IUBIREA TATĂLUI ȘI A FIULUI, MODELUL NOSTRU
(Discurs ținut de fr. Russell la convenția din Oakland, California)
R5724 W. T. 15 iulie 1915 (pag. 211-216)
Despre Învățătorul suntem asigurați că la încheierea slujirii Sale pământești El Și-a iubit mult ucenicii. Citim: „Isus ... fiindcă iubea pe ai Săi ... i-a iubit până la capăt.” Trebuie să tragem o linie strictă de demarcație între iubirea lui Dumnezeu despre care Biblia arată că este aplicabilă întregii omeniri și iubirea lui Dumnezeu care este acordată Bisericii. În sensul larg, general al cuvântului, Biblia ne asigură că „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Totuși, în omul decăzut nu era nimic ce putea să iubească Dumnezeu într-adevăr, în sensul de a avea părtășie cu el. Cu adevărat, nu se afla nimic în om care să atragă iubirea lui Dumnezeu spre el mai degrabă totul era în sens contrar. Și acesta a fost motivul că Dumnezeu l-a condamnat pe om la început, imediat după căderea lui, declarându-l pe tatăl Adam nevrednic de iubirea și favoarea Lui continuă și l-a condamnat la moarte. Genesa 3:17-19.
Nu trebuie să înțelegem că între timp Dumnezeu S-a răzgândit și a ajuns la concluzia că, la urma urmelor, El l-a iubit pe Adam și a dorit să nu-l fi condamnat la moarte. Mai degrabă trebuie să înțelegem că iubirea lui Dumnezeu pe care El a exercitat-o față de lume este de felul celei compătimitoare. Voi și cu mine am putea avea un fel de iubire compătimitoare, ca iubirea compătimitoare pentru un biet câine. Dacă și-ar răni laba, am vrea să i-o legăm. Am avea iubire compătimitoare. Nu că am iubi într-adevăr câinele acela, ci am avea compătimire față el. Tot așa, atitudinea lui Dumnezeu față de lume este o atitudine de compătimire. Și El vrea ca poporul Său să aibă un sentiment bun, generos față de toți oamenii și chiar față de creația animală. În armonie cu aceasta, apostolul ne spune că trebuie să facem bine tuturor oamenilor când avem ocazia, dar în special celor care sunt din Casa Credinței. Galateni 6:10.
((507))
Domnul stabilește o regulă precisă. Nu trebuie să clasificăm Casa Credinței împreună cu lumea. Nu trebuie să ne gândim să dăm lumii aceeași afecțiune, iubire sau interes pe care-l dăm Casei Credinței. Nici Dumnezeu nu face astfel.
Iubirea pe care o are Dumnezeu față de lume este cu totul diferită de cea pe care o menționează Mântuitorul când spune, „Tatăl Însuși vă iubește”. Acesta mi se pare mie unul dintre cele mai minunate texte din Biblie că marele nostru Dumnezeu ar putea avea iubire față de noi atât de mici, atât de nevrednici de iubirea sau atenția Sa! Același sentiment al Tatălui Ceresc este reflectat în cuvintele textului nostru: „Isus... fiindcă iubea pe ai Săi ... i-a iubit până la capăt”. Nu există nici o îndoială. Nu ne putem gândi că aceia care atunci erau în mod special ai Lui, cei care veniseră la El și-I deveniseră urmași erau oamenii cei mai talentați din evreime, după cum nici ucenicii Lui de astăzi nu sunt. Au fost ei oare în mod special ai Lui pentru că erau atât de bine educați? Fiindcă erau atât de distinși? Nu. Fiindcă lumea îi aprecia și își lua răspunderea pentru ei, sau fiindcă puteau fi ridicați la poziții de responsabilitate în ochii lumii? Nu.
De ce Îi iubește Isus pe ai Săi?
De ce a avut Isus această iubire specială pentru ei? „fiindcă iubea pe ai Săi ... i-a iubit până la capăt”. Aici este ceva important. Voi și cu mine dorim să știm dacă Mântuitorul ne iubește. Iubirea Lui nu este o iubire întâmplătoare. Există un principiu implicat aici. El i-a iubit pentru că erau ai Lui, dar nu în sensul egoist în care un om și-ar iubi casa, câinele și pisica, pentru că le-ar avea în posesie, pentru că i-ar aparține. Nu în sensul acela a spus Isus despre ucenici că erau ai Săi. Iubirea Lui a fost o iubire neegoistă. El intenționa să facă ceva pentru ei.
Care a fost motivul pentru care Isus i-a iubit și a spus că erau ai Săi? Cred că sunteți de acord cu mine în privința motivului. El i-a iubit pentru că aveau acele calități ale inimii care-i făceau vrednici de iubit din punctul Lui de vedere. Cred că acestea sunt calitățile pe care poate le aveți voi și poate le am eu. Voi și cu mine gândindu-ne la acestea putem vedea și ști. Mă bucur că Biblia spune că Isus i-a iubit pe ai Săi. Mă bucur că sunt unul dintre ai Săi și prin urmare pot crede că Isus mă iubește, nu doar în sensul compătimitor în care iubește lumea necredincioasă, ci în sensul special arătat în textul nostru.
