Prorocul din Galileea

4:12-25

„Poporul care stătea în întuneric a văzut o mare lumină.” Vers. 16

R4556b W. T. 1 februarie 1910 (pag. 54-55)

La Prima Venire, Palestina era alcătuită din patru provincii. Iudeea era provincia principală, cu Samaria la nord şi Pereea la est, iar Galileea încă mai la nord, dincolo de Samaria. În timp ce Isus a predicat în Iudeea şi a făcut unele lucrări puternice acolo şi în Pereea, principalul serviciu a fost în Galileea; într-atât de mult încât El şi ucenicii Lui erau cunoscuţi ca galileeni. Deşi S‑a născut în Betleem, a fost crescut în Nazaret, ca să fie „numit Nazarinean” — ca să nu aibă onoarea „cetăţii lui David”, ci dispreţul „unei cetăţi neînsemnate”. Compară Luca 23:5, 6, 49, 55. Astfel, marea majoritate a minunilor şi a învăţăturilor Domnului nostru au fost pentru galileeni. Iar serviciul lui principal în Iudeea a fost în legătură cu vizitele Sale anuale pentru Paşti şi pentru Sărbătoarea Corturilor. Cât despre Samaria, locuitorii ei erau neamuri cu un amestec de sânge evreiesc. Isus i-a prevenit pe ucenicii Săi să nu predice în acea provincie, zicând: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel” (Mat. 10:5, 6). Galileenii erau consideraţi membri inferiori ai neamului lor de către cei din Iudeea, iar expresia, „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” se aplica la toată Galileea.

Că lumina Evangheliei va străluci mai întâi în Galileea a fost sugerat prin profeţia lui Isaia, „Poporul care stătea în întuneric a văzut o mare lumină; şi celor ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii le-a răsărit lumina.” Profetul aminteşte de hotarele lui Zabulon şi Neftali, două din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, de la Marea Galileii. Cuvântul Galileea înseamnă cerc; prin urmare profeţia a sugerat că acest teritoriu va fi înconjurat de neamuri. Şi aşa a fost; samaritenii la sudul ei o despărţeau de Iudeea. Locuitorii ei, separaţi astfel de marele centru religios din zilele lor, erau în întuneric mai mare decât fraţii lor, chiar în umbra întunericului morţii care era peste neamuri. Totuşi, chiar datorită acestui lucru erau mai înclinaţi spre învăţăturile lui Isus decât erau mulţi dintre fraţii lor mai religioşi, mai luminaţi şi mai dominaţi de preoţii din Iudeea.

Marea lumină care a strălucit în Capernaum, Betsaida, Corazin şi Nazaret, cetăţile principale ale Galileii, a înălţat aceste locuri la cer în mod figurativ, în sensul că li s-a acordat aşa de mare onoare şi privilegiu. Dar în schimb au fost aruncate în hades, mormânt, pentru că n-au primit mesajul (Mat. 11:20‑24). Lumina a strălucit în întuneric şi a binecuvântat şi a adunat pe unii, „cei aleşi”, şi a mers mai departe ca să binecuvânteze şi să adune pe alţii, aşa cum a continuat s-o facă de-a lungul acestui Veac Evanghelic. Timpul pentru o iluminare şi mai mare a întregii lumi este încă în viitor. În dimineaţa Milenară Răscumpărătorul şi Biserica Sa aleasă (Mal. 4:2) vor străluci ca Soarele Dreptăţii, cu vindecare în razele sale pentru iluminarea şi binecuvântarea lui Israel şi a întregii omeniri — inclusiv a milioanelor care au intrat în întunericul hadesului, mormântului.

