PRIVELIŞTE DIN TURNUL DE STRAJĂ

R 5823 W. T. 1 ianuarie 1916 (pag. 3-7)

În mod destul de natural, o influenţă a marelui război european este să îndrepte minţile unora spre religie şi spre considerarea unei vieţi viitoare. Faptul că fiii, fraţii şi soţii sunt în pericol, sunt răniţi, morţi sau prizonieri într-o ţară străină — cu toţii lipsiţi de protecţie umană — în mod natural îndreaptă mintea multora spre Creatorul Atotputernic. Ca atare, rapoarte de la naţiunile în război indică o creştere a sentimentului religios — o mai mare frecventare a bisericilor, mai mulţi oameni care se roagă etc.

În măsura în care asemenea activităţi religioase sunt inspirate doar de frică şi neajutorare, ele desigur valorează foarte puţin, căci publicul, învăţat greşit, nu ştie că nu există acces la urechea divină, nu există autorizare de rugăciune, nu există bază de a cere protecţie pentru cei iubiţi, decât prin marele Avocat pe care Dumnezeu L-a numit. Ei nu înţeleg nici că El nu este Avocatul lumii, ci numai al Bisericii; şi că nimeni nu este membru al Bisericii decât dacă, prin cunoaşterea Domnului, prin pocăinţă, a făcut o deplină consacrare a sa faţă de voinţa Domnului. Prin urmare, cei care nu sunt informaţi din punct de vedere scriptural — şi aici se includ marea majoritate din toate denominaţiile creştinilor — strigă cu voce tare către Domnul în necazul lor; dar în absenţa necazului ei sunt închinători la altarele plăcerii, bogăţiei, egoismului, poftei sau apetitului.

Nu putem spera că această clasă va primi vreun beneficiu permanent în prezent — după cum nici păgânii nu primesc. Puţin mai târziu în acest mare necaz, în revoluţie şi anarhie, despre care Domnul arată că vor urma una după alta, ei vor începe să se trezească şi să-şi dea seama că dacă aceste zile n-ar fi scurtate, nimeni n-ar supravieţui (Mat. 24:22). Atunci ei vor începe să caute pe Domnul, nu numai într-o formă de evlavie, ci cu inimi zdrobite cu adevărat.

JEHOVA PEDEPSEŞTE LUMEA

Atunci va veni la timp ceea ce a pregătit Domnul pentru ei. Răscumpărătorul, prin al cărui sânge al Noului Legământ se va face o deplină ispăşire, Îşi va lua marea putere şi va domni ca Mijlocitor al Noului Legământ, şi gloriosul Mileniu va fi pe deplin stabilit. Sub aranjamentul lui benefic, întunericul civilizaţiei prezente şi negura deasă a păgânilor vor fi risipite în faţa Soarelui Dreptăţii care răsare cu vindecare în aripile Sale.

Atunci Domnul, care le vorbeşte acum în mânia Lui, pedepsindu-i în marea Sa neplăcere şi descoperindu-Se în flacăra de foc a viitorului apropiat, va fi gata să spună inimilor lor corectate cuvinte de mângâiere, îndurare, pe care, din cauza ignoranţei, superstiţiei şi concepţiei greşite, ei nu sunt în stare şi dispuşi să le primească acum. Domnul va da poporului Său Mesaj curat, ca toţi să poată chema numele Domnului, să-L servească într-un gând (Ţef. 3:9). Astfel „lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu va umple întreg pământul” — ca fundul oceanelor! (Hab. 2:14). Ca rezultat al experienţelor care zdrobesc inimile, urmate de o cunoştinţă mai mare, toţi genunchii se vor pleca şi toate limbile vor mărturisi spre slava lui Dumnezeu. Iar cei care vor refuza să vină în armonie cu acea supremă şi glorioasă Domnie a Dreptăţii, ni se spune că vor fi sigur nimiciţi dintre oameni. Fapte 3:23.

Există însă o altă clasă de oameni religioşi, care fără îndoială sunt influenţaţi mult mai adânc, mai inteligent şi folositor — creştini adevăraţi, care în trecut au fost legănaţi ca să doarmă, sau care, ca prunci în Cristos n-au fost hrăniţi prin Cuvântul Adevărului. Acestora li se antrenează acum simţurile ca niciodată înainte şi cu fiecare zi se trezesc tot mai mult şi întreabă ce înseamnă aceste lucruri — lucruri atât de diferite de ceea ce au fost ei învăţaţi şi de ceea ce ei au aşteptat. Ei deja întreabă: „Unde este speranţa pe care am avut-o de a converti păgânii la glorioasele norme ale creştinismului nostru?” Ei întreabă: „Nu s-au făcut oare nişte greşeli când am numit aceste regate ale Europei regate ale lui Dumnezeu şi ale lui Cristos — creştinătate?” Ei se trezesc la faptul că noi am fost de multă vreme sub o mare înşelare, că aceste împărăţii sunt numai împărăţii ale acestei lumi; că prinţul acestei lumi mai este încă stăpânitorul; că Mesia, Prinţul Luminii, numai acum, şi prin acest mare necaz, Îşi ia marea putere ca să înceapă Domnia Dreptăţii.