Calitatea care a făcut ca Isus să-i iubească a fost, cred, mai întâi de toate, onestia lor. Mi se pare că nu există o calitate mai demnă de stimă în ochii Domnului decât onestia. N-ar trebui toți să fie onești? Răspund, da. Sunt toți onești? Evident, nu. Onestia pe care au arătat-o acești ucenici a fost că ei erau gata să recunoască faptul că de la ei înșiși nu erau nimic. Ei nu puteau ține Legea lui Dumnezeu. Nu se puteau gândi la ei înșiși că sunt cineva. Ei știau, cum știau toți evreii, sau trebuia să fi știut, că Dumnezeu le dăduse Legea ca standard. Ei nu puteau ține acea Lege. Erau destul de cinstiți să recunoască aceasta. Inimile lor erau deci în atitudinea de a căuta ceva ce avea Dumnezeu de dat, ceva mai bun decât Legământul Legii. Romani 7; 8:1-4.
FĂȚĂRNICIA, PĂCATUL CEL MARE
Observați-i pe cei mari, pe cei sfinți, pe cei religioși din națiunea evreiască cărturarii, fariseii și preoții. Ei pretindeau că țin Legea, dar nu țineau Legea, după cum a arătat Isus. Aceasta înseamnă că ei se înșelau. Ei pretindeau că țin Legea. Își făceau filacteriile* largi. Făceau rugăciuni lungi pentru a fi văzuți de oameni. Isus îi mustra continuu. Fără îndoială că erau mulți ucigași, hoți și vagabonzi în Palestina; totuși observăm că Isus a ignorat toată această criminalitate a lor ca fiind nesemnificativă în comparație cu fățărnicia. Cele mai grave învinuiri pe care le-a adus Domnul au fost contra acestei clase. Cu cât voi și cu mine ne putem depărta mai mult de starea fățărniciei religioase, cu atât mai bine. Dacă întreaga comunitate religioasă care-L mărturisește pe Cristos s-ar putea depărta de fățărnicie, aceasta ar face mare mișcare în lume. Se face mare caz de unele nume, indicând anumite activități religoase ale acestora, dar numele nu corespund cu faptele în cazul respectiv.
*Filacterii sau fruntarii: 1) cutii mici cuprinzând patru texte din Lege sau 2) fâșie de pergament cu părți din Lege scrise pe ea, fixată de o curea de piele fie pe frunte, fie pe brațul stâng, în dreptul inimii n. t.
Ucenicii erau cinstiți, mărturisind că nu erau nimic și că nu erau în stare să înfăptuiască drept, nu erau în stare să țină Legea lui Dumnezeu; și pentru că ei au acceptat astfel Mesajul lui Dumnezeu, care le vorbea pace cu Dumnezeu și că puteau avea iertarea păcatelor prin El pentru că aveau această atitudine a minții, Isus i-a primit ca ucenici ai Săi. Ei erau bucuroși să creadă Mesajul pe care El îl avea de dat că El alegea Clasa Împărăției ca să fie mult înălțată pentru a binecuvânta omenirea. Ei au lăsat totul ca să-L urmeze. El urmase o cale asemănătoare. Părăsise totul pentru a face voia Tatălui. Renunțase la starea glorioasă pe care o avea la Tatăl înainte de a fi lumea. Ca ființă umană Se consacrase la botezul Său, cu bucurie, voluntar, ca să facă voia Tatălui. Aici erau unii, acești ucenici iubiți ai Lui, care, după ce I-au observat curăția și după ce I-au primit Mesajul, erau bucuroși să umble în urmele Sale, pentru ca și ei să facă voia Tatălui. Isus a spus că fiecare dintre ei era mama Lui, sora Lui, fratele Lui. Acolo era secretul.
NICI UNUL NU ESTE ATÂT DE PREȚIOS CA ȘI CEI CARE SUNT AI DOMNULUI
Domnul nostru îi primise pe acești ucenici ca fiind foarte strâns legați de El. Ei erau cei mai prețioși din toată lumea. Nu erau frații și surorile Lui naturale, dar pentru că aveau Spiritul Tatălui, pentru că aveau propriul Lui Spirit, ei erau mult iubiți. Iubindu-i pe ai Săi, El a continuat să-i iubească până la sfârșit.
La încheierea vieții Sale pământești, vă amintiți, când Se gândea la ei și Se gândea că-i lasă, El S-a rugat Tatălui pentru ei. A spus: „Nu Mă rog pentru lume”. El era gata să moară pentru lume; dar nu S-a rugat pentru lume, pentru că mântuirea lumii nu era cuvenită încă în planul lui Dumnezeu. El S-a rugat pentru cei care de bunăvoie se predaseră să fie ucenicii Săi și să umble în urmele Sale. El S-a rugat ca ei să fie una nu ca ei să fie toți o singură persoană; ei vor fi întotdeauna persoane diferite, ci ca ei toți să aibă un spirit, o minte, o inimă, o dispoziție, ca să fie toți ucenici adevărați, să fie una cu Tatăl.
((508))
Aceasta a fost rugăciunea Lui pentru ei. El a spus că urmașii Lui ar trebui să se iubească unii pe alții cum i-a iubit El. Aceasta ajunge până la tine și la mine. Un lucru este să înțelegem iubirea Domnului Isus pentru noi, și altul este să înțelegem că Tatăl Însuși ne-a iubit pentru că am părăsit lumea și ne-am întors cu spatele la păcat. Poate niciodată nu veți fi în stare să biruiți complet toate slăbiciunile voastre, până în ziua morții. Domnul judecă inima, voința. El știe dacă v-ați întors cu spatele spre păcat. El știe dacă v-ați predat cu totul inima ca să faceți voia Lui, să umblați cu umilință în urmele lui Isus.
