FILIP ȘI ETIOPIANUL
Un alt diacon credincios în biserica timpurie — Unul dintre neamuri Îl caută pe Dumnezeu — Coordonarea providențelor divine a făcut ca acești oameni să se întâlnească — Diaconul Filip folosește tactul — Binecuvântarea divină asupra eforturilor sale — Evanghelia numai pentru cei blânzi — Ei vor fi învățați de Dumnezeu — Lecții pentru astăzi.
„Înțelegi tu ce citești?” Fapte 8:30.
W. T. 1 martie 1916 (pag. 72-74)
Diaconul Filip, instrumentul providenței divine în pornirea famenului etiopian pe calea îngustă a uceniciei — și probabil prin el introducerea „veștilor bune” în Africa — a fost tocmai un astfel de om cum Îi place Domnului să folosească drept purtător de cuvânt în serviciul Adevărului. După ce s-a dovedit credincios în munca inferioară de servire la mese, el a fost avansat și făcut ambasador pentru Dumnezeu în propovăduirea Evangheliei în Samaria; și lecția aceasta îl prezintă cum a fost mai departe îndrumat și folosit de Domnul în serviciul Său binecuvântat. Aici se află o lecție încurajatoare pentru toți aceia care au același spirit — aceeași dorință de a servi pe Domnul și cauza Sa. Credincioșia în lucrurile mici aduce în mod sigur ocazii mai mari.
Nu suntem informați prin ce mijloace Domnul „i-a vorbit lui Filip”, trimițându-l pe drumul pe care să găsească trăsura famenului. Putem fi însă siguri că indicația a fost suficient de clară pentru Filip, ca să fie mai mult decât doar o presupunere sau o impresie. Să nu uităm, de asemenea, că era un timp când Domnul folosea mijloace miraculoase de comunicare, mai mult decât în prezent — fără îndoială cu scopul de a stabili credința și lucrarea servilor Săi. Astăzi umblăm mai mult prin credință, mai puțin prin vedere și miracol. Cu toate acestea, atât de vie este lumina care strălucește asupra Planului și Cuvântului Divin încât cu mare siguranță putem spune că avem mare avantaj în toate modurile, chiar și față de cei din timpul acela.Trebuie să ne amintim că până pe timpul când se petrec cele din lecția noastră nu existau scrierile Noului Testament; nimic ce să îndrumeze pe apostoli și pe evangheliștii timpurii, afară doar de intervențiile mai mult sau mai puțin miraculoase ale providenței lui Dumnezeu.
Chiar și după ce am aflat despre grija deosebită a lui Dumnezeu față de tot poporul Său, suntem înclinați a fi surprinși de grija deosebită față de un individ izolat cum era famenul — ca un mesager special să fie trimis pentru instruirea lui în dreptate. Foarte evident, providența divină nu are în vedere ajungerea întregii omeniri până la același grad. Foarte evident, era ceva în caracterul acestui famen, ceva în atitudinea inimii sale față de Dumnezeu, care era plăcut și acceptabil pentru Domnul, și a determinat săvârșirea acestui miracol pentru el — ca el să poată avea îndrumarea necesară în Adevăr.
((278))
UN CĂUTĂTOR SÂRGUINCIOS AL ADEVĂRULUI
Famenul aparținea regatului Meroe, care este așezat pe malul drept al fluviului Nil, de la joncțiunea lui cu Atbara la sud până la Kartum, și de acolo spre răsăritul Nilului Albastru, până la Munții Abisiniei. El era un ofițer de curte, adânc religios, care venise în contact cu religia iudee și fusese impresionat de ea; și în fervoarea lui religioasă se suise la Ierusalim să se închine și să câștige mai multă cunoștință despre adevăratul Dumnezeu. Cazul lui, ca și acela al samaritenilor și al lui Corneliu, arată că această întâmplare a avut loc după încheierea celor „șaptezeci de săptămâni” de favoare specială; căci acest famen nu era evreu în sensul cel mai deplin — famenii nu erau acceptați pe deplin ca prozeliți, și nici nu li se acordau privilegiile adunării. Deuteronom 23:1.