((336))

Se cere puţin timp ca toate acestea să încolţească în inimile celor care au fost atât de grav dezinformaţi de către slujitorii şi învăţătorii în care au crezut. În mintea acestor oameni vine la început apatia, un sentiment de îndoială asupra fiecărui subiect, dar pe măsură ce merg la Domnul în rugăciune dintr-o inimă serioasă, consacrată, ei sunt îndrumaţi, luminaţi. Ei află că de fapt credinţa zidită a fost în mare măsură „lemn, fân şi trestie” — tradiţii, teorii şi crezuri umane. Arderea sau nimicirea acestora îi lasă totuşi cu atât mai bine pregătiţi pentru înălţarea unei mai bune structuri de credinţă din aurul, argintul şi pietrele preţioase ale făgăduinţelor divine. Structura erorilor lor din „lemn, fân, trestie”, va fi arsă, dar fiind zidită pe „Stânca Cristos Isus”, ei înşişi „vor fi mântuiţi ca prin foc”. 1 Cor. 3:15.

LUCRAREA LUI IEHOVA — LUCRAREA LUI NEOBIŞNUITĂ

Notăm diferenţa dintre această clasă şi cea menţionată la început, care n-a fost niciodată consacrată Domnului, dar care sunt numai creştini nominali, copii ai erorii şi „neghină” simbolică. Arderea credinţei lor false nu le va lăsa nimic; căci ei n-au fost niciodată cum se cuvine pe „Stânca Cristos Isus”. Aceasta îi va reduce numai la nivelul lumii, din care au făcut parte întotdeauna, dar induşi în eroare de învăţături greşite ei s-au considerat creştini. Şi mulţi i-au luat drept creştini, întocmai cum neghina poate fi luată drept grâu adevărat.

Efectul extraordinar al acestei Zile a Mâniei asupra lumii în general şi asupra creştinilor pretinşi în special, este cel la care se referă în mod evident Domnul prin profetul Isaia: „Domnul ... Se va mânia ... ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui neobişnuită, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit” (Is. 28:21). Va fi desigur o procedură neobişnuită din partea lui Dumnezeu, aşa cum va fi văzută de către aceia care nu sunt învăţaţi de Domnul, când ei vor vedea toate sistemele religioase din prezent prăbuşindu-se şi lumea mergând direct spre haos.

Strigătul oamenilor din timpul acela se va asemăna foarte mult cu strigătul apostolilor când s-a stârnit o mare furtună pe Marea Galileii. Atunci au venit la Isus în fundul corăbiei, care părea că dorme, strigând, „Învăţătorule, Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” Imediat ce vor învăţa dependenţa de Domnul — pe care unii nu o apreciză acum foarte deplin — imediat ce vor striga către Domnul din adâncul inimii în uimire şi teamă, El va fi gata să le răspundă cu îndurare şi să-i elibereze.

Limita extremă a omului va fi ocazia lui Dumnezeu! Isus, ridicându-Se, a mustrat vântul şi valurile, şi imediat s-a facut mare linişte pe Lacul Galileii. Astfel în mijlocul necazului îngrozitor şi al nedumeririi umane — „oamenii dându-şi sufletul de groază în aşteptarea celor ce vor veni pe pământ” — Împărăţia lui Mesia, „dorinţa tuturor popoarelor” va prelua controlul situaţiei, şi imediat furtuna patimilor omeneşti şi a anarhiei va înceta. Atunci oamenii, „din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul”. Is. 2:4; Mica 4:3.

OCAZII GLORIOASE LA ÎNDEMÂNĂ

Evident acum, şi în mod crescând pe măsură ce trec zilele, mintea oamenilor gânditori se va deschide să-şi dea seama de Adevăr. Acum, ca niciodată înainte, ei vor avea nevoie de sfinţii Domnului ca să le arate direcţia corectă — să le aducă în atenţie Scripturile şi diferite ajutoare pentru studiu biblic de care Domnul S-a îngrijit şi care sunt deja în mâinile multora. Când societatea şi sistemele religioase se vor clătina ca un om beat, după cum explică Biblia, aceşti sfinţi ai lui Dumnezeu nedezvoltaţi vor avea nevoie tocmai de ajutorul pe care noi, prin harul lui Dumnezeu, suntem în stare să-l dăm. Desigur, niciodată n-a fost un timp atât de favorabil ca în prezent pentru ajutorarea acestei clase! Tot mai mult, pe măsură ce aceştia îşi dau seama că au fost induşi în eroare de păstorii sistemelor nominale, ei vor fi ca oile fără păstor.

