Greşeli ascunse şi păcate de mândrie

„Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte de asemenea pe robul tău de păcate de mândrie, ca să nu pună ele stăpânire pe mine! Atunci voi fi integru, nevinovat de un păcat mare. Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetarea inimii mele, Doamne, Stânca mea

şi Răscumpărătorul meu!” Psa. 19:12-14

R4592 W. T. 1 aprilie 1910 (pag. 118-119)

Această rugăciune profetică reprezintă bine atitudinea inimii creştinului deplin consacrat şi zelos. În timp ce-şi dă seama de iertarea „păcatelor făptuite mai înainte, prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu”, prin harul lui Dumnezeu care era în Cristos Isus, care I‑a atribuit Lui păcatele noastre, iar nouă care credem în El dreptatea Sa, totuşi sufletul bine instruit îşi dă seama de defectele sale, de greşelile sale. Aceste greşeli ascunse pot fi de două feluri: (1) Pot fi greşeli necunoscute nouă la timpul când le-am făcut — alunecări, erori neintenţionate. Bineînţeles că inima serioasă, dorind părtăşie deplină cu Domnul, va regreta chiar şi greşelile neintenţionate şi se va strădui şi se va ruga pentru har Divin ca să le învingă pe acestea. Dar pe lângă acestea sunt şi alte greşeli ascunse, care sunt ascunse în sensul că nu sunt cunoscute nimănui ci doar nouă şi Domnului — imperfecţiuni sau greşeli ale minţii înainte de a lua forma exterioară de păcate reale şi de mândrie.

Toţi creştinii cu experienţă pe calea cea bună şi în lupta împotriva păcatului şi a eului au învăţat că nu pot exista păcate exterioare sau de mândrie care mai întâi nu şi-au avut începutul în greşelile ascunse ale minţii. Gândul păcătos poate fi unul de mândrie, sugerând înălţare de sine; poate fi unul de lăcomie, sugerând obţinerea ilegală a bogăţiei; sau poate fi o altă dorinţă trupească. Simpla sugestie a gândului în mintea noastră nu este păcat; este numai funcţionarea facultăţilor noastre mintale şi a influenţelor care ne înconjoară, întrebând voinţa dacă vom consimţi sau nu la asemenea gânduri. Mulţi consimt la gânduri rele, care în acelaşi timp ar respinge orice sugestie de a comite fapte rele; dar dacă gândul este întreţinut, este o greşeală ascunsă, şi tendinţa în creştere va fi în mod sigur spre o comportare păcătoasă mai vădită şi îndrăzneaţă, a cărei tendinţă este întotdeauna din rău în mai rău. Pentru a ilustra: să presupunem că ne-ar veni în minte sugestia la o metodă prin care am putea promova interesele noastre de faimă, onoare sau reputaţie prin subminarea influenţei sau reputaţiei altuia, cât se poate de repede acest gând rău, egoist, dacă este întreţinut, ar duce la invidie şi posibil la ură şi ceartă. Aproape sigur va duce la calomnie şi defăimare şi la alte fapte ale cărnii şi ale diavolului. Începuturile sunt întotdeauna mici şi corespunzător mult mai uşor de a le înlătura decât în forma lor dezvoltată. De aceea este rugăciunea profetică: „Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc” şi astfel păzeşte‑mă sau opreşte‑mă de la păcate de mândrie.

În Epistola lui Iacov (1:14, 15) citim: „Fiecare este ispitit când este atras şi ademenit de pofta lui însuşi. Apoi pofta, când a conceput, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea”. Aici avem acelaşi gând exprimat diferit. Ispita constă la început în prezentarea în minte a sugestiilor necurate sau rele sau necredincioase faţă de obligaţiile avute; dar încă nu este păcat, greşeală; Greşeala începe când adăpostim aceste sugestii rele, începem să le întoarcem pe o parte şi pe alta în mintea noastră şi analizăm atracţiile pe care ele le au de oferit. Aici este locul unde dorinţa (reţinând lucrul rău în loc să-l respingă) produce un început al greşelii ascunse; şi este numai un proces de dezvoltare, care în multe cazuri, în condiţii favorabile, poate foarte repede să urmeze păcatul, faptele îndrăzneţe sau exterioare ale păcatului — de exemplu, a aduce mărturie mincinoasă împotriva unui vecin, sau calomnie, sau alte fapte rele. Şi cursul rău fiind început prin promovarea sugestiei rele şi înaintarea până la păcatul de mândriei, există un mare pericol ca întregul curs al vieţii să fie în cele din urmă afectat prin aceasta şi să ducă pe încălcător în acea stare în care ar comite marea încălcare — păcat cu voia, deliberat, intenţionat — plata căruia este moartea, „Moartea a Doua”.

S-ar părea deci că fiecare creştin inteligent se va ruga continuu cu această rugăciune inspirată, de curăţire de greşelile ascunse, ca astfel să poată fi împiedicat a comite păcate de mândrie; şi astfel rugându-se din inimă, de asemenea va veghea împotriva acestor începuturi ale păcatului şi îşi va ţine inima într-o stare curăţată, pură, mergând continuu la fântâna harului pentru ajutor în orice timp de nevoie. Cel care caută să trăiască o viaţă de sfinţenie şi de apropiere de Domnul numai prin abţinerea de la păcatele exterioare sau îndrăzneţe, şi care în ascunzişurile minţii neglijează începuturile păcatului, acela încearcă să facă un lucru bun, însă într-un mod nechibzuit şi neraţional. La fel de bine am putea încerca să evităm variola prin spălarea exterioară în timp ce am permite germenilor bolii să intre în corpul nostru. Bacteriile sau germenii păcatelor de mândrie intră prin minte iar antisepticele şi bactericidele adevărului şi ale spiritului lui trebuie să le întâmpine acolo şi să ucidă prompt bacteriile păcatului înainte să germineze şi să ducă la o asemenea stare de rău care să se manifeste în comportamentul nostru exterior.

