Vol. 7 Septembrie-Octombrie 2000 Nr. 6

ADUNAREA DE ÎNTREBĂRI — CONVENŢIA DIN OAKLAND

(Condusă de fr. Russell)

R 5728 W. T. 15 iulie 1915 (pag.216-220)

Întrebare — Noi, Biserica, primim partea deplină în ungere instantaneu sau treptat?

Răspuns — Expresia „ungere cu Spirit” este uşor diferită de expresia „concepere de Spirit”. Ideea legată de cuvântul „concepere” este aceea a unei lucrări instantanee, în timp ce ideea legată de cuvântul „ungere” este o lucrare mai treptată. Noi ne aflăm sub procesul ungerii de când intrăm în familia Domnului, de când suntem recunoscuţi ca membri ai familiei lui Cristos şi primim un loc în compania glorioasă a Preoţilor Regali. Ştim că unii nu reuşesc să obţină o ungere deplină. Unii dintre aceia care au fost primiţi în modul potrivit şi concepuţi de Spiritul sfânt nu vor reuşi să fie unşi pe deplin, şi de aceea nu vor reuşi să fie din Clasa Preoţimii Regale. În schimb ei vor fi din Clasa Marii Mulţimi. De aceea noi credem că expresia „ungerea Spiritului” trebuie să includă acea dezvoltare ce înmoaie şi maturizează, care vine pe măsură ce creştem în har şi cunoştinţă, şi nu numai atunci când am fost unşi (concepuţi) să intrăm în familia lui Dumnezeu.

________________________

Schimbarea membrilor picioare unul câte unul

Întrebare — Există vreo scriptură care arată că membrii picioare ai lui Cristos vor fi schimbaţi toţi deodată?

Răspuns — Noi credem contrariul — că în loc ca toţi membrii picioare să fie schimbaţi deodată, aceasta se va desfăşura treptat. Unul poate fi schimbat în această noapte, altul mâine etc.; şi totuşi se poate spune că schimbarea este deodată în sensul că totul este în timpul Secerişului, toţi la sfârşitul veacului. Schimbarea unora va fi la sfârşitul perioadei de Seceriş. Din punct de vedere individual, va fi o persoană după alta. Apostolul spune, „Nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi” (1 Cor. 15:51); deoarece „nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu”. Schimbarea noastră va fi „într-un moment, într-o clipire de ochi”. Nu va fi o schimbare treptată pentru persoană, ci una instantanee. În loc să dormim cum au făcut sfinţii din trecut, când ne va veni timpul să murim schimbarea noastră va fi instantanee. Psalmistul profeţind spune: „Eu am zis: ŤSunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui-Prea-Înalt. Dar veţi muri ca un omť” (Psa. 82:6-7); şi noi înţelegem că această scriptură se referă la procesul morţii care vine peste toată Biserica, la fel ca şi peste lume în general. Noi suntem Noi Creaturi şi de aceea este expresia că vom „muri ca nişte oameni”. Cum mor oamenii, aşa vom muri şi noi. Oamenii în general nu mor în cete; astfel noi credem că ar fi ciudat ca mulţi dintre noi să moară deodată. Lumea nu va discerne nici o diferenţă între moartea noastră şi moartea altor oameni.

__________________________

Jertfa pentru păcat făcută de Marele Preot

Întrebare — Pentru ce păcate suferă Biserica?

Răspuns — Membrii Bisericii suferă pentru orice păcate ale cărnii de care nu se pocăiesc în mod cuvenit şi nu le îndreaptă în mod cuvenit. Apostolul spune că dacă ne-am judeca pe noi înşine, dacă ne-am pedepsi, ne-am corecta, n-am fi judecaţi de Domnul. Dacă am fi deplin atenţi la aceste lucruri, n-ar trebui să fim pedepsiţi de Domnul. Când El găseşte că este necesar să facă ceva cu noi, o face ca să nu fim condamnaţi cu lumea.

Întreaga lume este într-o stare condamnată. Dumnezeu alege pe unii care vor fi îndreptăţiţi la viaţă veşnică pe plan spiritual. Dacă suntem credincioşi nu va fi necesar ca Domnul să ne pedepsească, ci mai curând să ne încurajeze şi să ne ajute. Aceasta nu înseamnă că nu vom avea încercări şi dificultăţi, ci înseamnă că dacă noi înşine ne pedepsim nu vom fi pedepsiţi de Domnul pentru păcatele noastre, pentru slăbiciunile cărnii noastre pe care le-am fi putut evita şi pentru care suntem responsabili într-o anumită măsură.

Nu trebuie să presupunem că o Nouă Creatură ar păcătui cu voia. Dacă ar păcătui astfel, n-ar mai fi Nouă Creatură. S-ar întoarce, ca şi scroafa care a fost spălată, să se tăvălească în mocirlă. Păcatele pentru care Noua Creatură ar suferi ar fi acele păcate ale cărnii pe care le-ar fi putut evita şi pe care nu le-a îndreptat. Aceste suferinţe i-ar da o apreciere mai bună a datoriilor sale; ele l-ar disciplina pentru binele lui.

