Privelişte din turnul de Strajă

R4539 W. T. 1 ianuarie 1910 (pag. 3-5)

Anul 1910 începe peste lume, se poate spune sub auspiciile nervozităţii şi neîncrederii, dacă nu a fricii. Totuşi speranţa încă ţine frâiele. BANUL ESTE REGELE ORDINII PREZENTE A LUCRURILOR PESTE TOT! Palatul lui este fortificat, o veritabilă fortăreaţă, practic de neînvins. Dobânda lui din obligaţiuni — naţionale, statale, districtuale, municipale, de căi ferate — şi ipotecile pe proprietăţi reprezintă mai mult în fiecare an decât ar putea plăti toţi banii din lume în aur. De aceea, datornicii trebuie să completeze lipsurile cu alte obligaţiuni etc. Astfel Banul este stăpân, şi, în ultimă analiză, Conduce Lumea. Mai mult, datoriile lui sunt protejate de cele mai stricte legi şi reguli, şi cu armate şi marină, miliţii şi poliţie. Banului nu-i poate fi mai bine decât îi este astăzi.

Indirect, banul a observat lucrurile grase ale lumii şi le-a însuşit, şi le conduce prin trusturi şi corporaţii gigante. Banul dispreţuieşte atingerea de afacerile intreprinderilor mai mici. Pe acestea le lasă celor osteniţi şi împovăraţi, ca şi ei să aibă o parte din proprietate şi să poată plăti dobândă pentru obligaţiuni. Manufacturierii mai mici din lume, găsindu‑se între mulţumirea sindecatelor comerţului şi plătirea dobânzii pentru datoriile lor, află că este imposibil să spună că Noul An începe prosper. Ei totuşi speră, şi, citind descrierile despre manufacturierii asemenea lor din alte ţări, se bucură că afacerile nu stau mai rău decât sunt şi speră în „vremuri mai bune”.

Un seceriş îmbelşugat a pus temelia unui grad de prosperitate decentă a oamenilor în general, şi, luând în considerare toate lucrurile, America este o ţară foarte favorizată.

Mult timp bogăţia Europei a fost obţinută în mare parte din comerţul cu ţări străine. Regele Ban în Marea Britanie a pus tribut pe întreaga lume păgână. Pentru a-l proteja, el are cea mai mare flotă de pe pământ şi se uită cu gelozie la orice vecin care ar putea deveni competitor. Regele Ban din Germania se îmbogăţeşte rapid şi are ambiţii mari. El poate produce mai multe bunuri decât poate folosi şi doreşte să participe la comerţul Regelui Ban britanic. Pentru a obţine aceasta este dispus să cheltuiască sute de milioane de dolari pentru a construi nave de război. Regele Ban Englez se teme că supremaţia pe mare îi va fi pusă în pericol dacă Regele Ban German ar fi la un nivel egal pe mare. Servitorii lui, Presa Engleză, bineînţeles, sunt foarte interesaţi şi agitaţi. Întreaga naţiune britanică este stârnită la agitaţie.

Teama de un război cu Germania îi face pe unii să le fie frică iar pe alţii războinici. Pretenţia este că o flotă militară germană puternică va fi în competiţie cu cea britanică, îi va lua comerţul şi‑i va înfometa poporul prin blocarea porturilor ei. Argumentul avansat este că trebuie să fie declarat repede război împotriva Germaniei, atâta timp cât flota britanică este cea mai puternică dintre cele două, şi că, flota fiind distrusă, Germania n-ar mai trebui lăsată să‑şi reconstruiască una care ar fi în vreo măsură o ameninţare pentru cea britanică. Între timp britanicii şi nemţii îşi secătuiesc trezoreriile cu pregătiri de război, iar recent Austria s-a angajat să devină o putere pe mare şi construieşte şi ea cuirasate. Zelul fiind mare peste tot pentru a sluji pe Regele Ban, nu ne-ar surprinde deloc dacă ar fi un război crud şi îngrozitor între cele două naţiuni „creştine”, Marea Britanie şi Germania, în următorii doi ani.

