Vol. 5 Septembrie-Octombrie 1998 Nr. 6

IUBIREA LUI DUMNEZEU FAŢĂ DE ISRAEL

Osea 11:1-11

Israelul a fost tratat de Dumnezeu ca fiu — Rebel, îndărătnic, necredincios — Îndurările lui Dumnezeu l-a urmărit timp de secole — Robia lui Israel în Babilon — Întoarcerea în favoarea lui Dumnezeu prezisă.

„I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste.” Versetul 4 .

R 5809a 1 decembrie 1915 (pag. 361-362)

Osea a profeţit în Israel — regatul din zece seminţii — înainte de robia babiloniană, murind cam pe timpul când a capitulat Samaria. Numele Osea înseamnă mântuire şi corespunde bine cu profeţia. Prin Osea Domnul i-a spus clar lui Israel că nimicirea şi robia lor naţională erau aproape, că acestea erau o pedeapsă pentru păcat, dar şi că acestea vorbeau poporului despre simpatia lui Dumnezeu faţă de ei, despre multele Sale îngăduinţe iubitoare etc., şi i-a asigurat că El va continua să-i iubească până la sfârşit şi că în cele din urmă îi va binecuvânta şi-i va recupera din ţara vrăjmaşului.

Experienţele vieţii lui Osea ilustrează într-un anumit grad experienţele Domnului cu Israel. Soţia lui Osea a fost necredincioasă, aşa cum Israelul I-a fost necredincios Domnului. Urmând îndrumarea Domnului, Osea şi-a luat înapoi soţia, recuperând-o; şi mesajul lui pentru Israel a fost un mesaj de iubire continuă a lui Dumnezeu pentru poporul acesta — că deşi ei fuseseră necredincioşi faţă de Domnul, El îi va reprimi totuşi cu loialitate când ei îşi vor fi învăţat lecţia şi vor fi bucuroşi să se întoarcă precum o pasăre din Egipt şi o porumbiţă tremurândă din Babilonia.

„DOMNUL TE-A IUBIT”

Iubirea este nota dominantă a Bibliei, în ciuda faptului că ea conţine atât ameninţări cât şi făgăduinţe, declaraţii, manifestări de dreptate şi de îndurare. Dacă caracterul lui Dumnezeu ar fi lipsit de dreptate — dacă iubirea Lui ar depăşi dreptatea — ar fi o calamitate grozavă pentru toţi cei care depind de El. Ar dovedi slăbiciune de caracter în loc de tărie. Faptul că Înţelepciunea, Dreptatea, Iubirea şi Puterea lui Dumnezeu operează în deplină armonie — în coordonare — ne dă admiraţie faţă de El, încredere în El, iubire pentru El, şi toate aceste aprecieri se intensifică atunci când ne dăm seama de statornicia Lui.

Dumnezeu Şi-a cunoscut planul de la început aşa cum noi îl vedem că se coace treptat. El a ştiut mai dinainte că omul, dacă va fi îngăduit să apuce pe calea sa, va cădea adânc în păcat şi va fi biruit de pedeapsa lui, moartea. El Şi-a cunoscut mai dinainte scopul, de a da la timpul cuvenit pe Mielul lui Dumnezeu ca Jertfă de Răscumpărare pentru păcatele lumii întregi. El a cunoscut mai dinainte binecuvântarea finală a tuturor familiilor Pământului, având în plan ca Răscumpărătorul glorificat să fie Eliberatorul omenirii. El a ştiut mai dinainte şi a pregătit o mie de ani pentru lucrarea restabilirii, când, sub Împărăţia glorioasă a lui Mesia, toată omenirea va trebui să fie adusă la o cunoştinţă deplină a lui Dumnezeu şi la o deplină posibilitate de întoarcere la ceea ce a fost pierdut în Eden, la tot ceea ce a fost răscumpărat la Calvar, şi când în final cei rebeli va trebui să fie nimiciţi. El a prevăzut de la început rezultatul glorios când orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi lucrarea glorioasă a Împărăţiei lui Mesia. Întregul Program urma să fie de la Tatăl şi prin Fiul. 1 Cor. 8:6.

În cadrul acestui mare Plan Dumnezeu a prevăzut înţelepciunea de a avea o companie de sfinţi asociaţi cu Isus în marea lucrare a Împărăţiei Milenare, care să guverneze şi să binecuvânteze mii de milioane. Dumnezeu a hotărât să aibă două companii de sfinţi. O clasă urma să fie din pământ, pământeşti, modele a ceea ce va putea ajunge toată omenirea cu ajutorul Împărăţiei. Cealaltă clasă de sfinţi, încă mai mult înălţaţi, urma să fie Mireasa lui Mesia şi Moştenitori împreună cu El în Împărăţie pe plan spiritual. Dumnezeu ar fi putut pune în aceste poziţii onorabile pe îngeri, care ar fi fost bucuroşi să aibă ocazia de a servi astfel. Totuşi, în loc de aceasta, El a ales să adune aceste companii dintre oameni — chiar dintre oamenii păcătoşi.

