui.

CERNERI ÎN CONTINUARE

La sfârşit eu eram singurul în pierdere financiară în legătură cu cartea Zorile Zilei, atât scriitorul cât şi publicistul fiind în câştig financiar, deşi am făcut toată prezentarea prin reclame repetate. Trebuie să dăm aceste amănunte din cauza anumitor interpretări greşite şi a unor declaraţii parţiale şi unilaterale despre fapte, care au fost ulterior publicate şi puse în circulaţie sub formă de pliant de către dl. Paton, care mai târziu de asemenea a devenit susţinătorul acelei „altă Evanghelie”, al cărei centru nu este Crucea lui Cristos, şi care neagă că El „ne-a cumpărat cu sângele Său preţios” (Gal. 1:6-9). Dl. Paton a publicat după aceea o altă carte, care, deşi avea acelaşi nume ca şi aceea pe care am prezentat-o, avea totuşi o altă temelie, una falsă, pe care n-am putut-o ((183)) recomanda şi n-am recomandat-o, ci am socotit-o sofisme înşelătoare, având tendinţa de a submina întreaga structură a sistemului Creştin, totuşi reţinând suficient din adevărurile pe care odată noi le susţineam împreună, ca s-o facă acceptabilă şi periculoasă pentru toţi care nu erau înrădăcinaţi şi stabiliţi pe Stânca Răscumpărării.

Temelia falsă pe care o prezenta această Zorile Zilei apărută mai târziu, este vechea doctrină păgână a Evoluţiei, redenumită, care neagă nu numai căderea omului, dar, ca o consecinţă, toată necesitatea unui Răscumpărător. Ea pretindea, dimpotrivă, că nu prin Răscumpărare şi Restabilire la domeniul pierdut, ci prin evoluţie progresivă sau dezvoltare, omul s-a ridicat şi încă trebuie să se mai ridice de la condiţia inferioară în care a fost creat, până când, prin propriile lui fapte bune, el va ajunge în cele din urmă la natura divină. Dl. Paton pretindea că însuşi Domnul nostru binecuvântat a fost un om degradat şi imperfect, a cărui lucrare pe pământ a fost să răstignească o natură carnală (care se pretindea că El a posedat-o), şi astfel să arate tuturor oamenilor cum să-şi răstignească înclinaţiile carnale sau păcătoase.

Şi aici noi remarcăm că întunericul şi degradarea care au venit asupra întregii lumi în starea ei căzută, respinsă, şi care au fost numai intensificate de intrigile papalităţii în timpul Evului Mediu, puse în contrast cu lumina inteligenţei pe care Dumnezeu o aduce acum asupra lumii, au condus pe oameni spre a socoti inteligenţa prezentă doar ca o parte a procesului de evoluţie. Această vedere, cu totul incorectă, după cum am arătat în Studii în Scripturi, Vol. 1, pag. 162, este marea rătăcire de la credinţa în Biblie prezisă pentru perioada Secerişului (Ps. 91:7). Şi puţini creştini par să fie destul de bine stabiliţi în Adevăr pentru a se putea împotrivi încercărilor acestei „zile rele”, în care mulţi vor cădea, în timp ce numai puţini vor sta.

Istorioara despre felul în care dl. Paton a ajuns să se întoarcă de la noi şi de la Răscumpărare, pentru a se opune la ceea ce el a văzut odată clar şi a susţinut, este importantă; pentru că a ajuns să fie ocazie de altă cernere sau încercare a cititorilor Turnului de Veghere (pe atunci în număr mult mai mare), deoarece dl. Paton fusese un frate respectat şi un colaborator al nostru, şi fiindcă, în calitate de reprezentant itine-rant al Turnului de Veghere şi al doctrinelor sale (cheltuielile lui fiind suportate în parte din abonamentele vechi şi noi ale Turnului de Veghere, ca şi din bani proveniţi de la mine), el era cunoscut personal de un număr mai mare dintre cititorii noştri decât editorul. S-a întâmplat aşa:

