MULȚIMEA CEA MARE
Trei feluri de creștini — „Neghina” sau falșii creștini — Sfinții, o turmă mică de jertfitori de sine — Creștinii mijlocii, o mulțime mare — Destinul lor, arătat în această lecție — Cum vor fi ei învingători — Ceilalți care vor fi „mai mult decât învingători” — Comparații între prezent și viitor — Preoți și leviți pentru vârsta viitoare — Numărul primei clase este cunoscut, al celei de-a doua nu este cunoscut.
„Nu le va mai fi foame, ... și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.” Apocalipsa 7:16, 17.
W. T. 1 martie 1916 (pag. 75-76)
Conform Bibliei aceștia care pretind numele lui Cristos fac parte din trei clase generale. Nu ne aparține să le citim inima; dar ne aparține, după cum a spus Isus, să-i cunoaștem după roade. Dar chiar și aici am putea să ne înșelăm. Singura cale sigură pentru noi în privința persoanelor care pretind a fi creștini și care trăiesc o viață dreaptă și morală este prin urmare să-i luăm după ceea ce declară a fi. Pe una dintre aceste clase Isus o numește neghină — copiii celui rău — fiindcă prezența lor în biserică se datorește doctrinelor false, învățăturilor false, semănate de adversarul, Satan (Matei 13:24-30, 36-43). Mulți dintre cei care sunt neghină sunt foarte talentați, onorabili și bogați. Totuși ei de fapt n-au nici partea nici soarta cu adevărata Biserică a lui Cristos, ai cărei membri sunt toți concepuți de Spirit prin Cuvântul Adevărului.
((276))
În sensul în care toți cei consacrați sunt chemați într-o singură speranță a chemării lor și concepuți de un singur Spirit printr-un singur Cuvânt al Adevărului, ei sunt o clasă, o Biserică, sub un Domn, o credință, un botez (Efeseni 4:4, 5). Separarea lor în două clase este rezultatul răcelii, încropelii, fricii de a-și împlini jertfirea pentru care au făcut contract, fricii de moarte din partea unora — mulțimea cea mare la care se face referire în această lecție. Apostolul îi descrie spunând, „prin frica morții erau supuși robiei toată viața lor” (Evrei 2:15). Unora dintre ei le este frică de pierderea afacerilor, numelui sau faimei, sau poziției sociale. De aceea ei fac compromis cu lumea și cu spiritul ei. Ei nu se leapădă de Domnul. Într-adevăr, mulți dintre ei ar muri mai degrabă decât să se lepede de El în mod direct. Totuși, prin cuvintele lor ei se leapădă de El — le este rușine cu Adevărul pentru că acesta nu este popular, sau le este rușine cu frații Domnului din cauza poziției lor umile sau din cauza lipsei lor de popularitate printre cei lumești.
Deși această clasă nu se leapădă de numele Domnului, totuși ei nu reușesc să umble aproape în urmele Lui, și de aceea ei nu vor reuși să primească gloriosul premiu al acestei Vârste Evanghelice; anume, gloria, onoarea, nemurirea, comoștenirea cu Isus în Împărăția Sa Milenară etc. Aceste binecuvântări și favoruri mari vor fi acordate numai celor „mai mult decât învingători” — Mica Turmă, căreia, buna plăcere a Tatălui este să-i dea Împărăția — celor care-L „urmează pe Miel oriunde merge”, bucurându-se în încercare, considerând o onoare a fi socotiți vrednici să sufere pentru Cristos, pentru Cauza Sa, pentru Cuvântul Său, pentru Frații Săi. Și totuși această Turmă Mică, numită în Biblie mărgăritarele Domnului, sunt descriși de către poet, care zice:
„Cei pe care Dumnezeu îi face preoții și regii Săi
Sunt săraci în ochii lumii.”
CELE DOUĂ CLASE PUSE ÎN COMPARAȚIE
Compania cea mare descrisă în lecția noastră vor fi învingători; altfel ei n-ar primi nici o parte în binecuvântările veșnice pe care Domnul este gata să le dea acum, la a doua Sa venire, când toți credincioșii Săi vor fi primiți în casa cerească, Casa Tatălui. Ei vor fi în sfârșit învingători sau cuceritori, pentru că Domnul îi va ajuta, forțând pe cei din această clasă care vor trăi la sfârșitul vârstei prezente să ajungă la o decizie clară — să-și izgonească frica și să aibă curaj în a nu-și socoti dragă viața în marele necaz cu care se va sfârși această vârstă. Faptul că atunci când va veni proba, când se va ajunge la răscruce, aceștia vor muri mai degrabă decât să se lepede de Domnul, îi va constitui ca învingători și le va asigura binecuvântarea descrisă în textul nostru.
Cu toate acestea, unii vor ajunge la o poziție încă mai înaltă. După cum n-a fost necesar ca Isus să fie forțat prin necaz să-L recunoască pe Tatăl ceresc și să susțină Adevărul, ori altfel murea în moartea a doua, tot așa este o clasă în Biserică asemenea Învățătorului, care vor avea experiențe asemănătoare cu ale Lui. Aceștia sunt numiți „mai mult decât învingători” fiindcă ei nu numai că fac lucrul cuvenit — susțin Adevărul, dreptatea și aranjamentul divin — dar ei fac aceasta așa cum a făcut Isus — voluntar, cu bunăvoință zeloasă, imediat ce le sunt arătate.
Aici, deci, vedem diferența între cele două clase din Biserică, toți aceștia fiind concepuți de Spirit, toți aceștia fiind chemați cu aceeași Înaltă Chemare, toți aceștia având ocazii similare de a ajunge la marele premiu. Cei „mai mult decât învingători”, asemenea iubitului Fiu al lui Dumnezeu, credincioși până la moarte în punerea voluntară a vieții lor în serviciul lui Dumnezeu și în serviciul fraților — aceștia vor fi Mica Turmă care vor moșteni Împărăția — aceștia vor fi Preoțimea Împărătească — aceștia vor constitui Mireasa, Soția și Moștenitoarea împreună cu Mielul.