„Tatăl Însuși vă iubește!” Ce ați lua în schimb, dragii mei frați, pentru ceea ce învață acest text despre iubirea lui Dumnezeu față de noi ca și copii ai Săi. El are o iubire față de lume. Ca Dumnezeu și Creator, El supraveghează toate creaturile Sale. Dumnezeu a făcut pregătiri pentru fiecare creatură, chiar și pentru vrabie. Dar pentru toți cei care au intrat în această atitudine loială a minții, El are o iubire-simpatie, și mai mult, stimă!
„ȚINEȚI-VĂ ÎN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU”
Dacă știm că am intrat în dragostea lui Dumnezeu, atunci să ne amintim, după cum spune apostolul Iuda, că trebuie să ne ținem în dragostea lui Dumnezeu. Voi veți spune: „Suntem noi în stare să ne ținem? N-a făcut Sf. Iuda o greșeală?” Nu, dragul meu frate, n-a făcut nici o greșeală. Trebuie să ne ținem în dragostea lui Dumnezeu. „Noi nu suntem în stare să ne ținem, nu-i așa?” Ba da, ținerea depinde de voi. Dumnezeu nu va forța niciodată voința voastră. Dumnezeu nu-i caută acum pe cei care trebuie să fie siliți. În curând, în veacul viitor, în Mileniu, El va lucra cu aceia care trebuie să fie forțați și obligați. El va lucra cu aceștia pentru ca ei să compare binele și rezultatele lui, cu răul și rezultatele lui. Acum Tatăl caută din aceia care I se închină în duh, apropiindu-se de El, iubindu-L.
Nu noi L-am iubit mai întâi, ci El ne-a iubit mai întâi iubirea pe care o vedem reflectată în marele Său plan pentru ridicarea rasei noastre. Toate acestea ne vorbesc despre marele Dumnezeu pe care-L avem. Când am intrat în familia Lui prin predarea voinței noastre și El ne-a conceput cu Spiritul Său sfânt, am intrat într-o legătură prețioasă. Nu există nimic ca aceasta în univers. Sfinții îngeri sunt într-adevăr în iubirea și favoarea lui Dumnezeu; ei n-au fost niciodată în afara acestora. Dar noi care eram odată păcătoși și care acum suntem primiți înapoi în familia Lui, suntem concepuți de Spiritul Său la cea mai înaltă dintre toate naturile. Ce minunat, dragii mei frați! Eu mă gândesc, și voi vă gândiți, că Dumnezeu ne iubește foarte, foarte mult, altfel n-ar fi făcut niciodată o asemenea pregătire minunată în bogățiile harului Său și în bunătatea Lui iubitoare față de noi care suntem în Cristos Isus. Pregătirile harului lui Dumnezeu nu sunt numai cele din viitor, și nu doar că la sfârșit El ne va schimba și transforma pe noi care suntem dispuși să voim și să facem buna Sa plăcere acum, ci noi suntem în realitate în proces de transformare astăzi, prin această iubire a Tatălui.
Cred că zilnic, săptămânal, lunar, anual, pe măsură ce ne gândim la aceste lucruri, pe măsură ce analizăm, studiem și înțelegem marea iubire a lui Dumnezeu așa cum ea este exprimată în Planul Său minunat, primim o minunată înțelegere cât de mult „Tatăl Însuși” ne iubește. Dar nu putem înțelege aceasta deplin. Dar însuși faptul că orice tată ar face lucruri atât de minunate pentru orice copil ar implica o mare măsură de iubire.
Dumnezeu avea iubire față de îngeri când i-a făcut. El avea iubire pentru heruvimi și serafimi când i-a făcut. Ei vor fi întotdeauna caractere minunate și de aceea vrednici de iubirea lui Dumnezeu. Dar iată cea mai minunată expresie a iubirii lui Dumnezeu în care noi putem crede prin credință ca Dumnezeu să aibă o asemenea iubire pentru noi care suntem în toate sensurile dezordonați ca rasă. Tatăl S-a uitat jos și a văzut în această rasă niște giuvaere; și El le-a ridicat și le-a spălat de păcat prin meritul Mântuitorului, iar apoi prin consacrarea lor a început lucrarea de șlefuire a acestor giuvaere și de pregătire pentru montarea lor în glorie strălucitoare în Dimineața Învierii, când El va așeza aceste giuvaere în aurul naturii divine. Cu siguranță, Tatăl Însuși ne iubește!
„CUM VOI RĂSPLĂTI DOMNULUI?”
Deoarece Tatăl ne iubește și deoarece avem și cuvântul de asigurare că Mântuitorul ne iubește, ce vom face noi în schimb? Cum voi răsplăti Domnului Dumnezeului meu pentru toate binefacerile Lui față de mine? Aceasta este doar puținul pe care-l putem spune. Dacă te-ar lua în grija sa vreo persoană foarte bogată și influentă, când nu erai decât un copil al nimănui pe lume, și dacă el te-ar lua în casa lui și te-ar adopta în familia lui ai spune: „Ce binefăcător este acesta!” Dacă ai avea o inimă recunoscătoare ai spune, „Tot timpul și influența mea vor merge la acest binefăcător, ca să-i arăt cât de mult apreciez bunătatea lui față de mine.” Cu siguranță dacă ai avea o inimă potrivită ai simți astfel.
