SĂ ASCULTĂM DE DUMNEZEU MAI DEGRABĂ DECÂT DE OAMENI
Curajul servilor lui Dumnezeu — Sf. Petru, purtător de cuvânt în fața Sinedriului — Înțelepții s-au minunat — Apostolii, ignoranți și neînvățați — Nu spiritul fricii, ci al minții sănătoase și al curajului — Învățați în școala lui Isus — Rezultate minunate — Când să asculți și când să nu asculți.
„Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă!” 1 Cor. 16:13.
W. T. 15 ianuarie 1916 (pag. 28-29)
Sf. Petru și Sf. Ioan, arestați pentru propovăduirea lui Cristos ca vindecătorul unui șchiop în Templu, au fost convocați să răspundă în fața Înaltei Curți Evreiești — Sinedriul, compusă din șaptezeci de evrei învățați. Aceștia stăteau în cerc, iar prizonierii erau în fața lor. Când ne gândim că apostolii erau pescari neinstruiți, care nu erau obișnuiți cu vorbirea publică și să aibă relații cu cei mari și învățați, putem foarte bine să fim uimiți de curajul lor și de prezentarea directă a Evangheliei făcută de Sf. Petru acolo. Aceasta a uimit și Sinedriul. Ei doreau să acuze pe apostoli, nu pentru fapta bună a vindecării șchiopului, ci fiindcă Îl propovăduiau pe Isus.
Totuși, sub conducerea Spiritului sfânt, Sf. Petru a atras atenția în mod înțelept și cuvenit asupra faptului că în realitate ei erau judecați din cauza vindecării bolnavului. Din nou el a negat orice putere ca venind din partea sa și a tovarășilor săi. Admițând că ei nu erau decât oameni obișnuiți, el a atribuit miracolul în întregime lui Isus. Ce lecție se află aici pentru toți câți vreau să reprezinte pe Domnul ca ambasadorii Săi! Cum a spus Sf. Pavel, „Căci noi nu ne predicăm pe noi înșine, ci pe Hristos Isus”. 2 Cor. 4:5.
În orice caz, ce curajoase au fost cuvintele apostolului, „S-o știți și s-o știe tot poporul lui Israel: omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, pe care voi L-ați răstiginit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți”. Sf. Petru propovăduia nu numai că Isus nu era un înșelător ci era Mesia Cel adevărat pe care evreii Îl așteptaseră de mult, ci, pe lângă aceasta, el declara că Sinedriul Îl omorâse pe Mesia. Era adevărul; și era necesar să se spună adevărul. Să fi evitat punctul însemna să dea dovadă de frică; și apostolul n-ar fi făcut o impresie corectă și cuvenită asupra Sinedriului și asupra ascultătorilor.
Cineva ar putea sugera că Sf. Petru n-a folosit un limbaj de gentleman — că nu trebuia să aplice Sinedriului așa o lovitură directă. Domnul Benson, în The North American Review, dă o definiție cuvântului gentleman, care pare să se potrivească acestui caz. Cităm:
„«Cum definim un gentleman, deci?» a zis avocatul înclinându-se la un anumit punct al conversației. «S-a spus că gentlemanul este un om care nu-i ofensiv neintenționat», a spus parohul. Doi dintre oaspeți au murmurat «intenționat», pentru a obiecta; și parohul a zâmbit. «Nu», a spus el, «un gentleman este uneori ofensiv când onoarea și rațiunea o cere, dar atunci el vrea. Omul care nu-i gentleman este adesea ofensiv când nu vrea.» «Dar este el totdeauna gentleman când este în mod intenționat ofensiv?», a întrebat avocatul. «Gentlemanul este», a spus parohul cu un zâmbet”.
În cazul Sf. Petru nu era timp de eschivări. Era un timp când un gentleman era dator să folosească ocazia, nu în mod nepoliticos, pentru a pune adevărul în fața ascultătorilor. Și cât de mult a concentrat el în câteva cuvinte, conform relatării sale! El L-a identificat pe Isus Nazarineanul Cel care fusese răstignit, cu Mesia Cel pe care Dumnezeu Îl aprobase, după cum a fost arătat prin învierea Lui din morți.
SINEDRIUL NEDUMERIT
Apoi apostolul le-a citat din profeția lui David (Ps. 118:22), zicând, „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. Dacă a fost o forță, o înțepătură în aceste cuvinte către ascultătorii săi, aceasta a fost fiindcă ei erau în mod atât de grav nedrepți. Ce bine ar fi fost pentru ei dacă erau smeriți, ca aceia care l-au auzit pe Sf. Petru în ziua de Rusalii! Atunci și ei ar fi strigat în consternare, „Fraților, ce să facem?” Dar, vai! Educația, onoarea oamenilor, poziția înaltă, adesea pun pe posesorii acestora în dezavantaj.
Cei din Sinedriu erau bogați, nu numai financiar, intelectual și în onoarea oamenilor, ci și în educație. Lor li se adresează cu mare forță cuvintele lui Isus, „Vai de voi bogaților!” — sunteți în dezavantaj. Mândria, onoarea oamenilor, încrederea în sine, îi împiedică pe mulți ca aceștia să primească mesajul simplu al Evangheliei. Astfel noi ne dăm seama că există compensații în aranjamentul divin și că sărăcia este în unele privințe o binecuvântare deghizată. De aceea este asigurarea Cuvântului că nu mulți bogați, nu mulți mari, nu mulți învățați, nu mulți nobili vor fi printre aleșii Domnului sau vor primi poziții în clasa Mireasă și în Împărăția cerească. 1 Cor. 1:26-29.
