„ÎNCEPUTUL DURERILOR”
„Fiindcă toate aceste lucruri se vor desface, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă.” 2 Petru 3:11.
R5735 W. T. 1 august 1915 (pag. 227-228)
În trecut mulți au înțeles greșit profeția Sfântului Petru cu privire la distrugerea cerurilor și a pământului prezent. Ei au dedus că el se referea la arderea pământului și a cerurilor literale într-un incendiu de proporții. Acest gând pare a fi întrupat în toate crezurile, protestante și catolic. Evident că aici a fost o greșeală gravă. Apostolul folosește aceste cuvinte într-un sens figurativ, întocmai cum am spune noi că un om ar muta din loc cerul și pământul pentru a-și realiza scopurile. Peste tot în profețiile Bibliei cerurile înseamnă puterile eclesiastice, iar pământul înseamnă societatea organizată, inclusiv puterile financiare și politice.
Lucrurile Ordinii Prezente trebuie să treacă în curând instituțiile bancare, marile afaceri monetare, acțiunile și obligațiunile, politica, marile sisteme religioase, de fapt toată structura socială. Întregul aranjament este acum pe punctul de a se topi. O Ordine cu totul Nouă este pe punctul de a intra. Această topire va începe prin răsturnarea instituțiilor religioase. Pentru întreaga lume aceasta va fi o catastrofă neașteptată și copleșitoare; dar pentru Biserica adevărată, care veghează așa cum le-a cerut Domnul, nu va fi o surpriză, pentru că aceștia sunt „copii ai luminii” și această Zi a Domnului nu-i va surprinde ca un hoț.
Credincioșii Domnului, poporul veghetor, conduși de Cuvântul Adevărului, vor înțelege afacerile pământești. După cum ne-a asigurat Sf. Pavel, cu toate că această zi va veni ca un hoț și ca un laț peste întreaga lume, ea nu va veni astfel peste copiii lui Dumnezeu care trăiesc conform privilegiilor lor. „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie”; „când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri ... să știți că împărăția lui Dumnezeu este aproape” (Luca 21:28,31). Învățătorul nu spune, când veți vedea toate aceste lucruri, ci spune, când veți vedea începutul lor, atunci să ne ridicăm capetele și să ne bucurăm nu să ne bucurăm de necaz, nici de suferințele altora, ci de faptul că aceste lucruri sunt semnele prezise că Ordinea Prezentă este gata să fie urmată de o Ordine Nouă, care va fi cu mult mai bună, mai avantajoasă și mai de dorit pentru toți.
Biserica însăși va fi „cerul nou” și va intra în mare glorie, putere și privilegiu. În Biserica timpurie ideea era în mod evident că aceste schimbări dispensaționale se vor întâmpla foarte repede. Ei trăiau în așteptarea continuă a venirii Domnului, a stabilirii Împărăției Lui și a glorificării Bisericii. Unii dintre ei se simțeau chiar prea încrezători în privința acestei chestiuni. Apostolul Pavel scrie către Biserica din Tesalonic, spunând că unii dintre ei făcuseră o greșeală când au gândit că Ziua Domnului putea să fi venit deja. El le spune că Ziua aceea nu putea veni până când va fi descoperit Omul Păcatului. Astfel în zilele apostolilor Biserica era mereu în alertă; și de-a lungul întregii acestei vârste poporul Domnului a fost lăsat în incertitudine cu privire la timpul celei de-a Doua Veniri a Învățătorului, veghind, pregătindu-se pentru lucrurile Împărăției, știind că Ziua lui Cristos va veni „ca un hoț noaptea” la timpul stabilit. 1 Tes. 5:3.
CE VĂD ACUM VEGHETORII
Acum noi care trăim în această Zi vedem începutul evenimentelor prezise. Vedem preludiul marii Bătălii a Armaghedonului. Gândul nostru este că Armaghedonul în sine va fi puternicul „cutremur” despre care se vorbește în Apocalipsa (Apoc. 16:16-18). În această mare revoluție și în anarhia care va urma, toate instituțiile pământești vor fi măturate. Rezultatul mâniei, al urii și al conflictului, dacă s-ar permite să continue la nesfârșit, ar fi atât de îngrozitor că ar produce nimicirea rasei; dar pentru cei Aleși, pentru ca ei să-și poată începe domnia glorioasă, Dumnezeu va opri măcelul și Își va stabili propria Sa Împărăție sub Cristos și sub Biserica Lui aleasă. Cristos și Mireasa Lui vor prelua împărățiile acestei lumi și astfel vor împiedica conflictul oamenilor să ajungă la extrema la care altfel ar ajunge. Dar acesta nu va fi oprit până când Ordinea Prezentă nu va fi fost cu totul desființată.
((496))
O descriere vie a acestui groaznic Timp de Necaz este dată de profeți. Spre beneficiul noilor noștri cititori, dăm câteva citate din astfel de profeții, care merită investigarea (Isa. 24:17-22; 28:21, 22; 33:7-14; 34:1-8; Ps. 18:7-19). Vezi STUDII ÎN SCRIPTURI, Vol. 4, pag. 15-20 (ediția prezentă pag. 29-30 n. e.). În aceeași direcție, citiți de asemenea Isaia 13:1-13; Ieremia 25:8-38; Apocalipsa 18; 16:12-21. Credem că actualul conflict din Europa este foarte convingător descris în unele din profețiile citate mai sus și că acesta este doar începutul marelui necaz și a marii răsturnări, sfărâmarea în bucăți a națiunilor ca vasul unui olar. În propria noastră țară vedem semnele prevestitoare ale necazului care vine, în greve, revolte muncitorești, demonstrații ale Organizației mondiale a muncitorilor industriali etc. Scripturile citate mai sus declară într-un limbaj clar că întreaga Ordine Prezentă va trece într-o puternică conflagrație. Necazurile recente de la minele din Colorado, grevele mai recente din Londra, Chicago, Bridgeport și Bayonne, sunt doar huruituri prevestitoare care, împreună cu multe alte tulburări de natură asemănătoare, prevestesc furtuna care vine.