Așadar, cum vom răsplăti Domnului pentru toate binefacerile iubirea Lui, bunătatea Lui, pentru marea răscumpărare de care avem parte cu lumea și mai departe pentru Chemarea de sus pe care am primit-o ca să ieșim din lume și să devenim împreună moștenitori cu Isus Cristos. Moștenirea noastră este cerească, nesupusă putrezirii și nepătată, și care nu se veștejește o moștenire păstrată pentru noi care suntem ținuți de puterea lui Dumnezeu prin credință pentru mântuire, gata să fie descoperită în timpul din urmă. Toate acestea sunt ale noastre. Dumnezeu a stabilit astfel. Nu este nici o îndoială în această chestiune. Aceasta este a Noi Creații. Până la acest Veac Evanghelic n-a existat nici o Împărtășire din nivelul Său, ca să spunem așa; dar noi nu ne putem pierde calea în timp ce urmăm pe Îndrumătorul nostru. Și în măsura în care voi și cu mine apreciem ce a făcut Dumnezeu pentru noi, cu siguranță dorim să facem și noi ceva pentru El.
Ce putem noi face? Voi vă uitați la voi înșivă și eu mă uit la mine și spunem sincer și onest, „nu suntem decât niște snopi de imperfecțiune. Nu avem nimic vrednic să-I oferim Domnului Dumnezeului nostru”. Dar ați oferit și a fost acceptat. Ați dat tot ce ați avut și Domnul v-a primit, altfel n-ați aparține deloc acestei clase. Tatăl iubește astfel numai pe cei care au făcut această consacrare. Ei sunt singurii care sunt în Biserica ale căror nume sunt scrise în ceruri. Voi ați avut de dat voința. Ați dat tot puținul vostru. Tatăl v-a acceptat și v-a conceput de Spiritul Său sfânt; și acesta este motivul pentru care sunteți dintre Aleșii lui Dumnezeu și acesta este motivul că puteți înțelege mai deplin că „Tatăl Însuși vă iubește”.
((509))
Cum vom răsplăti? Lucrurile pe care voi trebuie să le dați și eu trebuie să le dau sunt lucrurile pe care le-am consacrat lui Dumnezeu chiar acelea. Acesta era puținul vostru tot și puținul meu tot. Dar cum vom da noi tot ce avem? În toate, în special în voința noastră, să căutăm să cunoștem voia Tatălui. Fie că mâncăm, fie că bem, sau orice facem, să facem totul spre slava lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dragii mei frați, intrând în familia lui Dumnezeu și făcând acest Legământ cu Domnul, ne-am legat. Nu El ne-a legat. Noi ne-am legat, că nu vom avea o voință a noastră proprie în nici o chestiune, că vom face numai voia Lui.
ROBI AI LUI CRISTOS, TOTUȘI LIBERI
Nu putem avea ce ne-ar face plăcere să purtăm. Nu trebuie nici chiar să mâncăm ce ne-ar place. Nu trebuie nici chiar să mergem unde ne-ar place. Nu ni se permite nici chiar să ne gândim la ce ne-ar place. „Bine”, ar spune cineva, „n-am mai auzit de asemenea robie”. Aceasta este adevărat, dragii mei frați. Noi suntem robi ai Domnului Isus Cristos. „Și nu vom scăpa niciodată de această robie?” Poți pune capăt în orice moment. Toți care sunt robi ai Domnului Isus sunt robi voluntari. Ați intrat voluntar și puteți la fel de repede să renunțați la ea dacă doriti. Doriți să faceți astfel? O, nu! Este cea mai binecuvântată robie în care ați fost vreodată! De fiecare dată când ați aflat că trebuie să renunțați la propria voință, ați aflat că ați avut în schimb o mai mare binecuvântare, mai mult decât compensatoare. Ați aflat că toate lucrurile lucrau împreună spre bine, pentru că ați renunțat la propria voință și ați umblat în urmele lui Isus. Prețioasă robie! Ați aflat cât de multe greșeli ați făcut când ați încercat să faceți voia voastră cu îmbrăcămintea, mâncarea și orice altceva. Sunteți bucuroși să aveți ceva îndrumare generală de la Cel care este atât de înțelept. Datorită acestei îndrumări, apostolul spune despre această clasă că au „spiritul chibzuinței”. 2 Timotei 1:7.
Mințile noastre sunt imperfecte și nesănătoase. Când suntem conduși nu de propria voință, ci de voința Domnului, așa cum este exprimată în Cuvântul Său, atunci ajungem să avem spiritul chibzuinței. Și multă, multă binecuvântare ne-a adus aceasta! Sunt sigur că exprim sentimentele fiecăruia prezent aici care este un copil consacrat al lui Dumnezeu.
Treptat ajungem să iubim calea Domnului. Creștem în har și în cunoștință și în iubirea lui Dumnezeu, astfel încât în cele din urmă ajungem să urâm lucrurile pe care odată le-am iubit și să iubim lucrurile pe care odată le-am disprețuit. Astfel, după cum apostolul descrie aceasta, suntem transformați, prin înnoirea minții noastre. Romani 12:2.
