Haina de nuntă

R4547b W. T. 1 ianuarie 1910 (pag. 12-13)

Dragă frate Russell:

Am citit cu interes şi folos Turnul din 1 decembrie. Am fost în special interesat de articolul despre „Haina de nuntă”, şi aş vrea să-ţi pun o întrebare cu privire la el: Gândul tău este că doar cei care se consacră sunt vreodată îndreptăţiţi — au haina dreptăţii lui Cristos atribuită lor, acoperindu-le păcatele şi socotindu-i perfecţi; că alţi credincioşi au doar binecuvântarea cunoştinţei despre prevederea îndreptăţirii care le va fi dată gratuit doar pe condiţia ca ei să se jertfească în urmele Răscumpărătorului nostru?

Cu multă iubire creştină, rămân al vostru în Singura Speranţă, Clarence E. Fowler.

Răspuns:

Noi înţelegem că Scripturile învaţă că există o deosebire între o îndreptăţire prin credinţă şi o îndreptăţire reală. Lumea în timpul Veacului Milenar sub procesele restabilirii va avea ocazii depline, măreţe, de a progresa de la starea de păcat şi moarte la îndreptăţire reală, la dreptate — în relaţie de Legământ cu Dumnezeu. În trecut, Vrednicii din Vechime, datorită credinţei în Dumnezeu, au fost consideraţi de El şi trataţi ca unii în armonie cu El, în relaţie de Legământ prin credinţă, ca şi cum ar fi fost perfecţi. Dar mai mult decât acea îndreptăţire prin credinţă n-au putut obţine decât după ce meritul sacrificiului lui Cristos va fi atribuit pentru ei. Credincioşii creştini din acest Veac Evanghelic sunt într‑o poziţie diferită. Ei sunt îndreptăţiţi prin credinţă în acelaşi fel în care au fost Vrednicii din Vechime, dar în plus, Cristos a făcut deja o aplicare specială a meritului sacrificiului Său pentru ei, cu înţelegerea că nu vor păstra acest merit în sens de restabilire, ci îl vor jertfi — după modul arătat nouă în exemplul Domnului nostru.

Aşadar, la începutul experienţei noastre creştine ni se acordă părtăşie cu Dumnezeu printr-o îndreptăţire prin credinţă, care continuă pentru un timp rezonabil ca să ajungem la o cunoştinţă a harului lui Dumnezeu. Aceasta ne permite să ajungem la o cunoştinţă despre privilegiile noastre de a jertfi împreună cu Răscumpărătorul nostru; de a deveni morţi împreună cu El faţă de toate interesele pământeşti, cât şi morţi faţă de păcat. Luarea acestei poziţii consacrate — sacrificiu de sine — ne-a adus acceptarea divină, manifestată prin conceperea de Spirit sfânt, şi din acea poziţie de Noi Creaturi trebuie să facem progres şi să ne întărim chemarea şi alegerea. Cei care, după ce vin la o cunoştinţă a Adevărului şi la o ocazie de a se consacra spre jertfire până la moarte, şi apoi nu răspund prin ascultare, îşi pierd îndreptăţirea, în sensul că aceasta nu devine vitală — aprobată divin. Aceştia primesc harul lui Dumnezeu în zadar — primesc o cunoştinţă despre mila lui Dumnezeu şi despre propriile lor privilegii fără a profita de ele — fără a accepta singura „chemare” din acest veac. Efes. 4:4.

Concluzia sau rezumatul nostru este deci acesta: Există o îndreptăţire prin credinţă care pentru un timp dă o stare socotită în favoarea lui Dumnezeu în timpul acestui veac; dar pentru ca aceasta să devină o îndreptăţire vitală trebuie să fie urmată mai repede sau mai târziu de o deplină consacrare. Acestora care se consacră pentru jertfă, „care au făcut legământ cu Mine prin jertfă” (Psa. 50:5), şi care astfel devin prin credinţă logodiţi cu Cristos ca membri ai Corpului Său, prin părtăşie la suferinţele Sale — acestora le este dată haina de nuntă. La o nuntă evreiască nu ne putem imagina că se oferă haine trecătorilor, care doar ştiu că va avea loc o nuntă. Ilustraţia pilduitoare se aplică la acele persoane care au auzit despre nuntă şi au crezut şi s-au întors de la alte lucrări şi plăceri cu o dorinţă de a intra şi a participa la ea. Dorinţele lor se vor extinde spre a face primii paşi şi a intra pe uşă, înainte de a li se da haina de nuntă. Tot aşa şi cu noi. Noi am avut o îndreptăţire socotită din momentul când am crezut prima dată în Cristos, ne-am încrezut în meritul Său şi am auzit câte ceva despre condiţiile pe baza cărora am putea deveni comoştenitorii Săi. Numai după ce am socotit costul şi ne-am decis ferm să intrăm am fost socotiţi ca membri ai Bisericii Întâilor-născuţi — membri în Logodnica lui Cristos.

Înseamnă deci că lepădarea hainei de nuntă ar simboliza în mod potrivit unul din aceste două lucruri:

(1) Respingerea lucrării de sacrificiu a lui Cristos; sau

(2) Respingerea contractului nostru nupţial — de a suferi împreună cu El; de a fi morţi cu El; de a bea paharul Său; de a fi botezaţi în moartea Sa; de a ieşi afară din tabără la El, purtând dispreţul Lui.