Împărăţia este aproape

Evreii galileeni, în legătură apropiată cu neamurile, au putut repede vedea nevoia mult promisei Împărăţii a lui Dumnezeu şi au fost mai pregătiţi să ia seama la ea decât evreii din Iudeea. Cei din urmă, în contact cu formalismul de spectacol al serviciului de la templu şi cu un preot pământesc în haine splendide, şi cu un templu magnific, mai măreţ decât cel al lui Solomon, erau mai puţin înclinaţi să ia seama la oferta unei împărăţii spirituale. Pentru cei din urmă prosperitatea exterioară şi ostentativă a sistemului lor a fost o înşelare şi o cursă care i-a împiedicat să vadă. Întotdeauna a fost aşa. Mesajul harului lui Dumnezeu găseşte pe unii din cei mai serioşi prieteni ai lui printre cei săraci şi dispreţuiţi. Mai mult decât atât, Capernaumul era în relaţii mai strânse cu lumea neamurilor — cu binele şi cu răul ei — decât era Ierusalimul.

Împărăţia Cerurilor era aproape în sensul că Isus a fost prezent pentru a oferi formal Împărăţia seminţei naturale a lui Avraam. Când L-au respins pe Împărat au respins Împărăţia. El totuşi i-a binecuvântat pe toţi cei care L-au acceptat, şi, aşa cum a fost intenţionat şi promis dinainte, ei au devenit nucleul acestei Împărăţii spirituale, al cărei număr pentru a fi completat au fost „chemaţi” de atunci încoace credincioşii consacraţi dintre neamuri. Într-un cuvânt, aranjamentul lui Dumnezeu este ca mai întâi să aleagă o clasă spirituală, o „Preoţime Împărătească”, pentru a fi asociată cu Isus în Împărăţia Sa, şi apoi, la sfârşitul acestui veac, să stabilească acea Împărăţie spirituală în putere şi mare slavă şi să binecuvânteze pe Israel cu marea lumină şi ocazie, şi prin ei să binecuvânteze toate familiile pământului.

Petru şi Andrei, Iacov şi Ioan, pescari, au fost invitaţi de marele Proroc să fie urmaşii Lui, să fie asociaţi cu El în lucrarea Sa de chemare a „celor aleşi” şi, dacă erau credincioşi, să stea ulterior cu El pe tronul Său ca parte din „cei aleşi”. Ei au părăsit totul ca să-L urmeze. Acestea erau condiţiile Lui: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. Domnul nu deschide uşa ocaziei tuturor ucenicilor Săi, de‑a lungul acestui Veac Evanghelic, ca să devină slujitori proeminenţi ai Adevărului în acest mod. Şi totuşi nu acceptă pe nimeni ca ucenici ai Săi decât pe cei care părăsesc totul ca să-L urmeze. Ei trebuie să renunţe în inimile lor la toate celelalte lucruri. Ei au spiritul uceniciei şi al jertfirii de sine, şi cu bucurie vor părăsi în realitate toate dacă uşa ocaziei li se deschide.

Propovăduirea lui Isus a fost şi a apostolilor Săi — „Evanghelia (vestea bună) Împărăţiei”. Apostolilor Săi le-a dat aceeaşi putere asupra bolilor pe care a exercitat-o El însuşi — chiar şi de a scoate afară demoni. Aceste minuni au fost doar pentru a atrage atenţia asupra Prorocului şi mesajului Său. Nu s-a intenţionat să vindece toţi bolnavii, nici să trezească toţi morţii. Dar acele minuni au demonstrat dinainte binecuvântările glorioase pe care Împărăţia când va fi stabilită le va practica printre oameni. Ioan 2:11.

Astfel, faima lui Isus s-a răspândit. Bolnavii erau aduşi la El şi erau vindecaţi, şi printre urmaşii Săi se găseau oameni evlavioşi din fiecare provincie a Palestinei. Într-adevăr, ignoranţii galileeni au fost binecuvântaţi prin marea lumină care a strălucit în mijlocul lor. Dar aceasta i-a probat aşa cum face întotdeauna Adevărul, Lumina. Puţinii copii ai luminii s-au manifestat şi s-au separat de copiii întunericului, ai neascultării. Şi în mod asemănător noi, cei de astăzi, trăind în marea lumină care străluceşte acum ca un arc electric asupra Cuvântului lui Dumnezeu, avem responsabilităţi mărite şi ne luăm partea, fie drept copii ai Luminii şi apărători ai ei, fie drept copii ai întunericului, împotrivindu-ne ei.