Pentru cei care au cunoştinţa lui Dumnezeu, a Cuvântului Său, a planului Său, prezentul şi viitorul apropiat oferă desigur cele mai minunate ocazii pe care le-am putea concepe. Oricine iubeşte pe Domnul va iubi pe fraţi. Oricine vrea să servească pe Domnul se va concentra asupra servirii fraţilor; şi cu cât ei vor avea mai mare nevoie, cu atât ocaziile vor fi mai bune; şi cu cât zelul nostru va fi mai mare, cu atât vor fi mai mari rezultatele pentru alţii şi cu atât vor fi mai mari binecuvântările pentru noi. „Cine seceră primeşte plată şi strânge roadă pentru viaţa veşnică.” Ioan 4:36.

Se va vedea din aceasta că, departe de a gândi că lucrarea noastră s-a sfârşit, avem aştepări minunate pentru 1916.

LOVIREA IORDANULUI DE CĂTRE ILIE

Am atras deja atenţia în Studii în Scripturi, Vol. 2, asupra faptului că Ilie profetul a simbolizat Cristosul — Isus Capul şi Biserica Corpul Său — în experienţele lor pământeşti; şi că luarea lui Ilie la cer reprezintă tipic trecerea finală a Bisericii de la stările pământeşti la cele cereşti. Am văzut, de asemenea, că atunci când a venit timpul schimbării lui Ilie, el a fost trimis de la Ghilgal la Betel, de la Betel la Ierihon şi de la Ierihon la Iordan, şi că aceste diferite puncte au fost în mare măsură dezamăgitoare, dar Ilie şi Elisei n-au fost descurajaţi, ci au mers mai departe — Iordanul reprezentând sfârşitul Timpurilor Neamurilor, 1915. După cum Iordanul a fost ultimul punct spre care a fost îndrumat Ilie, tot aşa 1915 este ultimul punct spre care a fost îndrumată Biserica. După cum Ilie a mers mai departe, necunoscând un alt loc mai departe, tot aşa, adevărata Biserică merge mai departe fără vreun punct în timp definit în faţa ei.

Curând carul de foc va separa clasa Ilie de clasa Elisei. Carul de foc pare să însemne încercări aspre sau persecuţii. Puţin mai târziu clasa Ilie va fi luată sus în vârtejul de vânt. În altă parte în Biblie un vârtej de vânt se pare că este folosit să simbolizeze marele timp de anarhie. Lecţia posibilă este că credincioşii Domnului din clasa Ilie vor fi printre primii în ţările civilizate care vor suferi ceva fel de violenţă prin lipsa de lege şi anarhie.

Noi nu ştim cât de curând ar putea veni acest sfârşit, şi nici nu trebuie să ne preocupe, fiindcă Domnul nostru este la cârmă şi deoarece noi aşteptăm ca El să ceară fiecăruia să fie „credincios până la moarte”. Lucrul care ne preocupă acuma în mod special este o altă parte a tipului: când Ilie şi Elisei au ajuns la malul Iordanului, Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul, a lovit apele râului; ele s-au despărţit şi cei doi au trecut cu încălţămintea uscată. Ce înseamnă aceasta? Ce experienţe sunt simbolizate prin aceasta? Se pare că se referă la ceva din viitorul imediat — ceva ce se pare că ar trebui să înceapă imediat.

((337))

Nu putem fi prea siguri ce înseamnă acest aspect al tipului. Trebuie să reţinem, dimpotrivă, că profeţiile biblice sunt arareori înţelese cu mult timp înainte de împlinirea lor. Acest lucru a fost adevărat la Prima Venire a Domnului nostru. Profeţiile se împlineau peste tot, totuşi ucenicii nu le-au observat până mai târziu — cum ar fi moartea şi învierea Domnului nostru. După învierea Sa, El le-a explicat ucenicilor multe lucruri; şi citim că „atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile” (Luca 24:45). Poate fi şi acum aşa. S-ar putea ca noi să fim martorii împlinirii acestui aspect şi să nu discernem aplicarea lui până când este complet.

