Vol. 3 Iulie-August 1996 Nr. 5
APELUL MACEDONEAN
A doua călătorie misionară a Sfântului Pavel — Dovezi marcate ale supravegherii divine asupra tuturor intereselor Bisericii lui Dumnezeu — Evanghelia este trimisă în Europa — Propovăduind în Filipi — Lidia din Tiatira împreună cu casa ei au crezut.
„Treci în Macedonia și ajută-ne.” Versetul 9 .
15 mai 1916 (pag. 151-152)
După conferința din Ierusalim Sf. Pavel și Barnaba au rămas câtva timp în Antiohia. Dar văzând că acolo erau mulți lucrători și că în câmpul mai mare se lucra puțin, ei au făcut planuri pentru o a doua călătorie misionară. Barnaba și nepotul său Ioan Marcu au mers într-o direcție, în timp ce Sf. Pavel a mers în altă direcție împreună cu Sila, cu care se cunoscuse la conferința din Ierusalim și despre care se spune că era cetățean roman ca și Sf. Pavel. De aceștia doi se ocupă studiul de astăzi.
Drumul lor trece prin Siria și Cilicia spre cetățile Derbe și Listra. În aceste locuri ei au întărit credința celor care deja fuseseră acceptați de Domnul prin intermediul primei călătorii misionare a Apostolului și apoi prin lucrarea Adevărului. La Listra ei au găsit pe Timotei, un tânăr dintr-o mamă evreică, bine pregătit în Cuvânt de ea și de bunica lui — tatăl lui fiind grec. 2 Tim. 1:3-5.
Notăm că printre lucrurile prezentate Bisericilor a fost hotărârea Conferinței din Ierusalim ca Legea evreiască să nu fie considerată obligatorie asupra neamurilor, cu excepția anumitor aspecte menționate în ultimul nostru studiu. Unora li s-ar părea lipsit de consecvență ca Apostolul, în timp ce atrăgea atenția fraților asupra acestei decizii, să-l facă pe Timotei să se taie împrejur. Dar dacă se înțelege cum se cuvine, conduita Sf. Pavel a fost cu totul consecventă. Circumcizia nu era parte din Legea Mozaică, ci a fost instituită cu secole în urmă la Avraam, ca un semn pentru toți copiii lui (Gen. 17:9-14). Consiliul din Ierusalim n-a hotărât că de atunci încolo nici un evreu nu trebuia să se taie împrejur, ci că circumcizia nu trebuia să fie considerată necesară pentru un creștin.
Faptul că cineva este copil al lui Avraam după trup nu este suficient pentru a-l face pe acesta Nouă Creație în Cristos; și prin urmare circumcizia cărnii nu va realiza acest lucru. Deoarece Noua Creație este primită de Dumnezeu ca membru al Corpului lui Cristos, trebuie ca Noua Creație să aibă circumcizia inimii pentru a fi un israelit spiritual, fie că înainte a fost evreu, fie dintre neamuri. Circumcizia inimii înseamnă o tăiere — o separare de carne, de scopurile, speranțele, ambițiile ei.
Vedem deci că nu putea fi nici o obiecție la circumcizia lui Timotei — că nici nu-l ajuta, nici nu-l împiedica spiritual — dacă era făcută cu înțelegerea clară că aceasta era numai o ilustrație, și nu adevărata circumcizie care l-a făcut pe Timotei un membru al corpului lui Cristos, Biserica. Mama lui Timotei fiind evreică, el era evreu, chiar dacă tatăl lui fusese grec. Și acest fapt devenea în general cunoscut evreilor cu care veneau în contact în timpul călătoriilor, care întrebau dacă Timotei fusese circumcizat. Dacă n-ar fi fost, implicația ar fi fost că el era un evreu renegat. Dacă era circumcizat, aceasta îi acorda corespunzător o mai mare influență printre ei — un acces mai bun spre inimile lor.
EVANGHELIA TRIMISĂ ÎN EUROPA
După succesul în misiune până la punctul unde începe studiul de astăzi, Apostolul avea în minte o călătorie în Asia Mică. Dar se pare că lucrurile au mers nefavorabil până când a ajuns la concluzia că Domnul le împiedica eforturile; și în nedumerire el a început să se gândească la alte câmpuri de lucru. Momentul lui de nesiguranță a fost ocazia favorabilă a Domnului pentru a-l îndruma. El a visat un om îmbrăcat în costum macedonean care i-a făcut semn și i-a zis: „Treci în Macedonia și ajută-ne!”