Dar poate nu acesta este gândul celui care întreabă. El poate vrea să spună: „Ce are Biserica de-a face cu Jertfa pentru păcat?” Biserica nu are nimic de-a face cu Jertfa pentru păcat, ca Biserică. Domnul Isus este Cel responsabil pentru toată problema. În tip nu preoţii subordonaţi au făcut jertfa, ci marele preot. Aşa că Domnul Isus a fost Cel care S-a jertfit pe Sine. El ne jertfeşte pe noi ca membri ai Săi, dar nu face aceasta contrar voinţei noastre. Noi dorim să ne sacrifice ca părţi din El, ca astfel să putem avea o parte în „suferinţele lui Hristos şi slăvile care” vor urma. Doar meritul Său este cel care dă virtute sacrificiului nostru.

De aceea, întreaga responsabilitate este în mâinile Marelui Preot, Domnul nostru. Noi avem parte cu El în Jertfa pentru păcat a lumii, ca membri ai Săi. Participăm în suferinţele care sunt socotite ca suferinţe ale Sale. Voi şi cu mine nu putem fi ispăşire pentru păcate prin suferinţele noastre — nici pentru propriile noastre păcate, nici pentru ale altora. Aceasta este cu totul în mâinele Domnului.

((502))

____________________________

Suferinţele creştinilor sunt supravegheate divin

Întrebare — Suferinţele pe care le-am avut înainte de a veni la Adevărul Prezent ne sunt de folos nouă ca creştini?

Răspuns — Nu ştiu ce are în minte cel care întreabă. Întrebarea pare să implice că el se referă la o clasă care sunt deja creştini. Dacă acesta este gândul şi dacă el se referă la suferinţele pe care le avem ca creştini înainte de a primi lumina Adevărului Prezent, aş spune, „da”. Toate suferinţele unui creştin sunt sub supraveghere divină, şi cred că mulţi dintre noi, înainte de a veni în Adevărul Prezent, am avut anumite experienţe de încercări şi dificultăţi care ne-au adus o mare binecuvântare şi ne-au pregătit să primim Adevărul. Am cunoscut mulţi care mi-au spus experinţele lor în această direcţie. Ei erau atât de implicaţi în afaceri încât nu şi-au făcut timp să studieze Adevărul.

Am cunoscut un domn care se ocupa de comerţul cu alimente, de exemplu. El era creştin şi a cumpărat cele şase volume de Studii în Scripturi. Dar nu şi-a putut face timp să le studieze. N-a înţeles că cea mai mare afacere din lume este aceea a Domnului. Comerţul cu alimente era cea mai mare afacere a lui până atunci. Domnul, plin de har, l-a lăsat să-şi rupă piciorul. El a trebuit să rămână liniştit până ce oasele s-au sudat. Mi-a spus mai târziu că repausul forţat a fost cel mai bun timp din viaţa lui, pentru că a citit cele şase volume. Înainte de aceasta niciodată nu avea timp; după aceea întotdeauna a avut timp.

La fel a fost şi cu o anumită soră. Această soră mi-a spus într-o zi: „Eram tare nedumerită odată de ce a lăsat Domnul ca mâinile mele să se deformeze de reumatism. Până atunci am fost foarte activă, am împletit, am cusut sau am făcut altceva. Apoi mâinile mele s-au deformat de reumatism, după cum le vezi. N-am putut să împletesc sau să cos sau să fac altceva; mâinie îmi erau nefolositoare. În final am aflat că dacă mă străduiesc, mă pot descurca să întorc paginile unei cărţi; şi am început să citesc. După ce am citit un timp, mi-a venit gândul: Dumnezeu a lăsat ca mâinile tale să se deformeze aşa încât să poţi citi”.

Acestea sunt unele căi prin care diferite persoane din poporul Domnului au fost binecuvântate şi ajutate să vină în Adevărul Prezent. Dumnezeu are un anumit mod de a proceda cu copiii Săi. Dacă suntem ai Lui, atunci următorul lucru este să fim pe deplin supuşi voinţei Lui şi să fim bucuroşi să urmăm providenţele Sale.

___________________________

Întrebare — Se manifestă spiritul Babilonului dacă prezentăm Foto-Drama într-o sală de cinema după ce acolo s-a prezentat producţia obişnuită?

Răspuns — Mie nu mi s-ar părea aşa. Dacă ar fi aşa, ar fi greşit să vorbeşti unui om despre Adevăr după ce el a auzit nişte vorbe urâte. În acest fel ar părea că te învârteşti în cerc. Fiecare are dreptul să-şi folosească propria lui judecată. Dacă cineva dintre voi este implicat în activitatea cu Foto-Drama, să nu facă nimic care să-i rănească conştiinţa. Cât despre mine, aş fi bucuros, dacă aş avea ocazia, să arăt Foto-Drama la 5000 de oameni după ce au fost la o piesă obişnuită.

__________________________

publicitatea Potrivită şi nepotrivită

Întrebare — Se arată spiritul Babilonului dacă se solicită de la comercianţi contracte de publicitate pentru spaţiul de pe anunţurile Foto-Dramei?