SCRIPTURI REFERITOARE LA A DOUA CLASĂ
Compania cea mare despre care vorbește această lecție se va găsi peste tot. Ei nu vor deveni membri ai Corpului lui Cristos, nu vor primi marele premiu, nu vor deveni regi și preoți. Totuși lor li se va acorda o binecuvântare, dar o poziție inferioară, care va corespunde cu aceea a leviților din vechime, care nu erau preoți, dar erau din seminția preoțească — servi ai fraților lor, preoțimea. Ei sunt reprezentați în Biblie ca nefiind vrednici de clasa Mireasă, dar acordându-li-se marea onoare de a fi „fecioarele, însoțitoarele ei” — însoțitoarele Miresei. Psalm 45:14, 15.
Această clasă este reprezentată de asemenea în pilda Domnului ca fecioare nechibzuite (Matei 25:1-13). Ele au fost fecioare — curate, îndreptățite; prin urmare ele au fost pe deplin consacrate Domnului. Dar ele au fost nechibzuite prin aceea că au permis lucrurilor vieții prezente să contrabalanseze lucrurile vieții viitoare, pentru care ei făcuseră o deplină consacrare. Fecioarele înțelepte intră cu Mirele, devin clasa Mireasă, când are loc nunta Mielului la a doua venire a lui Cristos. Dar fecioarele nechibzuite nu sunt admise, și ele aud cuvintele Învățătorului, „Nu vă recunosc”. Dar deși ele nu pot fi recunoscute ca clasa Mireasă, noi lăudăm pe Dumnezeu pentru mila Lui, indicată prin faptul că aparțin companiei fecioarelor, însoțitoarele Miresei, care o urmează.
O imagine frumoasă a acestui lucru se dă în Apocalipsa 19:6-9. Și acolo ni se spune despre Mulțimea cea Mare care în final vor lăuda pe Dumnezeu că a venit nunta Mielului și Soția lui s-a pregătit — chiar dacă ele nu vor face parte din clasa Mireasă. Trezite din somnul și amorțeala lor, și separate de Babilonul cel Mare prin focul lui, acestea vor recunoaște în final ce au pierdut; dar ele vor mulțumi lui Dumnezeu că Planul Său, atât de plin de binecuvântări, va fi totuși îndeplinit, chiar dacă adevărata clasă Mireasă a plecat mai înainte. Atunci Domnul le va trimite mesajul prețios, „Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului”. Dar ei vor putea merge la acel ospăț de nuntă numai prin multă strâmtorare, care va încerca devotarea lor deplină față de Domnul până ((277)) la sfârșit — chiar până la moarte.
În Psalmul 45 avem o imagine a Tatălui din cer ca Marele Rege, Domnul Isus ca Fiul Regelui, Biserica, Mireasa, și Mulțimea cea Mare ca fecioarele, însoțitoarele Miresei, care o urmează. Aceasta este o imagine nu numai frumoasă, ci și plină de mângâiere și încurajare pentru toți.
DOUĂ COMPANII, DOUĂ RĂSPLĂȚI
În relatarea din lecția noastră se vorbește despre aceștia ca despre o „mulțime mare pe care nimeni n-o putea număra”, o traducere slabă, care ar putea fi mai bine redată „o mulțime mare al cărei număr nimeni nu-l știe”. Știm numărul celor aleși, al celor „mai mult decât învingători”. Se spune că sunt o sută patruzeci și patru de mii din aceia care urmează pe Miel oriunde merge — într-adevăr o Turmă Mică în comparație cu milioanele de pe pământ timp de optsprezece secole, dar o companie foarte selectă. Mulțimea cea Mare nu este un număr preorânduit. Nimeni nu poate spune care este numărul lor; căci ei sunt înlăturați de la Înalta Chemare, salvați prin mila lui Dumnezeu prin Cristos, fiindcă ei nu I-au negat numele, fiindcă ei au fost loiali în inimă, chiar dacă n-au reușit să manifeste zel suficient în îndeplinirea Legământului de Jertfă pe care l-au încheiat și pe condițiile căruia ei fuseseră acceptați în familia Domnului.
Sf. Ioan spune că poziția lor este o poziție de glorie și onoare, nu pe Tron cu Miresa, ci în fața Tronului, ca unii care sunt supuși. El îi vede nu purtând coroane, cel mai înalt însemn al victoriei, care este numai pentru cei „mai mult decât învingători”. Dar el îi vede totuși biruitori, cu ramuri de palmier. Apoi el a auzit declarația că ei nu erau membri ai clasei Templu, ci servi ai Templului, care servesc pe Dumnezeu în Templul Său. Mare va fi binecuvântarea lor. Domnul îi va conduce la apa vieții. Dar ei nu vor fi, ca Mireasa, posesorii nemuririi — pe care Domnul o descrie ca, apa vieții izvorând în poporul Său (Ioan 4:14; 7:37-39). Apa vieții pe care Isus o va da celei de-a doua clase va fi viața veșnică pe plan spiritual asemenea îngerilor — dar nu pe plan divin, nu nemurirea, nu natura divină.
Văzând aceste lucruri atât de clar în Cuvântul lui Dumnezeu, nu vom fi noi oare de acum încolo cu atât mai sârguincioși, cu atât mai loiali, cu atât mai credincioși, ca să putem obține cea mai înaltă răsplată, chiar aceea la care Domnul ne-a invitat — să devenim membri ai Corpului lui Cristos, membri ai Preoțimii împărătești?