DOUĂ GRUPE DE EROI AI LUI DUMNEZEU
Eroi ai credinței din Vârsta Iudaică — Eroi ai credinței din Vârsta Evanghelică — Casa servilor — Casa fiilor — Făgăduințe pământești — Făgăduințe cerești — Învierea la natură umană perfectă — Învierea la natură divină — Alergarea creștină.
„Să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte, privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre.” Evrei 12:1, 2.
15 februarie 1916 (pag. 60—61)
Biblia pune credința înaintea faptelor, pentru că nici o faptă nu poate fi acceptată de Dumnezeu dacă nu este inspirată de credință. Astfel este scris, „Fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu”. Biblia ne atrage atenția asupra a două grupe de eroi ai credinței, ambele plăcute lui Dumnezeu și ambele mult răsplătite de El. Una dintre aceste clase a precedat ziua lui Isus; cealaltă clasă urmează zilei lui Isus. Prima clasă de eroi ai credinței sunt, de aceea, cunoscuți ca vrednici din vechime; cea de-a doua clasă, având pe Isus ca și Cap al lor, sunt numiți fii ai lui Dumnezeu. Această distincție sau împărțire a servilor lui Dumnezeu, deși clar marcată în Scripturi, a fost trecută cu vederea de poporul Domnului până în anii recenți.
Nu contează cât de credincioși au fost Enoh, Avraam, David, Ieremia și alții, ei n-au putut fi recunoscuți de Dumnezeu ca membri ai casei fiilor pentru că ei au trăit înainte de ziua lui Isus — înainte ca Isus să guste moarte pentru fiecare om. Biblia arată că primul om, Adam, a fost recunoscut ca fiu al lui Dumnezeu (Luca 3:38). De când păcatul a intrat în lume prin neascultarea lui Adam, Dumnezeu n-a recunoscut pe nici unul din familia umană ca fiu al Său — cu toții au fost păcătoși — până când a venit Isus și a murit, Cel drept pentru cei nedrepți, pentru ca să ne poată aduce înapoi la Dumnezeu și să deschidă pentru noi ușa posibilității de a deveni fii. În armonie cu aceasta, Sf. Pavel declară, „Moise, într-adevăr, a fost credincios în toată casa Lui, ca servitor (casa servilor), ... dar Hristos este credincios ca Fiu peste casa Lui (casa fiilor)”. Evrei 3:5, 6.
DISTINCȚIA ÎNTRE ACESTE CLASE
Astfel distincția este clar marcată între frații cei nobili de dinaintea crucii, ultimul dintre ei fiind Ioan Botezătorul, și frații cei nobili de la cruce încoace, primii dintre ei fiind apostolii. Că Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre vrednicii din vechime este atestat de cuvintele Învățătorului, „Dintre cei născuți din femei nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el”. Luca 7:28.
În lecția de astăzi Sf. Pavel face această distincție între vrednicii din vechime și vrednicii creștini. El enumeră întâi de toate numele celor proeminenți din trecut — Enoh, Avraam, David, Ieremia etc. El spune despre credința lor, și că ei erau plăcuți lui Dumnezeu, nobili, vrednici de laudă. Apoi atrage atenția asupra faptului că ei n-au primit făgăduințele pe care Dumnezeu le-a făcut față de ei.
Trebuie menționat că înainte de ziua lui Isus Dumnezeu n-a făgăduit lucruri cerești. Făgăduințele făcute Vrednicilor din Vechime, care le-a inspirat zelul și devotamentul, au fost toate făgăduințe pământești; de exemplu, cea făcută lui Avraam — „Ridică-ți ochii și, din locul în care ești, privește spre miazănoapte și spre miazăzi, spre răsărit și spre apus; căci toată țara pe care o vezi, ți-o voi da ție și seminței tale pentru totdeauna”. Genesa 13:14, 15;, 17:8.
Sf. Ștefan atrage atenția asupra faptului că această făgăduință făcută lui Avraam este încă sigură și încă neîmplinită. El declară că Avraam n-a primit încă nici cât să-și pună talpa piciorului. Bazat pe această făgăduință el susține învierea lui Avraam, pentru ca la timpul cuvenit al lui Dumnezeu el să moștenească țara, și pentru ca sămânța lui credincioasă, urmașii lui, s-o moștenească după el.
Pe de altă parte, făgăduințele din Noul Testament sunt numai spirituale — făgăduințe cerești, „lucruri de sus”. Vrednicilor creștini le este făgăduită o parte cu Isus în Împărăția cerească pe care El trebuie s-o stabilească la a doua Sa Venire. Ei urmează să fie comoștenitorii Săi, „dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și slăviți împreună cu El” (Romani 8:17). Făgăduința pentru aceștia este că ei vor fi o Împărăție de Preoți, sau o Preoțime împărătească; în timp ce făgăduința pentru vrednicii din vechime este că vor fi făcuți „prinți în toată țara”. 1 Petru 2:9; Apocalipsa 20:6; Psalm 45:16.