În anul 1881, dl Barbour, care încă mai publica Vestitorul şi care încă se mai străduia să răstoarne doctrina Răscumpărării, aflând că într-un turneu de propovăduire eu folosisem o diagramă a Tabernacolului pentru a ilustra cum era tipificată jertfa lui Cristos în jertfele Israelului tipic, a scris un articol despre Ispăşire, în care a încercat să arate că jertfele zilei de Ispăşire tipificau aproape orice altceva în afară de ceea ce tipifică. Eu am putut repede vedea prin falsitatea prezentării sale în care viţelul şi ţapul tipificau un lucru într-un verset şi alt lucru în fiecare alt verset în care aceştia erau menţionaţi. Dar eu bine ştiam că oamenii în general nu sunt cugetători minuţioşi, şi că având grijile vieţii, ei vor fi gata să accepte o astfel de interpretare fără o examinare critică a cuvintelor Scripturii şi a contextului lor.

După ce m-am gândit la subiect, am reexaminat capitolul (Levitic 16). Dar deşi vedeam inconsecvenţa interpretării d-lui Barbour, puteam mărturisi numai că nu înţelegeam şi nu puteam da o interpretare închegată care să se potrivească cu toate detaliile atât de clar spuse şi care trebuie toate să aibă un anumit sens. Ce puteam face? Cei care citeau atât Vestitorul cât şi Turnul de Veghere vor fi probabil induşi în eroare dacă nu erau ajutaţi să iasă din dificultate; şi a spune doar că interpretarea Vestitorului era lipsită de consecvenţă în sine, şi de aceea o interpretare greşită, ar fi fost înţeles greşit. În mod sigur mulţi ar fi gândit că eu mă opuneam acelei vederi dintr-un spirit de rivalitate; căci sunt întotdeauna oameni care văd totul prin prisma personalităţii, rivalităţii şi spiritului de partidă, şi aceştia nu-i pot înţelege pe alţii care au o vedere mai înaltă şi mai nobilă, şi care se gândesc totdeauna numai la Adevăr, neţinând seama de persoane.

„UMBRELE TABERNACOULUI SACRIFICIILOR MAI BUNE”

Am mers la Domnul cu aceasta, ca şi cu orice încercare; I-am spus cum mi se părea mie, cât de neliniştit eram pentru oile dragi, care, după ce li s-a ascuţit apetitul prin Adevăr, erau expuse înşelărilor lui Satan tocmai prin foamea lor. I-am spus că îmi dădeam seama că El era Păstorul, şi nu eu, dar şi că ştiam de asemenea că Lui Îi plăcea interesul meu pentru oi şi dorinţa mea de a fi servul Lui şi de a le vesti Adevărul, Calea şi Viaţa; că mă simţeam adânc impresionat că dacă venise timpul de a se permite o vedere falsă pentru a înşela pe cei nevrednici, trebuia să fie şi timpul Său cuvenit de a se clarifica adevărul asupra acelui subiect, pentru ca acei vrednici să poată sta şi să nu cadă de la Adevăr.

Crezând că venise timpul cuvenit pentru înţelegerea corectă a sensului sacrificiilor evreieşti, pe care toţi creştinii le văd că erau tipice pentru „sacrificiile mai bune”, şi având încredere că Domnul îmi va acorda înţelegerea imediat ce voi avea cea mai bună atitudine de minte pentru a primi lumina, m-am rugat cu încredere ca, dacă timpul cuvenit al Domnului sosise şi dacă El era binevoitor să mă folosească în calitate de instrument al Său pentru a vesti Mesajul Său familiei Sale dragi, să pot fi în stare să-mi golesc inima şi mintea de orice prejudecată ((184)) care ar putea să stea în cale, şi să fiu condus de Spiritul Său spre o înţelegere corectă.

