Învăţătorul şi lecţia

Mat. 5:1-16

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” Vers. 8.

R4557 W. T. 1 februarie 1910 (pag. 55-56)

„Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta”, ziceau oamenii obişnuiţi care-L ascultau cu bucurie. Şi de atunci încoace aceasta este mărturia celor smeriţi. Nu toţi au auzit; nu toţi pot auzi; ci numai, cum declară Scripturile, „Cine are urechi de auzit”. Urechea credinţei este favoarea specială de la Dumnezeu pentru cei care sunt blânzi, oneşti în inimă, care doresc Adevărul şi dreptatea. La aceştia se aplică aceste cuvinte ale Domnului nostru, „Ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud!” Masele nu văd, nu aud, nici nu înţeleg harul lui Dumnezeu, pentru că, după cum explică sf. Pavel, Satan i-a orbit prin ignoranţă, superstiţie etc. 2 Cor. 4:4.

Cât de bucuroşi trebuie să fim, ştiind că vestea care odată a ajuns la noi, cum că Biblia învaţă despre toţi aceştia orbiţi de păcat că vor suferi chin veşnic, nu este adevărată — că nu aceasta este învăţătura Bibliei! Cât de bucuroşi trebuie să fim pentru asigurarea Bibliei că, după adunarea Bisericii Alese şi stabilirea Împărăţiei Milenare a lui Cristos, pentru care ne rugăm „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”, atunci „se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor”, aşa încât „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului” şi va lumina pe fiecare om. Cât de bucuroşi trebuie să fim de promisiunea că în şi prin Sămânţa Spirituală a lui Avraam (Cristos şi Biserica, Gal. 3:29), „toate familiile pământului vor fi binecuvântate” cu o ocazie de a se întoarce la armonie cu Dumnezeu şi de a avea viaţă veşnică!

Studiul nostru Îl ilustrează pe Isus înconjurat de ucenicii Săi, învăţându-i, pentru ca la rândul lor să ne poată învăţa pe noi şi pe toţi cei care de-a lungul acestui Veac Evanghelic vor avea urechi de auzit. Lecţiile din această Predică de pe Munte sunt minunate prin simplitatea şi sublimul lor. Primul mesaj al Domnului nostru a fost: Pocăiţi-vă şi pregătiţi-vă pentru Împărăţie. Celor care au acceptat acel mesaj le-a dat în plus lecţii binecuvântate.

(1) Cei curaţi în spirit, cu mintea umilită, blânzi, gentili, care vreau să fie învăţaţi, vor fi din clasa acceptată de Dumnezeu ca participanţi cu Mesia în Împărăţia Sa. Fără de această blândeţe nu vor fi pregătiţi să înveţe de la El, şi dacă nu învaţă, nu vor fi caractere potrivite şi nici pregătiţi ca la timpul potrivit să fie învăţătorii lumii.

(2) Devenind ucenicii Săi, ei nu trebuie să se aştepte să fie cruţaţi de probe, dificultăţi, tristeţi, lacrimi, ci, dimpotrivă, trebuie să afle că asemenea experienţe vor fi conduse spre binele lor, vor servi să le probeze credincioşia şi încrederea, aşa încât cei care vor fi vrednici de un loc în Împărăţie se pot aştepta să treacă prin jale şi tristeţe considerabile. Ei trebuie să înţeleagă că dacă vor câştiga Împărăţia prin multe necazuri, vor găsi acolo, în gloriile şi binecuvântările ei, mângâieri şi bucurii care vor fi mai mult decât o compensare pentru fiecare lacrimă şi pentru fiecare tristeţe îndurată ca soldaţi ai Crucii şi ca urmaşi ai Mielului.

(3) Ca să fie ucenicii Lui şi să aibă parte cu El în Împărăţia Milenară, ei trebuie să fie blânzi, gentili — nu impunători, acaparatori, feroce, încăpăţânaţi, nu apucând ce este mai bun pe pământ şi de la oricine. Mai degrabă trebuie să cultive spiritul blândeţii; trebuie să înveţe nu numai să nu lupte şi să se certe pentru cele mai bune lucruri pământeşti, ci chiar să se supună la nedreptate în interesul Împărăţiei viitoare şi ocaziei de a fi vestitorii ei, şi să exemplifice spiritul Marelui Rege şi al tuturor celor care vor fi moştenitori ai vieţii veşnice. Aceştia s-ar putea ca în prezent să piardă case şi pământuri şi iubirea părinţilor, a copiilor şi a prietenilor, datorită loialităţii lor faţă de cuvintele şi doctrinele lui Isus, dar în cele din urmă vor avea o mare răsplată. Ei împreună cu Domnul lor vor moşteni pământul. Toate privilegiile pământeşti, drepturile şi binecuvântările asigurate de Domnul nostru prin sacrificiul Său, El le va împărtăşi la sfârşitul acestui veac cu Biserica Sa; şi împreună cu El, ca regi şi preoţi în timpul Mileniului, ei vor da omenirii pământul şi comorile lui. Mai mult decât atât, Împărăţia cerească pe care o vor primi va fi pe deplin împuternicită să aducă la îndeplinire toate binecuvântările restabilirii promise prin gura tuturor sfinţilor proroci — restaurând omenirea la perfecţiunea iniţială, plus cunoştinţa, şi va aduce întregul pământ din nou la Paradisul lui Dumnezeu şi un Eden mondial. Fapt. 3:19-21.

