„Te voi da ca legământ”

R4542 W. T. 1 ianuarie 1910 (pag. 6-7)

„Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către Cel dispreţuit şi către Cel urât de popor, către slujitorul celor puternici: Împăraţii vor vedea lucrul acesta şi se vor scula şi prinţii se vor închina, din cauza Domnului, care este credincios, Sfântul lui Israel, care Te-a ales. Aşa vorbeşte Domnul: La vremea îndurării Te voi asculta şi în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi da ca legământ cu poporul, să restabileşti ţara şi să faci să fie împărţite moştenirile devastate; să spui prizonierilor: Ieşiţi! şi celor care sunt în întuneric: Arătaţi‑vă! Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate dealurile sterpe.” Isa. 49:7-9.

Foarte adesea am aplicat aceste Scripturi la Domnul nostru, Capul, şi la Biserică, Trupul Său. Acum atragem atenţia în special asupra aspectului care declară: „Te voi păzi şi Te voi da ca Legământ cu poporul, să restabileşti ţara” etc. Observaţi faptul că oamenii şi moştenirea lor pământească sunt aici diferenţiaţi de marele Mijlocitor al Legământului, prin care oamenii vor fi binecuvântaţi. Domnul nostru încă n‑a primit păgânii de moştenire şi marginile pământului în stăpânire. Încă n-a readunat şi n‑a binecuvântat pe Israelul natural ca să-i facă mijlocul principal pentru binecuvântarea omenirii. Timp de mai bine de optsprezece secole a aşteptat la dreapta maiestăţii pentru ca vrăjmaşii să-I fie predaţi — ca să vină timpul să-Şi ia marea putere şi să domnească. Începutul acelei domnii va însemna legarea lui Satan. Apoi va urma binecuvântarea şi ridicarea creaţiei care geme. Treptat lumea va fi pregătită să reia relaţia de legământ cu Dumnezeu la sfârşitul Mileniului.

De ce această întârziere? De ce n-a început lucrarea atunci, imediat după ce S-a înălţat? Răspunsul Scripturii este că, în armonie cu Planul Divin, El îi aşteaptă pe „membrii” Corpului Său să I se alăture în sacrificiu la suferinţele din prezent, ca să poată avea parte cu El ca „membri” ai Săi în lucrarea glorioasă pentru care a fost numit ca Sămânţă spirituală a lui Avraam (Gal. 3:29). Din acest punct de vedere, toată lucrarea poporului lui Dumnezeu din timpul acestui Veac Evanghelic este la fel o slujire a Noului Legământ pentru lume — slujind Noul Legământ prin pregătirea lor individuală şi reciprocă pentru lucrarea viitoare de glorie, cu preţul lepădării de sine în privinţa lucrurilor pământeşti şi a vieţii de acum.

Observaţi cum aplică sf. Pavel textul nostru la Biserică. El citează pasajul şi îl aplică la Corpul lui Cristos, zicând: „Ca unii care lucrăm împreună, vă îndemnăm să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. Căci El zice: La timpul potrivit [Ziua Ispăşirii antitipică] te-am ascultat, în ziua mântuirii te-am ajutat. Iată, acum este timpul potrivit [când noi, asemenea Domnului nostru, putem jertfi drepturile pământeşti şi privilegiile restabilirii, şi prin aceasta să obţinem binecuvântarea spirituală a „chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus]”, „iată, acum este ziua mântuirii” — a marii mântuiri la natură divină. 2 Cor. 6:1, 2.

Citind din nou profeţia din care este luat acest citat — textul nostru — ne dăm seama că nu este nicio îndoială că Cristosul întreg, Cap şi Corp, a fost dat ca un Legământ pentru popor, pentru lume, pentru a institui timpurile generale de restabilire a tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor profeţi din vechime. Fapt. 3:19-21.

Vedem în legătură cu aceasta şi caracterul potrivit al referirii Domnului nostru la „Paharul” Său de suferinţă şi moarte, la care i-a invitat pe credincioşii Lui să ia parte împreună cu El, acesta fiind nu doar sângele Său vărsat pentru noi, ci şi „sângele Legământului celui Nou care se varsă pentru mulţi”, la care noi avem privilegiul să participăm. Cei care văd şi apreciază privilegiul se bucură să fie socotiţi vrednici să aibă părtăşie, sau participare cu Cristos în suferinţele şi sacrificiile Lui, pentru ca să poată avea parte cu El şi în gloriile şi lucrarea Lui. Sângele Noului Legământ semnifică „jertfele mai bune” prin care Dumnezeu a binevoit să aranjeze aducerea întregii lumi din nou în relaţie de Legământ cu Sine Însuşi.

Slujba împăcării

„Căci dacă este cineva în Cristos, este o creaţie nouă, cele vechi s-au dus, iată, toate s-au făcut noi. [Aceştia sunt deja în armonie sau relaţie de legământ cu Dumnezeu]. Şi toate acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu Sine prin Isus Cristos [ne-a adus înapoi în relaţie de legământ] şi ne-a încredinţat slujba împăcării: că adică Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele şi punând în noi cuvântul acestei împăcări. Noi deci suntem trimişi împuterniciţi pentru Cristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, pentru Cristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe Cel [Isus] care n-a cunoscut păcat, El [Dumnezeu] L-a făcut [jertfă pentru] păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El.” 2 Cor. 5:17-21.