Crezând că mi se va răspunde afirmativ la rugăciune, în dimineaţa următoare am intrat în birou pregătit să studiez şi să scriu. Mi-am petrecut dimineaţa cercetând atent textul şi orice alte Scripturi care ar putea arunca lumină asupra lui, în special Epistola către Evrei, şi căutând la Domnul înţelepciune şi conducere. Dar n-am primit nici o soluţie pentru pasajul dificil. Am petrecut la fel după-masa şi seara, şi toată ziua următoare. Am neglijat orice altceva, şi mă întrebam de ce Domnul mă ţine atâta. Dar a treia zi, către amiazi, tot subiectul mi s-a clarificat precum soarele în miezul zilei — atât de clar, convingător şi armonios cu toată ţinuta Scripturilor, încât n-am putut pune la îndoială corectitudinea lui; şi deocamdată nimeni n-a putut s-o răstoarne. (Materialul a fost publicat în câteva ediţii sub formă de broşură cu titlul, UMBRELE TABERNACOLULUI SACRIFICIILOR MAI BUNE.

Atunci am ştiut de ce mă condusese Domnul atât de încet şi de precaut spre soluţie. Aveam nevoie de o pregătire specială a inimii pentru aprecierea deplină a tot ce conţinea subiectul; şi am fost cu atât mai asigurat că nu era din propria mea înţelepciune; căci, dacă era din a mea proprie, de ce nu mi-a venit imediat? Am aflat că înţelegerea acestui subiect a fost destinată să aibă o influenţă largă asupra tuturor speranţelor şi ideilor conţinute în toate adevărurile — nu prin aceea că a răsturnat vechile adevăruri sau le-a contrazis, ci, dimpotrivă, le-a pus pe toate în ordine şi armonie, şi a îndreptat noduleţele şi cotiturile.

De exemplu, doctrina Îndreptăţirii prin Credinţă, mintea mea — ca şi oricare minte — întotdeauna o confundase mai mult sau mai puţin cu doctrina sfinţirii, care cheamă la sacrificiu de sine şi la fapte. Acest lucru mi s-a clarificat şi simplificat imediat; căci tipurile arată că noi toţi, ca păcătoşi, avem nevoie întâi de toate de Jertfa de Răscumpărare a lui Cristos, că noi trebuie să ne însuşim meritul ei prin credinţă; că astfel noi suntem îndreptăţiţi (socotiţi fără păcat), când acceptăm prin credinţă sacrificiul lui Cristos pentru noi şi ne consacrăm lui Dumnezeu. Tipul de asemenea arată că numai după ce am fost astfel curăţiţi în ochii lui Dumnezeu (prin acceptarea de către noi a operei desăvârşite a lui Cristos ca jertfa noastră de Răscumpărare şi prin acordarea meritului lui Cristos pentru noi), Dumnezeu vrea să ne accepte jertfa şi ne primeşte ca jertfitori împreună cu Cristos; şi că, dacă suntem credincioşi până la sfârşit, urmând în urmele Lui, ni se va acorda favoarea de comoştenire în Împărăţie.

MAI MULTĂ LUMINĂ ASUPRA SCRIPTURII

Aici am văzut întâi că marele privilegiu de a deveni comoştenitori cu Cristos şi părtaşi ai naturii divine cu El este limitat exclusiv la cei care participă cu El la sacrificiul Lui şi la serviciul Adevărului. Şi aici am văzut de asemenea pentru prima oară că Domnul a fost primul dintre aceste sacrificii — Jertfa pentru păcat; de aceea, nici unul din servii lui Dumnezeu, profeţii şi credincioşii care au trăit şi au murit înainte de Cristos, n-au fost preoţi după rânduiala Lui sau participanţi la jertfă cu El, chiar dacă unii dintre ei au fost ucişi cu pietre, alţii au fost tăiaţi cu fierăstrăul, iar alţii ucişi cu sabia pentru cauza lui Dumnezeu; că deşi ei vor primi o răsplată bună şi mare, ei vor aparţine unei clase şi unui ordin separat faţă de aceia chemaţi la Rusalii şi de atunci încoace, la sacrificiu şi comoştenire cu Cristos în Împărăţie.

