Convenţiile de la mijlocul iernii

R4569 W. T. 15 februarie 1910 (pag. 75-76)

Încercarea noastră de a avea Convenţii în mijlocul iernii s-a dovedit doar în parte satisfăcătoare. În câteva cazuri frigul şi furtunile au împiedicat o participare largă, iar în două sau trei ocazii au împiedicat sosirea noastră la timpul stabilit. Lecţia este ca de aici înainte să nu mai ispitim Providenţa, ci să ţinem toate convenţiile din Sud iarna, iar convenţiile din Nord vara.

Totuşi nu ne plângem. Dimpotrivă, fără îndoială că dezamăgirile au servit să ne probeze credinţa în supravegherea Domnului asupra lucrării Sale şi supunerea noastră la providenţele Sale. Trebuie să ne amintim cum Domnul nostru a refuzat să sară de pe streaşina Templului, pentru că o astfel de credinţă ar fi a ispiti Providenţa.

Fraţii de peste tot au primit o răsplată pentru lucrarea dragostei lor în pregătirea întrunirilor, chiar când rezultatele aşteptate n‑au fost atinse — şi aşa a fost şi cu vorbitorul.

Convenţia din Pittsburg a fost un succes în toate modurile. Sesiunea de dimineaţă a fost dedicată alegerii servitorilor Bisericii pentru anul 1910; Editorul a fost reales pastor pentru anul 1910 în duminica precedentă. Adunarea de experienţe care a urmat alegerii a fost foarte interesantă.

Sesiunea de după-amiază pentru public a fost în Casa Operei din Allegheny, unde aproximativ 1.000 au fost foarte atenţi — o audienţă excelentă pentru vremea rece şi nefavorabilă şi starea alunecoasă a străzilor.

Seara, Sala de la Casa Bibliei a fost aglomerată peste capacitate. După un discurs, am dat mâna cu cei prezenţi şi am luat trenul spre Elgin, Illinois.

La Chicago ni s-au alăturat vreo 100 în două vagoane speciale. În ciuda vremii reci, am fost împrospătaţi acolo, dar şi la Rockford şi Milwaukee.

La Indianapolis, la Convenţia de trei zile au participat cam 400 din împrejurimi. Ne-am fi bucurat mult să stăm până la încheierea ei, dar n-am putut, şi după o zi ne-am grăbit spre Columbus, Ohio, iar apoi spre Brooklyn. În ambele aceste locuri rezultatele au fost foarte edificatoare şi profitabile se pare.

La Richmond, Va., furtuna ne-a împiedicat să ajungem la timpul potrivit, dar nu i-a împiedicat pe vreo 1.300 să asculte o cuvântare publică (a fratelui Wright), şi nici nu i-a împiedicat pe cam 300 de fraţi să ne asculte la sesiunea de seară.

Knoxville, Tenn., apoi Atlanta, Ga., apoi Birmingham, Ala., şi Memphis, Tenn., au avut întruniri interesante; ultimele două au ţinut câte trei zile fiecare, fiind asigurate cu Peregrini, după cum s-a anunţat.

La Fort Smith, Ark., a fost de asemenea o Convenţie de trei zile — participarea fiind remarcabil de bună. Nicăieri fraţii nu au părut mai zeloşi şi mai entuziaşti. Dimineaţa următoare, înainte de ora şase, cam 65 erau prezenţi la gară ca să ne spună la revedere. Ne-au cântat „Domnul vă binecuvinteze”. Următoarea noastră oprire a fost la St. Louis, Mo., unde ne-am adresat la cam 250 de interesaţi, de la 9 la 10:30 seara. Un număr mare ne-au însoţit la gară.

Duminica la Chicago a fost impresionantă, pe care noi şi mulţi alţii ne-o vom aminti mult timp. Am ajuns la timp pentru a ne mărturisi experienţa la Adunarea de Experienţe de dimineaţă. Întrunirea de după-amiază de la marele Auditoriu a fost un succes. Fraţii dragi n-au cruţat nici timp, nici bani, nici muncă pentru a face din ea un succes. Au fost prezenţi cam 3.500. Atenţia a fost excelentă. Mulţi s-au rugat şi cu toţii au sperat că rezultatele vor fi de ajutor unora şi spre onoarea Domnului.