Această robie este libertate într-o privință foarte importantă (1 Corinteni 7:22). Noi obținem o victorie asupra robiei păcatului; zilnic suntem mai victorioși asupra robiei slăbiciunilor cărnii noastre. Dar această robie față de voința Domnului ne aduce zilnic binecuvântări, iar în final ne va aduce Prima Înviere, cea mai importantă, despre care Isus spune: „Fericiți și sfinți sunt cei care au parte de întâia înviere ... (ei) vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos; și vor împărăți cu El o mie de ani” (Apocalipsa 20:6). Toate acestea vor veni pentru voi și pentru mine dacă suntem credincioși în a face voia Domnului în măsura capacității noastre. Dumnezeu nu așteaptă niciodată ca cineva să facă peste capacitatea lui. Trebuie să avem gloriosul standard al Domnului în fața noastră și să trăim cât mai deplin posibil la înălțimea acelui standard. Domnul Isus n-a putut face mai mult decât a fost în stare să facă. Fiind perfect, El a fost în stare să facă perfect. Fiind imperfecți, noi nu putem face perfect și de aceea sângele lui Isus ne curățește, ne face curați, în timp ce căutăm să umblăm nu după trup, ci după Spirit.
CUM PUTEM SLUJI DOMNULUI
Aici ajungem la un alt punct. Domnul știe că voi și cu mine nu putem face nimic pentru El. El ne-a dat o sugestie cum am putea face indirect pentru El. Știți la ce mă refer. El spune că trebuie să ne iubim unii pe alții și că iubindu-ne unii pe alții vom exprima iubirea pe care o avem față de El. Astfel apostolul Ioan vorbind despre același lucru, din același punct de vedere, spune că după cum Cristos Și-a dat viața pentru noi, tot așa și noi trebuie să ne dăm viața pentru frați. El nu spune că trebuie să ne dăm viața pentru toți pentru păgâni sau pentru lume în general. Nu, nu. Noi trebuie să ne dăm viața pentru frați. Așa scrie. Domnul a știut cum trebuie să fie scris. Noi trebuie să ne dăm viața pentru aceia pe care i-a iubit Isus.
Am găsit pe unii copii foarte dragi ai lui Dumnezeu care se pare că au găsit mult mai ușor să facă ceva pentru lume decât pentru Biserică. Acesta nu este sentimentul potrivit. Dumnezeu este mai întâi, apoi Domnul Isus, apoi frații; și după aceea toți oamenii, după cum avem ocazie; și după aceea creația animală, după cum avem ocazie. Animalele trebuie neglijate în favoarea oamenilor, iar lumea trebuie neglijată în favoarea Bisericii. Dacă avem Spiritul Lui, îi vom iubi pe ai Lui.
Când vorbesc în felul acesta să nu înțelegeți că vreau să încurajez o părtinire printre creștini. Există ceva foarte generos în Biblie și cred că membrii ASOCIAȚIEI INTERNAȚIONALE A STUDENȚILOR BIBLIEI ating tot mai mult această iubire pe care Domnul Isus dorea ca noi să o atingem. Problema nu este pe care din ei; dacă sunt prezbiterieni trebuie să-i iubim ca prezbiterieni, sau dacă sunt metodiști trebuie să-i iubim ca metodiști, sau dacă sunt luterani trebuie să-i iubim ca luterani. Prezbiterienii iubesc pe prezbiterieni, metodiștii iubesc pe metodiști, luteranii iubesc pe luterani, mormonii iubesc pe mormoni, spiritiștii iubesc pe spiritiști, masonii pe masoni și Odd Fellows iubesc pe Odd Fellows. Dar în Biserica lui Cristos nu există asemenea linii de deosebire. Nu contează dacă un om este mason sau nu, metodist sau nu, ci contează dacă este copilul Domnului. Noi trebuie să-i iubim pe cei care aparțin lui Dumnezeu. Dacă Tatăl îi iubește și Mântuitorul îi iubește, atunci și noi trebuie să-i iubim. Dacă nu-i iubesc există ceva greșit în atitudinea mea. Eu trebuie să iubesc ce iubește Tatăl, să iubesc ce iubește Mântuitorul.
((510))
„CEL CARE IUBEȘTE PE DUMNEZEU IUBEȘTE ȘI PE FRATELE SĂU”
„Frate Russell, dacă iubești pe toți frații, vei iubi unele caractere destul de necioplite, vei iubi pe unii foarte ignoranți, vei iubi pe unii care nu sunt stimați între oameni.” Nu mă pot abține. Îi voi iubi pe toți care iubesc pe Dumnezeu. Vă amintiți că cei doisprezece apostoli, cu excepția Sf. Pavel, au fost toți oameni foarte obișnuiți. Vă amintiți că atunci când Sf. Petru și Sf. Ioan, doi dintre chiar cei mai străluciți din cei doisprezece, predicau în templu oamenii și-au dat seama că ei erau oameni neînvățați și ignoranți. Gândiți-vă la aceasta! „Oamenii de rând” au putut vedea asta. Sunt aceștia cei pe care i-a iubit Isus? Da. Presupun că stâlceau și rupeau ebraica clasică din când în când. Aceasta nu înseamnă că trebuie să-i iubim mai mult pe cei care fac engleza praf, dar nu trebuie să îngăduim ignoranța să stea între un frate sau o soră și iubirea noastră. Trebuie să căutăm să-i iubim pe toți care sunt în părtășie cu Domnul nostru.
