SF. PETRU ELIBERAT DIN ÎNCHISOARE
Încercările și probele Paștilor — Moartea Sf. Iacov — Sf. Petru întemnițat — Eliberarea sa miraculoasă — O adunare de rugăciune care a durat toată noaptea — Răsplata credinței — Lecții pentru zilele noastre — Supravegherea divină a tuturor celor care sunt cu adevărat ai Domnului — Puterea lui Satan — Puterea lui Dumnezeu și puterea rugăciunii.
„Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor care se tem de El și-i scapă.” Ps. 34:7.
W. T. 15 aprilie 1916 (pag. 119-120)
Irod a fost numele de familie al câtorva regi care au stăpânit în Israel, dar care erau descendenți din Esau — Edomiți. Pe timpul despre care vorbește studiul nostru de astăzi, fusese numit rege al Iudeii Irod Agripa I-ul. El era nepotul lui Irod cel Mare, cel care a ucis pruncii din Betleem, și nepotul de unchi al lui Irod Antipa, cel care a decapitat pe Ioan Botezătorul și mai apoi soldații săi L-au înjosit pe Isus și L-au batjocorit, tocmai înainte de răstignire.
Irod Agripa pare să fi fost dornic de bunăvoința poporului, chiar cu prețul principiului. El făcea eforturi să respecte detaliile ceremonialurilor evreiești. El a agățat în Templu lanțul de aur pe care i-l dăduse Împăratul Caligula. Istoria relatează că la Sărbătoarea Corturilor el a făcut ca întreagă Cartea Deuteronomului să fie citită în auzul poporului; iar când cititorul a ajuns la cuvintele, „Nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău” (Deuter. 17:15), regele „a izbucnit în lacrimi teatrale”. La aceasta populația a strigat slugarnic, „Nu plânge Agripa; tu ești fratele nostru!”
CERNERILE CU OCAZIA PAȘTELUI
În preocuparea de a intra în grația evreilor, mai ales a celor influenți, Agripa a pus să fie decapitat Apostolul Iacov. Sf. Iacov a fost unul dintre cei trei care deobicei Îl însoțiseră pe Domnul nostru în modul cel mai confidențial. Deși relatarea despre misiunea acestui nobil Apostol este extrem de scurtă, ea nu conține nimic ce să dea nici cea mai vagă sugestie de altceva în afară de zel și credincioșie față de Domnul nostru și de Cauza Sa. Acest Iacov, care a murit devreme în era creștină, nu trebuie să fie confundat cu autorul Epistolei lui Iacov — „Iacov cel Mic”, presupus a fi văr de-al doilea cu Domnul nostru., și pentru acest motiv numit „fratele Domnului”, după obiceiul evreiesc.
Aflând că moartea lui Iacov le-a produs mare plăcere evreilor, Agripa a pus să-l aresteze pe Apostolul Petru. Expresia „când l-au prins” implică faptul că a survenit o întârziere între darea ordinului pentru arestarea Apostolului și întemnițarea sa — că arestarea sa a survenit după ce a fost căutat. Probabil că pe vremea aceea toți apostolii s-au ascuns mai mult sau mai puțin; dar, încrezându-se în sfințenia perioadei de Paști, Sf. Petru s-a aventurat, și a fost arestat și întemnițat. Agripa i-a intenționat moartea chiar la sfârșitul săptămânii de Paști. Între timp, totuși, Domnul a eliberat pe credinciosul Său Apostol, după cum arată acest studiu.
Ne putem imagina tristețea Bisericii cu ocazia acestei perioade de Paști, ceea ce trebuie să le fi amintit considerabil de timpul morții Domnului nostru și de alarma stârnită atunci printre urmașii Săi. Timp de câțiva ani trecuți, nouă ni s-a părut că fiecare perioadă de Paști, fiecare sărbătoare a Cinei de Amintire, a fost un timp de probe și încercări speciale printre urmașii Domnului nostru. Dacă acesta este sau nu un fapt, desigur nu va dăuna poporului Domnului să fie în special atenți împotriva uneltirilor adversarului cu aceste ocazii. Să veghem și să ne rugăm întotdeauna, ca să nu cădem în ispită.