De asemenea aici am văzut pentru prima dată că Ziua bine-primirii Domnului înseamnă Vârsta Evanghelică, timpul în care Dumnezeu va accepta jertfa oricărui va veni la El prin Cristos, marea Jertfă pentru păcat; că atunci când această Zi a bine-primirii se va sfârşi, se va sfârşi şi răsplata de comoştenire şi de natură divină; şi că atunci când această mare Zi a Sacrificiilor, Vârsta Evanghelică (adevărata Zi a Ispăşirii) se va încheia, când toţi membrii Corpului lui Cristos vor fi participat cu El la sacrificarea drepturilor lor ca oameni îndreptăţiţi şi vor fi glorificaţi, atunci vor începe să vină binecuvântările către lume — binecuvântările Milenare cumpărate pentru ei de Răscumpărătorul lor, conform harului lui Dumnezeu.

Aceasta m-a dus întâi la o recunoaştere clară a deosebirilor de natură — la ce înseamnă natura umană, ce înseamnă natura îngerească şi ce înseamnă natura Divină, aşa cum sunt arătate în Studii în Scripturi, Vol. 1, Cap. 10. Şi în timp ce folosisem cuvântul RESTABILIRE în mod general, însemnând un anumit fel de schimbare binecuvântată, acum, sub lumina clară, am început să văd că marea lucrare a Restabilirii putea însemna numai ceea ce cuvântul implică — o restabilire la ceea ce a fost pierdut (Mat. 18:11), o restabilire la condiţia originară de la care a căzut odată omul.

Apoi am văzut că Planul lui Dumnezeu, când va fi realizat, nu va aduce toate creaturile Sale la un singur nivel, al naturii divine, ci El a intenţionat să aibă un ordin de fiinţe numite îngeri, care, chiar dacă sunt perfecţi, vor fi totdeauna de un ordin sau natură diferită de natura divină; şi că El de asemenea a intenţionat să aibă o rasă de fiinţe de natură umană din care Adam era un exemplar sau model; şi viitoarea lui casă — Paradisul — Edenul era o mostră sau model. De asemenea am văzut că Dumnezeu a intenţionat ca Cristos şi sacrificatorii şi moştenitorii împreună cu El urmează să fie instrumentele lui Dumnezeu pentru binecuvântarea şi restabilirea rasei căzute, la perfecţiunea avută de Adam în Eden, o stare despre care Dumnezeu a spus că era „foarte bună”, şi în care omul era un chip al Creatorului său.

((185))

Când toate aceste lucruri au strălucit neaşteptat de luminos şi clar, nu m-am mirat că Domnul îmi dăduse câteva zile de aşteptare şi pregătire pentru binecuvântare; şi Lui i-am adus laudă şi mulţumiri. Toată slăbiciunea inimii mele şi teama de efectul rău al ideii greşite s-au topit în faţa dovezii conducerii Domnului pe cărarea care „străluceşte tot mai mult până la Ziua perfectă”. Am văzut imediat că aceste evenimente noi se vor dovedi probabil o piatră de poticnire pentru unii, ca şi o mare binecuvântare pentru alţii care erau gata pentru ele. Prin urmare, în loc de a publica materialul în Turnul de Veghere următor, am hotărât să-l prezint mai întâi în particular fraţilor mai proeminenţi; aducându-mi aminte de cursul Apostolului Pavel într-o chestiune similară. Galateni 2:1, 2.

