Legătura dintre păcat şi boală

Mat. 9:1-13

„Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele.” Versetul 6.

R4587b W. T. 15 martie 1910 (pag. 107)

Isus a plecat din ţinutul gadarenilor la cererea lor, pentru că se temeau că alte vindecări ale oamenilor posedaţi ar putea distruge alte turme de porci, activitatea principală din acel loc. A venit cu barca în cetatea Sa, Capernaum, unde au fost făcute cele mai multe din lucrările Sale măreţe. Oamenii se adunau grămadă în jurul Lui şi curând Şi-a început predicarea într-o casă plină, despre iubirea şi mila lui Dumnezeu, şi datoria şi responsabilitatea omului. Casa era una obişnuită, fără etaj, cu ţigle mari pentru acoperiş şi cu scări exterioare care duceau până deasupra. Îndată a fost adus pe o targă de către prietenii lui, un paralitic din naştere, pentru ca Domnul să-l vindece. Ei n-au putut intra datorită mulţimii care umplea casa până în curte. În zelul lor, s-au urcat pe scări, au îndepărtat ţiglele mari ale acoperişului de la centrul casei şi i-au dat drumul în jos celui paralizat pe targă până în faţa Mântuitorului. Nu era nevoie de explicaţii sau de implorări. Inima Marelui Medic s-a umplut de compătimire iubitoare. El a recunoscut rugăciunea credinţei şi a răspuns la ea îndată, dar nu cum s-ar fi aşteptat unii.

Ca să-i înveţe o lecţie mare cu privire la legătura dintre păcat şi boală, şi să arate că poate să elibereze din ambele acestea, a zis către bolnav: „Îndrăzneşte, fiule. Păcatele îţi sunt iertate!” Probabil că omul paralizat şi prietenii lui s-au simţit dezamăgiţi. Ca şi mulţi din zilele noastre, probabil ei au apreciat pâinile şi peştii şi vindecările făcute de Domnul nostru mai mult decât au fost în stare să aprecieze lucrarea Lui ca Răscumpărător, ca Purtător de Păcate, Cel prin care vine iertarea de păcate.

Dar erau prezenţi acolo şi unii oameni foarte religioşi, învăţaţi în Lege, care înţelegeau că încălcarea Legii Divine nu putea fi iertată decât prin mulţumirea acelei Legi. Când aceştia au început să murmure în inima lor, Isus a ştiut şi a zis cu voce tare: „Ce este mai uşor? A zice: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te şi umblă?” Învăţătorul a vrut ca criticii Lui să vadă că chiar şi cei fără autoritate puteau zice, păcatele îţi sunt iertate, şi niciunul să nu aibă puterea să cunoască ceva despre subiect. Dar ei nu puteau să-l vindece pe om şi n-aveau curajul să-i zică, scoală-te şi umblă. El i‑a convins astfel că ceea ce ei credeau a fi mai dificil era în realitate mai uşor, şi că cine putea zice cele de la urmă putea fără îndoială, pe bună dreptate, zice şi cele dinainte. Apoi, întorcându-se spre bolnav Isus a zis: „Scoală-te ... ridică-ţi patul şi du-te acasă” — şi el aşa a făcut.

Cu o ocazie foarte asemănătoare Scripturile ne spun că Domnul nostru i-a zis celui vindecat: „De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău”. În aceste cuvinte Domnul nostru a indicat că există o legătură între păcat şi boală. Cu cât medităm mai mult la acest subiect, cu atât suntem mai siguri de aceasta. Boala este măsura de moarte care lucrează în noi până la completare. Înainte să vină sentinţa morţii, nu a existat boală. După ce Răscumpărătorul va îndepărta păcatul, în timpul Mileniului, va veni timpul, suntem siguri, când „nu va mai fi suspin, nici plâns, nici moarte”. Nu numai atât, dar nu ne dăm oare seama toţi că moartea moştenită de la tatăl Adam a venit la noi de‑a lungul veacurilor sub forma bolii mintale, morale şi fizice, a deteriorării funcţiilor? Şi oare nu recunosc toţi că în orice măsură păcatul este îngăduit de bună voie, efectul nu este numai degradare morală, ci şi o creştere a bolii, a maladiei — a morţii care lucrează în noi?