Acesta este motivul pentru care ei sunt recomandați iubirii noastre pentru că au spiritul Lui, indiferent dacă sunt din cele mai înalte sau din cele mai joase pături ale societății. Dacă Tatăl Însuși i-a primit în familia Sa și Tatăl îi iubește, acesta este un motiv suficient pentru ca voi și cu mine să-i iubim. Noi trebuie să-i iubim pe frați. Cât de mult? Apostolul pune înaintea noastră un pas foarte lung trebuie să fim dispuși să ne dăm viața pentru frați. Împuternicirea noastră nu este să predicăm lumii, ci doar celor care au „urechi de auzit” și dorință de a-L găsi pe Dumnezeu. Adresându-ne publicului vom fi siguri că aproape în toate cazurile vom găsi pe unii care sunt copii ai Domnului și care au nevoie de ajutor pe calea cea bună, sau pe unii care caută pe Dumnezeu și doresc să devină copii ai Săi. Numai să rostim o tiradă ca să atragem lumea nu este deloc misiunea noastră. Împuternicirea noastră este adunarea Bisericii, Mireasa lui Cristos.
Să presupunem că unii dintre cei care pretind că sunt consacrați lui Dumnezeu sunt cu adevărat foarte, foarte slabi, în toate privințele? Foarte bine, dragul meu frate, poate că Domnul vede că ești slab și că intri și în încurcătură. Știi că El are multe lucruri de trecut cu vederea la tine? Noi trebuie să aducem altora cât mai puțin necaz posibil, dar trebuie să suportăm neputințele fraților slabi și nu doar să facem ceea ce ne place. Dați-mi voie să repet. Trebuie să suportăm slăbiciunile și neputințele lor și nu să facem ceea ce ne place. Cât de mult înseamnă aceasta! Sper că învățăm acest lucru! Eu doar subliniez ceea ce voi toți știți, că iubirea lui Dumnezeu este împlinirea cerinței divine și că această iubire trebuie să se manifeste față de cei pe care El îi recunoaște ca fii ai Săi și îi primește în familia Sa. Dacă văd că cineva are părtășia lui Dumnezeu, nu îndrăznesc să-i refuz părtășia mea.
TREBUIE SĂ AVEM PĂRTĂȘIE CU CEI CU CARE ARE PĂRTĂȘIE DUMNEZEU
Mă gândesc la o poveste despre un bancher din New York, care ar putea ilustra acest punct. El era un om integru. Acest bancher avea un prieten care locuia la o oarecare depărtare, care, dorind să-i dea fiului său o pornire în viață, i-a dat o scrisoare de recomandare către bancher. A scris: „Dacă poți iniția pe fiul meu în lumea afacerilor, ar fi o favoare pentru mine”. Acest bogat de pe Wall Street avea foarte mare încredere în prietenul său; și el a înțeles când s-a uitat la tânăr că era un caracter nobil. Apoi s-a gândit ce ar putea face pentru a-l stabili în afaceri. Fără comentarii a spus: „Vino să facem o mică plimbare”; și au mers braț la braț în jos pe Wall Street și pe Bond Street și pe New Street și înapoi la birou. Tânărul a stat o vreme în așteptare nervoasă. Apoi, observând că aparent nu mai era de așteptat ca bancherul să facă ceva, a spus: „Poți face ceva ca să mă recomanzi?” Și bancherul a răspuns: „Nu este necesar. Faptul că ai fost la brațul meu și te-am condus pe aceste străzi va fi suficientă recomandare pentru oamenii de afaceri din vecinătate.” Și tânărul a aflat că așa era.
Așa că atunci când pune Dumnezeu mâna pe cineva și noi îl vedem în tovărășia lui Dumnezeu, știm că Dumnezeu este dispus să-l prezinte și aceasta îi dă o poziție în fața mea și a ta. El este unul dintre frați, pentru că Tatăl Însuși îl iubește; Tatăl Însuși îl recunoaște ca fiind unul din familia Sa. Atunci tu și eu ar trebui să fim dispuși să facem pentru el ceea ce putem. Este voința Tatălui ca noi să conlucrăm cu El ajutându-i pe frați în orice fel posibil. Sunt diferite probe și greutăți pentru acești frați, despre care voi și cu mine știm. Toți soldații crucii au o cale îngustă, o luptă cu lumea, cu carnea și cu Adversarul. Voi și cu mine avem lupte din cauza condiției decăzute a cărnii noastre. Ce simpatie ar trebui să ne dea aceasta pentru toți ceilalți soldați din luptă! Există cei doi căpitani. Toți care sunt de partea Domnului sau care caută să umble în urmele lui Isus aparțin oștirii noastre. Fie învățăți fie ignoranți, negri sau albi, bogați sau săraci, este privilegiul nostru să-i iubim pe frați.
AI IUBIRE? ARAT-O ACUM!
