Vol. 5 Mai-Iunie 1998 Nr. 4
S-A ÎNĂLȚAT, LUÂND ROBI
Cinci puncte speciale ale acestui studiu: (1) Numărul apostolilor limitat la doisprezece; (2) Importanța Împărăției care vine; (3) Nu era atunci timpul să se explice timpul stabilirii Împărăției; (4) Înainte de venirea Împărăției ucenicii vor avea de făcut o mare lucrare în vestirea ei peste tot pământul; (5) După cum înălțarea Domnului a fost cunoscută de puțini și a fost fără agitație, tot așa, a doua Sa venire va fi în aceeași manieră, cunoscută de puțini și va fi ca un hoț.
„Suindu-se la înălțime, a luat robia roabă și a dat daruri oamenilor.” Ef. 4:8 .
R 5829 W. T. 1 ianuarie 1916 (pag. 11-13)
Lecția noastră este de sub pana Sf. Luca, după cum se indică în primul verset (Luca 1:3). Studiul are cinci aspecte speciale. Primul este declarația că doar aceia au fost apostoli pe care Isus i-a ales în mod special pentru acea funcție Sf. Pavel, prin aranjament divin, luând ulterior locul lui Iuda. Aceasta este în contradicție cu pretenția episcopilor Angliei și Romei că ei sunt episcopi apostolici, cu puteri apostolice, dar este în armonie deplină cu declarația Învățătorului că toți ceilalți care pretind că sunt apostoli sunt „mincinoși”. Apoc. 2:2.
Al doilea punct al lecției este că Isus, înainte de a pleca dintre apostoli, i-a informat în legătură cu Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta este în deplină armonie cu toate relatările învățăturilor Sale anterioare. Aproape toate învățăturile Sale au fost în privința acestei minunate Împărății a lui Dumnezeu care va fi stabilită când El va veni în putere și glorie mare, și ai cărei membri vor fi ucenicii și urmașii Săi invitați împărtășind gloria și tronul Său, ca împreună-moștenitori.
Al treilea punct pe care-l remarcăm în mod special se află în versetele 6 și 7. Apostolii au întrebat în legătură cu Împărăția și cu timpul ca ea să binecuvânteze pe Israel; dar Isus i-a informat că nu era pentru ei să cunoască timpurile și perioadele în privința Împărăției (Fapte 1:7) că această pro-blemă era în întregime în mâinile Tatălui. Al patrulea punct al studiului nostru este concentrat în versetul 8, unde Domnul spune că înainte de stabilirea Împărăției, Biserica Sa va face mărturie despre ea peste tot pământul după primirea binecuvântării de la Rusalii. Al cincilea punct care să fie remarcat în mod special este concentrat în versetul 11, în cuvintele îngerului, „Acest Isus ... va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer”.
VEDERI GREȘITE DESPRE ÎMPĂRĂȚIE
Protestanții au vederi ciudate și contradictorii despre Împărăția lui Dumnezeu, Împărăția lui Mesia. Mult mai logică, dar la fel de nescripturală, este vederea susținută de Romano-catolici. Confuzia protestanților este lamentabilă. Unii susțin că Împărăția lui Dumnezeu a început cumva la Rusalii; alții susțin că ea a început cumva când Ierusalimul a fost nimicit; și totuși, cu toții își dau seama că făgăduințele făcute de Isus în privința venirii Sale a doua trebuie să fie încă în viitor.
Romano-catolicii susțin că ei au stabilit Împărăția lui Dumnezeu prin anul 800 d. Cr.; întâi, prin despărțirea clerului de laici și înălțarea clerului ca să fie o clasă specială; apoi, Biserica Romană având putere mare iar regii pământului fiind comparativ slabi, papalitatea a stabilit o conducere spirituală asupra regilor și prinților pământului în numele lui Cristos papii fiind recunoscuți ca locțiitori ai lui Cristos, domnind în locul lui Cristos, ca înlocuitori ai Lui.
