Vol. 5 Noiembrie-Decembrie 1997 Nr. 1
REZULTATELE BUNE ALE PERSECUȚIILOR
Metode folosite de Dumnezeu Aprobarea divină a Evangheliei Opoziție din partea Saducheilor și a preoților cei mai de seamă Mulțimile din Ierusalim au crezut Comunismul Bisericii a început să eșueze Au fost numiți șapte diaconi.
„Purtați-vă sarcinile unii altora și astfel veți împlini legea lui Hristos.” Gal. 6:2.
W. T. 1 februarie 1916 (pag. 46-47)
Printre creștinii timpurii manifestarea iubirii și simpatiei a avut un efect salutar în susținerea învățăturilor apostolilor. Principiul este tot atât de adevărat acum ca și atunci. Trăirea vieții asemenea lui Cristos este necesară pentru o susținere cuvenită a mesajului Evangheliei. „Dacă n-are cineva duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Rom. 8:9). Cei lumești vor citi influențele Evangheliei în viețile celor care pretind că sunt creștini înainte de a da atenție deosebită mesajului.
Vai, că noi putem vedea atât de multe dovezi ale împlinirii cuvintelor Apostolului Pavel cu privire la zilele noastre! El spune că acum mulți vor avea o formă de evlavie fără de puterea ei; și vor fi „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Tim. 3:5). Necazul este că sectarismul a pierdut esența mesajului Evangheliei pe care Isus și apostolii l-au învățat. Această pierdere gravă a avut diferite substitute favorizate de marele adversar; dar acestea nu sunt Evanghelia și n-au puterea cuvenită asupra inimii și vieții nici chiar a celor care doresc să facă bine. Mesajul Evangheliei pe care Isus l-a învățat este exprimat în rugăciunea Domnului: „Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ” (Mat. 6:10). Apostolii i-au îndemnat pe oameni să se pregătească pentru Împărăția iubitului Fiu al lui Dumnezeu și să accepte invitația de a deveni membri ai clasei mireasă.
Pildele lui Isus, predicile Sale și învățăturile apostolilor conțin din belșug ideea că Împărăția lui Mesia va fi marele leac pentru toate relele din lume; și că Biserica, dacă va fi găsită credincioasă, va avea parte de gloria, onoarea și nemurirea Învățătorului ei. Fiindcă Sf. Pavel a avut această speranță glorioasă în fața lui, el spune că a fost dispus să îndure greutatea ca bun soldat al lui Isus Cristos și să socotească toate necazurile și suferințele pentru Cristos, sacrificiul său, doar ca necazuri ușoare. Datorită acestor speranțe, datorită acestei credințe adânc stabilite, el a socotit toate perspectivele pământești ca fiind comparativ fără valoare, și de bună voie și-a sacrificat faima, poziția familiei și cetățenia sa romană, și a îndurat nuiele, închisoare, lovituri și ocară. Fil. 3:7-11; 2 Cor. 4:17; 11:23-28.
ROADA AMARĂ A ERORII
Principiul nu s-a schimbat. Evanghelia nu s-a schimbat. Doar Mesajul adevărat s-a piedut din vedere. A intrat teoria că Împărăția lui Cristos s-a stabilit în anul 800 d. Cr.; că papii erau reprezentanții ei domnind în locul lui Cristos; iar cardinalii erau turma mică în glorie și onoare specială; și că episcopii, arhiepiscopii și preoții erau și ei asociați la gloria Bisericii înălțate.
Noi nu ne îndoim de sinceritatea celor care au promulgat aceste teorii; dar acum vedem în mod sigur că s-a făcut o mare greșeală. Națiunilor Europei li s-a spus că ei erau împărățiile pământești ale lui Dumnezeu, răspunzătoare față de sistemul papal ca împărăția spirituală; și că astfel în relație cu Dumnezeu, ei erau numiți de Dumnezeu să conducă pe oameni. Lumea a fost sub aceste învățături nescripturale timp de unsprezece secole. Ceea ce au început catolicii, au continuat protestanții.