Cât de mare ar fi influenţa unui astfel de război este dificil a prezice. India, care a fost atât de mult timp sub controlul britanic şi a cedat venituri multe Regelui Ban, se află deja într-o agitaţie de revoluţie. Rusia ar fi bucuroasă acum să elibereze India de dominaţia Marii Britanii şi apoi să caute să o prindă în propria plasă.

Între timp, China şi Japonia fac paşi minunaţi spre civilizaţie — în special în pregătirile de război. Soldaţii sunt instruiţi; se produc tunuri — şi în general aceste puteri păgâne, care au fost inactive atâta timp, se trezesc. Probabil şi ele au propriul Rege Ban care le conduce afacerile. În cazul unui război între Britania şi Germania, dacă Rusia va interveni în India, Japonia ca aliat al Britaniei va ataca Rusia, având China ca ajutor. Este uşor să ne imaginăm că şi alte naţiuni se vor amesteca în conflict. Astfel, un mare război european ar putea fi relativ aproape. Mulţi englezi proeminenţi s‑au exprimat mult mai hotărât decât atât — că războiul nu poate fi mult timp evitat.

Ştiri recente din China şi Japonia indică o mare prosperitate a afacerilor acolo. Unii, care au examinat cauzele fundamentale ale trezirii industriale, ne spun că baza acesteia stă în faptul că deşi aurul este standardul nominal pentru bani în acele ţări, standardul real este argintul — banii cu care sunt conduse afacerile. Făcând afaceri cu banii mai ieftini, practic dă Chinei şi Japoniei un tarif de protecţie de sută la sută, şi treptat închide porturile acestor mari naţiuni pentru bunurile europene şi americane, fabricate pe baza aurului. Demonetizarea argintului, care a fost intenţionată de Regele Ban ca să-i aducă bogăţie de la popoarele îndepărtate cât şi de acasă, închide treptat uşile păgânilor care reprezintă trei-pătrimi din omenire. Chinezii şi japonezii speră ca în curând să reproducă la preţuri mai mici mărfurile Europei şi ale Americii. Şi cei care ignoră iminenţa Împărăţiei lui Mesia ar putea foarte bine să fie îngroziţi de „o invazie comercială”, cât şi de una politică, din ţările Orientale, într‑un sfert de secol.

Popoarele din sudul Europei simt influenţa civilizaţiei şi educaţiei şi se ridică din letargie şi încep să simtă roadele nemulţumirii. Socialismul se răspândeşte printre armatele Europei, şi diferitele state îşi instruiesc milioanele de nemulţumiţi în folosirea tuturor instrumentelor de război şi moarte, chiar în timp ce viaţa lor naţională este ameninţată. Pare ca şi cum peste încă cinci ani clasele mai sărace ale Europei se vor trezi, şi, furioase de invidie şi nemulţumire, vor fi gata să-şi atragă asupra lor structurile sociale ale lumii în zadarnica speranţă că astfel vor obţine mai mult din aurul râvnit.

În propria noastră ţară este chiar surprinzător să vedem cât de repede şi cât de complet sunt absorbite milioanele de emigranţi din Europa şi sunt americanizaţi şi civilizaţi. Aici totul este foarte liniştit din punct de vedere social, dar ocazional avem dovezi că sub suprafaţă există mânie, răutate, ură, invidie, ceartă — că biata lume în general nu este creştinată. Este doar poleită cu o formă de creştinism în comportarea exterioară, şi predispusă în orice moment să manifeste acele caracteristici pe care sf. Pavel le descrie ca senzuale şi demonice. Desigur că relativ puţini au roadele şi harurile Spiritului sfânt — blândeţe, gentileţe, răbdare, îndelungă răbdare, bunătate frăţească, iubire!

