Cu privire la mijlocirea lui Mesia

R4527 W. T. 1 decembrie 1909 (pag. 363-364)

Citim: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). Un frate pretinde că în această scriptură cuvântul fiu se referă la Biserică, Trupul lui Cristos, cât şi la Isus, Capul acestui Trup. Este corect acest lucru? Noi nu aşa am înţeles discursul tău pe tema acestui text tipărit în ziare, intitulat „Cel mai preţios text”.

Desigur că sugestia este greşită. Textul se referă doar la Domnul nostru Isus. Cum altfel ar putea fi El „singurul conceput”? Dificultatea pentru mulţi pare să fie că ei văd Planul Divin doar în părţi şi nu le leagă pe acestea într-un întreg general. Să încercăm din nou să localizăm pe scurt părţile şi să arătăm legătura lor unele cu altele:

Planul lui Dumnezeu este pentru mântuirea lumii. Pentru a îndeplini aceasta, Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu conceput. Isus Şi-a sacrificat viaţa, în armonie cu Planul Divin, pentru mântuirea lumii. În acelaşi timp, în virtutea sacrificiului Său, a obţinut natura divină — glorie, onoare şi nemurire — care L-a calificat să fie marele Profet, Preot, Mijlocitor, Împărat al lumii. Dar înainte de a începe lucrarea Sa pentru lume, şi în armonie cu Planul Divin, trebuia aleasă o mică turmă de urmaşi în urmele lui Isus — scoşi afară din lume. „Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume”. Pentru ca aceştia să poată avea parte cu Isus în toată lucrarea Lui măreaţă şi glorioasă pentru lume în timpul Mileniului, ei trebuie să fie fiinţe spirituale ca şi Capul lor. Pentru a le acorda această „schimbare” de natură, de la umană la spirituală, trebuie să li se dea privilegiul de a sacrifica natura umană şi drepturile ei exact aşa cum a făcut Răscumpărătorul lor, Capul, Înaintemergătorul.

Dar ei au cusururi; pentru că, deşi sunt curaţi în inimă, în intenţie, în voinţă, în ceea ce priveşte carnea sunt imperfecţi, păcătoşi. Într-un cuvânt, ei nu au drepturi de viaţă pământească pentru a le jertfi. De aceea, pentru a le da aceste drepturi de viaţă pe care ei doresc să le jertfească, Răscumpărătorul a aplicat meritul jertfei Sale mai întâi pentru aceştia, urmaşii Săi consacraţi şi preoţi sau membri subordonaţi, înainte de a‑l da lumii. Meritul jertfei Sale şi restabilirea sau drepturile pământeşti pe care acesta este în stare să le asigure pentru fiecare om, au fost temporar îndreptate de la lume spre Biserică, fiind dată asigurarea că „la timpul potrivit” vor fi totuşi disponibile şi eficace pentru lume.

În acord cu această propunere, Domnul nostru Isus după înviere S-a înălţat la cer şi S‑a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu „pentru noi”; pentru că „ne‑a cumpărat cu însuşi sângele Său” — cu meritul jertfirii drepturilor Sale pământeşti. El ar fi putut cumpăra la fel de uşor lumea, dar a urmat Planul Divin şi a cumpărat Biserica. „Cristos a iubit Biserica şi S‑a dat pe Sine pentru ea” (Efes. 5:25). Aşa cum s-a cerut tot meritul Domnului pentru orice persoană, tot aşa s-a cerut tot meritul Domnului pentru Biserică, şi n-a rămas nimic neatribuit. Dar lumea, prin acest aranjament, nu va fi lipsită de binecuvântarea intenţionată iniţial. Ea o va primi la timpul intenţionat de Tatăl. Singurul conceput al Tatălui a fost trimis în lume cu destul timp înainte de „timpul potrivit” pentru eliberarea lumii, pentru a permite dezvoltarea „tainei” — Biserica, în calitate de Mireasă a lui Cristos.