ŞI ALŢII SE RETRAG DE LA NOI

Ca atare, am trimis invitaţie şi banii necesari pentru cheltuielile de călătorie la patru dintre fraţii proeminenţi, cerând o discuţie. Dl. Paton din Michigan era unul din cei patru, şi singurul care a respins primele raze de lumină. Dar nici n-a putut găsi vreo greşeală în interpretare, deşi a fost îndemnat, ca şi toţi ceilalţi, să declare orice i s-ar părea că nu este în armonie, sau să citeze orice pasaj din Scriptură care ar gândi că este în conflict. N-a fost nici unul; şi orice întrebare a demonstrat numai tăria poziţiei. De aceea eu am spus că ceea ce era mai presus de critica celor mai familiari cu Planul lui Dumnezeu trebuie să fie Adevărul şi ar trebui mărturisit şi învăţat, în special când el aranja şi ordona atât de frumos toate celelalte aspecte ale Adevărului.

Am subliniat de asemenea cât de necesară era înţelegerea logică a Răscumpărării pentru a se vedea întocmai ceea ce aceasta arăta; anume, distincţiile între naturi — că Domnul nostru a lăsat o natură mai înaltă şi a luat o natură inferioară când a fost făcut trup, şi că obiectivul acelei schimbări de natură a fost să poată ca om, om perfect, să Se dea pe Sine ca Preţ de Răscumpărare pentru primul om perfect, Adam, şi astfel să răscumpere pe Adam şi pe toţi cei pierduţi prin el. De asemenea am arătat cum, ca răsplată pentru această mare lucrare, la învierea Sa I s-a dat natură divină — o natură încă mai înaltă decât cea pe care o lăsase când a devenit om.

Dar fie viziunea mintală, fie inima d-lui Paton era slabă; deoarece el niciodată n-a făcut pasul; şi curând a părăsit şi el doctrina Răscumpărării. Totuşi el mai folosea cuvântul Răscumpărare în timp ce nega ideea transmisă de cuvânt; el n-a putut nici să dea cuvântului vreo altă definiţie, nici să conteste altfel corectitudinea sensului pe care i-l dăm noi — care se poate găsi în orice dicţionar englez şi este conform cu semnificaţia cuvântului grecesc din care este tradus.

În ciuda celor mai bune străduinţe ale noastre de a-l salva, el s-a depărtat tot mai mult. Am fost obligat să-i refuz articolele pentru Turnul de Veghere din acelaşi motiv care m-a obligat să refuz a cheltui banii Domnului încredinţaţi mie, ajutându-l pe dl. Barbour să răspândească aceeaşi teorie dăunătoare.

Cam în acest timp dl. Jones m-a informat că tot ce mai rămăsese erau copiile cărţii Zorile Zilei, pe care eu o cumpărasem; şi anunţa aceasta ca să nu se mai trimită cereri pentru ea la biroul Turnului. Am folosit ocazia pentru a promite Zorile Milenare, care să prezinte Planul Vârstelor într-o manieră mai clară, mai sistematică, posibilă prin noua lumină vărsată pe fiecare aspect al lui, prin lecţiile din Tabernacol.

Cam pe timpul acesta dl. Paton a ajuns la concluzia că va publica altă carte sub numele Zorile Zilei, revizuită pentru a se armoniza cu noile sale vederi, care ignorau Răscumpărarea, ignorau îndreptăţirea şi nevoia de vreuna din ele, şi învăţa că toţi oamenii erau veşnic mântuiţi — în nici un sens ca rezultat al jerfei lui Cristos, ci ca rezultat al răstignirii păcatului de către fiecare în el însuşi — legea sub care bieţii evrei au încercat să se recomande pe sine lui Dumnezeu, dar care n-a îndreptăţit pe nici unul. Multe şi aspre au fost calomniile îngrămădite asupra mea din cauză că am expus această schimbare, am spus că Zorile Zilei cea originală era epuizată, iar cartea cea nouă era pe o temelie diferită de cea pe care eu o recomandasem.