(4) Isus a vrut ca ucenicii Săi să înţeleagă că dreptatea şi Adevărul sunt lucruri greu de găsit în prezent printre oameni — că lumea este plină de eroare, păcat şi nedreptate. Ucenicii Săi, datorită iluminării, vor discerne între bine şi rău, dreptate şi păcat. Şi ei trebuie să iubească atât de mult Adevărul, dreptatea, încât să flămânzească şi să înseteze după el. Acestora li se va da hrana spirituală. Adevărul le va fi distribuit ca „hrană la timp”. Cu toate acestea, pentru că dorinţele lor nemărginite pentru dreptate sunt limitate de imperfecţiunile cărnii din prezent, ei nu vor ajunge la deplină mulţumire până când vor avea „schimbarea” învierii. „Dar când va veni ce este desăvârşit, acest «în parte» se va sfârşi” (1 Cor. 13:10). „Cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău”. Psa. 17:15.

(5) Urmaşii lui Isus care vor avea parte cu El în Împărăţia Sa vor trebui să fie foarte milostivi. Ca regi şi preoţi ai Împărăţiei Milenare, ei vor avea de-a face cu biata creaţie gemândă, ridicând pe cei dispuşi şi ascultători afară din starea lor degradată de păcat şi moarte — sus la dreptate, perfecţiune, viaţă veşnică. Doar celor milostivi din inimă li se poate încredinţa în mod cuvenit o astfel de lucrare (1 Cor. 6:2). De aceea, această lecţie trebuie învăţată de toţi urmaşii lui Isus — să fie milostivi.

Prima lor lecţie trebuie să fie în privinţa propriei lor imperfecţiuni şi a propriei lor nevoi de mila divină. Această lecţie trebuie continuu imprimată până ce devine un element al caracterului fixat — bunătate iubitoare. De aici şi declaraţia Domnului nostru: „Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”. Şi iarăşi El ne spune să ne rugăm: „Şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor care ne-au greşit”. Credincioşii consacraţi, cu toate păcatele lor din trecut iertate, greşesc zilnic fără să vrea împotriva Legii perfecte a lui Dumnezeu, prin cuvânt sau gând sau faptă, pentru că au comoara minţii noi într-un vas pământesc imperfect. Aceste greşeli trebuie zilnic recunoscute şi să se ceară iertare pentru ele, prin marele nostru Răscumpărător-Avocat. Dar ca să imprime în noi acest element esenţial al milei ca parte a caracterului, Domnul refuză să ne ierte greşelile împotriva legii Sale dacă nu exercităm acest spirit faţă de semenii noştri. „Ferice de cei milostivi, căci ei vor găsi milă!” şi astfel vor putea să-şi asigure chemarea şi alegerea — la un loc şi pentru o parte cu Răscumpărătorul lor în Împărăţia Sa.

(6) Cei care vor avea parte de Împărăţie cu Isus vor fi „schimbaţi” la înviere de la natura umană la natura spirituală, şi vor vedea pe Dumnezeu — Îl vor vedea pe Cel care este invizibil pentru ochii omeneşti (Ioan 1:18). Numai „cei cu inima curată” vor avea această binecuvântare. Nimeni nu poate face nimic în legătură cu faptul că s-a „născut în nelegiuire şi a fost conceput în păcat” (Psa. 51:5). Dar Dumnezeu cu bunăvoinţă a aranjat ca meritul sacrificiului lui Cristos să compenseze slăbiciunile şi neajunsurile urmaşilor lui Isus. Prin urmare, aceştia nu vor fi judecaţi de Domnul după carne cu neajunsurile ei, ci vor fi judecaţi după curăţenia inimii, a minţii, a intenţiei, a voinţei. Nimic mai puţin decât puritatea voinţei nu poate fi satisfăcător pentru Dumnezeu. Orice consimţire la păcat, orice simpatie faţă de el sau cedare intenţionată la el ar indica necurăţia inimii şi, dacă nu va fi abandonat, va duce la Moartea a Doua.

