Filosofia Răscumpărării

R4578 W. T. 1 martie 1910 (pag. 91-92)

Cititorii Turnului de Veghere pot fi martorii faptului că această revistă a încurajat întotdeauna studierea Scripturilor şi obţinerea, cât este posibil, unei aprecieri intelectuale a Cuvântului lui Dumnezeu. Totuşi, noi am insistat întotdeauna că Revelaţia divină n-a fost cu scopul de a ne umfla în pene cu o cunoştinţă a tainelor divine, ci de a ne zidi în asemănarea de caracter a Răscumpărătorului nostru şi a Tatălui nostru. De aceea şi frecventele noastre repetări ale cuvintelor sf. Pavel: Dacă aş avea toată cunoştinţa şi aş înţelege toate tainele şi nu aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic. 1 Cor. 13:2.

Trebuie să ne ferim de cele două extreme:

(1) De cei care pun tot accentul pe inimă şi pe simţăminte şi ignoră studierea Cuvântului divin şi tainele lui.

(2) De cei care studiază Biblia din curiozitate, sau din dorinţa de a străluci în faţa altora, şi care ignoră dezvoltarea inimii şi o intrare în spiritul Planului divin din sinceritate.

Fără îndoială că mulţi dintre cititorii noştri au înţeles bazele Evangheliei lui Cristos înainte de a veni în contact cu Studiile în Scripturi şi cu elaborarea în ele a filosofiei Planului divin. Suntem siguri că mulţi ar fi înclinaţi să zică: „Nu, eu niciodată n-am înţeles nimic cu privire la Răscumpărare, Restabilire, Îndreptăţire şi Sfinţire, până când am citit publicaţiile Turnului de Veghere; experienţa mea creştină anterioară părea ceţoasă, ca un vis în comparaţie cu înţelegerea prezentă a lungimii şi lăţimii, a înălţimii şi adâncimii Înţelepciunii, Dreptăţii şi Iubirii Divine”.

Nu, dragă frate, îţi aducem aminte că nici chiar ignoranţa ta ceţoasă despre filosofia Răscumpărării nu te-a oprit de a pricepe cu mintea şi a-ţi însuşi marele fapt general, că „Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi” (1 Cor. 15:3), şi că în El „avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor”. Pe baza acelei credinţe şi fără a filosofa ai avut „pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos”. Mai mult de atât: probabil că ai avut ceva apreciere despre faptul că ai făcut o consacrare Domnului, că ai întors o nouă pagină etc. — indiferent de cât de vag ţi-ai dat seama de aceasta. Şi ai învăţat lecţii în Şcoala lui Cristos în anumite direcţii, chiar dacă nu ai ştiut că eşti în Şcoală pregătindu‑te pentru marea lucrare din viitor — judecata lumii. Ai ştiut câte ceva şi despre jertfirea de sine, chiar dacă nu ai apreciat filosofia felului în care să participi la „suferinţele lui Cristos” ca membru al Corpului Său.

Este bine să ne amintim de aceste lucruri din două motive:

(1) Amintindu-ne de ele ne va face mai grijulii faţă de tovarăşii noştri creştini ai căror ochi ai înţelegerii încă nu s-au deschis la filosofia Programului divin.

(2) Ne va opri de a ne agita atunci când vreun sărman tovarăş de drum, adormind, are un coşmar şi strigă, „Treziţi-vă! Treziţi-vă! Turnul de Veghere a negat Răscumpărarea, pe Mijlocitorul Noului Legământ, şi face aceasta de treizeci de ani”. Sărmanul frate care este astfel agitat ar trebui să se gândească la propria sa stare mentală şi să‑şi dea seama că el n-a văzut niciodată o filosofie a răscumpărării prezentată în vreo altă publicaţie. Dacă o poate prezenta, vom fi bucuroşi să ne-o citeze — volumul şi pagina. Problema este superficialitatea. El niciodată n-a înţeles filosofia răscumpărării — sau probabil a înţeles-o şi a devenit orb faţă de ea.