Gândul că în această perioadă a anului ar fi încercări speciale, ispite speciale, pare să stea la baza Postului Mare, o perioadă de reținere specială, post și rugăciune, care a ajuns până la noi prin cele mai vechi canale ale istoriei Bisericii. Faptul că astăzi pentru mulți Postul Mare este o simplă formalitate nu înseamnă că este așa sau inițial a fost așa. Noi am recomanda cu tărie postul și rugăciunea cu orice ocazie prescrisă în Scripturi; și sugerăm ca, dacă este posibil, în mod special toți consacrații să exercite atenție timp de patruzeci de zile înainte de Cina de Amintire.
După cum am explicat deja, negările noastre de sine nu sunt doar pe linia hranei și băuturii, ci se extind asupra tuturor poftelor noastre. Fără îndoială că o dietă foarte simplă și limitată în timpul primăverii ar fi benefică pentru majoritatea oamenilor, chiar dacă n-ar fi legată de ea nici o binecuvântare spirituală. Frigul iernii poate produce ațâțarea poftelor; și rezultatul este că spre primăvară sistemul nostru poate fi tensionat, sau supraîncărcat. El are nevoie să fie ușurat de această stare printr-o măsură de abținere, care este favorabilă spiritualității tot așa cum supraîncărcarea este nefavorabilă.
RUGÂNDU-SE PENTRU SF. PETRU
Se presupune că Sf. Petru ar fi fost închis în faimosul Castel Antonia, unde Domnul nostru a fost pus sub acuzare în fața lui Pilat, și unde mai apoi a fost dus Sf. Pavel când a fost îmbulzit de mulțime în Ierusalim. Apostolul avea o gardă de patru grupe de câte patru soldați, care se schimbau la fiecare trei ore. Doi dintre cei patru soldați erau legați cu lanțul de brațele Sf. Petru; al treilea stătea afară la ușă, iar al patrulea era postat în pasajul care ducea spre poarta de fier exterioară.
Puterea harului divin, care ajută la orice timp de nevoie și care dă pace în mijlocul tulburării, este bine ((232)) ilustrată în acest caz prin faptul că în aceste împrejurări Sf. Petru dormea profund când îngerul Domnului a venit să-l elibereze. Caracteristica acestui caz este de asemenea ilustrată prin faptul că Biserica nu dormea, ci se ruga pentru Apostol. Nu el trebuia să se roage pentru propria eliberare de sub puterea lui Agripa; el își consacrase deja viața până la moarte și pe bună dreptate el trebuia acum să se simtă gata să-și dea viața, dacă aceasta se dovedea a fi voința divină cu privire la el. Să fi cerut prelungirea vieții ar fi însemnat ca el să ceară greșit, și ar fi manifestat o voință incompatibilă cu o consacrare deplină față de voința Domnului. Dar în privința Bisericii era diferit. În timp ce ei își exprimau încrederea în supravegherea divină a afacerilor Bisericii, puteau cu totul potrivit să-I spună Domnului despre iubirea lor pentru Sf. Petru și să-și exprime speranța că se poate să fie voia Domnului ca Sf. Petru să rămână cu ei pentru bucuria și mângâierea lor, și pentru zidirea lor în „cea mai sfântă credință”.
Apoi, de asemenea, pierderea Sf. Iacov, care se pare că a fost conducător printre Apostoli, îi făcea pe Sf. Petru și pe ceilalți Apostoli îndoit de prețioși în ochii Casei Credinței. Dumnezeu a intenționat ca Sf. Petru să trăiască până la bătrânețe; căci aceasta a fost profeția Domnului nostru cu privire la el (Ioan 21:18, 19). Dar cazul de urgență s-a dovedit o binecuvântare pentru Biserică, prin trezirea judecății sănătoase pentru aprecierea Cauzei lui Dumnezeu în general și a Sf. Petru în particular.
ELIBERAT DE UN ÎNGER
Între trei și șase dimineața Sf. Petru care dormea liniștit a fost trezit de un înger, ale cărui trăsături luminoase i-au permis Apostolului să discearnă repede că eliberatorul său era o ființă sfântă. Apostolului i s-a spus să se ridice. Deodată lanțurile care-i legau de soldat ambele mâini s-au desfăcut. I s-a spus apoi să-și pună încălțămintea și haina, sau mantaua, și să-și urmeze conducătorul. El a făcut astfel, dându-și seama de fapte ca într-un vis. Astfel el a fost condus prin primele două străji sau uși, până au ajuns la poarta care dădea spre cetate. Aceasta s-a deschis singură; apoi îngerul l-a părăsit.
