Al doilea Adam şi a doua Evă

R4556a W. T. 1 februarie 1910 (pag. 54)

Unii fac greşeala de a presupune că Scripturile învaţă că atunci când Adam a păcătuit şi condamnarea lui Dumnezeu a trecut asupra lui şi asupra întregii lui rase, a fost necesar ca Isus să devină Al Doilea Adam ca om perfect, şi ca Al Doilea Adam să-şi poată da viaţa ca preţ de răscumpărare pentru primul Adam, răscumpărându-l astfel pe el şi prin urmare pe toţi urmaşii lui.

Pe această bază, care noi vom arăta că este total nescripturală, ei continuă şi spun: Turnul de Veghere şi Studiile Zorile (Studii în Scripturi, n.t.) trebuie să fie eronate când pretind că Domnul nostru a aplicat valoarea sacrificiului Său mai întâi pentru Biserică, şi că după aceea îl va aplica pentru toţi oamenii. Ei argumentează că aplicarea sângelui ispăşirii trebuie să fi fost mai întâi pentru Adam, şi că Biserica şi toţi ceilalţi numai au parte de răscumpărarea lui Adam.

Problema cu poziţia lor este că temelia acesteia este în întregime greşită şi prin urmare tot ce se clădeşte pe ea este proporţional greşit şi derutant.

Adam într-adevăr a fost primul om, dar Domnul nostru ca „omul Isus Cristos”, n-a fost Al Doilea Adam şi n-a făcut lucrarea Celui de‑Al Doilea Adam. Primul Adam a fost tatăl sau dătătorul de viaţă pentru rasa lui, Eva fiind asociată în generare; dar rezultatul a fost o rasă care murea. Planul lui Dumnezeu propune ca Al Doilea Adam să ia locul lui Adam în calitate de tată sau dătător de viaţă al unei rase de fiinţe umane care să stăpânească pământul şi să se bucure de el. Nu ca Răscumpărător, ci ca tată sau dătător de viaţă pentru rasa noastră îi corespunde Domnul nostru lui Adam — ca Al Doilea Adam.

La Domnul nostru se face referire în Scripturi ca fiind deja Al Doilea Adam, nu pentru că deja a dat viaţă rasei lui Adam, ci pentru că va face aceasta la timpul potrivit — exact cum a fost numit Mântuitor pe când era un copilaş — prezicând profetic lucrarea Lui viitoare.

Domnul nostru va fi Al Doilea Adam sau al doilea tată sau dătător de viaţă pentru rasa lui Adam în timpul Mileniului. El aşteaptă până când Biserica, Mireasa Lui, ca A Doua Evă, va fi cu El în glorie, onoare şi putere, în Împărăţie. Primul Adam n-a generat copii până când mai întâi Eva a fost luată din el. Al Doilea Adam nu va genera copii până când Biserica, A Doua Evă, va fi fost desăvârşită şi prezentată Lui în calitate de comoştenitoare şi ajutor al Lui în Împărăţie şi în lucrarea de regenerare.

Remarcaţi cuvintele Domnului nostru la acest punct: Apostolul L-a întrebat: Care va fi răsplata noastră pentru că am părăsit toate şi am luat crucea şi Te-am urmat? (Mat. 19:27, 28). „Isus le-a spus: Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul Omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la [timpul când va fi] reînnoirea tuturor lucrurilor, voi care M-aţi urmat, veţi sta şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”. Cine se poate îndoi din aceste cuvinte clare că timpurile de reînnoire sunt aceleaşi pe care sf. Petru le numeşte „timpurile restabilirii”, timpurile sau anii Mileniului, timpurile „învierii judecăţii”. Fapt. 3:19-21; Ioan 5:29.

De ce aşteaptă Domnul nostru înainte de a începe regenerarea rasei lui Adam, înainte de a-Şi asuma funcţia de tată pentru copiii lui Adam — lumea în general?

Sunt mai multe motive:

I. Este în ordinea divină faptul că aşteaptă Mireasa promisă de Tatăl, atrasă de Tatăl, chemată de Tatăl şi îndreptăţită de Tatăl prin sângele lui Isus. Niciun singur membru al rasei lui Adam (în afară de casa credinţei din acest Veac Evanghelic) nu va fi regenerat sau nu i se va da viaţă umană perfectă decât după ce „Mireasa lui Cristos” se va uni cu El, la a doua Sa venire. Chiar şi despre Vrednicii din Vechime este scris: „Ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi”. Evr. 11:39, 40.

II. Lumea nu poate fi regenerată până când Răscumpărătorul va aplica mai întâi meritul Său, preţul Său de răscumpărare, „pentru tot poporul”. Şi aceasta nu se poate face până după eliberarea Bisericii; pentru că acel merit sau preţ de răscumpărare este folosit acum pentru îndreptăţirea prin credinţă a celor „chemaţi” în mod special în acest Veac Evanghelic.

„Omul al doilea este Domnul”

Aceste cuvinte ale apostolului explică pe larg cazul: „Omul dintâi este din pământ, făcut din ţărână; omul al doilea este din cer. Cum este cel făcut din ţărână [Adam], aşa sunt [vor fi la înviere] şi cei din ţărână; cum este Cel ceresc [Cristos], aşa sunt [vor fi la înviere] şi cei cereşti” — Noua Creaţie. „Şi după cum [Biserica] am purtat chipul celui făcut din ţărână [Adam], tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc [Cristos].” „De aceea este scris: Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu, cel din urmă Adam, un duh dătător de viaţă”. 1 Cor. 15:45-49.

Că Răscumpărătorul nostru nu este tatăl nostru sau dătătorul de viaţă spirituală este evident atât din punct de vedere raţional cât şi al Scripturii. Domnul nostru a părăsit natura Sa spirituală pre-umană cu gloria ei şi totul când a devenit om; El nu ne-a dat nouă sau altora acea natură spirituală, ci aceea a fost doar transferată sau transformată într‑o natură mai joasă (umană) pentru suferinţa morţii. Drepturile Sale de viaţă pământească, garantate de ascultarea de Legea lui Dumnezeu, le-a predat Tatălui fără a atribui meritul cuiva, până când le-a aplicat „pentru noi”.

Viaţa umană a Domnului nostru şi drepturile restabilirii sunt ceea ce a aplicat El „pentru noi”, dându-ne prin credinţă acele drepturi, ca un împrumut, ca să zicem aşa; pentru că ni le-a dat numai cu condiţia că nu vom păstra acele drepturi, ci vom urma exemplul Lui şi le vom jertfi, pentru ca Dumnezeu, sub aceeaşi făgăduinţă, să poată lucra cu noi precum a lucrat cu El — răsplătind jertfirea cu natura nouă, spirituală. Doar prin jertfire poate cineva acum obţine viaţă veşnică. După cum a spus Domnul nostru: Oricine îşi va păstra viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va păstra — veşnic. Luca 9:24.

Noi ne pierdem viaţa pentru Cristos în sensul că sacrificăm interesele şi viaţa prezentă pentru ca să putem fi membri ai Cristosului — Prorocul, Preotul, Împăratul, Mijlocitorul lumii — membrii Săi, Mireasa Sa şi împreună moştenitori ca Sămânţă a lui Avraam, al Doilea Adam prin care în curând lumea va avea ocazia de a fi regenerată pe plan pământesc.

Astfel Domnul nostru, ca dătătorul vieţii restabilite pentru lume în virtutea propriului Său merit, meritul sacrificiului Său răscumpărător, va deveni „Părintele Veşniciei”. Chiar şi despre Patriarhi este scris: „Fii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune prinţi în toată ţara”. Isa. 9:6; Psa. 45:16.