Regii și prinții pământului au fost informați că ei puteau continua să conducă poporul dacă erau supuși papalității; că în cazul acela ei erau împărății ale lui Dumnezeu; dar dacă nu erau supuși papalității, aceasta din urmă va informa poporul că nu trebuia ca astfel de regi să mai fie recunoscuți, ci să fie renegați de către Împărăția spirituală a lui Dumnezeu și să numească alți regi și alți prinți în locul lor. Conducătorii Europei au consimțit repede la acest parteneriat, prin care poporul îi recunoștea ca având autorizare divină de a conduce. Lucrurile au progresat în acest fel timp de o mie și o sută de ani. Austria și Ungaria mai consimt încă la puterea divină a paplității deși alte regate ale Europei au rupt pactul, mai mult sau mai puțin.
Marea Britanie a fost prima care a rupt-o cu papalitatea, sub conducerea Regelui Henric al VIII-lea. El a avut o controversă cu papa, și cu aceasta a început să organizeze poporul englez ca o altă împărăție a lui Dumnezeu și Biserica Angliei ca o împărăție spirituală separată de papalitate, iar regele însuși și succesorii lui au devenit capi atât ai bisericii cât și ai statului. Luteranismul a făcut progrese similare în Scandinavia și printre statele germane. Acestea au recunoscut luteranismul, iar luteranismul la rândul lui le-a recunoscut ca împărății ale lui Dumnezeu. Astfel în prezent împărățiile acestei lumi sunt încă împărății ale lui Dumnezeu cu autoritate inițial de la papalitate și după aceea de la protestanți.
O EROARE ÎMPĂRĂȚIA LUI CRISTOS ESTE ÎNCĂ ÎN VIITOR
Toți oamenii inteligenți, catolici și protestanți, își dau seama acum că s-a făcut o greșeală serioasă că împărățiile acestei lumi n-au fost niciodată împărățiile lui Cristos și că lor li s-a aplicat greșit numele creștinătate. Numele acesta înseamnă Împărăția lui Cristos și este foarte nepotrivit a-l aplica la națiunile războinice ale Europei, care caută acum să se șteargă una pe alta de pe fața pământului și de pe fața mării. Mai mult, apostolul spune că, „Dacă cineva n-are Spiritul lui Hristos, nu este al Lui”, și ne spune că Spiritul lui Cristos se manifestă în smerenie, blândețe, răbdare, îndelungă răbdare, iubire frățească, iubire. Rom. 8:9; Gal. 5:22, 23.
((334))
Suntem siguri că în toate aceste națiuni războinice se află oameni evlavioși care manifestă Spiritul lui Cristos; dar suntem tot așa de siguri că regatele războinice nu manifestă acest spirit și nu sunt „ale Lui”. Dimpotrivă, ele manifestă ceea ce apostolul denumește, lucruri ale cărnii și ale diavolului mânie, răutate, ură, invidie, ceartă, amărăciune. Studenții Bibliei sunt convinși că marele război care a pornit acum în Europa este începutul acelei mari strâmtorări pe care Biblia o numește „Armaghedon” și despre care Biblia spune că va pregăti omenirea și o va introduce în Împărăția iubitului Fiu al lui Dumnezeu, care va fi „dorința tuturor popoarelor” (Hagai 2:7) și prin care se va stabili Domnia Dreptății peste tot pământul.
Isus n-a încercat să spună poporului Său cât de mult sau cât de puțin timp va fi până la stabilirea Împărăției Lui. El a declarat că problema este în grija divină și nu era cuvenit a fi descoperită atunci poporului lui Dumnezeu. Dar în altă parte le-a spus despre anumite indicii care li se vor da la timpul potrivit, prin care ei vor ști și vor putea să-și ridice capetele și să se bucure, dându-și seama că eliberarea lor se apropie.