HRANĂ PENTRU CREŞTINII CUGETĂTORI

În acest timp am fost ocupat într-o activitate imensă, cunoscută unora dintre voi — scoaterea şi punerea în circulaţie a două broşuri în peste 1.400.000 de exemplare; una intitulată, Hrană pentru creştinii cugătători, iar cealaltă, Învăţăturile Tabernacolului. Materialul acestor două broşuri era împreună cam de mărimea Studiilor în Scripturi, Vol. 1. Pe lângă aceasta, am fost inundat cu mii de scrisori vesele şi dătătoare de bucurie, de la cei care primiseră broşurile distribuite astfel şi le citeau, puneau întrebări şi cereau mai mult material de citit. Ca să se adauge la presiunea noastră, au apărut complicaţii financiare; şi astfel timp de patru ani am fost împiedicat de la împlinirea făgăduinţei în legătură cu Zorile Milenare, acum numită Studii în Scripturi. Încă nu este împlinită făgăduinţa noastră ca setul să fie complet. S-au scos şase volume, dar Volumul al şaptelea încă nu. Totuşi, în timpul celor patru ani ne-am zbătut cu un volum enorm de muncă (toată făcută cu bucurie pentru Domnul nostru şi pentru sfinţii Săi); şi în fiecare an speram din nou să putem avea ceasurile necesare pentru a completa primul volum al Zorilor Milenare. Şi acelaşi Adversar al Adevărului a împiedicat mai târziu şi alte volume din serie.

Unii care au Cele Trei Lumi sau vechea ediţie a Zorilor Zilei, ar vrea poate să-mi cunoască opinia prezentă asupra lor — dacă mai cred că sunt cărţi folositoare de împrumutat căutătorilor de Adevăr. La aceasta eu răspund: Desigur că nu; deoarece vederile foarte imature despre Adevărul lui Dumnezeu prezentate acolo sunt foarte ((186)) departe de ceea ce vedem acum că este Planul minunat al lui Dumnezeu. Lucruri care acum sunt clare ca lumina la amiazi, atunci erau ceţoase şi confuze. Deosebirea dintre natura umană perfectă, la care vor fi restabiliţi cei ascultători din lume în timpul Mileniului, şi natura Divină la care va fi înălţată curând Turma Mică, Aleşii sacrificatori din Vârsta Evanghelică, nu se observa atunci. Tot ce acum este atât de clar, atunci era ceţos, confuz şi neclar. Atunci nu văzuserăm nici paşii sau planurile prezentate pe schiţa Planului Vârstelor în Studii în Scripturi, Vol. 1, care a ajutat pe atât de mulţi să facă deosebirea între îndreptăţire şi sfinţire, şi să-şi determine relaţia prezentă cu Dumnezeu.

Iar calcularea timpului, pe care cărţile acelea timpurii o prezentau, lipsindu-i esenţa şi lăsând cititorul în dubiu în legătură cu ce încerca autorul să-i dovedească, tindea să facă confuzie în minte şi să dea impresia că profeţiile timpului sunt numai aluzii şi nu servesc nici unui scop sau obiectiv clar. De aceea răspund foarte hotărât: Eu n-aş recomanda sau n-aş folosi nici una din cărţile acelea astăzi. Odată am fost mult mai puţin atent în legătură cu ce puneam în circulaţie sau recomandam, dar învăţ în fiecare zi să fiu tot mai atent în privinţa felului de hrană pe care o pun în faţa oilor flămânde ale Domnului. Domnul m-a învăţat că este o problemă de responsabilitate să fii învăţător, până chiar şi în măsura punerii în circulaţie a unei cărţi sau a unui ziar. Însăşi cartea Hrană pentru creştinii cugetători (care acum s-a epuizat), publicată şi pusă în circulaţie în timpul anului 1881, n-aş mai recomanda-o, pentru că este mai puţin sistematică şi de aceea mai puţin clară decât publicaţiile ulterioare.

