Harul lui Dumnezeu şi răsplata lui Dumnezeu

„Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii s-a arătat şi ne învaţă ca, tăgăduind nelegiuirea şi poftele lumeşti, să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos.” Tit 2:11-13.

R4576b W. T. 1 martie 1910 (pag. 88-89)

Harul sau favoarea lui Dumnezeu se referă în principal la mila pe care Îşi propune s-o extindă până la Adam şi la toţi urmaşii lui prin Domnul nostru Isus Cristos. Este har sau favoare pentru că este un lucru nemeritat — nu este o răsplată. Este arătat pentru toţi oamenii în sensul că s-a manifestat faţă de unii şi s-a dat informaţia că în cele din urmă va fi extins la toţi, aşa încât toţi să aibă parte de el. Aduce mântuire în sensul că ocaziile acordate prin har fac posibilă mântuirea noastră din starea de păcat şi moarte. Are multe învăţături sau lecţii, dar una dintre ele este primordială, şi anume, că în ochii lui Dumnezeu păcatul este nespus de păcătos şi că tot aşa trebuie să devină şi în ochii noştri. Ne învaţă că trebuie să renunţăm la slăbiciunile, tendinţele cărnii, şi că trebuie să ne împotrivim lor şi să ne arătăm preferinţa pentru dreptate prin zelul în lupta contra păcatului. Toţi cei care în cele din urmă vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu şi perfecţiunea, fie pe planul pământesc fie pe cel ceresc, trebuie să ajungă la acest standard de a iubi dreptatea şi a urî nelegiuirea, altfel binecuvântarea harului lui Dumnezeu nu va continua cu ei.

Şi, dimpotrivă, când păcătoşii vor fi fost complet ridicaţi afară din slăbiciunile şi imperfecţiunile lor şi pe deplin stabiliţi în dreptate, harul sau favoarea faţă de ei se va sfârşi; pentru că nu vor mai avea nevoie de el. Ei însă, toată eternitatea, în mod sigur vor recunoaşte cu bucurie harul care i-a mântuit şi i-a ridicat la deplină mântuire şi acord cu Legea divină.

În timpul acestui Veac Evanghelic harul lui Dumnezeu se manifestă într-o mulţime de feluri, în timp ce în timpul Veacului Milenar harul Său se va manifesta doar prin activitatea Împărăţiei Milenare şi a influenţelor ei. Acum poporul lui Dumnezeu are harul Său prin Cristos în aranjamentul prevăzut pentru îndreptăţirea din păcatele şi slăbiciunile lor, pe baza credinţei ascultătoare în măsura capacităţii. A rămâne în harul lui Dumnezeu înseamnă a ne întoarce de la păcat şi a servi pe Domnul. Apoi am fost aduşi la cunoştinţă despre un al doilea pas al harului — privilegiul de a folosi îndreptăţirea prin credinţă ca bază pentru jertfire împreună cu Cristos, şi a deveni părtaşi la natura, gloria şi Împărăţia Sa divină. După ce am făcut pasul consacrării, ni s-a deschis un al treilea pas al harului — conceperea de Spirit sfânt şi introducerea în Şcoala lui Cristos, să luăm jugul Său şi să învăţăm de la El. Harul încă ne-a urmărit. După anularea părţii noastre din Păcatul Originar şi a imperfecţiunii, harul s-a îngrijit de asemenea ca să continuăm în iubirea lui Dumnezeu, după ce am devenit Creaturi Noi. „Noua Creatură” are nevoie de har şi milă, pentru că ea se poate manifesta numai prin „vasul pământesc”, slab şi înclinat spre păcat, slăbiciune şi eroare.

Noua Creatură nu poate păcătui — cu voia — şi ea n-a avut niciodată „Păcat Originar”; dar ea poate fi sufocată de vechea natură, dacă cea din urmă este lăsată să învie şi să recâştige controlul. Dumnezeu recunoaşte carnea ca moartă şi lucrează doar cu Noua Creatură, care n-a cunoscut niciodată păcatul şi care niciodată nu poate iubi păcatul. Totuşi, Noua Creatură are o responsabilitate pentru cortul ei pământesc, trupul, exact aşa cum un om are responsabilitate pentru comportarea câinelui său. Dacă ştie că acel câine este rău, trebuie să-i pună botniţă. Chiar dacă nu încurajează câinele să facă rău, el este totuşi răspunzător pentru câine şi răspunzător pentru dauna făcută de el. Tot aşa şi Noua Creatură, este răspunzătoare pentru trupul ei de carne. Datorită faptului că ea nu poate în totalitate controla gândurile, cuvintele şi faptele, vor exista în mod sigur încălcări. Şi trebuie nu doar să lupte împotriva acestora, ci şi să-i pară rău de ele — să le ducă la Tronul Harului Ceresc pentru iertare. Aici din nou se aude glasul harului care vorbeşte pace prin Isus Cristos Răscumpărătorul, pentru că Răscumpărătorul este Avocatul nostru prin aranjament divin. Ca atare El poate şi vrea să aplice tot ce este necesar pentru a repara erorile noastre din slăbiciune sau ignoranţă. Astfel harul lui Dumnezeu continuă cu noi până la sfârşitul călătoriei, dându-ne ajutor la fiecare pas.

Dar sunt anumite lucruri care nu sunt prin har. În timp ce îndreptăţirea, temelia sacrificiului nostru, este prin har, prezentarea trupurilor noastre ca jertfe vii nu este prin har. Cunoaşterea privilegiului nostru este prin har, dar jertfirea noastră este din proprie voinţă. Acest spirit al jertfirii şi manifestarea lui în spiritul loialităţii faţă de Dumnezeu şi de dreptate este cel pe care Dumnezeu Îşi propune să-l răsplătească prin asociere cu Răscumpărătorul în gloria, onoarea şi nemurirea Sa împărătească. În aceasta suntem asemănări ale dragului Fiu al lui Dumenzeu. „Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El”. Remarcaţi bine răsplăţile promise: „Celui care va birui îi voi dea să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie” (Apoc. 3:21). „Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici” (Apoc. 3:4). Pe de altă parte, se poate spune cu adevărat că toate binecuvântările şi favorurile noastre sunt prin harul lui Dumnezeu, pentru că noi niciodată n‑am fi putut merita de la noi înşine vreuna din ele — pentru că temelia tuturor binecuvântărilor noastre, a onoarei, a gloriei şi a nemuririi, se află în harul lui Dumnezeu în Cristos, fără de care n-am fi putut face nimic şi n-am fi nimic.