Credinţa în Ispăşire este lucrul important. Dar cu cât este mai exactă cunoştinţa noastră, cu atât mai puternică şi mai fermă şi mai inteligentă ne va fi credinţa. Dacă fratele care crede că se trezeşte când de fapt adoarme, se va aşeza şi va încerca să construiască o filosofie a Ispăşirii, îşi va face un mare serviciu, pentru că foarte repede va descoperi că prin faptul că va lua câteva fire de argumente din prezentările noastre, îşi va strica în întregime propria filosofie. Va găsi că nu este în stare să prezinte Planul Divin al Veacurilor sistematic, logic, rezonabil, şi să-l urmărească de la făgăduinţa făcută lui Avraam până la încheierea Veacului Milenar.

Este un lucru să porneşti o ceartă, să conteşti şi să obiectezi şi să citezi un text pe ici pe colo la un subiect şi să „arunci praf”; dar este cu totul alt lucru să trasezi sistematic Legămintele, mijlocitorii lor, timpurile lor, locurile lor, tipurile şi antitipurile etc. Oricare dintre noi poate avea o vedere îngustă sau cuprinzătoare despre un subiect ca acesta al Răscumpărării. Odată am putut spune în general şi sincer că „Totul a fost asigurat prin moartea lui Cristos”. Sau am putea, mai exact şi mai minuţios, să cercetăm pe liniile Scripturii şi să remarcăm diferiţii paşi ai Programului divin, că Domnul nostru a părăsit starea cerească de glorie ca să fie născut prunc — experienţa Lui ca băiat; consacrarea la Iordan; moartea la Calvar; înălţarea; înfăţişarea înaintea Tatălui ca Avocat al Bisericii; turnarea binecuvântării Cincizecimii; lucrarea Lui cu Biserica în timpul acestui Veac Evanghelic, dezvoltând o „turmă mică” aleasă şi de asemenea o „mare mulţime” la planul spiritual; a Doua Venire; unirea membrilor Săi, a Mireasei, cu Sine; pecetluirea Noului Legământ pentru Israel — şi pentru lume prin privilegiul de a deveni israeliţi; domnia Lui Milenară de glorie şi sfârşitul ei, când „va vedea rodul muncii sufletului Lui şi va fi mulţumit”. Isa. 53:11.

La fel va putea vorbi despre Răscumpărare — că Isus „S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi; această mărturie a fost dată la timpul ei”. Fără îndoială că aceasta a fost intenţia divină. Dar aplicarea Răscumpărării în timpul acestui veac la Biserică şi în timpul veacului viitor la lume înseamnă elaborare în continuare, arătând relaţia dintre „timpul potrivit” şi marele fapt al Preţului de Răscumpărare şi aplicarea lui largă, în cele din urmă pentru toţi.

În ce constă credinţa în Răscumpărare şi ce înseamnă negarea ei sunt întrebări potrivite, studii potrivite. Indiferent că filosofia este perfectă sau imperfectă, un adevărat credincios în Răscumpărare este unul care recunoaşte:

(1) Că împăcarea cu Dumnezeu a fost deja efectuată şi că baza acelei reconcilieri stă în meritul morţii de sacrificiu a lui Cristos.

(2) A nega Răscumpărarea înseamnă a nega una sau ambele aceste afirmaţii, direct sau indirect. De exemplu, ca cineva să pretindă o relaţie cu Dumnezeu pe baza propriei sale perfecţiuni sau fapte meritorii, fără sacrificiul lui Cristos, ar fi o negare a celei de-a doua afirmaţii. Ca cineva să pretindă că el nu este împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său înseamnă a pretinde că el încă n-a trăit binecuvântarea asigurată prin răscumpărare. Înseamnă o negare sau o respingere a părţii sale în răscumpărare — o negare a Împăcării între el şi Tatăl. Prin urmare, cei care pretind că ei au nevoie de un mijlocitor, neagă Împăcarea între Dumnezeu şi ei înşişi — şi aceasta înseamnă, în ceea ce-i priveşte pe ei, o negare a eficacităţii răscumpărării. O răscumpărare care nu a ispăşit păcatul şi nu ar aduce pe păcătos înapoi în părtăşie deplină cu Dumnezeu nu ar fi o răscumpărare.

