Ultimul dintre profeţi

Matei 3:1-12

„Iată glasul celui care strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-i cărările.” Vers. 3.

R4543a W. T. 1 ianuarie 1910 (pag. 7-8)

Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre profeţi, şi, cum declară Isus, „unul dintre cei mai mari”. Lui i s-a încredinţat serviciul onorabil de a anunţa direct pe Mântuitorul, care a spus despre el: „Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el” (Mat. 11:11). Ca ultimul reprezentant al „casei servitorilor”, el şi-a îndeplinit datoriile funcţiei cu demnitate, anunţând că Isus era mult promisul Împărat Mesia, care era pe cale să aleagă o clasă a Miresei ca să fie comoştenitorare în Împărăţia Lui. Profetul a recunoscut că el însuşi nu era eligibil pentru această clasă, totuşi s-a bucurat de privilegiul de a-L anunţa pe Mire zicând: „Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult de glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, s-a împlinit”. Ioan 3:29.

Scripturile menţin o distincţie clară între poporul lui Dumnezeu dinainte de Cincizecime, numiţi prieteni şi servitori ai lui Dumnezeu, şi poporul lui Dumnezeu de la Cincizecime încoace, numiţi fii ai lui Dumnezeu. Cei din urmă sunt fii pentru că sunt concepuţi de Spirit sfânt la o nouă natură — o natură spirituală — care se va obţine pe deplin prin participare la Întâia Înviere. Acest punct important este marcat distinct de sf. Pavel. După ce reaminteşte credincioşia poporului lui Dumnezeu din trecut, care au avut această mărturie „că au fost plăcuţi lui Dumnezeu”, el declară: „Toţi aceştia au murit în credinţă” fără să fi „primit [împlinirea a] ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi”. Evrei 11:39, 40.

Lucrurile „mai bune pentru noi” sunt partea spirituală a promisiunii avraamice. Noi suntem invitaţi să devenim membri ai Seminţei spirituale a lui Avraam — Cristosul, Mesia, Profetul, Preotul, Mijlocitorul, Împăratul, al cărui Cap este Răscumpărătorul nostru, Domnul nostru. Lucrarea acestei Seminţe spirituale ca Împărat şi Mijlocitor al Noului Legământ între Dumnezeu şi lume va progresa de-a lungul Veacului Milenar. Favoarea divină a fost luată de la sămânţa naturală a lui Avraam în timpul celor optsprezece secole trecute şi dată Seminţei spirituale, aleasă atât dintre evrei cât şi dintre neamuri.

Dar imediat ce Sămânţa spirituală, „Aleşii”, va fi completă, binecuvântarea Domnului va porni de la şi prin Sămânţa spirituală către sămânţa naturală, împlinind în cele din urmă promisiunile pământeşti ale lui Dumnezeu, atât de mult amânate pentru Israel. Observaţi cât de distinct subliniază sf. Pavel toate acestea în Romani 11:25-32.

Văzută astfel, misiunea lui Ioan a fost să trezească poporul lui Israel la faptul că Mesia venise, că timpul pentru inaugurarea mult promisei Împărăţii a lui Dumnezeu era aproape, şi că, dacă ei ca popor doreau o parte în ea, în armonie cu mult preţuitele lor speranţe, trebuiau să înceapă să se pregătească imediat. Nu ca întreg va fi acceptat poporul favorizat, ci individual. De aceea toţi trebuiau să-şi facă o cercetare a inimii şi dacă găseau în ea răutate, dacă trăiau în încălcare de Lege voită, ei trebuiau să se pocăiască, să se întoarcă de la păcat şi să-şi simbolizeze reformarea în prezenţa martorilor printr-un botez care simbolic reprezenta această înlăturare a păcatului.