(7) Toţi cei care vor fi moştenitori cu Isus în Împărăţia Sa Milenară vor fi numiţi împreună cu El „fii ai lui Dumnezeu”, „fiii Celui PreaÎnalt”, subordonaţi lui Isus Fratele mai Mare. Dar acest titlu îl pot deţine doar aceia care ajung la acea atitudine a minţii în care „caută pacea şi o urmăresc”; şi aceştia în măsura ocaziei se vor bucura să fie „împăciuitori”, nu producători de necazuri, de certuri, nu nelegiuiţi, după cum se exprimă apostolul, ci „supuşi autorităţilor care sunt”, recunoscând că Dumnezeu are toată puterea necesară pentru supunerea întregii lumi, şi că, dacă El permite nedreptatea şi răul, este pentru un timp şi cu un scop. Noi nu suntem chemaţi acum să îndreptăm afacerile lumii, ci să învăţăm ascultare şi sacrificiu, şi să fim pregătiţi pentru o parte în Împărăţia domniei dreptăţii, la „timpul potrivit” al lui Dumnezeu.

(8) Cei care vor moşteni Împărăţia cerurilor ca împreună moştenitori cu Isus, trebuie să iubească şi să slujească dreptatea în aşa măsură, încât o lume orbită şi nedreaptă îi va înţelege greşit şi-i va persecuta din această cauză. Îndurând astfel de persecuţii cu credincioşie, calm, bucurie, ei Îi dovedesc lui Dumnezeu că posedă caractere care sunt asemănări ale caracterului Fiului Său, Domnul nostru.

(9) Sf. Petru ne spune că dacă cineva suferă ca răufăcător, pedeapsă pentru faptele sale, trebuie să-i fie ruşine, dar dacă suferă ca creştin pentru credincioşia lui faţă de Cristos şi de învăţăturile Lui, să slăvească pe Dumnezeu pentru aceasta — să mulţumească pentru ocazie, pentru că peste aceştia stă spiritul onoarei şi Spiritul lui Dumnezeu. Profetul Galilean a accentuat acelaşi gând; după cum mulţi au vorbit rău despre El, Regele, la fel mulţi vor vorbi rău despre toţi cei care vor căuta să urmeze îndeaproape în urmele Sale. După cum L-au mustrat şi L-au ocărât pe El, tot aşa vor face şi cu urmaşii Săi. După cum au vorbit rău despre El, tot aşa vor face şi cu urmaşii Lui. Şi El vrea ca toate acestea ei să le primească drept dovadă sau mărturie a credincioşiei şi a acceptării lor de către Dumnezeu. Aceste încercări vor fi dovezi că Dumnezeu i-a găsit vrednici de a fi formaţi şi finisaţi pentru serviciul Său, în timp ce alţii, fără asemenea persecuţii, ar avea toate motivele să se îndoiască de faptul că sunt în pregătire pentru Împărăţie. Aceştia să se bucure şi să fie foarte fericiţi. Ei să-şi dea seama că vor fi diferite grade de onoare şi demnitate în Împărăţie, şi că, cu cât suferă mai mult pentru dreptate, cu atât mai înaltă şi mai mare va fi răsplata lor.

(10) Urmaşii lui Cristos trebuie să fie „sarea pământului” — să exercite o influenţă şi o putere de conservare printre oameni, încetinind, dacă nu oprind tendinţele degradante spre descompunere şi moarte. Totuşi, ei nu trebuie să uite că sarea nu ar avea mai mare valoare decât nisipul dacă ar fi să-şi piardă puterea de a săra.

(11) Isus a fost marea lumină care a venit în lume, iar urmaşii Săi trebuie să fie şi ei lumini sau lămpi. „Aşa cum a fost El, aşa suntem şi noi în această lume” — purtători de lumină. Biserica nu este din lume. După cum a spus Isus: „Voi nu sunteţi din lume”. Şi totuşi Biserica este lumina lumii. Fiecare creştin individual trebuie să lase să strălucească lumina sa înaintea oamenilor, şi Biserica în ansamblu trebuie să fie ca o cetate pe un deal, care nu poate fi ascunsă. După cum o lampă n-ar avea niciun rost dacă ar fi acoperită cu o baniţă, ci lumina s-ar stinge, tot aşa este cu Biserica, individual şi colectiv. Dacă lumina nu străluceşte, repede se va stinge. Toţi cei care sunt în şi din casa credinţei trebuie să fie în stare să vadă strălucirea luminii spiritului în fiecare membru al Bisericii adevărate, al „Bisericii, care este trupul Lui”. Individual şi colectiv, Biserica trebuie să lase lumina ei să strălucească înaintea oamenilor, ca ei să poată vedea faptele lor bune, asemănarea de caracter cu Domnul, şi să slăvească pe Tatăl Ceresc. În mod sigur acestea sunt lecţii importante de la Marele Învăţător.