„Toate amăgirile nedreptăţii”

„Prin energia Adversarului, cu toate puterile şi semnele şi minunile mincinoase, şi cu orice amăgire a nelegiuirii pentru cei care pier, pentru că n-au primit dragostea Adevărului, ca să fie mântuiţi. Din această cauză, Dumnezeu le trimite o energie de rătăcire ca să creadă

o minciună.” 2 Tes. 2:9-11 — Diaglott.

R4583 W. T. 15 martie 1910 (pag. 102-103)

Uităm noi că aceste cuvinte solemne ale apostolului se aplică în special în acest timp de seceriş şi în special la anii de încheiere a secerişului? Ne găsim acum, mai mult decât oricând, în timpul când putem să ne aşteptăm la amăgiri puternice, nu doar asupra creştinătăţii nominale, ci şi asupra acelora care au fost favorizaţi în mod deosebit cu lumina Adevărului care străluceşte acum. Să nu ne aşteptăm oare ca următorii cinci ani ai secerişului să demonstreze clar adevărul acestei profeţii a sf. Pavel?

Unele din amăgirile puternice sunt destul de evidente — Spiritismul, Teosofia, Ştiinţa Creştină, Federaţia Bisericii, mijloacele Adversarului de distragere a inimilor şi a minţilor unora care altfel ar fi Studenţi ai Bibliei. După câte înţelegem noi profeţiile Bibliei, aceste amăgiri vor avea o putere uimitoare asupra omenirii şi în special în creştinătate, care va câştiga putere în următorii câţiva ani. După cum se exprimă apostolul, aceste amăgiri vor avea putere în mare parte pentru că cei din poporul lui Dumnezeu nu au fost suficient de treji faţă de privilegiile studiului Bibliei — ei au respectat crezurile mai mult decât Cuvântul Domnului. Au adorat şi au servit şi au căutat să fie în acord cu bisericismul mai degrabă decât cu Adevărul. Prin urmare nu sunt întăriţi; sunt fără armătura creştină la care sf. Pavel ne-a îndemnat zicând: „[De aceea] Îmbrăcaţi‑vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta ... în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit toate”. Efes. 6:11-13.

Dar gândul nostru special se concentrează în mod potrivit asupra noastră înşine şi asupra celor care, împreună cu noi, au fost favorizaţi de Domnul cu iluminarea din acest timp de seceriş. Vor fi oare în siguranţă toţi cei care au auzit mesajul secerişului şi s-au bucurat de el în această „zi rea”, sau vor exista unele amăgiri puternice şi pentru ei — pentru probarea lor, cernerea lor?

Alte Scripturi ne asigură că marele ceas al încercării care vine peste întreaga lume trebuie să înceapă cu Biserica — „de la casa lui Dumnezeu” — cu cei care pretind că sunt sfinţi. Sf. Petru sugerează aceasta când spune: „Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” (1 Pet. 4:17). Sf. Pavel dă aceeaşi idee, zicând despre Biserică: „Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă, ziua o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia” (1 Cor. 3:13). Sugestia este că severitatea probei va veni mai întâi pentru sfinţi. În măsura în care doctrinele noastre includ falsităţi, erori, în aceeaşi măsură va fi severitatea probei noastre. Cei a căror structură a credinţei conţine puţin lemn, fân şi trestie vor suferi mai puţin; în timp ce acei care au mai mult din aceste materiale combustibile vor suferi mai mult.

