Pregătire pentru împlinirea promisiunii Divine

făcute lui Avraam

„Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.”

R4537 W.T. 15 decembrie 1909 (pag. 381)

(1) Moise a fost mijlocitorul tipic între Dumnezeu şi poporul lui Israel (care a simbolizat omenirea). El s-a angajat să-i binecuvânteze mijlocind pentru ei Legământul Legii cu Dumnezeu. Sub mijlocirea lui, păcatele lor trecute erau ignorate, pe condiţia că vor ţine în mod perfect Legea divină. Aranjamentul a eşuat pentru că ei n-au putut rămâne în relaţie de legământ cu Dumnezeu, nefiind în stare să ţină perfect Legea lui Dumnezeu.

(2) Prin aranjament divin, mijlocitorul tipic şi-a asociat seminţia preoţească — Aaron şi fiii săi şi întreaga seminţie a lui Levi — „casa lui”, prin care erau oferite jertfele de mijlocire.

(3) Această casă a lui Moise (seminţia lui Levi) a fost aleasă în mod special de Domnul ca „întâi născuţi” ai Săi. Numai aceasta i-a reprezentat pe cei întâi-născuţi ai lui Israel, cruţaţi în noaptea de Paşti, când cei întâi-născuţi ai Egiptului au fost ucişi, în acea noapte de Paşti.

(4) Deşi Aaron a fost căpetenia acelei case, el i-a fost supus lui Moise, fratele său. După cum declară Domnul: „El (Aaron) … îţi va fi drept gură, şi tu vei fi pentru el în locul lui Dumnezeu (un conducător)” — un superior.

(5) Aaron, preoţii subordonaţi şi leviţii l-au ajutat cu toţii pe Moise — au fost servitorii lui şi sub îndrumarea lui, în mijlocirea diferitelor servicii necesare pentru mulţumirea Dreptăţii şi în stropirea poporului, „împăcându-i” înainte de inaugurarea Legământului Legii, care a reprezentat armonia lor cu Dumnezeu şi acceptarea lor de către El atâta timp cât ţineau Legea Lui. Astfel este scris: „Moise, într-adevăr, a fost credincios ca servitor în toată casa Lui — seminţia levitică.

(6) Preoţii au participat la jertfirea „viţeilor şi ţapilor” al căror sânge a stropit tablele Legii şi ulterior a stropit tot poporul. Pentru că, nu era oare aceeaşi jertfă pentru păcat care era repretată „neîncetat, în fiecare an”, şi care nu a putut să-i curăţească de păcat decât în mod tipic? Evr. 9:19-21.

(7) Junghierea viţelului şi a ţapului ca jertfă pentru păcat, al căror sânge făcea ispăşire pentru păcatele casei mijlocitorului şi de asemenea pentru păcatele întregului popor, era folositoare timp de un an, şi era repetată „în fiecare an”. Deoarece în realitate aceasta n-a îndepărtat păcatul, binecuvântările care decurgeau din ea erau doar temporare, aşa cum a fost indicat prin necesitatea repetării anuale (Evr. 10:1). Cele două junghieri şi cele două stropiri ale Capacului Ispăşirii au preumbrit antitipuri multiple.

(8) Ca urmare a faptului că jertfele erau doar tipice, Legământul Legii n-a reuşit să dea viaţă veşnică şi binecuvântare lui Israel. De aceea ei nu au ajuns la speranţele lor glorioase, de a participa cu Mesia la binecuvântarea şi instruirea tuturor familiilor pământului — în acord cu promisiunea făcută lui Avraam. Dar ceea ce ei n-au reuşit să obţină ca întreg, au obţinut cei aleşi, iar ceilalţi au fost „orbiţi”, până când toţi „membrii” aleşi ai Israelului Spiritual — Moise antitipic şi casa Lui — vor fi mai întâi eliberaţi, prin puterea lui Dumnezeu, la Întâia Înviere. Ioan 1:13; Rom. 11:25-31.

Niciun evreu nu poate obţine viaţă veşnică sub termenii Legământului Legii decât prin una din cele două metode. (1) În acest „timp potrivit”, el poate deveni „membru” al Preotului Uns, al Regelui, al Mijlocitorului, dacă devine „mort în ceea ce priveşte Legea” „şi viu pentru Dumnezeu, în Isus Cristos” (Rom. 6:11; 7:4). (2) În Mileniu, vechiul Legământ al Legii va fi înlocuit cu un nou Legământ al Legii, şi toţi cei de sub cel vechi vor avea atunci ocazia ca timp de o mie de ani să intre sub Noul Legământ — prin Mijlocitorul lui mai bun, Cristosul.