Răspuns — N-ar fi potrivit să se spună unui comerciant, „Faceţi publicitate la noi şi astfel contribuiţi cu ceva la o cauză bună”. Aşa ceva nu ar fi bine. Ar fi cerşire pentru cauza Domnului, un lucru pe care nu suntem autorizaţi să-l facem. Dar dacă eu aş fi comerciant şi aş avea ocazia să pun o reclamă într-un anunţ pentru Foto-Drama, aş crede că ar fi una din cele mai bune şanse de a-mi face publicitate pe care le-am avut vreodată. Aş crede că aş avea un beneficiu. Dacă pentru unul sau doi dolari ar fi posibil să-mi circule cartea de vizită peste tot în împrejurimi, aş spune: „Aceste pliante despre Foto-Drama îi vor interesa pe oameni; şi în timp ce vor citi textele de la ilustraţii, vor citi şi despre firma mea”. Aş crede că aş avea un profit bun pentru investiţia mea. Dacă cineva ar gândi că nu primeşte un profit bun, să nu-şi pună reclama în acest pliant. Este pur şi simplu o problemă de afaceri.

Solicitând reclama nu trebuie să se menţioneze caracteristica religioasă. Noi nu facem aceasta deloc. Este pur şi simplu afacere în ceea ce-i priveşte pe comercianţi; şi eu i-aş lăsa să facă reclamă la tot ce doresc. Faptul că noi nu permitem reclame în Turnul de Veghere nu înseamnă că a face aceasta ar fi rău. Nu văd nici un rău în faptul că un comerciant face reclamă produselor sale. Dacă aş publica un ziar zilnic, m-aş aştepta să vând spaţiu pentru publicitate în ziarul meu.

Un frate care este proprietarul unui ziar m-a consultat puţin în legătură cu publicitatea. El a spus că în împrejurimi comercianţii erau obişnuiţi să-şi facă publicitate, şi unii dintre cei mai buni clienţi erau comercianţi de băuturi tari şi tutun. I-am spus că nu aş pune nici o reclamă pentru băuturi. Aş pune reclame pentru pantofi, haine, alimente sau obiecte de uz casnic, şi aş solicita astfel de reclame dacă eu aş conduce un ziar. Nu văd nimic rău în reclame sau în ziare. Nu aş vedea nimic rău în a pune şase sau opt pagini de reclamă în Turnul de Veghere, dacă articolele cărora le-aş face reclamă ar fi mărfuri pe care toţi ar vrea să le cumpere. Dar, deoarece Turnul de Veghere intră în casă şi mă reprezintă pe mine într-un mod deosebit, vreau să folosesc tot spaţiul pentru chestiuni religioase — nu însă din cauză că reclamele ar fi rele.

((503))

Odată am pus în Turnul de Veghere un anunţ despre Grâul Minune. Mulţi dintre voi l-aţi văzut. Noi credem că am făcut bine punând acest anunţ. De asemenea am pus un anunţ despre un fel de fasole şi unul despre ceva bumbac special. Unii dintre prieteni au beneficiat de fiecare din aceste anunţuri. De asemenea, recent am pus o notiţă despre un tratament pentru cancer. Am primit sute de scrisori de la prietenii Adevărului, şi sute de la alţii; şi mulţi au scris că au obţinut rezultate bune. Într-o anumită măsură aceasta a ajutat ca Adevărul să înainteze. Oamenii au văzut că noi nu încercăm să le luăm banii, au văzut că noi încercăm să le facem bine şi au devenit interesaţi.

____________________________

Întrebare — Se arată spiritul Babilonului dacă se cooperează la metodele promulgate de la sediul A. I. S. B., Brooklyn, fără a analiza îndeaproape acele metode?

Răspuns — Cred că fiecare ar trebui să-şi folosească propria judecată în acest lucru. Dacă cineva a fost foarte rău „înţepat”, el trebuie să se păzească foarte bine. Dacă n-a fost „înţepat”, în mod potrivit nu s-ar păzi aşa bine. Este foarte potrivit să vă folosiţi propria judecată în această chestiune. În ceea ce priveşte centrul de la Brooklyn şi propria mea identificare cu lucrarea de acolo, daţi-mi voie să spun că totul este sub supravegherea mea. Nimic nu iese de acolo contrar conştiinţei mele. Dar voi trebuie să vă folosiţi conştiinţa voastră. Deşi sunt mulţi fraţi înţelepţi şi capabili la biroul din Brooklyn, totuşi prin aranjamentul prezent ei sunt ajutoarele mele sub supravegherea mea generală cât timp trăiesc. Acesta a fost aranjamentul făcut când am predat proprietatea mea Societăţii, cu ani în urmă. Aceasta se aplică şi la lucrarea Societăţii în ţări străine.

___________________________

Adevărata definiţie a Babilonului

Întrebare — Dacă de la sediul A. I. S. B. se vor promulga metode neînţelese sau neaprobate de noi, să aplicăm Apoc. 18:4: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu ...”, şi dacă da, cum?

Răspuns — Cred că dacă se poate arăta că A. I. S. B. este o parte din Babilon, noi toţi trebuie să ieşim din ea. Dacă toţi ieşim de aceeaşi parte, atunci unde vom fi? Cred că vom fi destul de apropiaţi unul de altul dacă toţi ieşim de aceeaşi parte.