Să se remarce că toate crezurile moştenite conţin multe erori şi că proba loialităţii noastre faţă de Adevăr a fost disponibilitatea de a renunţa la ele şi a le înlocui cu aurul, argintul şi pietrele scumpe ale Adevărului Divin. Dintr-un motiv sau altul această chestiune a mărturisirii erorii şi a abandonării ei este o probă severă pentru mulţi. Aceasta încearcă loialitatea faţă de Dumnezeu şi de Cuvântul Său. Încearcă umilinţa inimii. Încearcă disponibilitatea de a ne mărturisi erorile. Încearcă iubirea de fraţi. Oricât de măruntă este greşeala se cere un curaj biruitor pentru a o mărturisi, a renunţa la ea. Acesta a fost procedeul în ultimii trei sute de ani, pe măsură ce poporul lui Dumnezeu a ieşit tot mai mult din fumul „veacurilor întunecate”. Datorită acestor dificultăţi şi probe, progresul ieşirii din întuneric la lumină deplină, clară, a fost încet. La fiecare pas al călătoriei Lumina şi Adevărul au fost calomniate, li s-au adus împotriviri, au fost defăimate, persecutate, iar apărătorii Adevărului au fost pironiţi pe lemn şi arşi, atât figurativ cât şi literal.

Adversarul nostru, hotărât să-şi menţină puterea asupra minţii oamenilor lui Dumnezeu, s-a luptat pentru fiecare fragment de Adevăr în ultimele patru secole. Le-a făcut mari greutăţi celor pe care Domnul, prin harul Său, i‑a condus pas cu pas într-o lumină clară a cunoştinţei slavei lui Dumnezeu şi a minunatului Său Plan de Mântuire. Să ne mirăm dacă Adversarul nostru încă urmăreşte aceeaşi cale şi încă cu mai mare vigoare decât oricând — cu încă şi mai mare „energie” decât oricând? Chiar deloc! Noi acceptăm împotrivirea lui de acum ca o împlinire a Scripturilor şi nu ne aşteptăm deloc la o încetare, ci mai curând la o şi mai mare agresivitate din partea lui până la sfârşitul secerişului.

Nu trebuie să presupunem că doar cei diavoleşti sunt folosiţi de Satan. Satan foloseşte ca agenţi ai săi în împotrivirea la lumină, în persecutarea celor care umblă pe cărarea celor drepţi, care străluceşte tot mai mult, pe cei mai buni oameni pe care îi poate captura. Cărarea Bisericii arată de la început că Adversarul a reuşit să folosească atât oameni buni cât şi răi pentru îndeplinirea scopurilor sale — şi fără îndoială, cu cât va fi mai bun un om, cu atât mai acceptabil va fi el ca serv al lui Satan şi cu atât mai influent. Remarcaţi cazul lui Saul din Tars, instigator şi ajutor la omorârea sf. Ştefan; remarcaţi faptul că sf. Pavel ne spune că el a acţionat cu o conştiinţă bună, şi s-a gândit că într-adevăr face un serviciu pentru Dumnezeu şi nu pentru Satan, care i-a orbit ochii. Remarcaţi cazul lui John Calvin, care, cu multe din însuşirile unui caracter creştin, a fost condus atât de greşit de către Adversar, atât de orbit, încât şi-a folosit funcţia înaltă din Geneva ca să ardă pe rug un tovarăş creştin. Fără îndoială şi el a gândit că face un serviciu lui Dumnezeu. Remarcaţi de asemenea pe cărturari, preoţi şi farisei, care au fost răspunzători de moartea Domnului nostru, şi ei au crezut că fac serviciu lui Dumnezeu. Despre ei sf. Petru zice că au făcut-o din ignoranţă, pentru că, dacă ar fi ştiut, nu ar fi răstignit pe Prinţul Vieţii. Şi aşa este, fără îndoială, şi astăzi, şi va fi până aproape la sfârşit; unii, loiali cu inima, ar putea fi între vrăjmaşii noştri — bârfitori, ucigaşi. Să ne rugăm pentru ei ca sf. Ştefan.

