Vol. 6 Septembrie-Octombrie 1999 Nr. 6

CARUL DE FOC AL LUI ILIE

2 Împ. 2:1-12.

Ilie, Elisei şi şcoala profeţilor — Carul lui Ilie şi înălţarea lui sunt tipice — Ilie şi toţi profeţii sunt încă adormiţi — Ei nu-şi pot primi răsplata până când Biserica va fi glorificată la prima înviere — Scena schimbării la faţă — Semnificaţia călătoriei lui Ilie şi a celor patru opriri — Lecţia tipică este interesantă, folositoare.

„Înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta Ta.” Ps. 16:11.

R5771 W. T. 15 septembrie 1915 (pag. 285-287)

Deoarece studenţii Bibliei au recunoscut că viaţa lui Ilie a fost o profeţie — că el a fost un tip sau a reprezentat întreaga Biserică în experienţele ei pământeşti — povestea lui a devenit mai interesantă şi mai lesne de înţeles. El a fost un serv credincios al lui Dumnezeu, dar cea mai mare profeţie a lui, aceea a vieţii sale, n-a fost înţeleasă, chiar dacă Domnul a declarat mai târziu, „Voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni Ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşătoare” (Mal. 4:5). Acest Ilie antitipic, începând cu Isus în trup, vine şi dă mesajul către lume de mai bine de o mie opt sute de ani. Noi credem că luarea lui Ilie în carul de foc, relatată în lecţia de astăzi, este pe cale de a fi îndeplinită în privinţa Bisericii lui Cristos în trup. Curând nu vor mai fi în trup, fiindcă Domnul îi va lua, îi va glorifica la Sine. După cum explică apostolul, vor întâmpina pe Domnul în văzduh, pe tărâmul controlului spiritual al Pământului — în puterea Împărăţiei şi în glorie mare. 1 Tes. 4:17.

Elisei a avut ocazia să devină succesorul lui Ilie şi se pare că a fost condus de un spirit de zel cuvenit în dorinţa sa de a-l însoţi pe Ilie şi de a-l servi. Când Ilie a fost luat în carul de foc, mantaua lăsată lui Elisei a reprezentat faptul că acesta din urmă a devenit succesorul lui Ilie, pentru a primi o binecuvântare specială a spiritului lui Ilie. În timp ce suntem siguri că Ilie a reprezentat Biserica lui Dumnezeu în trup, nu putem fi atât de siguri că şi Elisei a fost un tip şi că a reprezentat o a doua clasă din poporul Domnului, la care se face referire în Biblie uneori ca fiind clasa „fecioarelor nechibzuite”, alteori ca servitoarele clasei Mireasă care o urmează, alteori ca o Mulţime Mare al cărui număr nimeni nu-l cunoaşte, care vor veni prin mare necaz şi vor ajunge la un loc în faţa Tronului, nereuşind să obţină cu clasa Ilie un loc pe Tron ca moştenitori împreună cu Cristos. Mat. 25:1-13; Ps. 45:14, 15; Apoc. 7:9-17.

Fiii profeţilor de asemenea pot fi tipuri. Dacă este aşa, ei par să reprezinte o a treia clasă, familiară cu Ilie şi Elisei, totuşi nu în mod deosebit asociată cu ei. Faptul că fiii profeţilor au discutat cu Elisei despre plecarea lui Ilie nu înseamnă în mod necesar că ei au crezut lucrul acela. Ei ştiau că Ilie se aştepta să plece dar îndoielile lor asupra subiectului respectiv sunt sugerate prin faptul că mai târziu au cercetat locul să vadă dacă Ilie nu căzuse de fapt undeva, aruncat de vârtejul de vânt. Căutarea şi convingerea lor finală reprezintă faptul că pentru o vreme anumite clase de creştini s-ar putea îndoi că Biserica a plecat cu adevărat în glorie, dar că, după aceea, sunt cu totul convinşi. Este posibil ca cele trei zile de căutare să fie simbolice, reprezentând trei ani.

ILIE NU ESTE ÎN CER

Mare parte din studiul biblic din trecut a fost superficial. Anumite învăţături şi crezuri din trecut fiind acceptate ca adevărate, Biblia a fost studiată în vederea confirmării tradiţiilor trecutului, mai degrabă decât ca să-i combată corectitudinea. Studiul atent aduce acum la lumină faptul că în tot Vechiul Testament nu se spune nici un cuvânt că cineva ar fi mers în cer — cu excepţia acestui caz al lui Ilie şi în declaraţia că „Enoh a umblat cu Dumnezeu şi n-a mai fost, căci Dumnezeu l-a luat” — undeva. Biblia arată clar că n-a fost posibilă nici o ofertă de viaţă cerească până după ce Isus a murit ca Răscumpărătorul omului. Astfel Scripturile ne asigură că viaţa şi nemurirea au fost aduse la lumină prin mesajul lui Isus — nimic clar sau definit n-a fost cunoscut înainte asupra acestor subiecte. 2 Tim. 1:10.