CHEMAREA URMAŞILOR LUI AVRAAM

Multe căi avea Domnul deschise pentru adunarea Aleşilor în vederea serviciului viitor. Cea pe care El a ales-o şi pe care El o duce la îndeplinire este fără îndoială cea mai înţeleaptă, cea mai bună. Întâi de toate Dumnezeu l-a chemat pe Avraam — un păcătos ca şi alţii, dar a cărui inimă a fost plină de încredere în Dumnezeu şi care s-a delectat în căile drepte ale Domnului după măsura posibilităţii lui. Promisiunea lui Dumnezeu către Avraam a fost că sămânţa lui va constitui Aleşii, şi că prin acea sămânţă toate popoarele vor primi o binecuvântare divină.

Perioada de aproape patru mii de ani de la Legământul lui Dumnezeu cu Avraam a fost dedicată dezvoltării seminţei lui Avraam — o sămânţă naturală şi o Sămânţă spirituală. Acestea două i-au fost menţionate lui Avraam indirect când Domnul a zis, „Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării” (Gen. 22:17). Stelele cerului sunt folosite astfel ca să reprezinte Sămânţa spirituală a lui Avraam; nisipul de pe ţărmul mării, sămânţa naturală.

Timp de mai bine de optsprezece secole Dumnezeu a avut legături cu sâmânţa naturală a lui Avraam. Făgăduinţele Sale pentru ei şi Legământul Legii făcut cu ei au fost mari binecuvântări, inspiraţii, ajutoare. Căci, deşi israeliţii, ca şi alţii, au fost incapabili de a ţine Legământul Legii, fiind imperfecţi, păcătoşi, totuşi străduinţa ((358)) de a se supune le-a fost folositoare. Diferitele pedepse ale lui Israel, inclusiv robia lor babiloniană, au fost lecţii intenţionate pentru binele lor, şi în cele din urmă, pe timpul când a venit Isus să fie Răscumpărător, au făcut ca acel popor să fie cel mai sfânt popor dintre toate popoarele lumii — singurul popor recunoscut de Dumnezeu.

„EL A VENIT LA AI SĂI”

Cu toate acestea, în zilele lui Isus mult din sfinţenia lui Israel era doar o formă de evlavie, care n-a rezistat la probă. Numai israeliţii adevăraţi — curaţi în inimă, în motive — au putut aprecia Darul lui Dumnezeu şi au putut deveni ucenicii lui Isus — probabil 25.000 în total. Apoi uşa ocaziei de a deveni moştenitori împreună cu sfinţii evrei a fost deschisă pentru neamuri, şi Mesajul lui Dumnezeu le-a fost dat acestora, invitându-i şi pe ei să devină comoştenitori cu Cristos. Adunarea acestei clase a continuat timp de optsprezece secole, în timp ce naţiunea lui Israel a fost respinsă din favoarea lui Dumnezeu. Acum noi intrăm în marele Timp de Necaz care va inaugura Împărăţia lui Mesia. În timpul acestui necaz Biserica va fi glorificată prin întâia Înviere. Apoi va începe mia de ani de domnie a lui Mesia cu aleşii, Mireasa spirituală, scoşi dintre evrei şi neamuri.

Favoarea lui Dumnezeu va urmări încă sămânţa naturală a lui Avraam. Lecţiile şi pedepsele lor îi vor potrivi şi pregăti mai repede decât pe alţii din lume ca să primească binecuvântarea Mesianică. Faza pământească a Împărăţiei lui Mesia va fi israelită, prin aceea că Avraam, Isaac, Iacov şi toţi profeţii şi sfinţii până la Ioan Botezătorul vor fi „puşi prinţi în toată ţara” (Ps. 45:16) — reprezentanţii pământeşti în perfecţiune umană, ai Împărăţiei spirituale a lui Mesia.

Destul de firesc, Israelul va veni în mod natural primul în armonie cu aranjamentul divin şi va fi primul care va primi binecuvântarea. Totuşi, în timpul miei de ani de Împărăţie, după cum spun Scripturile, toate popoarele se vor binecuvânta când vor deveni sămânţa lui Avraam — intrând în relaţie cu Împărăţia, care va avea bază israelită (Ier. 4:2; Is. 65:16; Gen. 12:3). În cele din urmă, toţi care nu vor deveni astfel israeliţi adevăraţi, vor fi distruşi. Astfel sămânţa lui Avraam va include în cele din urmă toate familiile Pământului — toţi pentru care Dumnezeu a prevăzut viaţă veşnică. Cât despre neamuri — străini de Dumnezeu — nu va rămâne nici unul.