Apostolul a acceptat acest vis ca și conducere divină și a început imediat călătoria care l-a dus în Europa. Noi avem aici o dovadă a supravegherii de către Dumnezeu a tuturor intereselor Bisericii Sale. El n-a fost împotriva permiterii ca Mesajul să meargă în Asia Mică; pentru că mai târziu Mesajul a mers acolo, probabil într-un timp mai favorabil. Însă acesta era timpul trimiterii Evangheliei în Europa. Evident că Domnul ar fi putut trimite Mesajul Său spre sud prin Africa, departe de Europa; dar există „un timp cuvenit” legat de fiecare trăsătură a Planului Divin. Iar acum, prin aranjament divin, Mesajul harului lui Dumnezeu în Cristos trebuia să meargă la greci, care erau recunoscuți pe vremea aceea ca oamenii cei mai înaintați din lume în literatură și arte.
Se presupune că pe vremea aceasta Luca, doctorul, se atașase de Sf. Pavel. Fiind un om educat, cărturar și medic, Domnul evident S-a îngrijit ca el să fie secretarul Sfântului Pavel, pentru ca astfel scrisorile Sfântului Pavel să ajungă la multe din bisericile de pe timpul acela, precum și la poporul Domnului de atunci și până acum. Astfel s-a ajuns că Luca a scris nu numai o versiune a Evangheliei, dar și Cartea Faptelor și aproape ((202)) toate Epistolele lui Pavel.
Aici avem o altă ilustrare a privilegiilor diferiților membri ai Corpului lui Cristos. Luca nu putea fi Apostolul Pavel, nici nu putea face lucrarea Sfântului Pavel. Dar el putea fi folosit onorabil și eficient în răspândirea mai largă a Adevărului. Tot așa este și în cazul nostru. Noi nu putem fi Apostoli. Noi nu putem face ceva foarte important. Dar dacă suntem umpluți cu spiritul Domnului, noi avem privilegiul de a fi folosiți într-o măsură în serviciul Adevărului. Și orice serviciu pentru Domnul și pentru frați, chiar până la spălarea picioarelor, sau la orice serviciu umil, este un privilegiu onorabil.
FILIPI ESTE ONORAT CU EVANGHELIA
Primul loc din Europa pentru propovăduirea veștilor bune pare să fi fost Filipi, una din cetățile de frunte ale Macedoniei. În ziua de sabat, ca deobicei, Apostolul și tovarășii săi au căutat pe unii care se închinau lui Dumnezeu și care sperau în Împărăția promisă de Dumnezeu. Ei știau că aceștia erau mai bine pregătiți să primească Mesajul pe care Apostolul avea să-l dea — că Isus apăruse ca Răscumpărător și prin sacrificiul Său pusese temelia pentru Împărăția Milenară; și că în cele din urmă binecuvântările sacrificiului Său vor fi disponibile pentru fiecare creatură; dar că acum, înaintea lucrării divine cu lumea în general, Domnul cheamă un Israel spiritual, o „turmă mică”, pentru a fi regii și preoții Săi împreună cu Isus în administrarea binecuvântărilor Milenare.
Se pare că în Filipi nu era nici o sinagogă; și se poate ca lucrurile să li fi părut foarte nefavorabile Sf. Pavel și tovarășilor săi. Totuși, ei au auzit despre o mică adunare religioasă ținută în fiecare sabat pe malul râului, în afara porții cetății. Era în principal o adunare de rugăciune și un loc de părtășie divină. Neavând condițiile dintr-o sinagogă, probabil că ei nu aveau pergamente cu Scripturi și prin urmare nu se citea Legea, ci numai rugăciune și adorare.
Toate acestea au fost favorabile pentru Mesajul Evangheliei pe care Apostolul îl avea de prezentat. El le-a vorbit celor adunați aici, lăudând importanța stării inimii lor pline de venerare și laudă față de Dătătorul tuturor bunurilor. Apoi el a început să spună Veștile Bune despre sacrificiul lui Isus, despre moartea și învierea Sa și despre a doua Sa venire în putere și glorie mare. El a arătat desigur că invitația care se făcea acum era aceea de a fi sacrificatori împreună cu Isus, și că răsplata lor era comoștenirea cu Domnul lor în Împărăția Sa Milenară, ca membri ai corpului Său, Biserica. Rom. 8:17; 2 Tim. 2:11, 12; Gal. 3:29.