În mod similar, noi nu trebuie să înțelegem că apostolii au așteptat Împărăția lui Cristos în zilele lor, înainte de moartea lor. Dimpotrivă, ne amintim că Sf. Pavel, în timp ce-și prevestea propria sa moarte, a spus că unii dintre poporul Domnului nu vor dormi în moarte, ci vor fi în viață la a Doua Venire a lui Cristos și vor fi „schimbați într-o clipă, într-o clipeală de ochi” (1 Cor. 15:51, 52). Tot așa, Sf. Petru, fără a încerca să spună despre timpuri și sezoane, a spus că el și-a scris mesajul și l-a încredințat oamenilor sfinți pentru beneficiul Bisericii după moartea sa. 2 Petru 1:15.
Cuvintele Domnului nostru, în versetul 8, în sensul că ucenicii Lui vor da o mărturie în toată lumea, sunt încă o demonstrare a faptului că Împărăția nu venea în câteva zile sau în câțiva ani, ci era destul de departe pentru a da ocazia unei depline mărturii despre favoarea Domnului, tuturor oamenilor, popoarelor, neamurilor și limbilor. Și așa a fost.
„ACEST ISUS ... VA VENI ÎN ACELAȘI FEL”
Studenții Bibliei au ajuns să remarce, mai atent ca înainte, exprimarea exactă a Scripturii. Declarația că Isus va veni iarăși în același fel cum L-au văzut mergând la cer a fost luată în general a înseamna că Isus va veni ca ființă naturală sau umană. Aceasta ar fi o contrazicere a declarației că El a fost omorât în trup, dar a fost făcut viu, înviat în spirit (1 Petru 3:18). De asemenea ar contrazice cuvintele Învățătorului, că El era pe cale să se înalțe unde fusese înainte pe plan sau la stare spirituală. De asemenea ar contrazice cuvintele Lui, „Încă puțin, și lumea nu Mă va mai vedea, dar voi mă veți vedea”. Ioan 14:19.
Într-un cuvânt, întreaga ținută a Scripturii este în sensul că atunci când Isus a lăsat gloria cerească și a devenit trup, intenția divină n-a fost ca El să rămână ființă naturală pentru totdeauna, ci tocmai dimpotrivă că El a luat această stare pământească pentru suferința morții și nu va mai avea nevoie de ea după aceea. Adam a fost o ființă umană, naturală; și pentru a fi Răscumpărătorul lui Adam și a rasei lui, Isus a trebuit să fie o ființă umană perfectă „sfânt, nevinovat, nepătat, despărțit de păcătoși” (Ev. 7:26). Dar n-ar putea fi nici un motiv ca El să continue a fi ființă naturală și fără legătură cu toate stările cerești.
Când ne amintim că Adam a fost cu puțin mai prejos decât îngerii, trebuie să vedem că omul perfect Isus a fost și El cu puțin mai prejos decât îngerii. Dar că El n-a păstrat această stare mai joasă este pe deplin dovedit de Sf. Pavel, care, după ce spune despre credincioșia Lui până la moarte, declară, „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat foarte sus și I-a dat numele care este mai presus de orice nume” (Fil 2:9, 10). Isus Cel înălțat este o Ființă spirituală de chiar cel mai înalt ordin de „natură divină” care stă la dreapta Tatălui, pe Tronul Tatălui, așteptând timpul când Își va face propriul Tron, va stabili Împărăția Milenară și va asocia cu Sine Biserica pe Tronul Său ca Mireasă a Sa. „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe Scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și M-am așezat cu Tatăl Meu pe Scaunul Său de domnie.” Apoc. 3:21.