Egoismul este marea putere care motivează lumea fie că se face un lucru fie că se face altul, va rezulta ceva foarte avantajos pentru ei înșiși. Pentru că oamenii vor ca numele lor să fie mari, ei își încordează fiecare fibră pentru a realiza acel rezultat. Ei fac aceasta și pe linie politică încercând să-și „facă un culcuș moale” pentru viitor. În Europa fac același lucru pe linie monarhică. Diferitele case la putere caută să aibă și să dețină onoarea poporului. Întreaga lume și-a îndreptat inima și mintea spre lucruri care în final nu vor aduce nici o satisfacție reală, și nu spre lucrurile Domnului.
Apostolul arată că toate aceste lucruri care ocupă mințile oamenilor și le absorb energia vor trece. Nici unul dintre ele nu va fi permanent. Noi ne dăm seama că așa este. Vedem că trecerea lor este chiar sosită, în această zi a noastră. Alții n-o văd, cu toate că multe minți cugetătoare văd că aceste condiții actuale sunt fără precedent, că o mare schimbare este iminentă; și își dau sufletul de groază.
În mod sigur cunoașterea acestor lucruri, a caracterului lor trecător, a valorii neînsemnate a celor mai atrăgătoare dintre darurile pământești, ar trebui să ne facă să ne întoarcem de la ele și să ne îndreptăm afecțiunea și speranțele spre lucrurile cerești, care sunt infinite în valoare și care nu vor trece niciodată. Ar trebui să adunăm comoară în cer, unde instituțiile vor fi permanente și unde armatele și revoluțiile nu vor distruge guvernul. Toți aceia care cred în marea schimbare care este chiar în fața noastră ar trebui să trăiască pentru viitor și nu pentru prezent. Cu cât, așadar, discernem mai mult învățăturile Bibliei, cu cât asimilăm mai mult spiritul ei, cu atât vom trăi și ne vom pregăti mai mult pentru marile binecuvântări promise, pentru viitorul acelora care Îl iubesc pe Dumnezeu. „Fiți sfinți, căci și Eu sunt sfânt”, este porunca Tatălui nostru din cer.
PENTRU NOILE CREATURI ATMOSFERĂ SFÂNTĂ, NU MIASMĂ
Aceste îndrumări nu sunt pentru lume și nu sunt nici pentru carnea copiilor lui Dumnezeu, ci sunt pentru noi în calitate de Noi Creaturi în Cristos. Vechea creatură fiind imperfectă nu are o poziție stabilă în fața lui Dumnezeu; dar în Noua Creatură nu este nimic nesfânt, iar imperfecțiunile cărnii sale fiind acoperite cu Haina dreptății lui Cristos, ea are o poziție stabilă în fața lui Dumnezeu. Dificultatea pe care Noua Creatură o întâmpină este slăbiciunea cărnii, în care aceasta trebuie să locuiască în prezent, și pericolul de a fi indus în eroare, amăgit spre a se depărta de lucrurile care sunt sfinte. Zi de zi ea caută să stăpânească carnea și s-o aducă în întregime în supunere.
Noua Creatură concepută de sus dorește să fie sfântă și să-și păstreze sfânt cortul său. Ea respiră prin natură un aer sfânt; orice este contrar este otrăvitor pentru acest germen ceresc care trebuie să fie îngrijit și hrănit cu cea mai mare atenție. Pentru ca el să se poată dezvolta cum se cuvine este necesar să fie hrănit cu „cel mai bun grâu”; este necesar, de asemenea, ca până și gândurile minții și meditațiile inimii să fie conformate cât de mult posibil după standardul perfect al lui Dumnezeu pentru aceste Noi Creaturi. În acest scop sunt furnizate provizii bogate de către Tatăl Ceresc, care ne-a conceput la această nouă natură.
Copilul lui Dumnezeu care este neglijent sau nepăsător în conducerea corpului său pământesc nu trăiește în acord cu adevărata sfințenie, nu dezvoltă potrivit această „sămânță” cerească concepută în el. Aceste Noi Creaturi, atât cât este posibil, ar trebui să aibă părtășie unul cu altul. Ei trebuie să caute să se zidească unul pe altul în credința preasfântă. Trebuie să-și amintească faptul că ei nu trebuie să se doboare unul pe altul, ci să se străduiască să se ajute unul pe altul cât sunt în stare. Oricine gândește în sine, „Odată va veni Împărăția; odată Timpul de Necaz va veni peste Ordinea Prezentă de lucruri, dar între timp noi ne vom bucura de lucrurile lumii acesteia”, acesta nu trăiește la înălțimea privilegiilor sale și este foarte probabil ca el să fie luat prin surprindere ca de „un hoț noaptea”, pentru că el nu trăiește în relație potrivită cu Domnul, și este posibil să afle prea târziu că a pierdut „premiul”.
„Deci, fiindcă toate aceste lucruri se vor desface, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă!”
„Tatăl meu! Tatăl meu! Fie a Ta inima mea
Păzește-o, Doamne, de rătăciri!
O, caută-ți și hrănește-ți vița pustiei
Chiar din izvoare amare de-ar fi!
Până ce vremea-ncercării și curățirii-i sfârșită
Și-n siguranță pe țărmul veșniciei copilul Tău va fi.”