Cuvântul „Babilon” înseamnă „confuzie”, iar în Apoc. 18:4 este folosit în legătură cu amestecarea lucrurilor lui Dumnezeu cu cele ale oamenilor. A existat un timp când în întreaga Europă împărăţiile erau foarte mult sub influenţa Bisericii Romano-Catolice. Într-o anumită măsură acele împărăţii au venit sub influenţa creştinătăţii — în măsura în care a existat creştinism în Biserica Romano-Catolică.

Este bine să accentuăm că a existat un timp când Biserica Romano-Catolică era singura biserică din lume şi când oamenii nu ştiau ceva mai bun decât să fie în ea şi din ea. Altfel unde să fi fost? Apoi a venit un timp când oficialităţile bisericii, cei care erau mari în conducerea bisericii, s-au asociat cu Imperiul Roman, iar Biserica Romană a devenit succesorul lui. Apoi biserica din Roma a început să stăpânească naţiunile şi să le spună oamenilor dintr-un principat sau altul: „Regele vostru nu este în armonie cu noi. Puteţi să alegeţi pe altul”. Apoi era o revoluţie. Papa şi Biserica Catolică erau în spatele acestor schimbări. Acesta este modul în care a început. Aşa a avut loc căsătoria ilicită dintre biserica nominală şi lume.

În multe naţiuni europene aceasta s-a schimbat acum treptat. În unele, biserica şi statul sunt complet separate. Dar această schimbare nu s-a făcut în Austro-Ungaria. Oamenii sunt sub controlul strict al Bisericii Romano-Catolice. Biserica este implicată în toate. În Marea Britanie reprezentanţii Bisericii Angliei stau în Parlament, ca parte din guvern. Episcopii bisericii sunt membri ai Camerei Lorzilor. În Germania şi Suedia este foarte asemănător. Guvernarea lor şi guvernarea lui Dumnezeu sunt legate împreună în minţile oamenilor.

Dumnezeu numeşte această stare de lucruri Babilon — pretinsa Biserică a lui Cristos fiind căsătorită cu guvernele lumeşti. Acestea au fost numite din greşeală guverne creştine. Ele nu sunt creştine. Uitaţi-vă la condiţiile prezente din Europa. Guvernele care sunt în război nu manifestă Spiritul lui Cristos. Există creştini în toate aceste guverne, dar guvernele înseşi nu sunt creştine. Biserica nominală este responsabilă pentru această stare de lucruri. Situaţia a deformat atât de mult minţile oamenilor încât gândesc că cursul prezent este cel bun. Ei cred că Cristos domneşte acum. În minţile lor domnia regilor şi parlamentul reprezintă pe Dumnezeu pe pământ. Domnul ne vrea separaţi de toate acestea.

Există încă un mod în care se manifestă spiritul Babilonului; de exemplu, în Bisericile protestante — metodiste, baptiste, presbiteriene etc. Ei satisfac dorinţele spiritului lumesc. Ei iau în seamă pe bogaţi, încercând să lucreze cu ei şi să-i pună în poziţii în biserică. Astfel ei recunosc banii mai presus de spiritualitate. În multe cazuri banii conduc biserica. Nu aceasta este baza pe care operează adevărata Biserică. Există un sistem în legătură cu toţi, chiar şi în Biserica Baptistă, cea mai liberală dintre toate.

Baptiştii vor spune: „Noi nu suntem în robie; noi nu avem control eclesiastic”. Nu-şi dau seama că spiritul Babilonului a pătruns în biserică. Să presupunem că avem aici o adunare de baptişti. Ca adunare, ei numesc propriul predicator şi se ocupă de afacerile lor. Un anumit predicator, fratele A, este numit să le servească. Dar el trebuie să fie rânduit ca pastor al acestei adunări. Deci ei trimit după alţi predicatori baptişti — să zicem fratele B, fratele C şi fratele D pentru a-l rândui. Dar fratele A nu stă foarte bine cu predicatorii chemaţi să facă rânduirea. Aşa că ei spun: „Noi nu-l vom rândui pe fratele A; el nu este potrivit”. Şi congregaţia întreabă: „Nu-l puteţi rândui?” Atunci ei răspund: „Noi nu avem nimic împotriva fratelui A, dar nu-l vom rândui”. Aşa că vedeţi că predicatorii au conducerea, iar oamenii nu ştiu.

((504))

Baptiştii vă vor spune că predicatorii n-au autoritate deloc. Dar baptiştii nu pot face nimic fără aprobarea predicatorilor; ei par să nu ştie aceasta. Predicatorii deţin o putere pe care Dumnezeu n-a pus-o acolo. Dumnezeu n-a autorizat niciodată pe nici un om să meargă şi să rânduiască pe alt om pentru a predica Evanghelia. Dumnezeu face rânduirea şi biserica trebuie să decidă, după judecata ei cea mai bună, pe cine rânduieşte sau cheamă Domnul ca pastor. Toată această rânduire de la oameni este babilonie, un fel de mecanism pentru a controla oamenii. Totul se face ca în politică.