Dându-și seama de îndrăzneala Sf. Petru și a Sf. Ioan, și remarcând că ei erau neinstruiți și neștiutori, Sinedriul s-a mirat „și au recunoscut că fuseseră cu Isus”. O, da! Și despre Isus spusese cineva, „Cum știe acesta carte fără să fi învățat?” — în vreuna din școlile noastre (Ioan 7:15). Ei știau despre puterea Lui asupra poporului prin Spiritul Domnului și despre prezentarea Sa directă a adevărului. I-au recunoscut pe acești oameni ca având același caracter — umpluți cu Spiritul lui Isus. Și până în ziua de astăzi acest lucru este adevărat și despre urmașii lui Isus. Așa cum a scris apostolul, „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință” (2 Tim. 1:7). Tot poporul Domnului să rețină acest punct și să cultive un astfel de spirit și să fie asemenea Domnului Isus și a credincioșilor apostoli, așa încât oamenii să ia cunoștință de toți ((317)) aceștia că au fost cu Isus și au învățat de la El.
Dar nici unul să nu uite că nu există decât o singură cale de a veni în relație cu Dumnezeu — prin Domnul nostru Isus Cristos. După cum indică apostolul în acest discurs, „Căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. Trebuie să avem credință în Isus. Trebuie să înțelegem că El a murit pentru păcatele lumii. Trebuie personal să-L acceptăm ca Mântuitorul nostru. Trebuie să consacrăm puținul nostru tot pentru a urma în urmele Lui cu credincioșie, chiar până la moarte. În aceste condiții devenim ucenicii Săi; și devenind ucenici, învățăcei în școala lui Cristos, și fiind concepuți de Spiritul sfânt, suntem privilegiați să vestim tot mai mult virtuțile Lui și să lăsăm lumina noastră să strălucească în fața oamenilor, pentru ca ei, văzând faptele noastre bune și asemănarea noastră cu Învățătorul, să poată mări pe Dumnezeu pentru noi.
Sinedriul a fost nedumerit văzând că ucenicii aveau probe atât de tari și au schimbat într-adevăr raportul de forțe, acuzându-i în fața poporului că ei erau adevărații vinovați — ucigași ai Fiului lui Dumnezeu, Mesia. Uitându-se la omul care fusese vindecat, ei au văzut un mare miracol. N-au putut spune nimic. Așa că i-au scos pe apostoli din mijlocul lor, ca să poată discuta cazul în particular. Ei nu puteau nega miracolul și se temeau de ce ar putea urma dacă vorbele de felul acesta despre Isus și că ei ar fi ucigașii Lui s-ar răspândi printre popor în vreo măsură. Au gândit că era cel mai bine să-i lase pe ucenici să plece, poruncindu-le, amenințându-i, să nu mai propovăduiască în numele lui Isus.
CURAJUL ÎN PROPOVĂDUIREA EVANGHELIEI
Atunci s-a arătat minunatul curaj al apostolilor. Ei au replicat, „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, căci noi nu putem să nu vorbim despre cele ce am văzut și am auzit”.
Biblia îi îndrumă pe urmașii Domnului să fie supuși puterilor care sunt (Rom. 13:1-7; 1 Petru 2:13-17). Dar căutând să fie astfel supuși legii în orice privință, creștinii trebuie să recunoască faptul că există o Lege mai înaltă și un Conducător mai înalt, și ei trebuie să se supună puterilor lumii numai în absența unui sfat contrar din partea Puterii mai înalte — din partea lui Dumnezeu.
Dumnezeu poruncise ucenicilor prin Isus să fie purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu pentru a propovădui Mesajul Evangheliei că moartea lui Isus era eficientă pentru anularea păcatelor; și că Cel care fusese ucis urma să vină curând ca să-Și stabilească Împărăția și să binecuvânteze lumea prin eliberarea ei din robia păcatului și morții. Ei urmau de asemenea să invite pe toți care aveau credință să creadă acest Mesaj, să se asocieze ca ucenici ai lui Isus, loiali și credincioși Prințului acelei Împărății care încă nu era stabilită. Prin asemenea credincioșie ei manifestau credința care era în ei și loialitatea față de Dumnezeu; și datorită acesteia lor li se promitea o parte cu Mesia în Împărăția pe care El o va stabili.
Prin urmare era datoria apostolilor, după cum este și datoria tuturor urmașilor lui Isus, să facă cunoscut Mesajul Evangheliei oriunde se află urechi de auzit, și să nu se teamă de ce le-ar putea face omul — deși ar fi de datoria noastră să nu încălcăm legile ținând o adunare unde mulțimile ar încurca circulația, sau ar veni altfel în conflict cu reglementările legale. Apostolii nu încălcau reglementările Legii evreiești vorbind în public, cum au vorbit în Templu. Curajul lor a fost de fapt autorizat de Lege; și Sinedriul interzicându-i, și-a depășit limitele.
Biserica, tânără în credință, fusese fără îndoială foarte necăjită pentru întemnițarea ucenicilor de frunte; și când au fost eliberați, s-a ținut o adunare generală de bucurie și laudă lui Dumnezeu, mulțumindu-I Domnului pentru curajul dat apostolilor, pentru făgăduințele Cuvântului Său și pentru miracolul care dusese la toate acestea. Ca urmare, citim că toți au fost așa de încurajați încât „au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” și „mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste toți”.
Textul nostru de bază, în acord deplin cu lecția, este propriu-zis un îndemn pentru tot poporul Domnului de pretutindeni, să fie credincioși și loiali lui Dumnezeu și Cauzei Sale. Fiecare să-l aplice la sine: „Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă!”