ÎNCĂ O CERNERE

Trebuie să spunem un alt capitol din experienţa noastră deoarece el marchează o altă clătinare şi cernere. Dl. A. D. Jones şi-a propus să iniţieze un alt ziar, pe aceeaşi linie cu Turnul de Veghere, să re-publice unele din aspectele mai simple ale Planului lui Dumnezeu şi să fie un fel de misionar şi învăţător pentru începători. Ştiindu-l în clar cu subiectul Răscumpărării, i-am urat succes şi am făcut prezentarea unei mostre din ziarul său, Steaua Zilei Sionului (acum întrerupt de mulţi ani ), celor aproape zece mii de citiori, doar, după cum s-a dovedit curând, să-i împingă pe unii dintre ei în extremă necredinţă, iar pe alţii în respingerea Răscumpărării. Căci deşi Steaua Zilei a urmat câteva luni un curs drept şi a menţinut aceeaşi poziţie ca şi Turnul de Veghere în privinţa Răscumpărării, şi pentru acelaşi motiv a refuzat articolele care negau răscumpărarea, trimise pentru coloanele lui de către dl. Paton, totuşi în interval de un an a mers cu îndrăzneală în necredinţă şi a respins complet tot restul Bibliei, ca şi acele părţi care arată căderea lui Adam şi Răscumpărarea din ea prin Cristos.

Toate acestea au însemnat o altă filtrare, o altă cernere, o altă despărţire de prieteni, care în mod eronat au presupus că criticarea de către noi a doctrinelor false era stârnită de un spirit de rivalitate, şi care n-au văzut atât de repede încotro se rătăceau învăţăturile lui, nici cât de mare este importanţa ţinerii cu tărie la primele principii ale doctrinelor lui Cristos — cum Cristos a murit pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră.

Aceste procese de clătinare şi cernere au continuat să progreseze, şi încă nu s-au terminat; pentru că toţi trebuie complet încercaţi şi probaţi. Întrebarea nu este cine va cădea, ci „cine va putea sta?” după cum spune Apostolul. Şi avem nevoie din nou să ne amintim îndemnul apostolic: „Cel căruia i se pare că stă în picioare (care se simte foarte încrezător, aşa cum s-a simţit Petru când a zis, ŤChiar dacă ar trebui să mor cu Tine, nicidecum nu mă voi lepăda de Tineť), să ia seama să nu cadă”.

ÎNCERCAREA ASUPRA TUTUROR CREŞTINILOR

Această doctrină, a unei alte căi de mântuire (şi de asemenea a mântuirii pentru toţi) decât mântuirea prin crucea lui Cristos, este nu numai acea eroare care de la 1874 cerne pe toţi care au venit în lumina Adevărului Prezent, ci este şi încercarea care a venit asupra întregii creştinătăţi ca s-o încerce (Apoc. 3:10). Ea s-a răspândit printre toate clasele de creştini, în special printre predicatorii tuturor sectelor. Numărul celor care cred că moartea lui Cristos dă preţul de Răscumpărare pentru păcatul adamic devine zilnic tot mai mic; într-adevăr este o fugă de la doctrina căderii omului prin Adam şi a răscumpărării lui din cădere prin „Omul Isus Cristos” (1 Tim. 2:5,6). După cum Psalmistul ilustrează profetic, o mie vor cădea, la unul care va sta. Ps. 91:7.

A sosit timpul ca fiecare să se exprime curajos. Oricine nu este pentru Cruce şi pentru răscumpărarea efectuată acolo, este împotriva ei! Cel care nu adună, împrăştie! Oricine tace asupra acestui subiect când este atacat de vrăjmaşi din toate părţile, fie că tace de frică, fie de ruşine sau indiferenţă, nu este vrednic de Adevăr, şi în mod sigur va fi unul care se va poticni repede. Oricine, din vreo cauză, stă alături inactiv în timp ce steagul Crucii este atacat, nu este un soldat al Crucii vrednic de acel nume şi nu va fi socotit printre învingătorii care vor moşteni toate lucrurile. Şi Dumnezeu permite tocmai aceste cerneri, pentru a-i scoate afară pe toţi care nu sunt învingători, şi pentru a încerca şi a face să se manifeste Mica Turmă, care asemenea cetei lui Gedeon, deşi puţini la număr, vor avea parte de victoria şi onorurile Căpitanului lor în glorie.