Totuşi, baptiştii sunt cei mai liberi dintre toate sectele aşa-zise ortodoxe. Oamenii din Biserica Metodistă aproape că nu au libertate, cu excepţia privilegiului de a da bani. Aceasta este principala libertate de care se bucură ei. Episcopii conduc în cooperare cu bătrânii din prezidiu. La fiecare conferinţă anuală bătrânul conducător şi episcopul fixează care predicator să meargă aici şi care dincolo. Predicatorul care nu sprijină pe bătrânul conducător va merge într-un loc la ţară unde se plăteşte doar 400 $, în timp ce unul care îl sprijină, deşi nu este mai capabil, va fi trimis într-un loc unde se plăteşte 1000 $ sau mai mult. Mai mulţi predicatori metodişti mi-au spus aceasta. Ei se plâng, dar, cu toate acestea, ei nu vreau să-şi piardă locul de muncă. Aceasta nu este libertatea cu care Cristos ne face liberi. Înţeleg că acesta este un sistem. Să vă arăt ce fel de sistem este. Episcopul controlează pe bătrânii conducători şi bătrânii conducători îi controlează pe predicatori; şi aşa este totul până la conducătorii şcolii duminicale. Au capul sau şeful lor între ei. Au un cap uman. Conferinţa Generală este cea mai înaltă autoritate.

Aşa este şi Biserica Presbiteriană, are un cap, de felul unei Adunări Generale, care decide lucrurile. Totul este în acord cu mersul acestei lumi. Simplitatea lui Cristos în general nu este practicată decât între prietenii Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor Bibliei. Acolo aceasta este bine practicată şi Cuvântul lui Dumnezeu este respectat. Ei învaţă să ia seama când lucrurile merg rău. Simplitatea problemei este evidentă pentru toţi.

Odată am fost chemat de un preot al Bisericii Reformate. Voia să ştie cum îmi conduc biserica. I-am spus: „Frate ——, eu nu am biserică”. El a spus: „Ştii tu ce vreau să spun”. Eu am răspuns: „Şi eu vreau ca tu să ştii ce vreau eu să spun. Noi pretindem că există doar o singură Biserică. Dacă tu aparţii acelei Biserici, atunci aparţii de Biserica noastră”. S-a uitat la mine surprins. Apoi a spus: „Tu ai o organizaţie; câţi membri sunt acolo?” Am răspuns: „Nu pot să-ţi spun; noi nu ţinem nici un registru cu evidenţa membrilor”. „N-aveţi nici o listă de membri?” „Nu. Nu avem nici o listă; numele lor sunt scrise în ceruri”. El a întrebat: „Cum faceţi alegerile?” Am spus: „Anunţăm o alegere; şi oricare sau toţi din poporul lui Dumnezeu care sunt consacraţi şi se întâlnesc în mod obişnuit cu această grupă sau adunare pot avea privilegiul de a-şi exprima judecata în legătură cu cei care ar fi preferinţa Domnului ca bătrâni şi diaconi ai adunării”. „Păi”, a spus el, „aceasta-i însăşi simplitatea”. Atunci am adăugat: „Noi nu plătim salarii; nu există nimic care să-i facă pe oameni să se certe. Niciodată nu facem colectă”. „Cum obţineţi banii?”, a întrebat el. Am răspuns: „Ei bine, Dr. ——, dacă îţi voi spune care este simplul adevăr cu greu vei putea crede. Când pe oameni îi interesează această cale, ei nu găsesc o cutiuţă sub nas. Dar văd că există cheltuieli. Ei îşi zic în sine: ŤAceastă sală costă ceva, şi văd că în pauză se serveşte masa gratuit pentru cei care locuiesc mai departe. Cum aş putea pune ceva bani pentru acest lucru?ť” El s-a uitat la mine ca şi cum ar fi gândit: „Ce, mă crezi ageamiu?” Am spus: „Dr. ——, îţi spun adevărul gol goluţ. Ei îmi pun această întrebare: ŤCum aş putea să pun ceva bani pentru această cauză?ť Când cineva obţine o binecuvântare şi are vreun mijloc, el doreşte să-l folosească pentru Domnul. Dacă nu are mijloace, de ce trebuie să-l îmboldim?”

Dacă cineva este Student internaţional al Bibliei, n-ar avea o organizaţie de unde să iasă. Nu poţi să ieşi din ceva în care n-ai intrat. Dacă cineva îmi poate spune cum a intrat în Babilon prin faptul că s-a interesat de lucrurile Societăţii de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere, să-mi arate cum va sări afară şi eu voi sări împreună cu el.

___________________________

Preoţii lui Israel au murit tipic

Întrebare — Te rog explică Evrei 9:27: „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”.

Răspuns — Poate că aceasta este explicată mai bine în Studii în Scripturi decât pot eu să-mi fac timp şi să explic aici. Este dificil să explici un lucru ca acesta în trei până la cinci minute, pentru că întreaga idee a intrat în minţile oamenilor pe dos şi de la coadă la cap. Toţi cred că aceasta se referă la timpul când oamenii mor. Apostolul Pavel, în acea declaraţie din Evrei, dă o lecţie despre tip şi antitip. El compară lucrarea din fiecare an a preoţilor evrei cu lucrarea lui Cristos şi arată cum aceşti preoţi pământeşti intrau în Sfânta şi după aceea în Sfânta Sfintelor. Preotul lua cu el sângele unui viţel, apoi al unui ţap. Intra în Sfânta, şi, după ce norul de tămâie trecea de al doilea văl şi acoperea Capacul Ispăşirii, intra în Sfânta Sfintelor care reprezintă însuşi cerul.