Eroii creștini trebuie să aibă o schimbare de natură, de la natura umană la cea divină, începutul acestei schimbări fiind conceperea de Spiritul Sfânt în timpul prezent, iar completarea schimbării fiind cea a învierii — „schimbați într-o clipă, într-o clipeală de ochi” — „semănați în slăbiciune, ridicați în putere; semănați în necinste, ridicați în slavă; semănat trup natural, înviat trup duhovnicesc”. Dar vrednicii din vechime, neavând conceperea Spiritului Sfânt pentru o natură nouă, vor avea o înviere diferită; anume, la perfecțiune umană.
Punând în contrast aceste două clase de eroi ai credinței, apostolul declară în versetele 39 și 40, „măcar că au primit mărturie prin credință, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit (lucrurile făgăduite lor), pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi (eroii creștini, urmași în urmele lui Isus), ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu de la început a aranjat ca Cristos să fie primul — Isus, Capul, apoi Biserica, Corpul; și după desăvârșirea acestora, numită întâia înviere, vor începe să se împlinească făgăduințele divine față de vrednicii din vechime, și se vor extinde în cele din urmă la „toate familiile pământului”. Genesa 12:3; Galateni 3:29.
((291))
ALERGAREA CREȘTINĂ
Dumnezeu are în păstrare mari binecuvântări pentru fiecare membru al familiei umane care este dispus să le accepte pe condițiile divine. Dar cea mai importantă dintre toate binecuvântările prezentate în Biblie este cea pentru clasa Bisericii — Mica Turmă, căreia Tatăl îi dă cu plăcere Împărăția, slava și cinstea asocierii cu Isus în lucrarea de binecuvântare a lumii în timpul Domniei Sale Milenare.
Apostolul se adresează acestei clase în cele două versete de încheiere ale studiului nostru. El ne îndeamnă, spunând, „De aceea și noi, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice ne îngreuiază și păcatul care ne înfășoară așa de ușor și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte, privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și stă la dreapta Scaunului de domnie al lui Dumnezeu”.
Apostolul este un gânditor convingător; căci în aceste cuvinte el ne îndeamnă să ne uităm la lista vrednicilor din vechime și să vedem ce au îndurat și ce credincioși și loiali lui Dumnezeu au fost ei. Apoi el vrea ca noi să-i considerăm ca și cum ar fi un nor de martori care s-ar uita la noi, cărora ni s-a dat această mai mare binecuvântare și privilegiu de a deveni fii ai lui Dumnezeu pe plan divin, de a „ajunge la natura divină”. Ioan 1:12; 2 Petru 1:4.
El ne înfățișează un mare concurs de alergări, în care noi suntem alergători. El înfățișează pe Isus ca și Conducătorul care a mers în față, Cel care a devenit autorul credinței noastre, Cel prin care noi suntem privilegiați să intrăm în această alergare și Cel care ne-a promis har îndestulător pentru orice vreme de nevoie. El ne înfățișează cum a alergat Isus în această alergare și a privit înainte prin credință la bucuria care I-a fost pusă în față de către Tatăl. El ne înfățișează cât de loial a fost Isus și ce a îndurat — crucea și rușinea ei. El înfățișează credincioșia Tatălui în aceea că L-a răsplătit mult pe Isus, așezându-L la dreapta Maiestății divine. Apoi vine îndemnul, „Să dăm la o parte orice ne îngreuiază”, orice piedică, orice ne-ar împiedica să alergăm cu succes alergarea pentru acest mare premiu pe care Isus l-a obținut și la care noi suntem invitați prin meritul jertfei Sale.
Apostolul ne amintește de asemenea că una dintre cele mai mari piedici în alergarea acestui concurs este păcatul; că noi suntem asaltați de păcatul moștenit în membrele noastre; și că noi trebuie să alergăm în acest concurs nu numai cu perseverență, dar și cu răbdare; căci oricine vrea să obțină un premiu atât de mare va avea nevoie de răbdare, va avea nevoie să fie probat și încercat în toate punctele cu privire la loialitatea și devotarea sa față de Tatăl ceresc, față de Adevăr și față de frați. Numai cei care ajung la asemănarea de caracter cu Conducătorul lor pe această cale îngustă pot spera să fie cu El și asemenea Lui, și să se împărtășească de gloria Lui; căci Dumnezeu a predestinat ca aceștia toți să fie conformați după chipul Fiului Său. Romani 8:29.