A doua venire a Domnului nostru

R4543b W. T. 1 ianuarie 1910 (pag. 8)

În ciuda a toate câte am scris cu privire la acest subiect, unii par să nu-l înţeleagă pe deplin; de exemplu, aşa cum este implicat într-o întrebare tocmai primită: Dacă Biserica trebuie să „împlinească ce lipseşte necazurilor lui Cristos” (Col. 1:24); dacă fiecare „membru” trebuie să-şi termine lucrarea de prezentare a „trupului ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” prin Isus (Rom. 12:1); dacă sângele Noului Legământ va fi stropit doar atunci pe capacul ispăşirii „pentru păcatele întregului popor”, înainte ca marele Preot antitipic să iasă şi să binecuvânteze lumea, nu ar dovedi aceasta că parousia Domnului nostru n-a început în octombrie 1874, că noi nu trăim acum în zilele parousiei Lui? Răspunsul nostru este: Nu, nu ar dovedi aceasta.

Ne-am străduit după cea mai bună capacitate a noastră să clarificăm că parousia Domnului nostru este total diferită de epifania Lui. Amândouă aceste cuvinte greceşti sunt traduse venire în Biblia noastră obişnuită, dar în greacă ele au semnificaţii foarte diferite. Cuvântul parousia înseamnă prezenţă, dar nu înseamnă vreo manifestare exterioară a acelei prezenţe. Acesta este folosit cu privire la prima etapă a celei de a Doua Veniri, în care despre Domnul nostru se spune că vine „ca un hoţ noaptea” ca să se socotească cu propriii servitori şi să ia pe cei credincioşi la El în locuinţa sau starea cerească pregătită pentru ei.

Parousia Domnului nostru şi strângerea celor aleşi, înţelegem noi, este în desfăşurare din octombrie 1874. Ea va continua până când toţi „aleşii” vor fi fost adunaţi şi glorificaţi. Într-un sens, Domnul nostru va continua să fie prezent ca Împărat al lumii până la încheierea Veacului Milenar; dar parousia Lui, în sensul de prezenţă secretă, se va sfârşi când, după cum declară Scripturile, se va „descoperi ... într‑o flacără de foc [judecăţi] aducând răzbunare peste cei care nu ascultă” de Adevăr, dar luminând şi readucând la viaţă pe toţi cei care vor asculta şi, în măsura ocaziei, vor respecta mesajul Său. Parousia este la Biserică şi numai pentru Biserică. Epifania sau apocalipsa Domnului nostru în putere şi glorie mare nu este la Biserică, nici pentru Biserică, ci la lume şi pentru lume. Apostolul declară: „Când se va arăta Cristos ... atunci ne vom arăta şi noi împreună cu El în slavă”. Col. 3:4.

Aplicând aceste lucruri la Opera Împăcării din acest Veac Evanghelic şi la lucrarea restabilirii care va rezulta în Veacul Milenar, lucrurile sunt clare. Domnul nostru, ca Mare Preot, S-a suit la înălţime şi a aplicat sângele Său — meritul jertfei Sale — pentru Biserică — preoţii şi leviţii antitipici. Imediat, aşa cum se arată în tip, după ce a făcut ispăşire pentru păcatele noastre, Marele Preot S-a înfăţişat la uşa Cortului Întâlnirii — între consacraţii Lui care aşteptau la Cincizecime în camera de sus. Prezenţa Lui s-a manifestat între ei prin Spiritul sfânt, şi a început jertfirea Bisericii, făcută acceptabilă prin sângele lui Isus. Lucrarea a progresat de atunci încoace cu cei care stau spiritual cu Cristos în cele sfinte. În curând ultimul dintre „membrii” Marelui Preot va fi fost suferit în carne.

Acum, în timpul secerişului, El este prezent ca să adune pe cei adormiţi şi să ne probeze şi desăvârşească mai departe pe noi „cei vii care rămânem”. Marele Preot nu face nicio lucrare afară din „Sfânta” Cortului Întâlnirii antitipic. Prezenţa Lui este necunoscută lumii. Curând Mirele şi Mireasa vor fi introduşi în prezenţa Tatălui în glorie eternă. Se va celebra „Ospăţul nunţii Mielului” şi apoi Mireasa şi Mirele, Cap şi membre compleţi în glorie, vor ieşi să binecuvinteze lumea. Acea zi a Bisericii, încununată de bucurie, va fi urmată de apocalipsa şi epifania Domnului nostru. Lumii i Se va descoperi în flacăra de foc a timpului de strâmtorare, dar totuşi cu putere şi glorie mare, şi „toţi sfinţii împreună cu El”. Marele Mijlocitor al Noului Legământ nu va fi văzut cu ochiul natural de nimenea, decât dacă ochiul înţelegerii lor se va deschide şi vor începe să priceapă situaţia. Primii care „vor privi la Cel pe care L-au străpuns” vor fi israeliţii naturali. Aduşi în relaţie de legământ cu Dumnezeu prin „Mijlocitorul mai bun decât Moise”, ei vor fi instruiţi, corectaţi, binecuvântaţi şi ridicaţi de El în timpul Mileniului; aşa încât la sfârşitul Mileniului vor fi gata pentru starea veşnică de Legământ a perfecţiunii în armonie cu Dumnezeu.