Antitipul este că Domnul nostru Isus S-a jertfit pe Sine, reprezentat prin viţel. Viţelul L-a reprezentat pe Isus ca om; ţapul a reprezentat natura umană a bisericii. Ca Mare Preot, Isus a junghiat viţelul; la botez El a oferit sacrificiul umanităţii Sale. Preotul tipic ducea doi pumni plini cu tămâie şi o fărâmiţa pe focul de pe altarul tămâierii — aceea a reprezentat serviciul de trei ani şi jumătate al Domnului nostru. Această ilustraţie a tămâiei căzând pe foc a reprezentat calităţile glorioase ale lui Isus în timp ce El venea în contact cu încercările vieţii. În fiecare situaţie credincioşia Lui a produs un parfum plăcut.

Când Satan a venit la El cu ispita, loialitatea Sa a fost o jertfă plăcut mirositoare pentru Dumnezeu. Când a venit la El sugestia să evite a da ceea ce a promis să dea, a pus ispita deoparte şi n-a avut nimic de-a face cu ea. „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” era întotdeauna sentimentul Său (Ioan 18:11). Tămâia plăcut mirositoare a mers înaintea Lui şi a apărut în prezenţa lui Dumnezeu înainte de a-Şi termina cursul la Calvar. Moartea Lui pe cruce a fost ultima bucăţică de tămâie care a căzut în foc, în antitip. Apoi Marele nostru Preot a intrat pe sub văl — în moarte. El a fost părţi din trei zile sub văl, înviind de cealaltă parte de văl în a treia zi. Aceasta a fost învierea lui Isus. El a înviat de partea spirituală a vălului, o fiinţă spirituală. Apoi, patruzeci de zile mai târziu, a stropit Capacul Ispăşirii în Sfânta Sfintelor, în cer, sângele Ispăşirii pentru Biserică.

((505))

Aici apostolul încearcă să facă Biserica să vadă că marele preot evreu făcuse ceva de felul acesta în tip. Marele preot evreu intra cu sânge în Sfânta Sfintelor din cortul întâlnirii. Acel sânge, în fiecare caz, a reprezentat sângele marelui preot — viaţa sa. Fiecare mare preot, când trecea pe sub acel văl în Ziua Ispăşirii, era în pericol de a fi lovit cu moartea. Dacă el n-ar fi îndeplinit totul perfect, după cerinţele Domnului, ar fi murit când ar fi încercat să treacă de acel văl, pe sub acea perdea. Tot aşa, pentru Isus ar fi însemnat moarte dacă n-ar fi făcut în mod perfect voinţa Tatălui.

Apoi apostolul declară: „Oamenilor (oameni-preoţi — este ideea) le este rânduit să moară o singură dată (tipic, trecând pe sub văl) iar după aceea vine judecata”, sau decizia. Ei şi-au simbolizat moartea în sacrificiul viţelului şi în ducerea sângelui lui pe sub văl. Dacă preotul n-ar fi făcut aceasta în mod perfect, murea. Viţelul a reprezentat pe preot. După ce l-a sacrificat, a trecut cu sângele lui pe sub cel de-al doilea văl. „După moarte judecata”. Aici nu se face referire la moartea omenirii, ci doar la aceşti preoţi care-şi oferă sacrificiul lor. Isus a murit, a trecut de al doilea văl şi a fost înviat în a treia zi. După ce în tip marele preot şi-a adus jertfa, a trecut dincolo de al doilea văl şi a stropit sângele pe Capacul Ispăşirii, el a ieşit şi a binecuvântat poporul.

Domnul nostru Isus, Marele Preot, încă n-a ieşit să binecuvânteze poporul. Antitipul este un lucru foarte mare. Isus a trecut pe sub văl în Sfânta Cerească în urmă cu 1800 de ani. El încă n-a apărut să binecuvânteze lumea. Dar, „Se va arăta a doua oară, celor care Îl aşteaptă, nu în legătură cu păcatul, ci pentru mântuire” (Evr. 9:28). Aceasta este tot ce pot spune la această întrebare în timpul limitat pe care-l pot acorda aici pentru ea.

_______________________________

Întrebare — Ajungerea la natura divină nu înseamnă ajungerea la chipul lui Dumnezeu, după care a fost creat omul la început? Cuvântul natură de aici nu are semnificaţia de dispoziţie, caracter?

Răspuns — Nu! Omul n-a avut niciodată natura divină. Apostolul Pavel subliniază, discutând despre acest subiect al naturilor, în legătură cu învierea, că unul este trupul peştelui, altul al animalului, altul al păsării şi altul al omului. Peştele nu are acelaşi fel de trup cum are pasărea. Toţi cunoaştem diferenţa. Trupul peştelui, al păsărilor şi al animalelor, sunt toate diferite.