Cred că acesta este un gând cât se poate de bun la sfârșitul acestei convenții. Învățătorul a spus: „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). Acum suntem la sfârșitul veacului, „Așteptând numai ca zorile să fie puțin mai strălucitoare”, așteptând numai până trecem dincolo de văl, până ne alăturăm Mântuitorului de cealaltă parte a vălului. „Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor.” După aceea nu va mai fi nici o ocazie de a-i ajuta pe frați! Toți frații vor fi fost ajutați. Toți vor fi fost trecut acolo unde nu vor avea nevoie de nici un ajutor. Acum este timpul când ne putem încuraja unii pe alții și putem dărui o privire de ajutor sau o strângere de mână călduroasă și putem arăta în prezent părtășia noastră în suferințe.
Sper că toți învățăm tot mai mult această lecție a iubirii și sper că inimile noastre se deschid tot mai larg, pe măsură ce ajungem să vedem gloriosul caracter al Tatălui nostru și al Mântuitorului nostru, și ajungem să primim din chipul Învățătorului, reflectat tot mai mult în noi. Apostolul spune că uitându-ne la Isus suntem schimbați, suntem transformați din slavă în slavă, în viața actuală. Pe măsură ce mergem astfel de la un stadiu de dezvoltare a inimii la altul, de la o treaptă de slavă la alta, de această parte a vălului, facem progresul necesar și vom fi gata pentru marele pas final, stadiul final, când Îl vom vedea așa cum este și-I vom împărtăși slava.
((511))
Dragii mei frați, nu credem oare că toate aceste lucruri sunt aproape, chiar la ușă? Învățătorul a spus: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie”. Ne bucurăm noi cum se cuvine? Ne ridicăm noi capetele și ne bucurăm să spunem lumii dulcea istorie veche despre iubirea Mântuitorului și despre iubirea lui Dumnezeu? Nu le spuneți prea mult despre necazul care vine. Spuneți-le despre perspectiva plină de speranță. „Voi, fraților, nu sunteți în întuneric pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoț.”
TREZIREA LUMII
Primim întrebări minunate, ca niciodată înainte. Oamenii de pretutindeni spun: „Ce înseamnă aceste lucruri? Acestea sunt lucrurile despre care voi, studenții Bibliei, vorbiți de ani de zile”. Ei încep să „ia cunoștință”. Poate că nu-și dau toți inimile Domnului acum. Ideea corectă de spus celui care întreabă este că el ar trebui să intre într-un legământ cu Domnul, înainte de a putea avea vreun favor prezent sau viitor. Punctul fiecărei discuții și argumentări, pentru cel care nu este încă consacrat, este acela că timpul este limitat și că singura cale potrivită pentru cineva este, după cum sugerează apostolul, să-și prezinte corpul ca o jertfă vie, slujirea sa înțeleaptă.
Simt că facem bine dacă păstrăm mereu în minte aceasta. Niciodată nu-i poți face pe oameni să înțeleagă totul despre doctrine. Domnul niciodată n-a vrut ca fiecare să înțeleagă toate aceste lucruri, ci numai frații. „Vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției.” Ele au fost intenționate pentru aceștia pentru voi, care ați intrat în familia lui Dumnezeu. Aceste lucruri sunt pentru voi să le înțelegeți. Când găsiți că oamenii sunt interesați, puneți accent pe intrarea lor în Corabia Siguranței, intrarea lor în familia lui Dumnezeu, ajungerea ca membri ai Corpului lui Cristos, moștenitori ai lui Dumnezeu și moștenitori împreună cu Isus.
CUVINTE DE DESPĂRȚIRE
Plecând astăzi de aici, o facem cu gândul că se poate să ne întâlnim din nou ca o convenție, sau că se poate să nu ne mai întâlnim. Nu este pentru voi sau pentru mine să fim dictatoriali. Biblia arată că Timpurile Neamurilor s-au sfârșit. Regii lor și-au trăit traiul. S-au prezentat bine, în multe privințe. Multe dintre aceste guverne s-au descurcat minunat. Să luăm de exemplu guvernul Germaniei. Mie mi se pare că actualul împărat al Germaniei a făcut lucruri minunate pentru națiunea lui, care cu patruzeci de ani în urmă era un popor foarte ignorant. Astăzi au devenit foarte deștepți, foarte inteligenți, un popor foarte bine educat, printre cele mai strălucite din întreaga lume. Aceasta a venit parțial în legătură cu militarismul lor. Au luat lecții de citire, de scriere și de aritmetică în timp ce învățau disciplina militară. Multe s-ar putea spune în favoarea tuturor acestor guverne ale neamurilor, ca și împotriva lor. Totuși, când au făcut cum au putut mai bine, au făcut puțin. Au fost națiunile în stare să ridice omenirea la perfecțiune deplină? Nu. Au fost doctorii în stare să ridice omenirea? Nu. Vor fi vreodată Statele Unite în stare să facă aceasta? Nu. Dimpotrivă, cu toată inteligența care crește, vedem cataclismul dezmembrării și anarhiei care vine. Dar tot necazul va fi ca nimic în comparație cu binecuvântările care vor veni când se va descoperi Soarele Dreptății. Dar mai întâi trebuie trecută poarta necazului. Și aceasta va fi o experiență foarte folositoare pentru întreaga lume, pe măsură ce vor fi aduși până la starea din care se vor uita spre Domnul ca spre Ajutorul lor. Situația disperată a omului va fi ocazia lui Dumnezeu.