Presupunerea noastră despre sensul acestei ilustraţii este următoarea: Mantaua lui Ilie reprezintă Puterea divină care a lucrat prin el şi în mod similar puterea lui Dumnezeu care lucrează prin Aleşii Lui acum. În simbolistica Bibliei apa reprezintă Adevărul şi de asemenea oameni; şi nu vedem nici un motiv să obiectăm că ea reprezintă ambele în această ilustraţie — o împărţire a oamenilor prin împărţirea cuvenită şi dreaptă a Adevărului. Iordan de asemenea înseamnă încercare, probă sau judecată. Luând aceste trei lucruri combinate, avem o imagine convingătoare. Dacă interpretarea se va dovedi a fi corectă, va însemna ceva cam aşa: că Dumnezeu va exercita cumva prin poporul Său luminat o putere care va avea ca efect cauzarea unei separări între oameni în privinţa Adevărului şi care va fi o probă asupra lor în această separare.

Neştiind care vor fi ocaziile, nici metoda de a exercita acele ocazii, noi trebuie să aşteptăm pe Domnul şi conducerea providenţelor Sale. Dar între timp desigur că îi aparţine clasei Ilie să fie trează şi cu totul interesată, gata, veghind, aşteptând îndrumarea Învăţătorului!

Cu aceste lucruri în faţa noastră, noi îndemnăm pe toţi din poporul Domnului care au o cunoştinţă despre aceste lucruri să „încingă coapsele minţii, să fie treji şi să-şi pună toată nădejdea în harul care le va fi adus la descoperirea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:13). Noi îi îndemnăm să nu se încurce în chestiuni lumeşti, ci să se păstreze în iubirea lui Dumnezeu şi în serviciul lui Dumnezeu, al Adevărului şi al fraţilor.

Ne amintim că după răstignirea Domnului nostru, mulţi dintre ucenicii Săi au fost înclinaţi să se întoarcă la pescuit — o cale foarte naturală. Ne amintim cum Domnul nostru le-a dat totuşi dovezi că binecuvântările Sale puteau fi cu ei şi puteau continua să fie „pescari de oameni” şi că tot succesul depindea de El; şi că fără El nu puteau face nimic. Această lecţie a fost adânc imprimată asupra celor care au început cu pescuitul înaintea celorlalţi. Ei au trudit toată noaptea, dar n-au prins nimic, iar dimineaţa L-au văzut pe Isus pe ţărm cu peştele deja fript. Se pare că ei n-au uitat niciodată acea lecţie. Ioan 21:1-10.

Adânc interesaţi faţă de toţi fraţii dragi ai Domnului, am simţit un fel de solicitudine faţă de ei, remarcând cum unii, care au fost zeloşi în lucrarea de colportori sub condiţii mult mai puţin favorabile decât cele prezente şi viitoare, merg la afacerile lumeşti. Astăzi avem probabil cu o sută de colportori mai puţini decât am avut cu un an în urmă, deşi condiţiile financiare de peste tot arată că mai curând ar trebui să avem astăzi de două ori pe atâţia. Nu este pentru noi să ne plângem — şi nu ne plângem. Doar atragem atenţia în acest fel general mai degrabă decât într-un mod privat sau personal, asupra faptului că iubirea unora poate a răcit şi că astfel pot să-şi pună în pericol câştigarea „unei răsplăţi depline”.

Noi nu ştim ce putere ne va pune Domnul în mână pentru a cauza o mare separare a oamenilor în privinţa Adevărului. Poate fi o putere financiară care a fost reprezentată prin mantaua lui Ilie în cazul acesta, sau poate fi altceva. Aşteptăm să vedem. Între timp ne străduim să menţinem bine toate filialele pe toate liniile de lucru, aşa încât să fim gata să lovim apele când vine ocazia favorabilă. Noi avem încredere că acesta este spiritul întregului popor iubit al Domnului care aşteaptă Împărăţia — un spirit al vegherii, zelului, energiei şi al minţii sănătoase — socotind lucrurile acestui timp prezent ca „nevrednice să fie puse alături de slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi”. Fapte 20:24; Fil. 3:8; Rom. 8:18.

Unul dintre aranjamentele noastre pentru viitorul apropiat este să rezervăm pe unii dintre fraţii peregrini care au capacitate deosebită pentru a se adresa publicului, ca ei să-şi dedice timpul în mod constant în această direcţie, sau în orice măsură Domnul va deschide calea — mergând din loc în loc în călătorii mai lungi să servească acele adunări care vor indica Biroului Turnului de Veghere capacitatea lor şi dorinţa de a avea adunări publice în unele din cele mai bune săli din fiecare loc. Aceasta nu se va interfera cu celelalte adunări şi cu servirea lor de către alţi fraţi — unii dintre acei fraţi care n-au talent special pentru vorbirea publică, dar care au capacitate excepţională pentru adunări semi-publice şi pentru adunări restrânse, versaţi în Adevărul Prezent, unde s-ar adresa în principal Casei Credinţei.