Apoi vine omul, superior tuturor fiinţelor pământeşti. Apostolul ne atrage atenţia şi asupra formelor de existenţă mai înalte; el ne atrage atenţia asupra altui plan de viaţă. El arată că omul, cea mai înaltă dintre creaturile pământeşti, este mai prejos decât cea mai prejoasă fiinţă spirituală. Ne spune despre îngeri, stăpâniri, puteri şi despre natura divină, cea mai înaltă dintre toate. Fiinţa umană perfectă este Dumnezeu manifestat în carne. Este atât de aproape de natura divină cât este posibil pentru o fiinţă umană. Ea reprezintă natura divină cât este posibil de aproape pentru o fiinţă umană. Îngerii sunt de asemenea după chipul sau asemănarea lui Dumnezeu; heruvimii şi serafimii tot aşa, deşi pe o treaptă mai înaltă decât omul. Cea mai înaltă dintre toate este natura divină. Iniţial numai Dumnezeu a avut această natură. Şi acest fel de natură spirituală pe care o are Dumnezeu a dat-o şi lui Isus la înviere, ca o răsplată pentru credincioşia Sa. Isus n-a avut-o înainte de a deveni om; dar după cum Tatăl are viaţă inerentă, adică, viaţă în Sine, nu o viaţă venită din hrană şi apă, „... tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine” (Ioan 5:26). Noi nu putem înţelege acel fel de viaţă. Eu nu pot să-mi imaginez cum Dumnezeu poate da o viaţă care nu are nevoie să fie susţinută de nimic. Voi niciodată n-aţi avut vreo experienţă de genul acesta. Nici eu n-am avut. Ca să-l putem înţelege pe deplin pe Dumnezeu ar fi trebuit să fim atât de mari ca şi El.

Vedem diferenţa dintre a prinde şi a înţelege. A înţelege înseamnă a cuprinde totul. A prinde înseamnă a atinge sau a percepe. Voi şi cu mine putem prinde ideea, sau putem percepe ideea despre Dumnezeu, dar nu foarte bine pentru că noi suntem atât de mici şi El este atât de mare. Noi nu putem înţelege pe Dumnezeu. Putem doar să-L atingem sau să percepem ideea despre existenţa Lui.

Apostolul a stăruit asupra acestui fapt; el a prins, sau a atins pe Dumnezeu, după cum şi Dumnezeu l-a prins sau l-a atins pe el. Dumnezeu a pus mâna pe noi, a venit în atingere cu noi. Nu noi venim în contact cu Dumnezeu şi zicem, „Îl vom lua pe El ca Dumnezeul nostru”. El ne-a atins şi ne-a spus despre aranjamentul Său pentru noi. Noi am răspuns la aceasta; ne-am gândit cât de minunat este că El ne are în vedere. Deci, noi încercăm să prindem ideea de ce suntem atinşi de Dumnezeu. Omul n-a fost creat după chipul lui Dumnezeu în sensul că este de natură divină, care natură este mult deasupra heruvimilor şi serafimilor, în timp ce omul este puţin mai prejos chiar decât îngerii.

_____________________________

Întrebare — Nu poate fi aplicat Apoc. 7:9-17 la lumea mântuită, mai degrabă decât la o clasă a Marii Mulţimi? Nu este un pericol serios în învăţătura că va fi o clasă a Marii Mulţimi pe plan spiritual şi că acei cărora le lipseşte o profundă apreciere a chemării de sus şi o consacrare spre ea vor fi totuşi mântuiţi?

Răspuns — Ar fi foarte periculos pentru orice persoană care nu înţelege un lucru să-şi permită să-l dea altora ca învăţătură. Cel care întreabă evident nu înţelege acest subiect şi aceasta scurtează răspunsul. Când lăsăm un subiect aşa cum îl spune Domnul, îl avem corect. „Prorocul care are un vis să istorisească visul acesta; şi cine a auzit Cuvântul Meu să spună întocmai Cuvântul Meu” (Ier. 23:28). „Noi vorbim ce ştim” (Ioan 3:11). Acesta este privilegiul pe care intenţionăm să-l avem până la moarte. Nu-i aşa?

_______________________________

„Va veni şi se va împlini negreşit”

Întrebare — Ce înseamnă Habacuc 2:3? „Căci este o viziune al cărei timp este hotărât, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă întârzie, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit”.

Răspuns — Aceasta este explicată pe prima pagină a fiecărui număr al Turnului de Veghere. Dumnezeu a pregătit o mare viziune în Cuvântul Său, o mare descoperire. Aceasta este o ilustraţie, ca să spunem aşa. El a dat această ilustraţie a planului Său mai mult sau mai puţin clar prin profeţi şi prin Lege. Jubileele au prefigurat restabilirea pentru toată lumea. Alte trăsături ale Legii, cum sunt jertfele Zilei Ispăşirii etc., au ilustrat alte trăsături ale planului lui Dumnezeu. Paştile au reprezentat de asemenea alte trăsături. Aceste ilustraţii au fost toate armonizate într-o mare ilustraţie sau imagine — marele plan al lui Dumnezeu, de binecuvântare a omenirii.

((506))

„Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta” i-a spus Dumnezeu lui Avraam (Fapt. 3:25). Toate acestea au format marea viziune sau ilustraţie pe care Dumnezeu Şi-a propus s-o dea poporului Său.