Când Marea Britanie s-a împotrivit papalității, și Regele Henric al VIII-lea a declarat împărăția sa ca un alt imperiu spiritual, i-a pus pe episcopi în Ca-mera Lorzilor și s-a declarat pe sine și pe succesorii săi reprezentanții lui Cristos pe pământ în mare putere, a fost o parte a aceleeași greșeli pe care o făcuseră catolicii înainte. Mai târziu, când Luther și urmașii lui s-au atașat de prinții germani, i-au favorizat și i-au autorizat, și la rândul lor au fost aprobați de ei, regatele germane s-au constituit astfel în regate ale lui Dumnezeu. Tot așa a fost și cu celelalte națiuni ale Europei, mari și mici.
Pretinzând a fi împărăția lui Dumnezeu, aceste împărății ale lumii au împiedicat prin urmare poporul de a auzi mesajul Evangheliei privitor la a doua venire a lui Cristos ca să stabilească adevărata Împărăție a lui Dumnezeu, să suprime păcatul, să risipească ignoranța și întunericul din lume, și să ajute lumea să se întoarcă de la rău la chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Biblia spune că aceste înșelări sunt de la Satan „învățături ale demonilor”. 1 Tim. 4:1.
Acum vedem unele din roadele amare ale acestui fel de învățături false. Milioane de oameni au fost adunate în secte și partide neautorizate de Biblie, în timp ce numai puțini I s-au alăturat cuvenit lui Cristos ca membri ai Săi. Această masă mare de oameni, înșelați spre a gândi că sunt creștini adevărați, sunt astăzi în război luptând asemenea demonilor. Marea inteligență care a venit în lume prin Mesajul lui Dumnezeu, luminând tot mai mult mintea oamenilor, a fost îndreptată în altă parte. În loc de a binecuvânta lumea, această inteligență a blestemat lumea cu invenții pentru distrugere umană, așa cum păgânii n-au fost destul de inteligenți să inventeze, și poate n-au fost destul de lipsiți de inimă să folosească. Vai, ce imagine!
În toate bisericile tuturor denominațiilor se fac rugăciuni unii pentru alții și unii împotriva altora. Clerul este tulburat. Laicii sunt tulburați. Adevărata credință în Biblie nu are căutare. Nu rămâne decât o formă de evlavie. Totuși, Dumnezeu nu S-a lăsat nicicând fără martori în lume. Astăzi adevărații urmași ai lui Isus își dau seama ce este greșit. Ei se trezesc, studiază din nou Biblia și primesc binecuvântare din aceasta. Ei își dau seama că necazurile noastre au venit de la crezuri, care sunt într-adevăr în contradicție cu Biblia, dar care reprezintă ideile străine ale părinților noștri înșelați. Acum este timpul ca poporul lui Dumnezeu care nu a îmbrăcat deja toată armătura lui Dumnezeu, s-o îmbrace; fiindcă Biblia pare să ne asigure că ne stau în față condiții încă mai severe. Ef. 6:12-18.
OPOZIȚIA ESTE INSPIRATĂ DE EGOISM
Studiul de astăzi ne arată cum trăirea sinceră, simplă, a vieții de credință, încredere, ascultare și iubire, și-a avut efectele ei cum au fost adăugați mulți la Biserică, inclusiv „o mare mulțime de preoți”. Ne arată de asemenea cât de mânioși erau Saducheii și clasa oficială de atunci. Ei s-au supărat că oamenii erau învățați; căci învățăturile urmașilor lui Isus erau atât de contrare cu ceea ce învățaseră ei și cu ceea ce speraseră ei.
Necrezând profeții, ei foloseau religia în mare parte ca pe o haină „o formă de evlavie”. Speranțele lor reale erau asemenea celor ale neamurilor să devină mai intim asociați cu Imperiul Roman și astfel să obțină favoare specială. Ei se temeau ca nu cumva învățăturile despre Mesia ca viitorul Rege al lumii să ajungă la urechile conducătorilor romani și să aducă asupra evreilor ridicolul și dizgrația, și poate să le ia unele libertăți de care se bucurau, zdrobindu-le toate aspirațiile cu privire la viitor. Opoziția lor față de adevăr era ca atare cu totul egoistă.