Oricând şi oriunde în lume se pot ivi deodată condiţii care să zguduie lumea financiară, şi prin ea lumea socială, sau vice versa. Nu putem spune că aceasta n-ar putea veni curând, deşi nu vedem vreo cauză aparentă pentru o astfel de convulsie în acest an, 1910. Puterea sindicatelor muncitoreşti o recunosc cu toţii. Sindicaliştii ştiu bine că pot paraliza afacerile şi să aducă foametea sau capitularea în timp de o lună.

„Lumea religioasă”

Strict vorbind, lumea nu este religioasă, şi totuşi sunt atât de strâns legate creştinătatea nominală din toate denominaţiile şi instituţiile lumeşti de orice fel, încât este nevoie de un nume pentru a descrie acest amestec babilonic.

Mulţumită lui Dumnezeu, încă există oameni buni, şi se pare că unii din ei în fiecare denominaţie; dar, foarte evident, ei nu numai că nu sunt în majoritate, dar sunt o foarte mică minoritate — nefiind în stare să controleze situaţia. Formele exterioare continuă în toate denominaţiile, dar toate par a fi întreţesute cu necredinţa. Critica Radicală, Evoluţia, Teosofia, Ştiinţa Creştină, Cercetarea Psihică etc., practic le-au înghiţit şi a rămas doar „forma evlaviei dar fără putere”, exceptând mica minoritate de sfinţi consacraţi la care ne-am referit deja. Pe aceia îi căutăm noi şi îi vom căuta cu toate puterile la dispoziţia noastră, pentru că toţi trebuie găsiţi şi luminaţi, binecuvântaţi, copţi, strânşi, înainte de sfârşitul timpului de seceriş.

Federaţia Bisericii la scară mare vine încet, dar spiritul ei face mare progres în diferite direcţii. Federaţia Bisericii prinde formă practică în multe oraşe. Fără îndoială că deja este o forţă, dar trebuie să aşteptăm o organizare sau Federaţie şi mai formală, şi vitalizarea ei prin asociere cu sistemul Episcopal. Doar atunci „chipul fiarei” va avea putere să vorbească, să poruncească, să-şi impună edictele. Apoc. 13:15-17.

Perspectiva pentru Adevăr

În unele privinţe Adevărul n-a avut niciodată o perspectivă mai strălucitoare sau mai prosperă decât în prezent. Niciodată n-a exercitat atât de multă influenţă ca şi acum, pentru luminarea oamenilor. Niciodată înainte n-au fost aduşi atâtea milioane de oameni inteligenţi în contact cu o cunoaştere a Planului Divin al Veacurilor şi cu o cunoaştere a eficacităţii Preţului de Răscumpărare depus la Calvar! Niciodată înainte trâmbiţa n-a dat un sunet mai clar! Niciodată înainte soldaţii crucii n-au avut la îndemână armătura mai completă sau să fie mai pricepuţi în folosirea sabiei Spiritului, care este Cuvântul lui Dumnezeu! Niciodată înainte cei care înţeleg Adevărul n‑au părut a fi mai treji faţă de responsabilităţile prezente sau mai zeloşi să le folosească spre gloria lui Emanuel! În consecinţă, la ce ne putem aştepta în anul 1910 în direcţia răspândirii materialului pentru Voluntariat şi a punerii „Cheilor Bibliei” în mâinile fiecărui student al Bibliei, iar a Turnului de Veghere în mâinile fiecăruia care manifestă interes, şi a predicilor săptămânale în mâinile tuturor vecinilor noştri!

Dragi fraţi, ce rezoluţii sau angajamente solemne intenţionaţi să faceţi Domnului cu privire la credinţa şi zelul vostru, şi la lepădarea de sine în serviciul Lui, în anul care începe? Să nu promitem nimic în grabă; dar, după ce am analizat bine privilegiile şi ocaziile noastre minunate, să promitem şi să facem cu putere ceea ce mâinile noastre găsesc de făcut.