Prin aceasta noi nu pretindem că cei care spun că Isus este Mijlocitorul lor neagă cu bună ştiinţă răscumpărarea. Presupunem că mulţi dintre ei sunt doar în confuzie şi nu peste mult timp, prin providenţa lui Dumnezeu, vor vedea lucrurile mai clar. Noi doar arătăm că teoretic şi logic aceştia neagă lucrarea terminată a lui Cristos pentru ei atunci când pretind că El este Mijlocitorul între ei şi Dumnezeu. Pare uimitor ca cineva să devină atât de confuz încât să‑şi imagineze că a păcătuit ca Nouă Creatură sau a fost vreodată înstrăinat de Dumnezeu. Nu ca Noi Creaturi am avut noi nevoie de răscumpărare. Pentru omul natural, căzut prin păcat, a fost nevoie să se facă ispăşire prin moartea Omului Isus Cristos şi să-i fie aplicat sau atribuit meritul acelui sacrificiu.

Aplicarea meritului răscumpărării date de Domnul nostru „pentru noi” atunci când S-a înălţat la cer a avut efectul anulării imediate a tuturor păcatelor şi aducerea noastră la o împăcare directă cu Tatăl, în momentul în care am acceptat prin credinţă termenii Domnului şi ne-am prezentat ca jertfe vii. Isus n-a stat între noi şi Tatăl nici măcar un moment. Momentul în care El a aplicat pentru noi meritul Său a fost chiar momentul în care Tatăl ne‑a primit ca Noi Creaturi concepute de Spirit sfânt, „copii ai lui Dumnezeu, fără vină şi curaţi” (Filip. 2:15). Domnul nostru Isus ne-a fost făcut înţelepciune, îndreptăţire, sfinţire, şi ne va fi făcut şi eliberare; dar Dumnezeu a fost Cel care ne-a atras, care ne-a chemat. „Dumnezeu este Acela care îndreptăţeşte” (Rom. 8:33). Dumnezeu este Cel care ne sfinţeşte pentru Sine şi care în curând ne va învia şi pe noi prin Isus la pefecţiunea glorioasă a naturii divine. Răscumpărătorul nostru este Avocatul nostru care, acoperindu-ne cu haina meritului Său, ne prezintă îndată şi direct Tatălui, fără cineva între noi.

Remarcaţi, prin contrast, cât de diferit acest merit al Răscumpărării va afecta omenirea în timpul Mileniului. Acesta nu va anula în mod asemănător păcatele lor şi imediat să-i prezinte Tatălui. A face astfel ar însemna ruina lor, pentru că Legea divină i-ar condamna instantaneu la moarte iarăşi; pentru că vor fi cu o minte carnală, răzvrătiţi, nesupuşi Legii lui Dumnezeu. Meritul răscumpărării va fi aplicat pentru lume indirect prin pecetluirea Noului Legământ cu Israel, aşa încât toată lumea, sub prevederile acelui Legământ şi sub marea Împărăţie Mijlocitoare a Dreptăţii, timp de o mie de ani, să poată avea ocazie deplină pentru deschiderea ochilor înţelegerii, pentru schimbarea inimilor de piatră în inimi de carne, în iubire şi simpatie umană. În timpul acelui veac nimeni nu va fi prezentat Tatălui; Mijlocitorul va sta între Dumnezeu şi oameni până când îi va fi făcut perfecţi pe cei binevoitori şi ascultători — până când îi va fi îndreptăţit în realitate. Toţi vor fi sub judecata Preoţimii Împărăteşti după rânduiala lui Melchisedec, pentru disciplinare şi ridicare. În timpul acelui veac toţi cei care vor refuza să asculte de acel Mare Proroc, Preot, Împărat, „Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni” vor fi cu desăvârşire nimiciţi dintre oameni în Moartea a Doua (Fapt. 3:23). Rezultatele complete ale răscumpărării vor fi ale lor numai la sfârşitul Veacului Milenar (numai după ce omenirea va fi ajuns la îndreptăţire sau perfecţiune absolută). Apoi vor fi prezentaţi Tatălui fără pată şi fără vină.

Într-un cuvânt deci, eficacitatea Preţului de Răscumpărare al sacrificiului Domnului nostru vine instantaneu pentru credinciosul consacrat prin îndreptăţirea prin credinţă şi ascultare jertfitoare, în timp ce meritul acelei răscumpărări va fi acordat în mod potrivit, treptat, lumii în timpul întregului Veac Milenar.