Este vrednic de remarcat că miracolele făcute au fost numai din acelea care erau în afara puterilor naturale ale Sf. Petru. Lui i s-a cerut să facă orice putea face; adică, să se încalțe, să-și pună mantaua și să-l urmeze pe înger. El ar fi putut fi transportat; încălțămintea să-i fie fixată de picioare; i se putea da altă manta. Dar lecția a fost mai folositoare așa cum s-a dat. Similar în procedeele Domnului cu noi în prezent, noi trebuie să ne amintim că aparține de noi să facem tot ce ne stă în putere; și că aparține de Domnul să conducă toate lucrurile spre binele nostru și din abundența Sa să ne completeze deficiențele.
Când Apostolul și-a revenit, când și-a dat seama de fapte — că era liber — credința i s-a întărit. Dispus să moară, el a aflat că Domnul era dispus ca el să trăiască, să muncească și să îndure; și el a fost tot așa de mulțumit, bucurându-se, putem fi siguri, pentru privilegiul de a servi în continuare, chiar dacă aceasta însemna în continuare sacrificii și suferințe pentru Domnul și pentru poporul Său.
Fără îndoială că îngerul l-a îndrumat pe Sf. Petru în direcția casei Mariei, unde se făceau rugăciuni pentru el. Descrierea casei implică faptul că era una dintre cele de clasă mai bună. La bătaia la ușă a Sf. Petru i-a răspuns micuța Roza (Roda), care, asemenea unui copil, a fost atât de încântată când i-a recunoscut glasul Apostolului, încât, în loc să deschidă ușa, a fugit mai întâi să spună celor din casă, care se rugau, că el era la poartă. Neașteptând vreo eliberare la asemenea oră, unii au gândit că micuța slujnică greșea, și au insistat că trebuie să fie îngerul lui — în armonie cu gândul predominant că fiecare individ din poporul lui Dumnezeu este supravegheat de un înger și că acesta ar putea lua înfățișarea celui pe care-l protejează.
Frații au fost surprinși de răspunsul Domnului la cererea lor; căci a venit foarte neașteptat în ceea ce privește timpul. Când și-au dat seama că într-adevăr Sf. Petru era cel care stătea în fața lor, a fost o izbucnire de uimire și de întrebări la care Sf. Petru a fost nevoit să le facă cu mâna să tacă. Apoi el le-a istorisit minunata poveste a eliberării lui și le-a cerut să-i spună celuilalt Iacov, vărul lui Isus, și celorlalți ucenici. Apoi el a plecat, nu știm dacă în altă cetate sau în altă casă. În orice caz, el a dat dovadă de înțelepciune neprovocând inutil pe Irod.
Când s-a făcut ziuă s-a produs consternare în închisoare. Mai târziu în acest capitol aflăm despre o altă vizită a îngerului Domnului. De data aceasta el a venit să lovească pe rege cu o boală de care mai târziu a murit. Întregul capitol ne arată puterea lui Satan, puterea lui Dumnezeu și puterea rugăciunii.
TEXTUL NOSTRU DE BAZĂ
Textul nostru de bază este o declarație simbolică ce ilustrează protecția divină a acelora care sunt cu adevărat ai Domnului. Ideea este că afacerile poporului Său sunt sub supravegherea Lui continuă. Fie că gândim despre îngerul Domnului ca despre unul din oastea cerească numit în mod special pentru noi, fie că gândim despre el din punct de vedere al diferitelor puteri ale naturii, ale căror pârghii se află toate în grija divină, nu are importanță. Noi avem asigurarea că Însuși Tatăl ne iubește, și că toate puterile cerești sunt garantate pentru aceia pe care El i-a acceptat în Cristos Isus; și acestea împreună garantează binecuvântări tuturor celor care rămân în iubirea lui Dumnezeu.
A rămâne astfel înseamnă a rămâne în Răscumpărătorul. Înseamnă a rămâne loiali consacrării noastre, a face voia Tatălui cât putem mai bine. Această voie după cum se spune este ca noi să iubim pe Domnul în grad suprem, să iubim pe aproapele ca pe noi înșine, și să iubim pe toți membrii Casei Credinței întocmai cum ne-a iubit Cristos.