Isus a fost primul care a trecut de la starea pământească la starea cerească prin schimbarea învierii Sale — a fost „omorât în trup şi înviat în Duh” (1 Pet. 3:18). Biserica are făgăduinţa unei schimbări glorioase asemănătoare, aceasta aşteptându-i pe toţi credincioşii care merg în urmele Învăţătorului. Schimbarea lor urmează să fie la a Doua Venire a lui Isus. Ei, ca fecioare înţelepte, clasa Ilie, vor trece dincolo de văl, de la condiţiile pământeşti la condiţiile cereşti. Schimbarea va fi necesară pentru intrarea lor în Împărăţie, deoarece „carnea şi sângele nu pot să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor. 15:50). Puţin mai târziu, necazurile vor dezvolta clasa Mulţimii Mari reprezentată prin Elisei. Şi mai târziu, binecuvântarea Domnului va veni asupra întregii familii umane prin Împărăţia lui Mesia.

În timp ce Vechiul Testament nu spune nimic despre vreo invitaţie ca cineva să meargă în cer, Noul Testament asigură Biserica de o „chemare de sus”, o „chemare cerească” (Filip. 3:14; Evr. 3:1). Sf. Pavel arată că ((430)) pentru Biserica evanghelică a fost pregătită de Domnul o binecuvântare diferită de a altora. Nici chiar Vrednicii din Vechime, inclusiv Avraam, profetul David, Ilie, Elisei, Moise etc., nu pot fi din clasa Bisericii, după cum ei nici n-au putut umbla în urmele lui Isus. Loialitatea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de dreptate va fi din abundenţă răsplătită, dar binecuvântarea lor va fi pământească în paradisul stabilit prin Împărăţia lui Mesia pe întregul Pământ.

Sf. Pavel, după ce enumeră caracterele vrednice din trecut, declară, „Toţi aceştia, măcar că au primit mărturie prin credinţă, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi” (Evr. 11:38-40). Cu alte cuvinte, Biserica trebuie să primească întâi moştenirea ei cerească, pentru că ea, după cum spune Sf. Iacov, este un Prim-rod pentru Dumnezeu dintre creaturile Sale. Iacov 1:18.

Isus, când a zis, „Nimeni nu s-a suit în cer” (Ioan 3:13), a declarat foarte clar că Ilie n-a mers în cer. Sf. Petru confiră acest lucru, declarând că profetul David n-a mers în cer, ci este încă în mormântul lui în Ierusalim. Sf. Petru a sugerat astfel că nici unul dintre profeţi nu mersese în cer (Fapte 2:34). Marele nostru interes, prin urmare, faţă de experienţele lui Ilie, stă în faptul că înălţarea sa literală la cer a fost parte din calea sa tipică generală, ca o prefigurare a Bisericii în trup.*

*Pentru o explicare detaliată a dovezilor biblice că Ilie a fost un tip al Bisericii, vedeţi ŤBible Students Monthly, Brooklyn, N.Y.ť

PE MUNTELE SCHIMBĂRII LA FAŢĂ

Isus a dat la trei dintre apostolii Săi, Petru, Iacov şi Ioan, o viziune specială a gloriei Sale viitoare. Ceea ce au văzut n-a fost realitate, ci o viziune, după cum a declarat Isus mai târziu (Mat. 17:9). Persoanele în glorie nu erau reale, după cum nici gloria, vocile şi persoanele văzute de Ioan Revelatorul n-au fost reale. Sf. Petru, unul din cei trei, declară că ceea ce au văzut ei a fost o reprezentare a gloriei viitoare a lui Cristos. Totuşi el spune că cuvântul profeţiei este încă mai sigur decât viziunea (2 Pet. 1:16-21). În viziune Isus a fost personajul central, Moise reprezentând dispensaţia legii, care s-a sfârşit cu Cristos, iar Ilie reprezentând dispensaţia Evangheliei, care a început cu Cristos.

GHILGAL, BETEL, IERIHON, IORDAN

Elisei cunoştea aşteptările lui Ilie în legătură cu schimbarea, şi, având în vedere acest lucru, au mers spre Ghilgal. Dar Domnul nu l-a luat acolo, ci l-a trimis mai departe la Betel. Sugestia lui Ilie ca Elisei să rămână la Ghilgal a implicat că Elisei a fost descurajat şi şi-a pierdut credinţa în călătorie. Dar nu! el a mers mai departe. Acelaşi lucru s-a petrecut la Betel şi ei au mers mai departe la Ierihon. Acelaşi lucru s-a petrecut la Ierihon şi ei au mers mai departe la Iordan. Trecând Iordanul, au mers mai departe, dar fără să aibă după aceea un loc definit în vedere. Totuşi, după ce au ajuns la Iordan, i-au urmărit cu privirea o mulţime de fii ai profeţilor, adânc interesaţi.