Seara am avut o convorbire de la inimă la inimă cu cei interesaţi timp de încă aproape două ore — despre Legăminte, Răscumpărare etc. După aceasta am avut un timp pentru a ne saluta şi a ne face urări unii altora, în timp ce fraţii dragi, obosiţi, au plecat spre casele lor. Întrunirea, am aflat, i-a costat pe fraţi peste 800 de dolari şi multe zile de muncă grea în distribuirea Tribunei Poporului, a publicităţii, afişelor etc.

La Bloomington, Ill., întrunirile n-au fost atât de mari, dar au fost foarte bune şi credem foarte de folos pentru fraţi cât şi pentru unii din public.

Întâlnirea de la Dubuque a fost întârziată de frig şi furtună; dar totuşi am avut o oră pentru interesaţi şi două ore întregi pentru public. Adunarea de aici este mică dar foarte inteligentă şi zeloasă. Sperăm ca alţii să fie adăugaţi curând — „din aceia care sunt dispuşi pentru viaţă veşnică”.

Furtuna de zăpadă a întârziat trenul nostru, aşa încât am pierdut întâlnirea de la St. Paul-Minneapolis; dar Domnul a asigurat un înlocuitor, în fratele George Draper, şi fraţii au avut un timp binecuvântat. Scriind dezamăgirea noastră cu h în loc de d (în l. engleză schimbând disappointment — dezamăgirea în His appointment — „voia Lui”, n.t.), ne bucurăm de o lecţie de răbdare şi perseverenţă, şi am continuat. Am promis fraţilor dragi din Minneapolis o Convenţie, duminica dacă va fi posibil, data viitoare şi cât mai curând posibil.

Am ajuns la timp în Winnipeg, Manitoba, următoarea noastră întâlnire. Am avut privilegiul să ne alăturăm Adunării de Experienţe de dimineaţă de care ne-am bucurat mult. Întrunirea de după-amiază pentru interesaţi a avut participare bună şi a fost interesantă. Aici din nou am arătat şi ilustrat diferitele aspecte ale filosofiei Împăcării. Întrunirea de seară pentru public a avut participare bună. Sala din Manitoba, în care se zice că încap 1.200, a fost aglomerată — unii au stat în picioare iar alţii n-au putut intra. Interesul a fost excelent până la sfârşit. Am plecat la tren în timp ce se cânta cântarea de încheiere.

Am ajuns la timp la Hamilton, Ontario, următoarea întâlnire. Ne-am bucurat de o gustare în comun cu adunarea locală şi apoi am avut o vorbire publică la Sala Y.M.C.A. cu o audienţă foarte atentă. După o noapte odihnitoare şi împrospătătoare am continuat pentru întâlnirea de duminică, 9 ianuarie, la Toronto, Canada, însoţiţi de aproape treizeci de fraţi.

Întrunirile din Toronto au fost bune în toate sensurile cuvântului. Au început sâmbătă, fiind precedat de fratele Peregrin Mac-Millan, şi au continuat până luni, servind apoi fr. Peregrin Hersee. Raportul este că s‑au adunat fraţi în număr de aproape trei sute din toate părţile Canadei şi am avut un timp împrospătător minunat. Sesiunea de duminică dimineaţa a fost pentru interesaţi. Am discutat filosofia Împăcării, se pare spre marea satisfacţie a ascultătorilor.

Sesiunea de după-amiază pentru interesaţi a fost ţinută la Teatrul Regal Alexandra. Capacitatea lui, de 1.600, a fost suprasolicitată, sute fiind refuzaţi la intrare, dezamăgiţi. Un domn aproape că s-a certat cu poliţia. El citise predica şi venise de la ţară de la 20 de kilometri şi a vrut să aibă şansa să stea în spate, unde deja se aflau destui conform regulilor de siguranţă. Mai târziu a fost mutat într-un loc în spatele scenei. Publicul numeros a fost foarte atent şi sperăm că s-a făcut ceva bine.

