Sf. Pavel vorbeşte despre harul dărniciei
2 Corinteni 8:1-15
„Să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus … Este mai ferice să dai decât să primeşti.” Fapt. 20:35.
R4526a W. T. 1 decembrie 1909 (pag. 361-362)
Biblia în mod deosebit, de la început până la sfârşit, nu conţine solicitări de bani. Profeţii au fost săraci. Însuşi Mântuitorul n-a avut unde să-Şi plece capul, iar urmaşii Săi au fost remarcaţi ca fiind dintre „oamenii simpli care‑L ascultau cu bucurie” şi „în principal săracii lumii acesteia”. Şi totuşi nu ştim de nicio solicitare de bani, fie pentru folos personal, fie pentru construirea de biserici. Scriptura pe care o analizăm astăzi se poate spune că a fost singurul apel pentru bani înregistrat în Biblie, şi a fost pentru săracii din Ierusalim, amarnic apăsaţi de foametea din timpul Împăratului roman Claudiu (Fapt. 11:28). Dacă în paginile Bibliei ar fi din abundenţă relatări că Domnul nostru şi apostolii au cerşit şi „au profitat”, viaţa şi cuvintele lor ar avea mult mai puţină influenţă asupra noastră.
Faptul că credinţa şi predicile lor nu le-a adus bogăţie, ci i-a costat mult în jertfirea de sine, este pentru noi o dovadă convingătoare a sincerităţii, a onestităţii lor — că au crezut ceea ce au vestit. Fără să amitim lepădările de sine ale marelui Răscumpărător, ci doar uitându‑ne la urmaşii Lui, înţelegem că, adoptând o cauză nepopulară, au devenit obiectul mâniei şi batjocurii şi au fost respinşi din punct de vedere social şi în toate modurile. În loc să profite de Evanghelie, Providenţa Divină a făcut ca acceptarea ei să-i coste „pierderea tuturor lucrurilor”. Ce caractere nobile au fost ei, pentru că n-a fost nevoie să fie cumpăraţi cu bani, ci cu bucurie au plătit preţul Adevărului. Ei şi-au evaluat posesiunile şi speranţele pământeşti ca pierdere şi gunoi, ca să poată avea parte în suferinţele lui Cristos şi să ajungă prin intermediul lor la comoştenire cu El în Împărăţia Lui Milenară prin Întâia Înviere. Fil. 3:8; Apoc. 20:4.
„Mai ferice să dai”
Textul nostru ne dă ideea principală a acestui studiu. Sf. Pavel a dovedit Adevărul cuvintelor lui Isus, „Este mai ferice să dai decât să primeşti”. El a fost fericit, „bucuros în necazuri”, dând în mod constant pentru binele altora din magazia sa de har şi Adevăr. El a fost mai binecuvântat în dăruirea mesajului decât oricare dintre ascultătorii săi în primirea lui. În cuvintele acestui studiu, el a căutat să acorde şi Bisericii din Corint binecuvântarea şi bucuria de a da. Ei deja ştiau despre necesităţile principalei congregaţii de creştini — în Ierusalim. Deja ştiau că sf. Pavel intenţiona să meargă acolo şi că alţii dintre neamuri şi-au propus să trimită prin el un dar — o recunoaştere, ca să zicem aşa, că binecuvântările spirituale ale mesajului Evangheliei le-au venit prin reprezentanţi ai poporului evreu.
Sf. Pavel ştia că dăruirea le va bucura şi încălzi inimile şi le va aduce o mare binecuvântare — de aceea, nu în mod egoist, ci ca un adevărat prieten, i-a stârnit să-ţi exercite generozitatea aşa încât să le poată creşte vitalitatea şi bucuria spirituală. Totuşi, el n-a cerut nimic pentru sine. Pentru ca să le inspire râvna, le-a relatat cum au contribuit bisericile din Macedonia, chiar în timp ce se aflau în necazuri. Abundenţa bucuriei lor i-a condus la mare dărnicie, în pofida marii lor sărăcii. Evident că acolo, ca şi în altă parte, „nu mulţi bogaţi” erau printre cei „chemaţi”. În măsura puterii lor şi chiar mai mult, au dat fără să fie îndemnaţi. De fapt l-au rugat pe apostol să acţioneze ca reprezentantul lor în acest serviciu pentru sfinţii din Ierusalim. Procedeul lor în această chestiune a fost mai nobil decât îndrăznise apostolul să spere. În esenţă ei au spus: Noi suntem ai lui Cristos în această chestiune, şi după El ai tăi; căci înţelegem că aceasta este voia lui Dumnezeu”.
Aduceţi-vă trupurile ca jertfă
Această dăruire din inimă a vrut apostolul să le‑o inspire. Dacă cei din Corint aflau despre binecuvântarea dăruirii unei mici sume de bani pentru a ajuta pe săraci, dacă găseau că din aceasta rezulta mare binecuvântare, ei, ca şi macedonienii, erau îmboldiţi să se dedice Domnului mai mult decât oricând. Şi aceasta din urmă era ţinta apostolului cu privire la toţi creştinii: „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; slujirea voastră înţeleaptă”. Rom. 12:1.
El i-a felicitat pentru credinţa lor, exprimarea, cunoştinţa, sinceritatea şi iubirea lor, şi i-a îndemnat ca pentru binele lor să nu neglijeze harul dăruirii. Aceasta ar constitui o dovadă a sincerităţii iubirii lor pentru Domnul şi pentru fraţi. Accentuând necesitatea dezvoltării unui spirit de bunăvoinţă, le‑a amintit de Domnul Isus, care pentru noi a părăsit bogăţii de glorie şi onoare, când S‑a umilit ca să devină „omul Isus Cristos” — ca să poată răscumpăra rasa noastră din sentinţa morţii. Dacă modelul nostru a devenit sărac pentru ca noi să putem ajunge la bogăţiile vieţii veşnice şi a părtăşiei divine, Spiritul Lui în noi în mod sigur ne va conduce „să ne dăm viaţa pentru fraţi” (1 Ioan 3:16). Şi oricine îşi va da viaţa pentru un frate, în mod sigur va dori şi mai mult să-şi dea timpul sau influenţa sau banii pentru ajutorarea lui.
Dar, îndeamnă apostolul, aceasta nu sugera ca ei să se împovăreze printr-o dăruire prea generoasă — nici ca alţii să fie lăsaţi complet fără răspundere pe cheltuiala lor. Între oameni, şi în special între aceia care constituie familia lui Dumnezeu, ar trebui să predomine un spirit de compătimire şi egalitate. El le-a amintit de asemenea că Dumnezeu nu Se uită la cantitate, ci la starea inimii care determină darul. Şi desigur că toţi vor fi de acord că pe calea întunecată a tristeţii şi a umbrei morţii, pe care mergem zilnic, sunt ocazii din belşug de a fi generoşi, chiar şi pentru cei care nu au bani de dat. Un cuvânt amabil de simpatie sau sfat, da, chiar o privire amabilă, au valorat uneori pentru un frate descurajat mai mult decât un pumn de aur:
„Nu este fapta care o facem,
Chiar dacă fapta ar fi mereu cea mai bună,
Ci este iubirea pe care Domnul drag o caută,
Aceea ce-i ascunsă cu sfântă grijă
În inima acelei fapte bune.
Iubirea este lucrul fără preţ,
Comoara care să ne fie cu adevărat comoara;
Sau altfel Domnul darul va lua,
Sau valoarea aurului va aprecia
Prin iubirea care nu poate fi descrisă.”