Oricât de mulți sau puțini au fost la adunare, o persoană a cărei inimă era în starea bună de a primi Mesajul a fost prezentă. Aceasta era o femeie numită Lidia, o vânzătoare de purpură. Ea era din Tiatira, tocmai din zona — Asia Mică — unde Apostolului nu-i fusese permis să intre și să propovăduiască. Probabil că ea era temporar în Filipi, angajată în negustorie — poate de vopsea de purpură sau poate de țăsături vopsite în purpură. Vopselele erau mult mai scumpe pe timpuri decât acum, iar secretul producerii lor aducea un profit financiar. Astfel se presupune că Lidia era într-o situație financiară confortabilă. Nu numai că Adevărul i-a deschis inima, luminându-i ochii înțelegerii, dar ea a și fost promptă în a i se supune în deplină consacrare și în a-și simboliza consacrarea prin botezul în apă — „ea și casa ei”.
Nu întotdeauna părinții religioși au copii înclinați spre religie. În Scripturi sunt menționate câteva exemple de acest fel. Experiența personală ne învață de asemenea că părintele care este serios consacrat Domnului și condus de Cuvântul Său are în general o influență bună asupra celor mai apropiați lui și sub grija sa directă. Fiecare părinte trebuie să spere într-o astfel de influență, să se roage pentru ea, s-o caute. Dar ea poate fi obținută numai prin grijă, precauție în cuvânt și faptă. Ca acestea să fie supunere, implică faptul că înseși gândurile inimii au fost aduse în robie față de voința lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, părinții care nu reușesc să discearnă Adevărul și să recunoască responsabilitățile față de el până la vremea când copiii lor ies de sub instruirea părintească nu trebuie să se trateze nemilos dacă copiii lor nu-i respectă pe ei și convingerile lor religioase. Mai degrabă ei să nu uite că Domnul cunoaște bine situația lor și-i va face răspunzători numai pentru ceea ce fac sau nu fac după ce au ajuns să-L cunoască și să aibă posibilitatea înțelegerii instrucțiunilor Cuvântului Său privitor la viața lor și la educarea copiilor lor în disciplina și învățătura Domnului. Ef. 6:4.
„ȘI NE-A CONSTRÂNS”
Faptul că cei din casa Lidiei au crezut arată că ea avea copii mari; iar aceștia erau atât de complet sub influența ei, încât adorau împreună cu ea pe adevăratul Dumnezeu, neglijând idolatria care predomina în Filipi. Deoarece soțul ei nu este menționat, ne putem gândi că era văduvă. Deci avea dreptul, fără să discute cu cineva, să invite pe Apostol și pe tovarășii săi să se împărtășească de ospitalitatea casei ei. Ea pare să-și fi dat seama în mod cuvenit că în loc de a-i onora pe ei, ea și casa ei era onorată având astfel de oaspeți — servi ai lui Dumnezeu — frați ai lui Cristos — sub acoperișul ei. Remarcăm cuvintele ei când face invitația: „Ne-a rugat și ne-a zis, «Dacă mă socotiți credincioasă Domnului, intrați și rămâneți în casa mea.» Și ne-a constrâns să intrăm”.
Declarația din urmă implică faptul că Apostolul nu prea era gata să-și impună prezența asupra cuiva, că el nu ((203)) s-a grăbit să spună, „Desigur, eu și tovarășii mei, care v-am propovăduit, trebuie să fim serviți de voi cu cele pământești” — deși acesta era adevărul. Mai degrabă Apostolul n-a făcut nici o referire la cele pământești. Într-adevăr, după ce Lidia a făcut sugestia, se pare că aceasta n-a fost prea repede acceptată, ci s-a indicat că ucenicii lui Isus n-aveau nici o dorință să-și impună prezența asupra altora. Aceasta se vede din declarația că ei au fost constrânși — atrași sau făcuți treptat să accepte invitația. Cât este de frumos să-i vezi pe copiii lui Dumnezeu în mod înțelept antrenați în astfel de chestiuni! Cu cât este influența unuia asupra altuia mai mult spre bine!