(1) Isus, prin numire divină profeţită, este Mijlocitorul „între Dumnezeu şi om” — lume. El Se angajează să mulţumească Dreptatea pentru toţi şi apoi să-i binecuvânteze pe toţi sub Împărăţia Sa Milenară Mijlocitoare (prin Israel reprezentat de Vrednicii din Vechime), acordând tuturor ocazia să devină israeliţi cu adevărat, şi astfel gata să fie transferaţi Tatălui din nou sub condiţiile Legământului Legii veşnic.

(2) Prin aranjament divin, Cristos, adevăratul Mjlocitor, în timpul acestui veac îşi asociază o clasă preoţească — Biserica — o „turmă mică”, „preoţimea împărătească” şi „o mare mulţime” sau „casa credinţei”, Leviţii antitipici.

(3) Această „casă a credinţei”, din care face parte „preoţimea împărătească”, este numită de Domnul „Biserica celor întâi-născuţi”. Ea îi include pe toţi cei care sunt cruţaţi în „noaptea” Veacului Evanghelic, care precede Ziua Milenară a eliberării generale.

(4) „De aceea, fraţi sfinţi care aveţi parte de chemarea cerească, îndreptaţi-vă privirile la … Marele Preot al mărturiei (sau rânduielii) noastre, adică la Isus” (Evr. 3:1). Consacrarea ca preot precede funcţia de Împărat şi lucrarea ei Mijlocitoare pentru oameni.

(5) „Dar Cristos este credincios ca Fiu peste casa Lui. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită şi nădejdea cu care ne lăudăm” (Evr. 3:6). Acest serviciu include jertfele de ispăşire şi mai târziu binecuvântarea şi educarea lumii pentru a-i pregăti pe toţi pentru o reînnoire a relaţiilor de legământ cu Dumnezeu, ca înainte de cădere. Toţi îşi vor da acordul: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul”, aşa cum a făcut Israel cu Moise, şi vor fi binecuvântaţi cu ocazii Milenare — restabilire — care să-i facă în stare să facă fapte perfecte — pentru o relaţie directă cu Dumnezeu.

(6) Preoţii antitipici sunt invitaţi să se alăture Marelui Preot în lucrarea de jertfire necesară pentru inaugurarea Împărăţiei Mijlocitoare. „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu (care vă îndreptăţeşte prin credinţă), să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; slujirea voastră înţeleaptă.” Rom. 12:1.

(7) Viţelul şi ţapul antitipic, „jertfele mai bune” ale lui Isus şi ale „membrilor” Săi, preoţii Săi subordonaţi (tot meritul vine de la sacrificiul lui Isus şi prin preoţii Săi subordonaţi), vor fi pe deplin eficace şi nu vor mai avea nevoie de repetare. Marele Preot S-a oferit pe Sine (viţelul) la Iordan şi a „sfârşit” jertfa la Calvar. După aceasta a jertfit Biserica Sa (ţapul) la Cincizecime, iar această jertfă se va termina odată cu moartea ultimului „membru” în carne. Evr. 10:22, 23.

(8) Ca rezultat al „jertfelor mai bune” ale adevăratului Mijlocitor — Împărat şi Preot — Biserica Evanghelică, acceptată de Tatăl ca sacrificiu la Cincizecime, progresează „până ce vom ajunge toţi la ... starea de om matur” în Cristos — Isus fiind Capul, iar noi „mădularele” Sale (Efes. 4:13; Fapt. 3:23). Isus şi toţi membrii Săi sunt slujitori ai Noului Legământ (Mal. 3:1; 2 Cor. 3:6). Primul serviciu este de a jertfi. La sfârşitul acestui veac, sângele „sfânt şi plăcut” prin meritul lui Isus (Rom. 12:1), va fi aplicat „pentru tot poporul”. Atunci Împărăţia lui Mesia îi va restabili imediat la perfecţiune pe Vrednicii din Vechime, care vor fi de îndată în relaţia Noului Legământ cu Dumnezeu. Aceştia, ca sămânţă pământească, vor deveni „prinţii” prin care se vor extinde binecuvântările Împărăţiei Milenare la toată omenirea. Rezultatul va fi glorios: Toate familiile pământului vor fi binecuvântate cu o cunoştinţă şi un ajutor ca să iasă afară din stările de păcat şi moarte, înapoi la stările reînnoite ale legământului de viaţă veşnică pe condiţia ascultării. Cei răzvrătiţi vor fi complet distruşi în Moarea a Doua.