Până în timpul acesta famenul, ca și Corneliu și samaritenii credincioși, fusese parte din clasa Lazăr, zăcând la poarta bogaților, dorind să fie hrănit de la masa îmbelșugată de binecuvântări și făgăduințe pe care Dumnezeu o întinsese pentru Israel. Acum schimbarea venise. Casa lui Israel fusese respinsă; sfârșitul favorii speciale a lui Israel în privința Evangheliei și timpul primirii clasei Lazăr în sânul lui Avraam sosise. Filip, ca înger sau mesager al Domnului, a fost trimis să ducă pe acest reprezentant al clasei Lazăr în brațele Tatălui Avraam, ca adevărat copil al lui Avraam, prin credință.
Famenul fusese la centrul principal al religiei pe care el o aprecia a fi cea adevărată. El venise din Ierusalim cu o copie dintr-un manuscris al unuia dintre sfinții profeți — Isaia — o comoară pe vremea aceea, foarte scumpă. Că manuscrisul era în limba greacă, și nu în ebraică, pare să fie indicat prin cuvântul Esaia, care este forma grecească a lui Isaia. Lui îi era foame și sete după Adevăr, și făcea toate eforturile posibile să-L obțină, după cum se vede din cumpărarea manuscrisului, din călătoria lui lungă și din faptul că-l citea. Că el făcea mai mult decât doar să citească — el studia — este dovedit prin cuvintele lui către Filip. Ne putem mira ca providențele deosebite ale lui Dumnezeu să se manifeste față de unul ca acesta — față de o persoană într-o astfel de stare a inimii, fiindu-i foame și sete după Adevăr? Nu ne putem mira. Este în armonie deplină cu făgăduința Domnului, că aceștia vor fi săturați; că asemenea căutători vor găsi; că aceia care asemenea bat li se va deschide ușa Adevărului. Să nu uităm că noi suntem sub grija aceluiași Dumnezeu, și că El nu se schimbă; și să învățăm lecția că El poate astăzi ca întotdeauna să ajute pe căutătorii sinceri ai Adevărului.
O altă lecție legată de această chestiune se referă la timpuri și perioade. Dumnezeu l-ar fi putut îndruma pe famen spre adunarea Bisericii din Ierusalim și spre îndrumările Apostolilor de acolo. Dar probabil acest lucru nu era atât de favorabil pentru famen. După primirea îndrumărilor apostolice se putea ca el să fi supus chestiunea atenției cărturarilor și fariseilor și să fi primit ca răspuns explicații mai mult sau mai puțin confuze. În providența Domnului este foarte posibil ca el să fi auzit ceva despre creștini și despre pretenția lor că Mesia venise și fusese răstignit, și este foarte posibil ca el să fi știut cealaltă latură a întâmplării — că preoții cei mai de seamă și învățătorii pretindeau că întreaga chestiune era o înșelare, o șarlatanie. Probabil că tocmai aceste gânduri îl conduseseră spre a-și procura manuscrisul pe care-l citea, și-l aduseseră într-o atitudine de minte favorabilă pentru primirea Adevărului când Filip i l-a expus.
O MÂNĂ DE AJUTOR
Să învățăm din aceasta nu numai în privința propriilor noastre afaceri, ci și în privința serviciului general al Adevărului, să ne încredem cu totul în Înțelepciunea și Puterea divină — să ne amintim că „Domnul îi cunoaște pe cei care sunt ai Lui”, și că El știe cel mai bine cum să-i aducă în contact cu Adevărul. Dacă această lecție este învățată cum se cuvine, mâinile nu ne vor încetini în serviciul Divin — pentru că adevărații servi vor fi nerăbdători și gata să servească, asemenea lui Filip — ci ea va servi să ne întărească inima și să îndepărteze de la noi acea teamă care este o piedică pentru pacea multora dintre copiii lui Dumnezeu. Să nu ne temem pentru Cuvântul Domnului, ci să ne amintim declarația Sa prin Profet: „Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut și va împlini lucrul pentru care l-am trimis”.