Să aplicăm aceste lucruri în mod antitipic la Biserică. Ghilgal ar părea să reprezinte începutul timpului de Seceriş — octombrie 1874. Acea dată, în mod proeminent marcată în Biblie (Daniel 12:12), a fost aşteptată cu adânc interes de mulţi studenţi ai Bibliei, ca timpul posibil când Biserica va fi completată — chiar dacă nimic din Biblie nu spune astfel. Sugestia a fost în mod clar dedusă, dar n-a fost nici o declaraţie clară că schimbarea Bisericii va fi îndeplinită atunci. Când aşteptările n-au fost împlinite s-a simţit o măsură de descurajare. Totuşi, clasa Ilie a pornit spre punctul următor, însoţită de toţi cei care erau vrednici să fie socotiţi să facă parte din clasa Elisei antitipic.

Experienţele de la Betel au fost foarte asemănătoare. Primăvara lui 1878 a corespuns cu Betelul. S-a văzut clar că aceasta a fost paralela timpului când Domnul a preluat funcţia Sa împărătească la sfârşitul Veacului Iudeu şi când a spus naţiunii evreieşti, „Vi se lasă casa pustie” (Luca 13:34, 35). N-a fost iraţional să ne gândim la acea dată scriptural marcată ca fiind timpul glorificării Bisericii, chiar dacă Domnul n-a promis acest lucru în mod direct. Totuşi, cei care au primit această dezamăgire într-un spirit potrivit au avut o binecuvântare.

Ei au mers mai departe la data următoare, care a corespuns cu Ierihonul, anume, 1881. Mulţi studenţi ai Bibliei au acordat interes considerabil acelei date, fiindcă a fost data paralelă la timpul deschiderii uşii pentru neamuri, când Corneliu, primul convertit dintre neamuri a fost primit în familia lui Dumnezeu. Am presupus că aceasta putea însemna o schimbare de dispensaţie şi că era arătată în tip schimbarea Bisericii. Am greşit presupunând astfel, dar am primit mare binecuvântare şi am mers mai departe.

Punctul următor al timpului marcat scriptural a fost octombrie 1914 — încheierea Timpurilor Neamurilor, corespunzând cu Iordanul. Mulţi studenţi ai Bibliei sunt cu totul convinşi că 2520 de ani, de la Zedechia până la octombrie 1914, s-au sfârşit atunci — că data aceea a marcat sfârşitul concesionării de către Dumnezeu a puterii lumii în mâna neamurilor. Ei sunt convinşi că rezultatul este războiul prezent şi că închierea lui va fi răsturnarea completă a tuturor împărăţiilor lumii şi stabilirea deplină a Împărăţiei lui Mesia în controlul pământului.

((431))

Domnul n-a zis că Biserica va fi glorificată înainte de încheierea Timpurilor Neamurilor, dar un astfel de gând n-a fost iraţional, având în vedere multe Scripturi. Nefiind descurajaţi, studenţii Bibliei merg mai departe, întocmai cum Ilie şi Elisei au mers mai departe după trecerea Iordanului. Ei însă nu se îndreaptă spre o anumită dată, întocmai cum nici Ilie n-a fost îndrumat să meargă spre un alt loc. Ei doar au mers mai departe, aşteptând ca Domnul să-Şi împlinească făgăduinţa de a-l lua pe Ilie la timpul şi în modul Său.

CARUL DE FOC ŞI VÂRTEJUL DE VÂNT

Pe când cei doi mergeau, fără să ştie cât vor merge, Ilie i-a spus lui Elisei, „Ce ai vrea ca răsplată pentru credincioşia ta în faptul că ai călătorit cu mine?” Elisei i-a răspuns că ar prefera cel mai mult o măsură mare din Spiritul Domnului, care atât de remarcabil s-a manifestat în Ilie. Răspunsul a fost că el putea obţine această mare binecuvântare numai în condiţii speciale, anume, ca el să continue să coopereze credincios până la sfârşit — până când Ilie va fi luat. Acesta era un lucru greu, deoarece, dacă Elisei permitea să i se abată atenţia, el nu putea primi o astfel de binecuvântare bogată.

Pe când mergeau ei, iată, un car de foc i-a despărţit unul de altul! În limbaj simbolic aceasta pare să însemne că clasa Ilie va fi implicată în necaz, persecuţii foarte arzătoare şi va fi astfel separată de tovarăşii lor. Celălalt simbol al vârtejului de vânt care l-a luat pe Ilie la cer de asemenea implică necaz mai departe. Profeţiile sunt în general înţelese după împlinirea lor — şi numai vag înainte. Aşa a fost şi la Întâia Venire a Domnului nostru în privinţa profeţiilor care se împlineau atunci.

Nu putem spera să înţelegem clar dinainte semnificaţia deplină a carului de foc şi a vârtejului de vânt. Pentru unii gândul luării din viaţa prezentă brusc, violent, în necazuri înfocate etc., ar fi o perspectivă îngrozitoare; nu aşa vor gândi membrii clasei Ilie. Aşteptându-şi schimbarea şi trăind în pregătire zilnică a inimii, ei merg, prin urmare, mai departe fără frică. Dimpotrivă, oricare ar fi modul în care ei vor fi luaţi, va fi încheierea speranţelor pe care le-au aşteptat şi pentru care s-au rugat de atâta vreme — eliberarea lor.