Adăugăm aici o scrisoare, din două motive: (1) Pentru a arăta că evident există încă în Babilon unele grăunţe de grâu adevărate, coapte, şi (2) pentru a arăta că este nevoie de mai mult decât o singură întrunire şi mai mult decât un singur pliant pentru a trezi suficient pe unul ca acesta chiar şi pentru a ne scrie, solicitând mai mult de citit — atât de puternic este prejudiciul şi atât de tare este denaturat Adevărul.

„Toronto, 12 ian. 1910

Dragă domnule,

Am avut bucuria şi privilegiul să ascult cuvântarea ta la Teatrul Regal Alexandra duminica trecută. Conform invitaţiei tale, îţi scriu pentru a primi un exemplar tipărit al cuvântării despre «Iad» şi sper să ajungă cu bine.

Din copilărie am avut un interes sincer pentru creştinism şi caut zi de zi să fac pe Cristos rege în viaţa mea. Sufletul meu pare să răspundă în mod natural la afirmaţiile Sale, şi, să rezum pe scurt în cuvintele Profesorului Drummond, cred că «a deveni ca Cristos este singurul lucru valoros din lume după care să tânjeşti; lucru înaintea căruia orice ambiţie a omului este nebunie şi toate realizările mai mici sunt zadarnice».

Şi totuşi, Pastore Russell, tot timpul am avut o amarnică luptă cu îndoiala; cărţi ca aceea a lui Paine, «Veacul Raţiunii”, au fost, probabil, în mare parte cauza. Fiind un profund iubitor al cărţilor, şi cu o dorinţă sinceră după adevăr, natural, ca tânăr de optsprezece sau douăzeci de ani, am venit în atingere cu literatura care trata Biblia din nenumărate puncte de vedere. Şi, probabil, peste toate acestea, doctrina Bisericii, a Pedepsei Veşnice, a fost întotdeauna una din barierele principale pentru o recunoaştere din inimă a mesajului Noului Testament.

Deci, gândeşte-te, este de mirare că aş aprecia imens o astfel de interpretare a mesajului lui Cristos pe care o dai tu? Cum pari a înlătura sarcina jalei şi a inspira o nouă speranţă pentru victimele mutilate de păcatul moştenit şi cel înconjurător, pe care vechea Biserică le condamnă la o veşnicie teribilă şi fără speranţă!

Tăcerea Bisericii din ziua de astăzi cu privire la acest subiect sugerează că nu mai este în robia acestei doctrine atât de teribile.

Totuşi, Pastore Russell, există câteva pasaje în Scrierea Sfântă care sunt greu de înţeles în lumina acestei interpretări mai noi. Ţi-aş fi într-adevăr recunoscător dacă ai putea să-mi trimiţi orice articole care tratează eficient acest subiect; de asemenea să-mi indici cărţi pe care le-aş putea procura, care să mă ajute la o înţelegere mai bună a acelui Adevăr al cărui centru unic este Cristos.

Cu mulţi ani în urmă am dorit să intru în slujire, simţind că, probabil, pentru aceasta sunt cel mai potrivit. Până acum — datorită în principal lipsei de capital — nu mi-am realizat dorinţele. Totuşi, încă se poate deschide calea; şi dacă da, aş vrea să duc într-o lume întunecată de păcat evanghelia lui Cristos în toată plinătatea ei; de aceea şi nevoia de mai multă lumină.

Poate că nu te voi întâlni niciodată, Pastore Russell, dar sunt cu adevărat recunoscător că te-am auzit cu două ocazii în acest oraş. Presupun că va fi nevoie de o veşnicie ca să estimez influenţa vitală a unei astfel de vieţi în societate.

Mulţumindu-ţi cu anticipaţie în aşteptarea unui răspuns, împreună cu broşuri, crede-mă ,

Sincer, _______.”