„ISUS A MURIT ŞI A PLĂTIT TOT”

W. T. 1 mai 1916 (pag. 133-134)

Răscumpărarea noastră de către Mântuitorul nostru este o chestiune de adânc interes pentru poporul Domnului, şi una care aparent este foarte dificil a se înţelege clar. Noi privim subiectul din puncte de vedere diferite. Toţi vedem acelaşi lucru, dar nu toţi vedem detaliile.

Dumnezeu putea să ne fi spus că El aranjase o cale prin care Dreptatea şi demnitatea curţii Sale a universului putea fi menţinută şi omul să fie totuşi eliberat de sentinţa morţii impusă asupra lui cu 6000 de ani în urmă. Nu era necesar ca El să ne spună nimic despre Răscumpărare. Ar fi fost suficient pentru noi ca Dumnezeu să ne spună că El Se îngrijise cum se cuvine de această chestiune. Dar, în loc de aceasta, în Scripturi Dumnezeu raţionează împreună cu noi şi acolo ne explică procesul guvernării Sale prin care El poate fi drept şi totuşi să fie Îndreptăţitorul păcătoşilor. Acest proces în care Dumnezeu face totul iar omul n-are nimic de făcut este scriptural numit Răscumpărare — darea vieţii perfecte a lui Isus pentru a fi satisfacţie deplină, completă, pentru viaţa pierdută a lui Adam, tatăl rase noastre.

Din acest punct de vedere, dacă cineva nu intră mai departe în subiect, acesta ar putea spune: „Isus a murit şi lumea a fost răscumpărată” — întocmai cum vorbesc Scripturile despre Isus, chiar pe când era în trup, că era Mesia, Regele Gloriei. Şi când era prunc îngerii au cântat, „Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos (Mesia) Domnul”. Cuvintele lor se refereau nu numai la prunc şi la ceea ce se realizase deja prin naşterea Lui, ci şi la toată marea lucrare pe care El o va face în viitor. De fapt, pruncul era numit Mântuitor numai fiindcă avea să elibereze pe poporul Său de păcatele lui în viitor. Pruncul a fost numit unsul — Mesia — numai fiindcă Dumnezeu prevăzuse ca El să facă o consacrare la Iordan, să fie conceput şi uns de Spiritul Sfânt, să-Şi sfârşească lucrarea de sacrificare şi să fie înălţat la glorie cerească, nu numai pentru Biserică, Corpul Său în această Vârstă, ci şi pentru cei care vor dori şi se vor supune din omenire în timpul Mileniului. Astfel vedem că pruncul n-a fost Mântuitor, decât că El urma să fie Mântuitor în sens profetic. El n-a fost Rege decât în sensul că S-a născut şi a venit în lume pentru acest scop. El n-a fost atunci Eliberatorul, nici nu Şi-a eliberat încă toată Biserica; ci, după eliberarea Bisericii, vine eliberarea lumii de sub domnia păcatului şi morţii.

Similar, cuvântul răscumpărare poate fi şi adesea este folosit de noi toţi în sens profetic — incluzând întreaga lucrare a Răscumpărării, până chiar la sfârşitul Vârstei Milenare, după cum citim: „Îi voi răscumpăra (elibera printr-o răscumpărare) din puterea Şeolului”. Osea 13:14.

FAZA LEGALĂ A LUCRĂRII DE RĂSCUMPĂRARE

Venind însă la aceste diferite chestiuni şi analizându-le, vedem noi frumuseţi, noi diviziuni ale lucrării care la început ni s-a părut a fi indivizibilă. De exemplu, vedem că primul pas către răscumpărarea lumii a fost făcut când Logosul a părăsit gloria pe care o avea la Tatăl şi S-a smerit pentru a deveni Omul Isus. Prima trăsătură în lucrarea de răscumpărare a fost consacrarea Învăţătorului la Iordan, urmată de viaţa Sa de devotare până la moarte. Completarea sacrificiului Său a fost completarea preţului de Răscumpărare, dar n-a fost completarea lucrării de Răscumpărare. De fapt, lucrarea de Răscumpărare nu putea nici chiar începe până când n-a fost dat — nu plătit — preţul de Răscumpărare.

Noi am vorbit uneori despre Isus spunând că a plătit preţul de Răscumpărare când a murit, dar asemenea expresie n-a fost corectă. Preţul supunerii faţă de voinţa Tatălui a fost moartea, şi moartea Domnului nostru constitue preţul. Într-un sens Isus l-a plătit când Şi-a predat viaţa; dar într-un alt sens, şi mai corect, El nu l-a plătit, ci doar l-a pus în mâinile Tatălui, ca preţ care să fie alocat sau să se aplice mai târziu.