În timpul celor patruzeci de zile după învierea Sa, Isus a apărut de zece sau unsprezece ori, cel mult pentru câteva momente de fiecare dată. Lecția noastră ne spune că în timpul acestor vizitări ale credincioșilor Săi El le-a dat instrucțiuni. El nu le-a apărut ca ființă spirituală ca să-i izbească cu gloria prezenței Sale, strălucind mai presus de strălucirea soarelui, așa cum i-a apărut mai târziu lui Saul din Tars (Fapte 26:13). Dimpotrivă, El le-a apărut ca om, uneori sub o înfățișare, alteori sub altă înfățișare ca grădinar, călător etc. În două împrejurări a apărut în corpuri asemănătoare celui în care a fost răstignit, prezentând urmele suliței și cuielor. Aceste corpuri s-au materializat în odaia de sus când ușile erau închise; și desigur și hainele au fost materializate în același timp fiindcă n-a fost gol.
Aceste manifestări ale lui Isus au fost cu scopul de a demonstra fără îndoială ucenicilor Săi faptul că nu mai era mort. Apariția Lui în diferite corpuri a fost ca să dovedească faptul că nici unul dintre aceste corpuri nu era corpul Său spiritual real, ci numai o manifestare. Biblia ne spune despre manifestări anterioare de același fel când Domnul nostru era ființă spirituală, înainte de a deveni om. Cu mult în urmă, pe vremea lui Avraam, Domnul și doi îngeri s-au materializat, au vorbit cu Avraam și au mâncat cu el (Gen. 18). Când Isus a înviat din morți, a înviat în spirit, El a plecat iarăși unde fusese înainte. Descrierea schimbării învierii Bisericii se potrivește la fel de bine cu cea a Domnului. El a fost semănat (în moarte) „în slăbiciune, înviat în putere; semănat în necinste (în tovărășia hoților), înviat în slavă; semănat corp natural, înviat corp spiritual”. 1 Cor. 15:42-44.
((335))
„VA VENI ÎN ACELAȘI FEL”
Să se remarce cu grijă că îngerii n-au spus, „va veni în aceeași formă”. Domnul a plecat de la ei într-un fel de înfățișare naturală, sau corp, care să le permită să-L vadă înălțându-Se în nori, deoarece ei nu-I puteau vedea corpul spiritual. Felul plecării lui Isus nu se referă la forma Sa. Felul plecării Domnului nostru a fost liniștit, secret, necunoscut lumii, cunoscut numai ucenicilor Săi, fără zgomot, fără ostentație, fără trâmbițe și surle. El va veni tot așa, în același fel necunoscut lumii. El va fi prezent ca un hoț noaptea; și nimeni nu va ști despre prezența Lui decât ucenicii Săi.
Cât de contrare sunt toate acestea cu tot ceea ce am presupus noi odată, când ne-am gândit la Mântuitorul nostru ca degradat pentru totdeauna la stările umane, care la starea lor cea mai bună sunt cu puțin mai prejos decât cele îngerești! Cât de întristător de greșit înțelegeam problema când cântam:
„Cinci răni sângerânde El poartă,
Primite la Calvar;
Și ele rugăciuni fierbinți revarsă
Și pentru mine pledează!”
Când astfel cântam, evident că nu înțelegeam metodele Domnului de mijlocire pentru sfinții Săi, după cum nu înțelegeam nici glorificarea Sa ca ființă spirituală „mai presus de îngeri”.
Acum înțelegem că trâmbița a șaptea, cu care vine, nu este o trâmbiță literală, ci una simbolică; și că, la fel cu cele șase de dinainte, ea nu face zgomot în aer. Acum vedem că lumea nu va fi conștientă de a Doua Venire a Învățătorului în timpul stadiului venirii ca un hoț, nici până la Marele Timp de Necaz, când El se va descoperi în flacără de foc, făcând răzbunare (2 Tes. 1:8). Ceea ce va vedea lumea atunci va fi necazul; și treptat ei vor ajunge să înțeleagă că marele Rege este identificat cu necazul care va face pregătire pentru stabilirea Domniei Dreptății prin răsturnarea a tot ce este nedrept.