Trăsura probabil l-a ajuns și l-a întrecut pe Filip pe drum, famenul conducând-o încet pentru a putea citi. El citea cu voce tare, după obiceiul vremii și al țării, și după cerințele puse asupra poporului de către învățătorii evrei. De fapt, una dintre regulile evreiești era ca aceia credincioși să citească în timpul călătoriei dacă nu aveau tovărășie. Nu ni se spune cum i-a spus Spiritul lui Filip să-l salute pe famen. Probabil că în același mod miraculos în care a fost trimis pe acest drum, sau probabil că după ce a fost trimis pe acest drum el a fost atent la obiectivul misiunii, și auzind pe famen citind profeția, se poate ca Filip să fi înțeles imediat că aceasta era persoana favorizată și acesta era timpul favorabil pentru mesajul în serviciul căruia el fusese consacrat.
Aceasta ne dă o sugestie — tot poporul Domnului, în măsura în care ei doresc să fie servi ai Adevărului, să fie în mod continuu atenți să remarce ocaziile de serviciu, și să aștepte să fie îndrumați și folosiți de Domnul. Tot poporul Domnului sunt servi, servi ai Adevărului; și fiecare trebuie să caute să folosească orice ocazie care apare, neștiind care va fi favorizată de Domnul. Oriunde vedem dovezi ale devotării față de Domnul și față de Cuvântul Său, noi trebuie să fim continuu gata să întindem o mână de ajutor. Noi trebuie, asemenea lui Filip, să căutăm ocazia de a conversa cu aceștia, în vederea acordării ajutorului de care au nevoie, chiar ajutorul pe care Domnul ni l-a acordat nouă printr-un oarecare mijloc. Noi trebuie să fim gata să dăm mai departe binecuvântările pe care le-am primit și să considerăm că acesta este lucrul de căpetenie al vieții celor care s-au consacrat în serviciul Regelui regilor.
Întrebarea lui Filip, „Înțelegi tu ce citești?” ar putea să nu fie întotdeuna bine primită; dar aici a fost un mod foarte direct de abordare a scopului. Este bine să se folosească tact; dar ne gândim că mulți din poporul Domnului ((279)) sunt înclinați să folosească prea mult tact, și nu sunt suficient de direcți în străduințele lor de a prezenta Mesajul Evangheliei. Dacă Filip era prea mult sub controlul acestui sentiment greșit în privința tactului, el ar fi putut vorbi mult cu famenul despre vreme, recolte, despre casa lui din Etiopia, despre pacea și prosperitatea acelei țări, despre exporturile și importurile ei, despre starea religioasă a poporului etc. Astfel el ar fi putut abate treptat mintea ascultătorului de la cel mai important dintre toate subiectele. Considerând că el l-a auzit și cunoștea subiectul studiului, nu ne putem gândi la o mai bună introducere în mesajul său decât metoda și limbajul adoptat de Filip: „Înțelegi tu ce citești?”
Aceasta era o întrebare test, cum s-ar zice. Dacă famenul înțelegea ce citea, nu era ofensat de întrebare, ci zicea bucuros: „Da, prietene, mulțumesc lui Dumnezeu că înțeleg; și cunoștința este foarte prețioasă pentru mine. Și tu înțelegi?” Dar dacă era într-o stare de inimă nepotrivită, răspunsul lui putea, mai mult sau mai puțin, da dovadă de ofensă. „Ce vrei? Vezi-ți de ale tale!” Sau dacă era ipocrit, asemenea fariseilor cărora le-a vorbit Isus, el ar fi pretins cunoașterea subiectului; apoi și-ar fi ascuns ignoranța făcând niște remarci generale și ar fi îndreptat conversația pe altă cale.
Nu trebuie să ne așteptăm ca aceia care sunt într-o stare ca a fariseilor să primească Adevărul de la noi mai mult decât de la Domnul. Noi trebuie să știm, conform Cuvântului Domnului, că Adevărul este în mod intenționat ascuns de toți care nu sunt într-o atitudine corectă a inimii pentru a-l primi — că pentru ei este nedefinit, indistinct, neinteligibil. Aceasta este o dificultate la învățătorii bisericismului de astăzi. Asemenea fariseilor, a cărturarilor și a preoților celor mai de seamă din vechime, ei zic, „Și noi suntem orbi?” Ei pretind că cunosc; dar noi știm că ei știu că nu cunosc. De aceea, după cum a spus Domnul nostru către prototipurile lor, orbirea lor continuă; căci nimeni nu se poate aștepta să fie învățat de Dumnezeu câtă vreme se află în acea stare a minții, de mulțumire de sine și lipsă de onestie, care se laudă cu cunoștința și credința care-i lipsesc.