Dumnezeu a ales un caracter puternic, robust, pentru a duce acest mesaj. În mod providenţial, experienţele lui Ioan din pustie l‑au calificat în mod special; iar îmbrăcămintea şi hrana lui deosebită l-au făcut în stare să fie independent de toate sectele şi partidele religioase ale evreilor, şi i-a dat libertatea de exprimare care altfel n-ar fi avut-o. În acelaşi timp, aceste particularităţi au făcut mesajul său cu atât mai deosebit în mintea poporului.

Ca o ilustraţie a îndrăznelii, el a provocat pe unii religioşi proeminenţi ai timpul său, care au venit la predicarea şi la botezul lui. A declarat că erau pui de vipere şi că pocăinţa lor nu va fi considerată adevărată fără anumite dovezi, şi că ar putea să renunţe la iluzia posibilităţii de a moşteni vreo parte în Împărăţie doar pentru că erau copiii naturali ai lui Avraam, deoarece Dumnezeu putea să-şi împlinească promisiunea făcută lui Avraam în alt mod.

Declaraţia lui Ioan că securea a fost deja înfiptă la rădăcina pomilor şi că toţi care nu aduceau roadă bună vor fi tăiaţi şi aruncaţi în foc, era numai un mod figurativ de a spune că timpul de încercare pentru poporul evreu venise, că era o chestiune individuală, şi că doar cei care aduceau roadă bună în caracterele şi vieţile lor vor fi recunoscuţi în continuare de Domnul ca israeliţi şi identificaţi cu Împărăţia. Toţi ceilalţi, tăiaţi de la aceste privilegii, vor merge în focul necazului şi distrugerii cu care se va încheia existenţa lor naţională.

El a fost credincios prin faptul că le-a spus ascultătorilor că lucrarea şi botezul lui erau doar pregătitoare; că Mesia va institui învăţături mai înalte şi un botez mai important. Onoarea şi demnitatea lui Mesia erau atât de mari încât prin comparaţie el nu era vrednic să fie nici cel mai umil servitor al Lui care să-l ducă încălţămintea. Botezul lui Mesia va fi din două părţi, o parte peste credincioşi, cealaltă peste necredincioşi. Pe „israeliţii cu adevărat” îi va boteza cu Spirit sfânt, şi ulterior cei nevrednici, cei neroditori, vor fi botezaţi cu focul strâmtorării, al distrugerii naţionale.

El a ilustrat din nou caracterul lucrării lui Mesia în naţiunea lor, comparând-o cu vânturarea grâului din pleavă.

Totul, întreaga naţiune va fi vânturată de marele vânturător, pentru ca fiecare bob de grâu să poată fi găsit şi separat de pleavă. Grâul a fost îngrijit, strâns în grânar, într-o nouă stare sau poziţie la Cincizecime şi de atunci încoace. Pleava naţiunii a fost aruncată în focul strâmtorării, insurecţiei şi anarhiei, care i-a consumat ca popor, ca naţiune, în anul 70 d.Cr. Acel foc a fost nestins în sensul că intenţia divină a fost ca naţiunea să fie mistuită, şi n-a stat în puterea nici a celor mai capabili oameni de stat sau stăpânitori să prevină acest lucru — să oprească focul. A ars complet, după cum a fost declarat.

Sf. Pavel ne atrage atenţia la aceasta zicând: „Mânie va fi împotriva poporului acestuia”, ca toate lucrurile scrise în Lege şi profeţi cu privire la ei să se împlinească. Spaţiul nu ne permite să reamintim aici ceea ce deja am prezentat pe larg în Studii în Scripturi, Vol. 2, Studiul 8, cu privire la faptul că Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul lui Isus, reprezentantul lui Isus înaintea evreilor, a fost doar o împlinire parţială a tipului lui Ilie. Cum mulţi din cititorii noştri au în biblioteca lor Studiile în Scripturi, le recomandăm această parte foarte interesantă, care este strâns legată de studiul nostru de astăzi. Acolo este arătat un Ilie antitipic, compus din Isus în trup şi urmaşii Lui în trup, care trebuie să facă o lucrare pregătitoare în lume, ca introducere a lui Mesia în glorie, Isus Capul şi Biserica Trupul Său.