Aplicarea beneficiului jertfei lui Cristos pentru „casa credinţei” le atribuie drepturi pă­mânteşti, restabilire pământească, perfecţiune umană etc., numai ca aceasta să le dea ocazia să primească aceste binecuvântări ale restabilirii prin credinţă şi să le jertfească prin credinţă — predându-le aşa cum a făcut şi Domnul lor — murind faţă de interesele, speranţele etc., pământeşti, ca să poată fi vii ca membri ai Săi faţă de îndurarea şi binecuvântarea spirituală promisă. Această lucrare a îndreptăţirii prin credinţă şi a jertfirii prin credinţă a progresat în tot acest Veac Evanghelic — Ziua Ispăşirii antitipică. Totul a fost sub controlul Capului nostru glorificat, Marele Preot, care prin acest mijloc nu doar îi îndreptăţeşte, ci şi îi sfinţeşte pe preoţii şi Leviţii antitipici. Astfel El pregăteşte mijloacele şi instrumentele pentru binecuvântarea lumii la „timpul potrivit”.

Cu aceşti preoţi subordonaţi Tatăl lucrează direct, totuşi prin Preotul Principal, Reprezentantul Său, Avocatul lor. Chemarea lor este de la Dumnezeu — „Ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Pet. 2:9). Îndreptăţirea lor este de la Tatăl. „Dumnezeu este Acela care îndreptăţeşte” (Rom. 8:33). Sfinţirea lor este de la Dumnezeu prin Isus. „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin” (1 Tes. 5:23). „Sfinţeşte-i prin Adevărul Tău: Cuvântul Tău este Adevărul” (Ioan 17:17). Dovada că Tatăl deja ne-a primit ca „membri” ai Mijlocitorului este împărtăşirea de Spirit sfânt — dat mai întâi la Cincizecime. Spiritul conceperii este numai o pregustare a binecuvântării mai mari pe care o vom primi de la Tatăl nostru la „schimbarea” învierii noastre — care va fi ca membri ai Mijlocitorului Uns, părtaşi la „învierea Lui” (Fil. 3:10). Suntem informaţi în mod special că Tatăl este Cel care a înviat pe Isus din morţi şi că Tatăl „ne va învia şi pe noi” prin puterea Lui, exercitată prin Isus Capul nostru. 2 Cor. 4:14.

Când toate acestea se vor fi împlinit, marele Profet, Preot, Mijlocitor şi Împărat al Veacului Milenar va fi complet, conform preştiinţei şi intenţiei divine. Atunci, în diferite moduri, cum este reprezentat prin aceste diferite titluri, antitipicul Profet, Preot, Mijlocitor şi Împărat va începe să exercite „pentru lume” diferitele funcţii reprezentate de aceste titluri. Până atunci meritul jertfei lui Cristos aplicat Bisericii ca restabilire prin credinţă va fi fost în întregime returnat Dreptăţii; pentru că toţi cei cărora le este acum atribuit acel merit (în timpul acestui Veac) vor fi murit faţă de drepturile restabilirii pământeşti, sau le vor fi predat înapoi ca jertfă.

În calitate de Creaturi Noi, concepute de Spirit, Biserica nu va mai avea nevoie de drepturile restabilirii sau de perfecţiune umană, după cum nici Domnul nostru la învierea Sa n‑a mai avut nevoie de cortul pământesc sau de drepturile Lui. Astfel meritul lui Cristos pentru restabilirea lumii, împrumutat temporar Bisericii pentru o îndreptăţire prin credinţă ca bază pentru „jertfire”, va reveni cu totul în mâinile Dreptăţii în contul Domnului nostru, Răscumpărătorul — ai cărui „membri” vom fi. Şi atunci Răscumpărătorul, Capul nostru, va aplica pentru lume acel merit care acum ne este împrumutat nouă. Nu va fi în acelaşi mod împrumutat lumii pentru a-l jertfi, ci le va fi dat. Lumea nu va avea ocazia de a‑şi jertfi drepturile pământeşti şi a primi o natură mai înaltă, pentru că „timpul potrivit”, ziua pentru sacrificiu, Ziua Ispăşirii antitipică, se va fi sfârşit. Drepturile învierii pe care Domnul nostru le va da lumii la începutul Mileniului nu numai că vor anula păcatele lor trecute, ci, sub termenii Noului Legământ încheiat cu Israelul natural, vor aduce restabilire reală, perfecţiune umană şi drepturi umane, pentru atâţia din omenire câţi vor răspunde la ocaziile Milenare pe care atunci Marele Preot aproape le va impune, dar nu în mod forţat.