În măsura în care noi ajungem să avem mintea lui Dumnezeu, putem înţelege tot mai clar ce înseamnă aceste lucruri. Cea mai importantă parte a ilustraţiei a fost că Mesia va veni şi că El Îşi va stabili împărăţia. Toate aceste pomisiuni sunt părţi ale acestei mari imagini sau viziuni. Împlinirea ei ar părea că întârzie mult. Înseamnă aceasta că Dumnezeu a uitat acea promisiune făcută lui Avraam? pare să întrebe profetul. Uneori părea ca şi cum Dumnezeu uitase de ea. „Dar”, declară profetul, „va veni şi se va împlini negreşit”. În realitate nu întârzie. Uneori poate că ne aşteptăm să vedem mai mult decât vedem. Poate ne-am aşteptat să vedem până acum mai mult din strâmtorare asupra lumii. Anul 1915 este trecut mai mult de jumătate şi mă îndoiesc că vom vedea tot ce ne-am aşteptat în acest an. Se pare că noi am încerca să grăbim împlinirea viziunii.

Dar viziunea este totuşi pentru un timp stabilit; şi nu trebuie să renunţăm la ea. Noi ne încredem în aranjamentul lui Dumnezeu. N-a fost calea Domnului să se termine totul în octombrie 1914. Nu ştiu câte se pot întâmpla de acum şi până în octombrie 1915. Dacă ar fi să presupun, n-aş fi în stare să văd cum se pot realiza toate aşteptările noastre de acum şi până în octombrie 1915. Sper să se realizeze. Voi aştepta mai mult decât până în octombrie 1915 dacă este necesar. Viziunea este sigură. Toate aceste lucruri binecuvântate vor veni în mod sigur; este vorba doar despre timpul Său şi despre cum înţelegem noi timpul Său. Când voi şi cu mine înţelegem pe deplin aspectul principal al acestui lucru, suntem în mod sigur aproape de el. Ideea că acest mare Timp de Strâmtorare va începe aproape de octombrie 1914 a fost foarte aproape de ţintă; şi se desfăşoară acum cu mare viteză. Nici o rugăciune pentru a-l opri nu este ascultată. Dacă începutul războiului mondial ar fi fost numai o presupunere, atunci în mod sigur ar fi fost o mare lovitură. Ar fi fost un miracol. Am fost foarte aproape de el, dacă nu chiar exact.

______________________________

Întrebare — Pastorul Russell spune: „Călătoria copiilor lui Israel prin pustiu către ţara Canaanului a fost tipică pentru călătoria creştinului prin această lume de păcat către Canaanul ceresc”. Israelul tipic şi-a dus toate luptele după ce a ajuns în ţara Canaanului. Unde este Canaanul antitipic, cine sunt canaaniţii antitipici şi cum sunt ei învinşi de Israelul antitipic?

Răspuns — Apostolul Pavel sugerează că toată istoria lui Israel a fost tipică pentru experienţele creştinilor (1 Cor. 10:11). Dar trebuie să fim foarte precauţi; pentru că în unele cazuri ne bazăm într-o anumită măsură pe judecata noastră. Dar gândul meu ar fi că această călătorie spre Canaan simbolizează încercarea de a intra într-o relaţie potrivită cu Dumnezeu. Israel n-a intrat în Canaan atât de repede pe cât puteau s-o facă. Dacă ar fi avut o credinţă potrivită puteau să intre foarte repede. Puteau să meargă imediat de la Mt. Sinai în ţara Canaanului şi să aibă binecuvântarea lui Dumnezeu. N-au intrat din cauza necredinţei. Deci oricare dintre noi, care a umblat printr-o stare de pustiu înainte de a veni în familia lui Dumnezeu, a umblat nu pentru că a fost necesar, ci pentru că n-a exercitat destulă credinţă. Nu trebuia să aşteptăm 40 de ani, sau altă perioadă de timp, ci puteam să fi venit repede; prin consacrare puteam să fi intrat imediat.

Dar majoritatea au întârziat. Ca şi evreii, ei n-au intrat repede. În loc de a intra prompt în binecuvântările pe care le-ar fi putut avea prin exercitare de mai multă credinţă, mulţi au călătorit mulţi ani. Iosua L-a reprezentat acolo pe Isus. Cu cât evreii Îl vor recunoaşte mai reprede pe Iosua şi conducerea Sa, cu atât vor trece mai repede Iordanul şi vor intra în ţara Canaanului. Astfel, cu cât am recunoscut mai repede că Legea nu a putut face nimic pentru noi, cu atât mai repede noi, sub Iosua (Isus), am intrat în Canaan. Când Israeliţii au intrat în Ţara Făgăduită, atunci au început războaiele cu canaaniţii, fereziţii, amoriţii, hetiţii, girgasiţii, heviţii şi iebusiţii. Aceştia reprezintă slăbiciunile naturii noastre umane împotriva cărora trebuie să ne luptăm şi să învingem, ca să putem lua în stăpânire întreaga Ţară a Făgăduinţei, privilegiile pe care le avem în calitate de copii ai lui Dumnezeu.