UN SPIRIT BLÂND ȘI CARE SE LASĂ ÎNVĂȚAT
Toți cei cărora Domnul le trimite în mod special Mesajul harului în timpul acestei Vârste Evanghelice sunt în măsură considerabilă ca și acest famen din lecția noastră — serioși, cinstiți, căutători de Adevăr, nu le este teamă să recunoască faptul că ei nu cunosc, și nu le este nici teamă nici rușine să primească orice ajutor pe care Domnul l-ar da. Famenul nu s-a oprit să-l întrebe pe Filip, „Ești preot? sau Fariseu, sau Doctor în Lege?” A fost suficient pentru el că ținea în mână ceea ce el credea că este un Mesaj de la Dumnezeu; și că acesta conținea diferite declarații, făgăduințe etc., pe care nu le înțelegea. El credea că Dumnezeul care a dat această profeție putea și voia să dea o intrepretare a ei, și el căuta acea interpretare; și oricine putea da astfel de interpretare care să arunce lumină asupra întrebărilor lui, în acel fel se va dovedi a fi un învățător de la Dumnezeu, un serv al Adevărului, un purtător de lumină.
Acest lucru era implicat în răspunsul famenului când a spus, „Cum aș putea să înțeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?” Atât de serios era în căutarea Adevărului, încât simpla sugestie de ajutor implicată în întrebarea lui Filip a fost suficientă să-i stârnească pe deplin interesul; și l-a rugat pe Filip să se așeze lângă el în carul lui, și astfel să-i acorde beneficiul oricărei informații care-i putea fi dată. Nu suntem surprinși ca o inimă atât de nobilă, și totuși atât de smerită și cu spirit de învățăcel, să fie în mod special favorizată de Domnul și să i se trimită în mod special un mesager pentru îndrumare, în timp ce pe lângă alții, cu milioanele, s-a trecut, nefiind socotiți vrednici. La fel este și astăzi; și deși în general Domnul nu-Și îndrumă poporul într-o astfel de manieră miraculoasă cum l-a îndrumat pe Filip spre famen, avem totuși instrucțiuni generale în privința aceasta; de exemplu, „Propovăduiți Evanghelia celor blânzi.” „Cel care are ureche de auzit să audă.” Isaia 61:1; Matei 13:9; Apocalipsa 2:7.
Mesajul nostru, după cum spune Profetul, este să pansăm inimile zdrobite, și nu să le zdrobim; noi trebuie să propovăduim Evanghelia lui Cristos celor blânzi, și nu celor refractari. Dumnezeu va proceda în alt mod cu inimile tari și refractare. El le va zdrobi pe nicovala necazului, strâmtorării și disciplinării la timpul și în modul Său. Între timp, în această Vârstă Evanghelică, El caută Mireasa printre cei care sunt deja zdrobiți și într-o anumită măsură sunt blânzi și ascultători. Noi nu trebuie să ne risipim timpul în eforturi inutile, contrare cu această regulă scripturală. Să lăsăm pe aceia care nu au Evanghelia, ci au numai un mesaj de reformare, să propovăduiască reforme politice, sociale, morale. Cuvântul Domnului către consacrații Săi, Preoțimea Împărătească, este, „Propovăduiți Vestea Bună celor blânzi, pansați inimile zdrobite!”
EVANGHELIA, CELOR BLÂNZI
Evident n-a fost din întâmplare ci prin providență, că famenul avea în analiză acea anumită parte din profeția lui Isaia care se referă la Domnul nostru Isus ca Mielul dus înaintea celor care-L tund fără să-Și deschidă gura ca împotrivire; care spune despre umilirea Sa, și cum viața Îi va fi luată de pe pământ, instituind un semn de întrebare în privința posterității Sale (Isaia 53:8). Nu este de mirare că bietul famen a fost încurcat! Nu este de mirare că toți evreii au fost încurcați! Fără îndoială că această profeție, ca și majoritatea profețiilor, nu putea fi decât imperfect înțeleasă până când se împlinea — putea fi înțeleasă numai în lumina împlinirii ei, și atunci numai de către cei într-o atitudine cuvenită de inimă și sub instruirea, îndrumarea Spiritului Sfânt.