Amintim tuturor care au ocazia, sau care-şi pot face ocazia de a se angaja în lucrarea de colportor, că sunt milioane de case cărora nu li s-au dat încă Studiile în Scripturi şi mai multe milioane care n-au fost binecuvântaţi cu Drama Creaţiei şi cu Mana Cerească Zilnică. Iată câmpuri de folosinţă în care desigur trebuie mers înainte de a putea spera să fim luaţi în vârtejul de vânt. Să fim vii faţă de privilegiile noastre, ocaziile noastre, ca să nu fie nici o timiditate, ci zel pentru Dumnezeu şi Mesajul Său, şi pentru fraţii care au nevoie de ajutorul nostru — da, şi pentru unii care au ureche de auzit şi unii care au venit repede în Adevăr în ultimele câteva luni. Cu aceste câteva lucruri în minte, noi am ales ca text pentru anul nostru 1916, ceea ce urmează:

„Întărit prin credinţă” — Romani 4:20

Am pregătit acest verset tipărit ca un mic tablou într-un format care să fie ieftin, aşa încât toţi care doresc să le poată obţine. Putem trimite două exemplare la cinci cenţi, cu taxe poştale plătite, sau în număr oricât de mare la un procent proporţional.

((338))

MILITARISMUL

Suntem tulburaţi când scriem despre acest subiect. Prietenii noştri, de ambele părţi ale conflictului, destul de natural, sunt sensibili. Am primit trei scrisori de la germani care pretind că noi avem prejudecăţi şi nu le dăm dreptate. Am primit patru scrisori de la prietenii britanici, făcând plângeri similare. Noi credem însă că majoritatea prietenilor noştri de ambele părţi ne înţeleg; şi noi credem că cele şapte scrisori au venit de la persoane relativ noi în Adevăr. Celor familiari cu poziţia noastră nu trebuie să li se spună că noi nu aprobăm invadarea teritoriului belgian de către germani, chiar dacă ei pretind că Belgia a fost asociată la toartă cu aliaţii. Noi nu aprobăm actele de violenţă şi crimă din Belgia sau din altă parte. Nu aprobăm deloc distrugerea vaselor necombatante şi comerciale de către submarine, chiar dacă vasele transportau muniţie de război. Nu aprobăm deloc bombardarea nici a Londrei, nici a Parisului, şi nici a oraşelor germane şi austriece. Noi nu aprobăm deloc războiul.

Totuşi, pe de altă parte, privind popoarele ca necreştine, nu suntem surprinşi ca ele să fie angajate într-un conflict imoral. Nu suntem surprinşi că sub stresul aparentei necesităţi a victoriei toate popoarele angajate în acest război calcă în picioare legile popoarelor, cu care toate au fost de acord. Nu putem scuza mai mult pe englezi, francezi, ruşi şi italieni pentru violarea drepturilor altora, decât pe germani, austrieci, unguri, bulgari şi turci. Vedem că nedreptatea a pătruns în toate direcţiile; Legile divine sunt puse la o parte în întregime de către aceste aşa-zise naţiuni creştine — creştinătate.

Desigur că nu în zadar zice Scriptura, „Dacă-i este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce!” (Rom. 12:20). Şi când pretinşii creştinii englezi calcă şi violează instrucţiunile Învăţătorului şi încearcă să înfometeze pe pretinşii creştini germani, nu suntem surprinşi că cei din urmă se răzbună în toate modurile posibile — fie prin raiduri de zepeline, fie prin raiduri de submarine sau altfel. Aceste popoare, din punctul nostru de vedere fiind popoare necreştine, nu puteau avea o deviză mai înaltă decât cea exprimată în sentimentul că „necesitatea nu cunoaşte nici o lege”. Germanii au decis că, dacă englezii le înfometează soţiile, pruncii şi bătrânii necombatanţi, ei vor fi în drept să răspundă distrugând orice lucru britanic la care pot ajunge, inclusiv pasagerii necombatanţi de pe vapoare.

Vedem că ar fi fost mai bine ca englezii să respecte legea naţiunilor şi să se ţină de instrucţiunile lui Isus; şi totuşi, dându-ne seama că suntem încă sub stăpânirea prinţului acestei lumi, Satan, şi că el, ca dumnezeul acestei lumi, lucrează încă în inimile copiilor neascultării, nimic din ceea ce ar putea ei face nu ne-ar surprinde. Nu ştim oare din Scripturi că inima omului este excesiv de păcătoasă; că mânia lui, răutatea, ura, invidia, cearta, amărăciunea, sunt lucruri ale cărnii şi diavolului; şi că acestea sunt vizibile în toate părţile, în ciuda numărului de biserici, predicatori etc.?