Văzut astfel, Legământul Legii făcut cu Israelul natural sub Moise ca Mijlocitor al lui iar Aaron ca preotul lui, a fost un tip al Noului Legământ, cu Cristosul ca Mijlocitor şi Preot, combinat — „după rânduiala lui Melchisedec”, un preot împărătesc. Veacul Evanghelic prezent este timpul pentru găsirea, probarea şi glorificarea Mijlocitorului antitipic, Cap şi membri — Melchisedec antitipic, Cap şi membri. Nu înainte ca Mijlocitorul să fie complet, sau, într-o altă ilustraţie, nu înainte ca Preotul Împărătesc să fie complet, va începe Dumnezeu să Se ocupe de omenire. Toată acea procedură va fi prin Mijlocitorul, Preotul. Şi apropo, lucrarea Mijlocitorului cu lumea va fi prin Israel, „sămânţa naturală (copiii) a lui Avraam”, sub termenii Noului Legământ.

Legământul Originar făcut cu Avraam şi simbolizat prin soţia lui, Sara, este mama noastră — mama Seminţei Spirituale, concepută direct de către Tatăl, simbolizat prin Avraam (Gal. 4:24-26). „Noi fraţilor, ca şi Isaac, suntem copii ai făgăduinţei” sau ai legământului originar. „Şi dacă sunteţi ai lui Cristos [membri], sunteţi Sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei”. „Voi toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, [prin «botezul în moartea Lui»] v-aţi îmbrăcat cu Cristos” (Gal. 3:27-29). Noi nu suntem copii nici ai vechiului Legământ al Legii, nici ai Noului Legământ (al Legii), ci ai legământului „confirmat de Dumnezeu mai înainte” în Cristos. Gal 3:17.

Această Sămânţă a lui Avraam, ca Testator, lasă prin testament lui Israel (şi prin Israel lumii) toate privilegiile pământeşti sau ale restabilirii, asigurate prin moartea lui Isus şi aplicate de El „pentru noi” şi predate de noi în moarte. Moartea Testatorului însă nu este pe deplin îndeplinită; de aceea binecuvântarea restabilirii întârzie şi încă nu a început; Noul Legământ (al Legii) pentru Israel, cu Mijlocitorul lui mai bun şi gloria restabilirii, trebuie să aştepte până ce ultimul pentru care a fost atribuit meritul lui Cristos atunci când s-a înfăţişat „pentru noi” va fi murit în realitate — pentru ca „prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare”. Nici chiar Vrednicii din Vechime (deja declaraţi ca acceptabili pentru Dumnezeu) nu pot obţine restabilire reală până când ultimul membru al Testatorului va fi murit şi trecut dincolo de văl. Astfel declară apostolul — Noul Legământ sau testament sau moştenire nu are putere, „n-are nicio putere cât timp trăieşte cel care l-a făcut”. Evr. 9:16, 17.

Desigur că este nepotrivit şi nescriptural a pretinde că Trupul lui Cristos se dezvoltă sub legăminte diferite. Pare la fel de nepotrivit a pretinde că Cristosul de pe planul spiritual se dezvoltă, prin jerfirea prin credinţă a drepturilor pământeşti, sub acelaşi Legământ prin care lumea va obţine drepturi pământeşti care să nu fie jertfite niciodată.