În legătură cu aceasta ar trebui să remarcăm: 1) că deși Scripturile sunt „Sabia Spiritului, Cuvântul lui Dumnezeu”, în stare să înțelepțească, ele nu pot fi înțelese până la timpul cuvenit al Domnului; 2) că ele pot fi înțelese numai sub conducerea și îndrumarea Spiritului Sfânt; 3) că totuși, Spiritul Sfânt n-a fost exercitat ((280)) asupra căutătorului de Adevăr nici prin Scripturi nici prin vreun proces mintal, ci printr-un reprezentant viu al Spiritului — prin Mesajul Evangheliei dat printr-un serv tovarăș. Adevăratul copil al lui Dumnezeu, adevăratul căutător de Adevăr, care urmează direcția cuvenită și care se încrede în Domnul în mod cuvenit, conform Cuvântului Său, nici nu va ignora nici nu va respinge ajutorul pe care Dumnezeu a binevoit să-l dea prin învățătorii din Biserică. El va căuta numai să găsească pe acești învățători pe care Domnul îi ridică, și să facă deosebirea dintre aceștia și învățătorii sectari; iar una dintre cele mai bune, mai sigure metode prin care va cunoaște pe învățătorii pe care Domnul îi va ridica, va fi prin observarea capacității lor de a explica simplu, limpede, clar, Cuvântul lui Dumnezeu — „scris mai dinainte pentru învățătura noastră”.
Aceasta a fost singura recomandare oferită de Filip în misiunea sa pentru Adevăr. El fusese învățat de Dumnezeu prin apostoli, iar acum putea la rândul lui să comunice urechii ascultătoare a famenului simpla istorie cum Isus venise în lume s-o răscumpere, cum murise pentru păcatele omului, cum înviase și se înălțase în glorie; că acum, între timp, înainte de a binecuvânta lumea prin Cristos conform făgăduinței, Dumnezeu cheamă o Turmă Mică de aleși pentru a fi comoștenitori cu Isus în Împărăție; și că imediat ce această alegere va fi completată, Mesia (Isus, Capul, și Biserica, Corpul Său) se vor manifesta lumii în gloria și puterea domniei și binecuvântării — mult așteptatul Mesia, a cărui lucrare fusese prezisă de „toți profeții de la începutul lumii.”
Fără îndoială că Filip i-a explicat mai departe famenului că aceia care-L acceptau pe Cristos ca Mântuitorul lor și care doreau să devină ucenicii Lui, luându-și crucea ca să-L urmeze, trebuiau să-și dea consimțământul la această chestiune prin botez. Se vede că nu i-a trebuit mult famenului ca să decidă care să fie cursul său; și această promptitudine a inimii de a-L urma pe Miel oriunde El va conduce este indicată prin faptul că a fost gata să fie botezat.
Filip a fost gata să-l primească drept membru- tovarăș al Bisericii lui Cristos și gata să-i facă simbolul introducerii în Corpul lui Cristos — botezul — imediat ce el a dat dovada că acceptase pe Domnul și I se consacrase. El nu i-a cerut famenului nici să învețe catechismul, nici să mărturisească altceva, după cum cei din Evul Mediu, bine intenționați dar greșiți, au promulgat ca necesar și ca explicație a Bibliei. Și nici n-a spus, „Acum îți voi scrie numele și ca atare vei fi considerat membru al Bisericii, și-ți voi procura o autorizație să propovăduiești Evanghelia în Etiopia”. Nu, pe vremea aceea subiectul nu era confuz și încețoșat ca acum. Filip a propovăduit Evanghelia în simplitatea ei, iar famenul a primit-o în aceeași manieră; și împreună cu Evanghelia a mers și dreptul și autoritatea de a o vesti. „Cine a auzit Cuvântul Meu, să spună întocmai Cuvântul Meu” (Ieremia 23:28). Toți cei care au primit ungerea Spiritului, ungerea de la Cel Sfânt, sunt astfel recunoscuți ca membri ai Preoțimii Împărătești, și deplin împuterniciți să spună mai departe vestea bună, după cum ocaziile și împrejurările vor permite în mod cuvenit.