Evreii erau sub Legământul Legii, ÎMPLINEŞTE ŞI VEI TRĂI, şi de aceea la ei iertarea păcatelor ar implica o eliberare proporţională din neputinţele păcatului, sub Noul Legământ în timpul Mileniului (Ier. 31:31). Când Cristosul glorificat, la sfârşitul acestui veac, va stropi în mod antitipic capacul ispăşirii cu valoarea sacrificiului secundar al Său, aceasta nu va fi pentru Biserică, precum prima dată, ci pentru lume, „pentru tot poporul” (Lev. 16:33). Cu Biserica din acest Veac Evanghelic programul Divin este diferit. Primită sub Legământul Avraamic, iertarea păcatelor membrilor ei este asociată cu Legământul lor de Consacrare de a sacrifica viaţa pământească şi toate interesele ei pentru obţinerea vieţii cereşti şi a comoştenirii cu Răscumpărătorul în Împărăţia Sa. Prin urmare, iertarea păcatelor nu înseamnă pentru Biserică eliberare de afecţiunile fizice.

La scurt timp după aceasta a fost chemat Matei, numit în altă parte Levi, ca să fie unul din cei doisprezece apostoli. El era vameş — adică, colector de taxe pentru guvernul roman. Vameşii era dispreţuiţi din două motive:

(1) Era considerat foarte dezonorant să ajuţi un guvern străin să strângă taxele de la prietenii tăi — rudele tale.

(2) Mulţi din aceşti vameşi erau ticăloşi şi profitau de avantajul poziţiei lor pentru a se îmbogăţi prin mită, supraimpozitare etc. Putem fi siguri că Matei-Levi nu era de genul celor necinstiţi, altfel niciodată n-ar fi fost chemat la asociere cu Mesia ca unul din apostolii Săi şi viitori moştenitori împreună cu El în Împărăţia Sa. Pentru o astfel de poziţie este necesar cel mai înalt grad de onestitate. Şi dacă Isus n-ar fi chemat niciodată un om necinstit, niciun om necinstit n-ar fi acceptat chemarea Sa, pentru că nu era nimic de câştigat — nici reputaţie, nici salarii ori fraudă. În mod asemănător, Zacheu a fost un vameş onest care s-a oferit să restituie împătrit oricui ar fi fost nedreptăţit, accentuând astfel faptul că nu voia să fie necinstit.

Alte Scripturi sugerează că Matei a dat imediat o masă pentru prietenii şi cunoscuţii săi, pentru ca aceştia să aibă o ocazie mai bună să-L cunoască pe Domnul, care era de asemenea oaspete. Dar Fariseii, cinici şi critici, şi căutători de greşeli, au obiectat că, dacă Isus era neprihănit, nu S-ar găsi într-o astfel de companie. Totuşi, Domnul nostru le-a trimis vorbă că nu aceia sănătoşi ci aceia bolnavi au nevoie de doctor, sugerând că din acest motiv era în compania păcătoşilor, ca să le poată face bine. El nu se cobora în păcat sub nicio formă, ci căuta să ridice pe păcătoşi. Apoi le-a citat din memoria Sa minunată cuvintele profetului Osea: „Căci bunătate voiesc, nu jertfe” (Osea 6:6). Le-a spus că El nu venise să cheme pe cei drepţi ci pe păcătoşi.

Remarcaţi o lecţie pentru noi înşine şi pentru toţi: „Nu este nici un om drept, nici unul măcar” (Rom. 3:10). Toţi sunt păcătoşi. Toţi n-au ajuns la standardul Divin de perfecţiune. De aceea, oricine pretinde că este drept şi din acel motiv respinge pe Răscumpărătorul, este un ipocrit — este într‑o stare de minte greşită, nepregătit pentru vreuna din binecuvântările pe care le are Dumnezeu de dat astăzi.

Dumnezeu nu cheamă pe nimeni la ucenicia lui Isus decât pe aceia care recunosc că prin natură au fost copii ai mâniei şi care mai întâi acceptă iertarea păcatelor prin sângele preţios.