De exemplu, ori de câte ori se prezintă bacteria mândriei şi a importanţei de sine, să administrăm prompt antidotul din marele laborator medical al Domnului pentru vindecarea sufletului. Doza potrivită pentru a neutraliza această specie de bacterie se găseşte în cuvintele „Oricine se înalţă va fi smerit; şi cine se smereşte va fi înălţat”şi „Mândria merge înaintea distrugerii şi un duh îngâmfat înaintea căderii”.

Dacă gândul care se prezintă minţii noastre este bacteria invidiei, atunci să aplicăm prompt antidotul care declară că invidia este una din faptele cărnii şi ale diavolului, şi contrară spiritului lui Cristos pe care l-am adoptat prin legământ ca fiind şi al nostru. Şi să ne amintim că invidia este strâns legată şi poate să fie urmată de răutate, ură şi ceartă, care, în anumite circumstanţe înseamnă ucidere, potrivit interpretării date de Domnul nostru. 1 Ioan 3:15; Mat. 5:21, 22.

Dacă bacteria care se prezintă minţii noastre este lăcomia, cu sugestia folosirii unor metode nedrepte pentru mulţumirea ei, să aplicăm prompt medicamentul furnizat în Cuvântul Domnului, şi anume: „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?” „Căci iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri”.

Cu cât dăm mai multă atenţie acestui subiect, cu atât vom fi mai convinşi, din propriile noastre experienţe, de adevărul declaraţiilor scripturale cu privire la începuturile păcatului ca greşeli ascunse în minte, şi cu atât vom aprecia mai mult declaraţia Cuvântului, „Păzeşte-ţi inima [mintea, afecţiunile] mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieţii”. Prov. 4:23.

Dar nu trebuie să ne mirăm că Dumnezeu ne‑a făcut în aşa fel încât să permită să vină ispite la mintea noastră, nici să ne rugăm să nu avem ispite; pentru că dacă n-ar exista asemenea prezentări, asemenea ispite, atunci n-ar putea fi nici victorii din partea noastră, nici învingere a păcatului şi a Celui Rău. Dar ştim că tocmai pentru acest motiv suntem noi acum în Şcoala lui Cristos; nu ca acolo să fim protejaţi de toate ispitele, ci ca să putem învăţa de la marele Învăţător cum să întâmpinăm pe Ispititorul, şi, prin harul şi ajutorul Învăţătorului nostru, să ieşim cuceritori, victorioşi în lupta împotriva păcatului. Gradul succesului nostru în acest conflict va depinde în mare măsură de tăria credinţei şi încrederii noastre în marele Învăţător. Dacă ne simţim încrezători în înţelepciunea Sa, vom urma îndeaproape instrucţiunile Sale şi ne vom păzi inimile [minţile] cu toată sârguinţa. Credinţa în înţelepciunea Domnului şi în ajutorul Său în orice timp de nevoie este necesară pentru a fi pe deplin ascultători de El; şi prin urmare este scris: „Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră”, adică, prin exercitarea credinţei şi ascultării care ne vine din aceasta vom fi făcuţi în stare să ieşim biruitori şi „mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit”„şi S-a dat pentru noi”.

Nici nu trebuie să căutăm ajutor divin cu mult înainte; ca de exemplu, să fim păziţi de-a lungul anului care vine, sau în luna care vine, sau în săptămâna care vine; mai curând trebuie să ştim că, dacă am făcut un legământ cu Domnul şi suntem ai Lui, El este aproape de noi tot timpul, în fiecare încercare, în fiecare ispită; şi că ajutorul Lui este pregătit pentru folosul nostru; dacă doar îl vom accepta şi vom acţiona ca atare. Prin urmare, rugăciunile noastre trebuie să fie pentru ajutor la timp de nevoie, cât şi rugăciuni generale pentru binecuvântarea şi grija Domnului în fiecare zi. În momentul ispitei inima să se ridice spre marele Învăţător, cu deplină siguranţă a credinţei, recunoscând iubirea, înţelepciunea şi capacitatea Lui de a ne ajuta, şi dispoziţia Lui de a face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele celor care Îl iubesc. Cerând ajutorul Lui în astfel de timp de nevoie, în mod sigur ne va aduce sfatul şi ajutorul Domnului şi putere pentru dreptate, adevăr, puritate şi iubire; şi astfel vom fi biruitori în fiecare ceas, biruitori în fiecare zi şi în cele din urmă biruitori.

Dificultatea multora este că ei caută nişte bătălii mari, în loc să evite marile bătălii prin folosirea prevederii Domnului şi prin ţinerea minţii curăţate de greşelile ascunse. Luptele mici, care sunt mult mai numeroase, sunt cele în care câştigăm victoriile cu răsplăţile lor finale. „Cine este stăpân pe sine [minte, voinţă] preţuieşte mai mult decât cine cucereşte o cetate”.

În final marile rezultate ale ascultării de acest sfat al Domnului, marea realizare a celor care şi-au păzit în mod credincios inimile cu toată sârguinţa, este arătată în textul nostru, şi poate fi la fel de bine rugăciunea repetată a tuturor celor sfinţiţi în Cristos Isus — „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetarea inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Răscumpărătorul meu!”