Ei au pus să-i aresteze pe apostoli și să-i întemnițeze pentru propovăduire. Dar Domnul Și-a trimis îngerul și i-a eliberat pe servii Săi credincioși; iar ei, având bun curaj, au apărut iarăși în ziua următoare în Templu, propovăduind poporului ca și înainte. Iarăși au fost arestați, aduși în fața oficialităților și li s-a poruncit să nu mai propovăduiască în Numele acesta. Punctul resentimentului oficial se remarcă din cuvintele lor: „Ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și căutați să aruncați asupra noastră sângele acestui om”. Adică, aceasta pare ca și cum ați putea convinge într-adevăr poporul din această cetate că noi am comis o mare crimă dând la moarte pe fanaticul vostru conducător numit Isus.
Dar cu cât au căutat să se opună mai mult Mesajului, cu atât Dumnezeu l-a binecuvântat mai mult; cu atât poporul de rând a primit mai mult Adevărul; cu atât Biserica lui Cristos s-a înmulțit mai mult.
TRIUMFUL TREPTAT AL LUMINII
Vedem același principiu ilustrat pe vremea Reformei, când venise timpul lui Dumnezeu pentru aducerea Bibliei înapoi la popor, după ce fusese pusă deoparte timp de o mie două sute șaizeci de ani. Când episcopii au început să pretindă că și ei erau apostoli, și folosindu-și autoritatea apostolică au dat poporului Crezul Niceean în anul 325 d. Cr., s-a pus capăt oricărui studiu al Bibliei; căci poporul a fost învățat că acel crez, și alte crezuri făcute după aceea, era tot ce se cuvenea să se creadă și nici un alt studiu biblic nu mai era necesar de fapt era periculos, fiindcă a crede ceva ce nu era în crezuri, însemna a fi eretici și a fi sortiți chinului veșnic.
Când sub îndrumarea divină Wycliff și Tyndale au adus în atenția poporului Noul Testament în limba engleză, s-a marcat începutul întoarcerii la o credință individuală și la un nou început al studiului Bibliei. Au trebuit secole de atunci încoace pentru a ne ajuta să ieșim din întunecimea groasă a celor o mie două sute de ani în care am fost fără Biblie și am fost otrăviți de diferitele crezuri. Nu este de mirare că mai simțim încă ceva din otrava aceea! Nu este de mirare că pentru noi este încă greu să folosim judecata sănătoasă în studiul Bibliei! Mulțumim lui Dumnezeu pentru lumina zilei celei noi care începe să se ivească! Mulțumim lui Dumnezeu că adevărații Săi sfinți de pretutindeni se trezesc și, asemenea Cardinalului Newman, se roagă,
„Condu-ne blândă lumină
Prin întunericul ce ne-nconjoară„!
Dar dacă Dumnezeu va asculta rugăciunile noastre și va acorda celor credincioși conducerea luminii Sale, responsabilitatea va fi a noastră ca să pășim afară din toate crezurile și să nu sprijinim ipocrizia și eroarea cum se cuvine celor care merg pe cărarea celui drept, „care este ca lumina strălucitoare, care merge mereu crescând până la miezul Zilei”. Prov. 4:18.
COMUNISMUL UN EȘEC
Apoi au urmat unele dintre necazurile comunismului. A fost pretins favoritismul în distribuirea necesităților. Satisfăcând această urgență, apostolii și-au dat seama că ei nu puteau intreprinde conducerea unei comunități în privința celor pământești. Ei au ajuns la concluzia că trebuia, după cum a îndrumat Învățătorul, să se dedice în întregime lucrării Evangheliei. Ei au numit șapte diaconi să se ocupe de binefaceri; dar evident că și acestea au eșuat nu după mult timp, și nu mai auzim despre comunismul timpuriu.
Această experiență, pe care a permis-o Domnul, și-a servit scopul. Ea a manifestat spiritul creștin cuvenit, dar cu toate acestea ne-a învățat imposibilitatea unei asemenea practici atâta vreme cât noi și alții suntem încă limitați prin imperfecțiunile cărnii.