Dar nu putem spera aşa despre toţi — în special acum când lumina Adevărului străluceşte cu atât mai tare, şi când Domnul probează în mod special loialitatea sau neloialitatea celor care-I pretind numele, în vederea separării şi a determinării destinului lor etern. Fără îndoială, unii care vor fi din „Marea Mulţime” vor fi mai mult sau mai puţin înşelaţi de Adversar prin puternicele amăgiri din acest ceas. Aceştia, în orbirea şi înşelarea lor, ar putea să prezinte întunericul ca lumină şi lumina ca întuneric. Ar putea face aceasta cu mare convingere, dar aproape deloc, credem noi, cu amărăciune — mânie, răutate, invidie, ură, ceartă — fapte ale cărnii şi ale diavolului.

Dat fiind că acest Saul din Tars a fost atât de înversunat, se pune întrebarea, de ce,? Răspundem că acest mare persecutor al Bisericii încă nu primise conceperea de Spirit sfânt. De aceea el nu putea păcătui împotriva lui şi să „întristeze pe Duhul sfânt” „al făgăduinţei”. Dimpotrivă, cei care vor constitui „Marea Mulţime” vor fi toţi din clasa consacrată şi concepută de spirit. Toţi cei astfel concepuţi de Spirit sfânt trebuie să aibă Spiritul lui Cristos. Dacă s-ar pierde, rezultatul nu ar însemna doar pierderea iluminării şi ieşirea în întunericul de afară, ci o pierdere totală — stingerea Spiritului conceperii — Moartea a Doua. Să nu uităm că Spiritul lu Dumnezeu este Spiritul Iubirii — de blândeţe, gentileţe, răbdare, îndelungă-răbdare, bunătate frăţească.

Cineva a spus: „Este numai un pas de la sublim la ridicol”, datorită capacităţii imaginaţiei umane. Asemănător, se poate spune că ceea ce este corect sau greşit, Adevăr sau neadevăr, poate fi privit astfel încât să schimbe aproape instantaneu sentimentele. Hipnotiştii acţionează asupra acestei puteri la fel cum fac şi avocaţii. După caz, clientul va fi zugrăvit de către un avocat ca reprezentantul oricărui har şi virtuţi, iar sfătuitorul opus poate distorsiona aceleaşi însuşiri, fapte şi cuvinte, încât un caracter frumos să fie prezentat ca oribil, cu motive josnice, banal şi fals în conduită. Aşa a scris apostolul: „Toate lucrurile sunt curate pentru cei curaţi, dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat”. Tit 1:15.

De aceea, străduinţa marelui nostru Adversar este să ne otrăvească mintea, să introducă în ea necurăţia, mânia, răutatea, invidia, ura şi alte fapte ale cărnii şi ale Adversarului. În măsura în care reuşeşte să ne otrăvească inimile, ne înstrăinează de Domnul şi de toţi aceia care sunt în acord cu El; şi acesta este obiectivul lui. Şi el reuşeşte cel mai bine prin mijloace umane. Cu toţii ştim că, dacă un câine este afectat de hidrofobie, orice alt animal este mai mult sau mai puţin în pericol să turbeze prin cea mai mică asociere cu el — şi să fie infectat. Astfel, „lucrarea de rătăcire” se răspândeşte de la unul la altul până când mulţi sunt întinaţi de rădăcina amărăciunii. Cât despre minte, inimă, odată ce a fost amărâtă şi scoasă din aliniere cu vederea divină a lucrurilor, totul ia culori diferite, iar sfârşitul lucrurilor are efecte îndepărtate; după cum sugerează apostolul, „şi mulţi să fie întinaţi de ea”.

Inima plină de amărăciune sau impură vede lucrurile din propriul său punct de vedere. Limba rea, odată ce începe, poate să „arunce în foc cursul vieţii”, după cum declară sf. Iacov; şi acea limbă rea este aprinsă de Gheena — Moartea a Doua (Iac. 3:6). Adică, cel rău, invidios, primejdios, calomniator, bârfitor, este deja el însuşi muşcat de către Adversar, şi dacă nu este vindecat, cazul lui ar fi în mod sigur un caz de Moartea a Doua. Şi aceeaşi regulă s-ar aplica la toţi cei muşcaţi de el. De aceea Scripturile îndeamnă continuu pe poporul lui Dumnezeu să aplice Regula de Aur — să facă, să spună, să privească pe alţii cum ar vrea ca ei să fie priviţi, să fie vorbiţi, să li se facă. Ne îndeamnă continuu să înlăturăm amărăciunea, vorbirea de rău, amestecul în treburile altora, ca să putem tot mai mult şi mai complet să ne îmbrăcăm cu Cristos şi să fim tot mai mult sub controlul Spiritului Său sfânt al iubirii, blândeţii, răbdării, îndelungii răbdări şi bunătăţi.

„Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi” (Ioan 13:17), este mesajul Domnului. Domnul nu vorbeşte acum celor care trebuie să fie forţaţi şi pisaţi să ia forma potrivită, asemenea caracterului Divin. El va lucra cu clasa aceea în timpul Mileniului sub Noul Legământ, când Împărăţia Sa Mijlocitoare îi va aduce la supunere cu forţa. Acum Domnul vorbeşte altei clase, cu o dispoziţie total diferită: El caută pe aceia să I se închine care I se închină în Spirit şi în Adevăr — cei care Îl iubesc pe El şi iubesc cerinţele Lui drepte ale Regulii de Aur, şi dincolo de aceasta, standardul înalt al Poruncii Noi — să se iubească unul pe altul până la sacrificiu, aşa cum El a iubit Biserica şi S-a dat pentru ea.

Domnul caută acum doar clasa chemată — „mica turmă” a celor care posedă Spiritul sau dispoziţia Domnului care şi iubesc pe fraţi până la punctul sacrificiului de sine. De aceea este obligatoriu ca toţi cei care vor fi recunoscuţi de Tatăl ca posedând asemănarea de caracter cu Domnul Isus, să înlăture, să omoare, să înăbuşe orice sentiment nesfânt, neiubitor, nedrept, exact aşa cum ar evita virusul hidrofobic sau al unei boli contagioase. Într-un cuvânt, în timp ce încă îndemnăm, ca întotdeauna, la creştere în cunoştinţă, sfătuim de asemenea ca întotdeauna, ca creşterea în har să fie proporţională, dacă vrem să fim plăcuţi Domnului şi să fim acceptaţi la comoştenire cu Isus în Împărăţia Sa. Oricine ar vorbi cu alţii, sau ar acţiona împotriva noastră, nemilos, nesincer, calomniator, rău, înşelător, insinuator, noi să nu încercăm să răsplătim rău pentru rău, nici batjocură pentru batjocură, ci fiţi „buni şi gentili faţă de toţi”.

De fapt, nici nu trebuie să păstrăm vreun gând aspru cu privire la cei care ni se opun, ci, după cum Mihail nu a vorbit rău de Satan ci a spus, „Domnul să te mustre!”, tot aşa trebuie să fie şi cu noi. Şi aici remarcaţi calomniile lui Satan. Propria lui minte, plină de ambiţie, i‑a atribuit Atotputernicului acelaşi lucru şi i‑a spus Mamei Eva că Dumnezeu a oprit-o să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului pentru că dorea să-i ţină pe copiii Săi umani în ignoranţă şi în scalvie mintală. El a declarat chiar că Atotputernicul a minţit când a spus că plata sau pedeapsa neascultării ar fi moartea. După cum Satan a putut şi a vorbit rău despre stăpânirile cele mai înalte, tot aşa şi urmaşii săi, îndrumaţi greşit de spiritul său, vorbesc calomniator despre noi. Dar, după cum Mihail n-a îndrăznit să aducă o acuză batjocoritoare împotriva lui Satan, tot aşa şi noi, să avem grijă să nu ne răzbunăm pe cei care ne vorbesc de rău şi spun tot felul de rele neadevărate împotriva noastră, datorită credincioşiei noastre faţă de Domnul şi de Cuvântul Său. Încă puţin şi cei credincioşi vor fi răsplătiţi.