Mijlocitorul lumii, Avocatul nostru

R4560b W. T. 1 februarie 1910 (pag. 60)

Am remarcat cu interes deosebirea care o faci între mijlocitor şi avocat — că credincioşii din acest Veac Evanghelic, chemaţi a fi membri ai Corpului lui Cristos, Mijlocitorul, au un Avocat şi au nevoie de el; pentru că, deşi ca Noi Creaturi sunt acceptaţi de Dumnezeu, totuşi, având noua natură în „vasul pământesc” imperfect, nu pot să trateze direct cu Tatăl; întocmai cum unui bun cetăţean, aprobat de o instanţă pământească, nu i se permite de lege să se apropie de instanţă direct, ci doar printr-un avocat sau jurist. Apreciez această distincţie. Văd cât de nepotrivit ar fi pentru noi ca Noi Creaturi să fim sub un mijlocitor. Şi sunt de acord că Turnul de Veghere a definit corect aceste deosebiri; că Domnul nostru Isus este Avocat pentru Biserică şi Mijlocitor pentru lume. De asemenea sunt de acord că Împărăţia Sa Mijlocitoare încă nu este stabilită — că aparţine Veacului Milenar. Sunt de acord de asemenea că în timp ce Domnul nostru este acum Mijlocitorul Noului Legământ, aici se vorbeşte profetic despre El, pentru că aceasta este marea lucrare pentru care a fost ales şi pentru că prin moartea Sa a devenit „garantul” (Evr. 7:22) pentru îndeplinirea în totalitate a promisiunii divine a unui Nou Legământ pentru binecuvântarea lui Israel şi a lumii.

Observ dificultatea mea. Mi se pare că Biserica, „casa credinţei”, nu are nevoie de niciun Mijlocitor acum, din moment ce am devenit Creaturi Noi; dar n-am avut noi nevoie de un Mijlocitor înainte de a putea deveni Creaturi Noi? Mie mi se pare că Domnul nostru Isus trebuie să fi acţionat ca Mijlocitor pentru noi, cel puţin pentru un moment, când am acceptat îndreptăţirea şi am făcut consacrarea. Dacă acesta nu este gândul corect, te rog dă-mi ajutorul necesar să ies din nedumerire.

Răspundem: Dificultatea ta este doar în privinţa termenilor şi nu a faptelor. Este un fapt că credincioşii au nevoie de aplicarea meritului Domnului, ca „preţul de răscumpărare” să fie aplicat pentru ei — ca o acoperitoare pentru imperfecţiunile lor umane şi o bază pentru a deveni împreună-jertfitori cu Cristos. Acest fapt pe care mintea ta l-a înţeles pe deplin nu trebuie abandonat niciodată. Este temelia întregii credinţe potrivite. Dar ai ataşat o etichetă sau un nume greşit acelui fapt şi trebuie îndepărtat, şi în loc trebuie ataşată eticheta sau numele scriptural. Domnul nostru ne-a îndreptăţit ca Avocat şi nu ca Mijlocitor al nostru, pentru că termenul Avocat se aplică Domnului nostru numai ca reprezentant al nostru înaintea Tatălui, ne-a îndreptăţit prin credinţă în sângele Său şi ne-a sfinţit prin consacrarea de a fi morţi cu El, înfăţişându-se înaintea Tatălui ca Avocat al nostru: am fost acceptaţi şi concepuţi de Spirit sfânt ca Noi Creaturi, „membri” ai Săi. Domnul nostru continuă să fie Avocatul nostru. El nu este Avocatul lumii.

Cât despre cuvântul Mijlocitor, este într‑adevăr un nume şi un titlu glorios posedat de Domnul nostru, dar nu este o denumire sau nume potrivit a fi asociat cu serviciul Său pentru îndreptăţirea noastră. Scriptural nu este aplicabil deloc Bisericii, decât că noi suntem asociaţi cu Mijlocitorul Noului Legământ ca „membri ai Săi” în suferinţele din prezent şi comoştenitori cu El în perspectiva glorioasă a Mileniului. Ne va fi de mare ajutor să ne amintim că în timp ce astăzi cuvântul mijlocitor este folosit foarte liberal în conversaţiile generale, în Biblie este folosit foarte special şi cu grijă, în mod exclusiv — numai în legătură cu un Legământ. Mesia (Cap şi Corp) este Mijlocitorul Noului Legământ, aşa cum Moise a fost Mijlocitorul Legământului Legii (Fapt. 3:22, 23). Niciun alt mijlocitor nu se cunoaşte în Scripturi, oricare ar fi limbajul pe care l-am folosi.

Atunci prin ce termen să vorbim despre îndreptăţirea noastră şi despre El, al cărui sacrificiu îndreptăţeşte Biserica? Trebuie să folosim termenul scriptural răscumpărător. Isus este Răscumpărătorul Bisericii, pentru că El ne-a cumpărat „cu sângele scump” al Său; „nu cu lucruri pieritoare aţi fost răscumpăraţi … ci cu sângele scump al lui Cristos”. Domnul nostru va fi Mijlocitorul lumii la timpul cuvenit. Dar deocamdată El este doar Răscumpărătorul Bisericii după cum acum este doar Avocatul Bisericii; pentru că încă n-a aplicat meritul Său pentru lume.

Sunt unii surprinşi să remarce aceste distincţii scripturale între termeni? Să ne gândim că Domnul ne‑a dat multe ocazii binecuvântate pentru studierea Cuvântului Său pe care înaintaşii noştri nu le-au avut. Prin urmare, trebuie să vedem şi să apreciem mai clar decât ei. Se cuvine să fim în stare să „împărţim drept Cuvântul Adevărului” mai bine decât ei. Dacă unii din iubiţii noştri cititori gândesc că au studiat Scripturile atât de atent încât n-ar mai putea exista nimic de învăţat din ele, să mărturisească faptul că această Carte a lui Dumnezeu este minunată, o mină de comori preţioase. Exactitatea ei în diferite aspecte este minunată. Dar chiar această exactitate este dovada inspiraţiei ei divine, după cum capacitatea de a vedea această exactitate este o dovadă pentru noi că suntem îndrumaţi de Spiritul sfânt care a scris Cartea; chiar aşa cum este scris: „Omul natural nu primeşte lucrurile duhului lui Dumnezeu ... nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se înţeleg duhovniceşte”. Mintea naturală este dispusă să respingă, să critice şi să numească aceasta „a despica firul în patru”: îi lipseşte discernământul, sau altfel, este dispusă să întoarcă şi să distorsioneze Cuvântul lui Dumnezeu, ca să-l facă să se potrivească unei teorii. În oricare caz există orbire.