„Potrivnicul vostru, Diavolul”

Ceea ce am spus cu privire la ocaziile glorioase pentru serviciu şi la o perspectivă bună pentru lucrare nu trebuie înţelese că înseamnă fără atacuri din partea Adversarului. Chiar dimpotrivă, de fapt. Dacă în trecut din când în când marele nostru Vrăjmaş a atacat Adevărul şi pe toţi cei care au căutat să fie credincioşi lui, ce motiv avem să presupunem că el va fi mai puţin atent sau mai puţin agresiv acum sau în anii următori? Dimpotrivă, ne aşteptăm ca bătălia pentru corectitudine, pentru Adevăr, să devină tot mai fiebinte. Cei care nu sunt dispuşi să se încreadă în Domnul şi cei care se încred în ei înşişi, pot foarte bine să se predea acum la fel ca oricând. Să fiţi siguri că doar cei credincioşi şi biruitorii curajoşi vor rezista la proba acestei zile rele. Dar aceasta nu ne va descuraja dacă ne vom încrede în promisiunile binevoitoare ale Domnului, că mai mare este Cel care este pentru noi decât toţi care sunt împotriva noastră.

Apostolul ne atrage atenţia în mod deosebit asupra „primejdiilor între fraţii mincinoşi” din zilele noastre, şi în mod special ne indică pe cei încăpăţânaţi şi încrezuţi, şi ne-a spus că „se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici după ei”. Ne putem aştepta la asemenea lucruri în anul 1910. Să nu fim surprinşi, ci în gardă pentru a rezista la asemenea atacuri printr‑o umilinţă crescută. Este un fapt sigur că cei care odată s-au bucurat de lumina Adevărului prezent şi care au plecat, după aceea par că sunt mai deficitari în politeţe, cumpătare, onestitate, bărbăţie, decât oamenii din lume sau cei care n‑au văzut niciodată Adevărul. O persoană poate să ştie cum să calculeze ce ar putea face, spune sau insinua un vrăjmaş lumesc, pentru că toţi aceştia au limite dincolo de care nu s-ar gândi să treacă; dar, cât despre aceşti fraţi falşi, nu se poate şti ce ar putea face sau spune. Aşteptând astfel de atacuri să nu ne neliniştim, ci să ne „încredem în Domnul şi să facem binele”.

De ce spirit sunteţi conduşi?

Cu optsprezece secole în urmă când samaritenii au refuzat să vândă pâine grupului Domnului, apostolii Iacov şi Ioan în zelul lor iubitor pentru Învăţătorul au zis: „Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer” şi să fie distruşi aceşti oameni şi cetatea lor? Dar Isus i-a mustrat zicând: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi. Căci Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască”. Luca 9:54-56.

Aceste cuvinte trebuie să fie un ghid pentru toţi urmaşii Domnului astăzi, ca şi înainte. Nu trebuie să întoarcem rău pentru rău, nici calomnie pentru calomnie, ci, dimpotrivă, să vorbim cu bunătate, iubitor, generos, despre cei care, după cum s-a prezis, vor spune tot felul de rele pe nedrept împotriva noastră, din pricina lui Cristos — pentru că suntem servitorii şi reprezentanţii Săi. Şi cu cât va fi mai proeminentă poziţia noastră, cu atât mai virulente vor fi atacurile lor. Dacă ne putem aminti că ei sunt înşelaţi şi că atacurile în realitate sunt de la Adversar, ne va ajuta să fim buni, compătimitori faţă de ei, în loc să fim răutăcioşi şi să-i urâm.

Îndemnăm pe cititorii dragi ai acestui jurnal ca în anul 1910, mai mult decât oricând înainte, să caute să umble foarte aproape de Domnul — în blândeţe şi umilinţă, în răbdare şi iubire de fraţi, şi în iubire şi zel pentru Domnul şi pentru Adevăr.