Sf. Petru a scris despre urmaşii lui Isus — Biserica consacrată: „Voi sunteţi o Preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor (un popor pentru un scop, Diaglott) pe care Dumnezeu Şi l-a câtigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9). Acest popor nou — poporul lui Dumnezeu — este în lume, dar nu face parte din ea. Membrii lui nu pot fi loiali atât prinţului acestei lumi, cât şi Prinţului Slavei. Ei trebuie să aleagă între cei doi. Aceasta îi va face deosebiţi în ochii majorităţii oamenilor, care nu înţeleg situaţia, ci cred că împărăţiile acestei lumi sunt Împărăţia lui Cristos — chiar dacă ei sunt nedumeriţi de ce o împărăţie a lui Cristos ar căuta să le şteargă pe celelalte de pe faţa pământului şi a mării.

Toate popoarele îşi dau seama că se sărăcesc de cel mai bun sânge şi bărbăţie, ca şi de bogăţie — punând trista povară a datoriei asupra generaţiilor încă nenăscute — dacă datoria lor nu va fi negată, ceea ce ar însemna revoluţie şi anarhie, aşa cum Biblia pare să prezică. Nu este de mirare că există o mişcare pentru pace în toate aceste ţări. Este un spectacol trist. Cât de straniu trebuie să li se pară lor şi nouă! Cele mai mari naţiuni sângerează de moarte, grav rănite. Mai mult de douăzeci de milioane de oameni sunt acum sub arme, cheltuie şi nu produc, pe lângă teribila pierdere suportată deja prin rănirea şi moartea a nouă milioane.

Dar vor fi popoarele destul de înţelepte ca să se întoarcă de la război? Curajul lor admirabil şi mândria lor nemăsurată par să răspundă, nu! Şi aceasta pare să fie în acord deplin cu profeţia biblică. Aşa cum am arătat timp de douzeci şi cinci de ani trecuţi, războiul va continua până când tot mai mulţi vor fi implicaţi şi toţi participanţii vor slăbi şi vor fi pregătiţi pentru marele cutremur de pământ al revoluţiei sociale şi pentru focul anarhiei care va urma cu o pustiire îngrozitoare. Cu adevărat, Scripturile declară corect, „Mândria merge înaintea distrugerii şi un duh îngâmfat înaintea căderii” (Prov. 16:18). Din istorie putem judeca faptul că lumea dinainte a fost tot atât de rău intenţionată, dar providenţa lui Dumnezeu a intervenit ca şi când ar fi zis, „Până aici să vii, să nu treci mai departe” (Iov 38:11). Acum însă am ajuns la timpul când se pare că Domnul spune, „Dezlegaţi vânturile conflictului!” Aceste vânturi suflă tot mai mult, şi în cele din urmă vor deveni o vijelie de tulburare, cum este ilustrat în Scripturi.

Posibilităţile conflictului se extind spre Persia, iar de acolo în jos spre India. Deşi toate popoarele ar fi bucuroase să aibă pace, fiecăreia îi este frică să se retragă de teama de a nu-şi pierde prestigiul. Spiritul Domnului nu se manifestă nicăieri, şi nici să nu ne aşteptăm, căci a venit timpul ca toţi să-şi dea seama că aceste popoare mari nu sunt popoare creştine, ci numai regate ale acestei lumi sub prinţul acestei lumi, care acum „lucrează în inimile copiilor neascultării” spre mânie, ură, invidie, ceartă, amărăciune. Primul element al Spiritului Domnului este smerenia: „Smeriţi-vă dar sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit El să vă înalţe” (1 Petru 5:6). Lumea nu recunoaşte acest spirit ca standard al ei; şi ca atare nu vedem Spiritul lui Cristos, explicat de către apostol — „smerenie, blândeţe, răbdare, îndelungă răbdare, iubire frăţească, iubire”. Gal. 5:22, 23.