Preţul de Răscumpărare a fost în mâinile Dreptăţii divine — în mâinile Tatălui — tot timpul de când a murit Isus, dar numai ca un depozit, pentru că n-a venit încă timpul ca el să fie plătit oficial. Dacă planul divin era ca Isus să ia în posesie lumea şi să-Şi stabilească Împărăţia la Rusalii, atunci era potrivit ca El să fi plătit preţul de Răscumpărare deplin şi complet Tatălui — alocându-l ca satisfacţie pentru păcatul şi sentinţa tatălui Adam în folosul întregii sale rase. Dar dacă preţul s-ar fi plătit formal, lucrul cuvenit şi logic ar fi fost ca Tatăl să pună imediat întreaga lume în mâinile lui Isus şi să înceapă Domnia Milenară.

PREŢUL DE RĂSCUMPĂRARE PUS ÎN PĂSTRARE LA JUSTIŢIA DIVINĂ

A mai existat însă o trăsătură a planului divin: Dumnezeu n-a vrut să-I predea lui Isus Împărăţia până în marea Zi a Şaptea, Mileniul. El a vrut ca în timpul celor peste optsprezece secole care au intervenit, să fie chemată din lume o Biserică pentru a fi Mireasa şi Comoştenitoarea Fiului Său în Împărăţie. Prin urmare, preţul de Răscumpărare pentru păcatele întregii lumi a fost doar lăsat nealocat, în timp ce Isus S-a ocupat de Biserică.

Şi deoarece planul Tatălui era ca Biserica să-şi sa-crifice sau să-şi predea interesele pământeşti şi să primească în schimb interese cereşti şi natură divină, de aceea n-a fost necesar să se dea Bisericii Restabilirea — lucrul pe care-l va asigura preţul de Răscumpărare pentru omenire. Prin urmare, în loc de a da Bisericii o parte directă în preţul de Răscumpărare, care ar însemna Restabilire, pregătirea Domnului pentru ei este diferită; adică este o acordare a meritului care le acoperă neajunsurile, aşa încât ei să-şi poată prezenta corpurile ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu.

În consecinţă, tot ceea ce a făcut Isus cu preţul de Răscumpărare a fost să acorde o parte din acel preţ, care să acopere neajunsurile celor care doresc să devină ucenicii şi comoştenitorii Săi. El nu l-a alocat pentru ei în ((220)) realitate, cum este la Restabilire, ci l-a acordat — îndreptăţindu-i de toate păcatele, şi astfel permiţându-le să fie acceptaţi de Tatăl ca membri ai Casei Fiilor, prin conceperea de Spirit Sfânt.

Cât de frumos este gândul că în curând, atunci când Domnul nostru va plăti preţul de Răscumpărare pentru păcatele întregii lumi şi lumea Îi va fi imediat predată pentru opera de Restabilire, Biserica va fi cu El în glorie împărtăşindu-I onoarea şi tronul, după cum ei se împărtăşesc acum de suferinţele şi înjosirea Lui!

FAZA PRACTICĂ A LUCRĂRII DE RĂSCUMPĂRARE

Când preţul de Răscumpărare va fi fost plătit dreptăţii în schimbul omenirii şi când lumea cumpărată va fi fost predată Cumpărătorului, faza legală a lucrării de Răscumpărare a lui Isus şi satisfacerea Dreptăţii prin eliberarea omenirii de sub pedeapsa morţii vor fi complete. Atunci va începe să opereze o altă parte a răscumpărării; adică darea beneficiilor răscumpărării lui Adam şi familiei sale. Această fază a lucrării de Răscumpărare va continua în timpul Împărăţiei de o mie de ani a lui Mesia, aducând Restabilire omului şi căminului său pământesc — tuturor celor din rasa lui Adam care vor vrea şi se vor supune — cei care nu vor vrea fiind distruşi în moartea a doua.

Atunci Răscumpărătorul Îşi va fi completat lucrarea compusă din două faze a răscumpărării familiei umane: prima, faza ei legală, satisfacerea Dreptăţii divine prin darea unei vieţi pentru o viaţă; a doua, faza ei practică, restabilirea, recuperarea, sau eliberarea celor răscumpăraţi de sub robia păcatului şi morţii la libertatea fiilor lui Dumnezeu. Romani 8:21.