Deşi cumva dezamăgiţi că nu putem să anunţăm nici măcar şapte mii de nume pentru Angajament — nu mai mult de o treime de pe lista Turnului de Veghere, totuşi avem multe motive să credem că unii din fraţii dragi care nu şi-au însuşit formal Angajamentul se străduiesc să trăiască la înlăţimea principiilor lui, şi se străduiesc prin aceasta să aibă o parte din binecuvântările pe care acesta pare să le aducă tuturor celor care-l fac cu sinceritate, şi în iubire de Adevăr şi de principiile dreptăţii.

Îndemnăm pe toţi să aibă grijă să nu facă din Angajament un test de frăţie în Cristos. Lăsaţi pe seama persoanei fiecare chestiune de libertate personală, recunoscând pe toţi cei care se întorc complet de la păcat la dreptate şi mărturisesc credinţă deplină în Răscumpărătorul ca Mântuitor şi o deplină consacrare ca „membri ai Corpului Său”. Pe care să-l preferaţi în alegerea de Bătrâni, pe unul care a făcut Angajamentul sau pe unul care nu l-a făcut, este pentru voi să decideţi, după propria voastră judecată; la fel cum folosirea tutunului nu ar impiedica frăţia creştină, dar ar putea fi luată în considerare la alegerea unui Bătrân al Bisericii.

Dacă cineva, opunându-se Angajamentului, ar manifesta un spirit amarnic, de luptă, amintiţi-vă cuvintele apostolului, „să fiţi cu luare aminte asupra acelora care fac diviziuni … şi depărtaţi-vă de ei” (Rom. 16:17). Dar nu‑i trataţi ca vrăjmaşi şi nu gândiţi aşa despre ei, sperând să se întoarcă la un spirit mai bun. Totuşi, să ne amintim fiecare că terenul principal de cercetare şi critică este propria inimă şi propria viaţă. Acolo să luptăm fiecare lupta bună a credinţei şi să evităm în orice mod posibil disputele şi cearta cu fraţii, decât dacă ar fi ceva inevitabil în direcţia încălcării dreptăţii sau a spiritului unei conştiinţe curate, iar aceasta să fie cu dorinţe şi străduinţe iubitoare şi împăciuitoare.

Porunca nouă

Mulţi dintre voi aţi primit cartea poştală cu motto-ul acestui an, preţurile lor mici fiind menţionate în altă parte. Textele pentru acest an sunt foarte frumoase. Primul este Porunca Nouă a Învăţătorului dată celor care vor fi ucenicii Săi — celor care îşi vor consacra viaţa împreună cu El, chiar până la moarte. „Să vă iubiţi unul pe altul, aşa cum v-am iubit Eu” — până la jertfire de sine (Ioan 15:12). Al doilea text poate fi numit un comentariu apostolic al acestei Porunci Noi. Sf. Ioan le‑a scris creştinilor asemenea lui: „Noi (de asemenea) trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi” (1 Ioan 3:16) — urmând exemplul ilustrului nostru Răscumpărător şi Cap glorificat. Dacă aveţi mai multe din aceste cărţi poştale cu motto, puneţi una în fiecare cameră ca să vă gândiţi continuu la iubirea frăţească, asiguraţi fiind că acesta este ultimul test de caracter în ochii lui Dumnezeu. Nu doar să ţineţi cartea poştală cu motto la vedere, ci ţineţi continuu şi sentimentele în minte. Străduindu-ne astfel împreună în unitatea spiritului şi în legătura păcii, şi căutând să umblăm strâns sub umbra Celui Atotputernic, anul 1910 va fi pentru noi toţi în mod sigur un an fericit. Va fi plin de fericire, oricât de multe probe şi dificultăţi ar fi. Domnul ştie cum să facă pentru ca toate lucrurile să lucreze spre binele nostru!