Într-adevăr, noi implorăm tot poporul iubit al Domnului să reţină că nu sunt decât doi Stăpâni mari şi că noi ne-am înrolat de partea Dumnezeului nostru şi a Cristosului Său, şi trebuie să ne dovedim loiali acestora în mijlocul unui popor strâmb şi stricat, orbit de dumnezeul acestei lumi şi umplut cu spiritul lui de mândrie, lăudăroşenie, ură şi ceartă. Dorinţa noastră trebuie să fie neutralitatea faţă de aceste fracţiuni ale imperiului lui Satan în conflict. Noi îi iubim pe toţi; dorim mari binecuvântări pentru toţi. Noi avem un Mesaj de speranţă pentru toţi câţi au urechi să audă că în cele din urmă limita lor extremă va fi ocazia lui Dumnezeu; şi că Împărăţia lui Mesia va îndepărta blestemul şi în locul lui va aduce pentru omenire binecuvântările Împărăţiei iubitului Fiu al lui Dumnezeu.

((339))

Să nu uităm niciodată neutralitatea noastră. Să fim drepţi, blânzi şi generoşi faţă de toţi. Să evităm pe cât posibil orice discuţie despre aceste lucruri cu cei care n-ar putea înţelege şi aprecia poziţia noastră. Altfel am face ceea ce Învăţătorul ne-a prevenit să nu facem, când a zis, „Nu aruncaţi perlele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă sfâşie” (Mat. 7:6). Vecinii noştri din lume n-au punctul de vedere pe care-l avem noi şi nu pot înţelege argumentele sau motivele noastre. Ei vor înţelege la timpul cuvenit. Acum poporul consacrat al Domnului trebuie să fie la locul lui, să nu stârnească ceartă, să nu fie fanatici, bigoţi, ci minunat de compătimitori faţă de toţi, dându-şi seama de adevărata situaţie, aşa cum alţii nu pot face.

Pe măsură ce faptele ies treptat la iveală, se observă că nici una dintre naţiunile în război nu posedă toate virtuţile şi nici una nu posedă toate viciile. În ceea ce priveşte forţele opuse din acest mare război, ruşinea este probabil egală pentru toţi. În timp ce fiecare a observat marea nedreptate făcută belgienilor în invazia germană, chiar cei care au mustrat mai vehement nedreptatea s-au făcut vinovaţi de o invazie similară a unui stat mai slab — invazia Greciei de către englezi şi francezi, care i-au traversat teritoriul ca să ajute pe sârbi. Şi oricare ar fi fost atrocităţile turcilor împotriva armenilor, despre care turcii pretind că se înarmau şi se fortificau în tranşei, nimic n-ar fi putut depăşi ferocitatea bestială a ruşilor împotriva evreilor, care, după câte ştim noi, căutau să fie neutri.

EVREII CA VICTIME ALE RĂZBOIULUI

În timp ce oameni din toate popoarele suferă direct sau indirect din pricina marelui război actual, bietul evreu pare că are parte de ce este mai rău peste tot. El poate fi găsit în toate armatele — uneori ca voluntar, uneori ca recrut. Se pare că în Galiţia, unde evreii sunt foarte numeroşi şi unde sunt urâţi foarte tare de către ruşi şi cazaci, ei au suferit imens — şi încă mai suferă. Sorţii războiului i-au aruncat dintr-o parte într-alta — încoace şi încolo. Desigur, aceşti bieţi oameni, dintre toţi oamenii de pe pământ, curând vor începe să se roage, „Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ!”

Dăm mai jos un extras din The Maccabean, un ziar evreiesc publicat în New York City. El dă o mică idee despre suferinţele din regiunea bântuită de război — o idee care trebuie să îngrozească şi pe cei mai împietriţi. În mod sigur Domnul pregăteşte lumea ca să aclame Împărăţia lui Mesia, „dorinţa tuturor popoarelor” (Hagai 2:7). Extrasul care urmează dă o mărturie despre unul dintre cei în necaz, un evreu român din Bucovina:

„Alaltăieri, dimineaţa devreme, cazacii au dat foc casei mele care a ars ca iasca. Când au venit la noi în munţi ca biruitori, jefuirea caselor era destul de obişnuită. Pur şi simplu luau ce le cădea sub mână. Dar n-am băut întreaga măsură a răului până când s-au întors bătuţi în retragere. Atunci ei ne-au invadat în hoarde, beţi de furie. Cereau repede merinde, fân şi ovăz pentru cai, şi hrană pentru ei. Întâi a venit ordinul să aprindă casa judecătorului oraşului. Apoi l-au târât în stradă pe proprietarul evreu al hanului ca să termine cu el. Unul dintre călăreţi l-a străpuns cu lancea, altul a terminat cu el împuşcându-l în cap. Apoi au venit sătenii în masă cerând să li se protejeze casele împotriva jafului. Au fost străpunşi cu lancea de către soldaţi şi doborâţi la pământ. A fost groaznic. Hangiul fiind ucis, ţuica curgea în voie din butoiaşe în hanul fără stăpân. Soldaţii s-au îmbătat până la o stare de nebunie furioasă, apoi au intrat în casă să-şi satisfacă poftele bestiale. Şi la mine au venit ca şi la ceilalţi — nu ştiu la câte case în total. Mi-au siluit soţia în faţa copiilor şi mi-au violat fetiţa. M-au legat cu funii şi m-au aruncat sub o bancă, aşa încât să fiu martor al ruşinii mele fără să am puterea de a interveni, ca să fiu otrăvit şi să nu mor, ca să trăiesc cel mai nenorocit dintre oameni. În cele din urmă au aprins casa. Femeile au fugit la întâmplare, unde le duceau picioarele. Şi când a încetat conflagraţia, când ne-am văzut munca de-o viaţă făcută cenuşă, am trecut printr-o furtună de zăpadă în lumea largă.