Sunteţi pregătiţi pentru aceasta, dragi fraţi şi surori? De câtva timp vi s-a dat armătura Adevărului; aţi îmbrăcat-o? Aţi făcut din el scutul şi pavăza voastră, apărarea voastră împotriva tuturor uneltirilor şirete ale Celui Rău?

Să nu fiţi înşelaţi de către agenţii pe care îi foloseşte Adversarul. În această problemă el va fi tot atât de şiret ((187)) ca şi în prezentarea răstălmăcirilor înşelătoare ale Adevărului.

Într-adevăr, potrivit a asemănat Profetul această otravă infectantă cu o molimă (Ps. 91:6). O molimă se răspândeşte din cauză că oamenii sunt într-o stare fizică ce-i face susceptibili la boală. Medicii spun că pentru aceia al căror organism este în stare bună, sănătoasă, pericolul de boală este mai mic. În aceeaşi manieră o molimă spirituală va înflori, nu numai din cauză că toţi care nu au o apreciere intelectuală clară a doctrinelor lui Cristos vor fi expuşi la ea, dar şi din altă cauză. Din inimă ies izvoarele vieţii, de aceea dintre toate lucrurile cel mai necesar de a fi într-o stare bună este inima. Cum vă este inima? Este mândră, lăudăroasă, independentă, conştientă de sine, cu voinţă proprie? Dacă este aşa, atenţie, veţi fi foarte expuşi la această epidemie, nu contează cât de departe de ea vi s-ar părea că sunteţi.

„Inima supusă, blândă, resemnată,
Tronul marelui meu Răscumpărător.
Unde numai Cristos vorbeşte,
Unde numai Isus domneşte.”

Cu asemenea inimă sunteţi în siguranţă. În smerenie şi umilinţă nu vă veţi gândi niciodată să vă răscumpăraţi singuri de sub condamnarea moştenită de la Adam prin sacrificarea dorinţelor păcătoase prezente, ci veţi fugi la Cruce, unde Însuşi Dumnezeu a deschis Fântâna pentru păcatul şi necurăţia atât prezentă cât şi trecută.

TE OFENSEAZĂ ACEASTA?

Presupunem că acest articol va ofensa pe unii, deşi nu este intenţionat a ofensa pe nimeni. Este scris în apărarea de sofismele erorii a celor blânzi. „Cine va putea să se suie la muntele Domnului (în Împărăţia oferită)? Cine va sta în locul Lui cel sfânt? Cel care are mâinile nevinovate şi inima curată (care îşi formează viaţa cu hărnicie după principiile sfinţeniei), cel care nu-şi dedă sufletul la deşertăciune (care nu cultivă nici o ambiţie omenească sau mândrie, ci aşteaptă cu răbdare gloria care va urma cursului prezent de jertfire de sine), şi nu jură ca să înşele (ignorând sau dispreţuind Legământul său cu Dumnezeu). Acela va primi binecuvântare de la Domnul (gloria Împărăţiei şi comoştenire cu Cristos), şi dreptate (perfecţiune, deplină eliberare de neputinţele prezente etc.) de la Dumnezeul mântuirii lui” (Ps. 24:3-5). „Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi ascunşi în ziua mâniei Domnului” (această zi rea — această zi de capcane, gropi, săgeţi care zboară şi molime nimicitoare) (Ţef. 2:3). „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” — ca „gândurile voastre să nu se strice de la simplitatea şi curăţia faţă de Hristos”. Fie ca toţi cei blânzi să se trezească deplin faţă de încercarea acestui ceas. Şi în timp ce mulţi pun pietre de poticnire în calea „picioarelor” Corpului lui Cristos, fiecare soldat al Crucii să fie vigilent, nu numai să stea, dar şi să ajute pe alţii să stea — sprijinind „picioarele”. Ps. 91:11,12.