Cel care studiază cu atenţie va remarca în cuvintele citate patru părţi clar separate: Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos, Biserica şi lumea. Dumnezeu şi lumea sunt în opoziţie. Sentinţa divină a condamnării a trecut asupra întregii familii umane, hotărând că aceasta nu mai era în relaţie de legământ cu Dumnezeu — erau imperfecţi, incapabili să respecte cerinţele divine, şi de aceea erau sub condamnarea la moarte. La timpul potrivit Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, cu scopul declarat de a împăca lumea. Isus nici măcar n-a încercat să facă aceasta. El şi-a limitat eforturile în întregime la poporul evreu, iar printre ei a căutat „oaia pierdută”, pe toţi cei pe care Tatăl îi atrăgea la El.

Sfârşind jertfa de răscumpărare, El S-a înălţat la cer şi a aplicat-o, nu pentru lume, ci pentru aceia care vor crede în El şi vor deveni urmaşii Săi prin consacrare. Apostolul a fost unul dintre aceştia, după cum le-a explicat altora, şi în acelaşi timp nouă care suntem din aceeaşi clasă astăzi. Rezultatul atribuirii de către Domnul nostru a meritului Său pentru noi a însemnat armonia noastră ulterioară cu Dumnezeu şi o parte în împăcare, neînfăptuită de Domnul nostru, ci într-o anumită măsură încredinţată nouă, „membrii” Săi. El spune, cum s-a citat mai sus: „Dumnezeu, care ne‑a împăcat cu Sine prin Isus Cristos şi ne-a încredinţat slujba [serviciul] împăcării”; nu serviciul propriei noastre împăcări, care deja s‑a efectuat, ci serviciul de a face cunoscut lumii marele fapt că prin meritul morţii lui Cristos, oricine vrea se poate întoarce la armonie cu Dumnezeu, să se împace cu El. Mesajul nostru este că această împăcare va ajunge în cele din urmă la întreaga lume, dar că, în timpul de acum, aceasta este intenţionată doar pentru „cine are urechi de auzit”.

Ca ambasadori pentru Dumnezeu, ca „membri” ai Cristosului, slujba sau serviciul nostru în lume este să ducem mesajul la toţi cei care pot să-l audă — să-i convingem, să‑i încurajăm prin cuvânt şi exemplu, să se împace cu Dumnezeu — să accepte termenii şi condiţiile Lui şi să se supună deplin voinţei Lui. Această slujire sau serviciu în timpul de acum cuprinde doar strângerea „casei credinţei”, care include pe „aleşi”, dar acesta nu este sfârşitul serviciului. Cei credincioşi în lucrarea actuală a slujbei împăcării vor fi socotiţi de către Domnul vrednici de o parte în lucrarea glorioasă din viitor. Împăcarea de atunci va fi diferită de mesajul din timpul de acum. Acum noi convingem, îndemnăm, implorăm, ne dăm viaţa pentru fraţi. Căutăm prin cuvânt şi exemplu să-i încurajăm, să-i atragem la Domnul — să aibă părtăşie în suferinţele Lui şi în slujirea noastră.

Slujirea din viitor va fi total diferită — va fi glorioasă. În loc de a suferi, a jertfi şi a fi respinşi de oameni, lucrarea împăcării viitoare va fi îndeplinită pe un plan al gloriei. Domnul şi Capul nostru glorificat, va fi Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. Noi, urmaşii Săi umili, vom fi „schimbaţi” prin puterea Întâii Învieri, şi, ca „membri” ai Corpului Său glorios, vom sta pe tronul Său. Vom exercita, sub conducerea Lui, funcţia de Profet, Preot, Rege, Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, lume. Oamenii nu vor mai fi imploraţi, ci, din contră, Legea va ieşi de la muntele Sionului şi Cuvântul Domnului din Ierusalim (Isa. 2:3). „Şi oricine nu va asculta de prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului”, după o prevenire deplină, corectă şi sfat ajutător. Fapt. 3:23.

Această slujire a împăcării încredinţată Bisericii acum şi în viitor, este numită uneori slujirea Noului Legământ — serviciul de aducere a lui Israel din nou în relaţie de legământ cu Dumnezeu. Aceşti preoţi împărăteşti slujesc Noul Legământ prin pregătire, sub îndrumarea Capului lor, prin jertfirea drepturilor restabilirii ca preoţi subordonaţi. Datoriile şi privilegiile acestei „preoţimi împărăteşti” sunt acum un serviciu de jertfire; în curând, un serviciu de domnie, restabilire şi învăţare. „Aşa cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.” 1 Ioan 4:17.

Versetul 21 citat mai sus ne spune cum a devenit Domnul nostru jertfă pentru păcat, pentru noi, casa credinţei, şi că aceasta este ca noi să putem fi făcuţi dreptatea lui Dumnezeu în El. Cu alte cuvinte, noi, „membrii” Săi, să putem fi canale prin care va fi aplicat meritul Său pentru ispăşirea păcatelor lumii, sub termenii Noului Legământ, sau testament, în sângele Său. Aceasta este în armonie cu declaraţia apostolului, că mila lui Dumnezeu prin Cristos va fi extinsă la Israel prin Biserică. După cum este scris: „Prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare”. Este mila lui Dumnezeu prin Cristos care va trece prin Biserică la Israelul natural, la oricine va vrea din toate familiile pământului. Mulţumim lui Dumnezeu pentru privilegiul acestei slujbe a împăcării încredinţată nouă! Rom. 11:27.