Înmulţiţi această experienţă cu zece mii şi împrăştiaţi aceste zece mii de cazuri de stăpânire cazacă peste toată Galiţia şi Bucovina, şi veţi avea o imagine, una foarte imperfectă — despre ceea ce au avut de suferit aceste două provincii, şi în special populaţia evreiască, sub invazia rusă.

În Iabloviţa, Bucovina, o casă a fost incendiată de către soldaţi, care au interzis cu stricteţe orice salvare din ea. Ca să nu îngheţe de frig într-o noapte friguroasă, nefericitul proprietar, un evreu, a luat două pături dintr-o casă care ardea. El a fost răstignit de către soldaţi şi sub cruce a fost pusă o pază până când a murit. În Fuezca, câţiva evrei au fost spânzuraţi, unul fiindcă a vrut să-şi salveze soţia de viol. În Storojineţ, la sud de Cernăuţi, Isaac Fellermayer, un evreu, a fost târât afară din pat în plină noapte de către patru soldaţi, care, fără să declare vreun motiv, au încercat să-l spânzure. Funia s-a rupt şi soldaţii i-au tăiat gâtul, i-au scos ochii şi i-au aruncat corpul gol în zăpadă.

În Galiţia ruşii au reintrodus în războiul modern bestialitatea tătară, folosind fiinţe umane neajutorate ca acoperire în înaintarea împotriva duşmanului. În mod sigur, aceste fiinţe umane au fost evrei. Nu prizonieri, vă amintim, ci necombatanţi, nu doar bărbaţi, ci bătrâni, tineri, femei şi copii de ambele sexe. La Nadvorna a avut loc un lucru ce nu se poate spune, nu se poate descrie. Ruşii au îngrămădit laolaltă o mie cinci sute de familii evreieşti — octogenari, femei bătrâne, femei tinere cu copii mici la sân, copii de şcoală, unii peste alţii, vreo şapte mii de suflete în total şi i-au mânat ca acoperire umană spre câmpul de bătaie austriac, mergând pe urmele victimelor lor. În nici o limbă nu există cuvinte destul de vii pentru a caracteriza o astfel de faptă.

Încercaţi şi imaginaţi-vă situaţia, dacă puteţi — străduiţi-vă să vă gândiţi la inimaginabil! O mie cinci sute de familii, şapte mii de capete, nici unul dintre ei nefiind în stare să poarte armă, toţi cei capabili fiind mobilizaţi cu mult înainte, un furnicar enorm de bătrâni, bolnavi, femei şi copii. Aceşti evrei incapabili de a purta arme fuseseră torturaţi luni de zile de toate mizeriile războiului; suferiseră de foame şi de frig, ruşii le jefuiseră locuinţele, le arseseră casele, le distruseseră proprietatea; îi furaseră, îi bătuseră şi îi torturaseră. Iar acum erau biciuiţi spre măcel ca boii — înainte! paşol! Împuşcaţi pe la spate cu revolvere şi mitraliere, spatele biciuit cu cnutul, şalele străpunse de lăncile cazace şi craniul lovit cu patul de carabină al cazacilor, şi astfel sunt mânaţi spre trei sute de vulcani urlând şi scuipând foc de-a lungul frontului austriac. Austriecii aud strigătele extraordinare ale victimelor, gemetele mutilaţilor şi muribunzilor, dar nu le pot opri suferinţa; trebuie să continue fără încetare focul, căci în spatele acestui holocaust uman duşmanul stă ghemuit ca să sară; dacă încetează focul, ruşii vor fi pe ei şi bătălia va fi pierdută. Şi în această manieră, şapte mii de suflete, bărbaţi, femei şi copii sunt măcelăriţi pe linia de bătaie între două forţe armate în conflict, nefiind înarmaţi şi pierind fără o şansă de apărare într-un zbucium de Tartar, de execuţie în masă.”