Atunci, frații mei, să fim credincioși față de lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Să trăim Adevărul în fiecare zi, „vestind virtuțile Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” Aud despre mulți care au primit binecuvântare prin citirea zilnică a Angajamentului de consacrare; alții prin citirea Hotărârii de dimineață. Cred că niciodată nu ne putem înconjura destul de deplin cu influențe ajutătoare. Avem nevoie să ne fortificăm. Avem nevoie să ne întărim în omul dinlăuntru prin puterea divină, ca să putem fi capabili să ne împotrivim acelor lucruri care ni se opun nouă ca Noi Creaturi. Să sugerăm atunci ținerea acestor hotărâri și astfel să trăim aproape de Dumnezeu.
Mulți ne-au scris de asemenea în legătură cu articolul despre Iubire care a apărut recent în TURNUL DE VEGHERE. Un frate a scris: „De când am citit articolul acela am încercat să fiu mai amabil, mai bun, mai atent cu alții și să practic aceste lucruri; și găsesc o mare binecuvântare când mă străduiesc să pun în practică aceste principii. Găsesc că e mai ușor să fiu blând și bun și amabil în cuvânt și faptă”. Cred că astăzi Domnul vrea ca poporul Său să-și facă șlefuirea caracterului cât este posibil de mult, așa încât să nu fie necesar ca El să ne dea, prin providențe disciplinare în viețile noastre, șlefuirea de care avem nevoie. Dacă ne-am șlefui pe noi înșine, n-ar trebui să fim șlefuiți de Domnul.
Toți cei care se îmbracă cu harurile Spiritului primesc ajutorul special al lui Dumnezeu și lucrează împreună cu Dumnezeu (2 Corinteni 6:1); pentru că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. După cum spune Biblia: „Voi sunteți opera lui Dumnezeu”. Dacă El lucrează în noi să voim și să facem, înseamnă să facem ce ne-a dat El ca fiind voia Sa în Cuvântul Său. Scopul Său prezent este scoaterea din omenire a unei clase evlavioase care vor avea parte de natura lui Cristos și de împărăția Sa din viitor, prin care va fi binecuvântată întreaga lume.
Avem în stocul de la birou cărți poștale cu Angajamentul solemn semne de carte. Mulți dintre voi le aveți, fără îndoială. Pe o parte este angajamentul și pe cealaltă parte este o poezioară frumoasă. Cei care și-au însușit acest angajament formează cel mai minunat cerc de rugăciune cunoscut vreodată. Gândiți-vă că aproximativ 15.000 și-au trimis numele în acest scop! Și avem motive să credem că numărul celor care și l-au însușit este dublu. Totuși, cel puțin 15.000 se roagă zilnic unul pentru altul. Îi veți găsi în oricare parte a lumii veți merge fie în China, sau Japonia, sau Coreea sau Columbia, sau Istmul Panama, sau Scandinavia, sau Finlanda, sau Rusia. Pretutindeni veți găsi pe cei care și-au însușit acest angajament și care îl citesc zilnic, și care se amintesc unii pe alții în rugăciune. Cred că acesta este unul dintre cele mai minunate lucruri din lume în întreaga istorie a Bisericii. Niciodată înainte n-au fost atât de mulți dintre copiii lui Dumnezeu care să se roage unul pentru altul.
((512))
O SCRISOARE DE INTERES PROFUND
Am ceva să vă citesc. Este traducerea unei scrisori. A fost scrisă în ungurește unui frate slav din Statele Unite și ne-a fost transmisă nouă. Urmează o parte din scrisoare:
„Un soldat ungur rănit pe câmpul de luptă s-a întors acasă. Acolo a fost întâmpinat de unii dintre frații noștri și mai târziu a fost îndemnat să studieaze sârguincios și serios Scripturile, și în sfârșit și-a făcut consacrarea Domnului. Aceasta a simbolizat-o în ianuarie trecut, prin dragul nostru frate Szabo. Câteva zile mai târziu el a fost obligat să se întoarcă pe front și în tranșee, în Galiția. O lovitură de tun i-a ras bereta de pe cap; pământul l-a acoperit. A fost dezgropat de camarazii lui și trimis din nou la spital. Aceasta l-a adus pe dragul nostru frate din nou în mijlocul nostru, dar numai pentru scurt timp. Imediat a trebuit să se întoarcă din nou în linia de foc.
De această dată au ajuns la 244 de metri de linia rusească și au primit comanda: „Atac la baionetă!” Fratele ungur era la capătul aripei stângi. El a căutat numai să se apere de dușman, deci s-a străduit doar să lovească baioneta din mâna rusului cu care se confrunta. Tocmai atunci a observat că rusul încerca să facă la fel; și în loc să se folosească de ocazie ca să-și străpungă împotrivitorul, rusul a lăsat să-i cadă baioneta la pământ; plângea. Fratele nostru s-a uitat atunci la „dușmanul” lui mai de aproape și a recunoscut o insignă cu „Crucea și Coroana” pe haina lui! Rusul era de asemenea un frate în Domnul! Fratele ungur purta și el o insignă cu „Crucea și Coroana” pe bereta sa.
Cei doi frați și-au strâns repede mâinile și s-au dat la o parte. Bucuria lor era debordantă, că Tatăl Ceresc le îngăduise să se întâlnească tocmai pe câmpul dușmanului! Nici unul nu putea înțelege vorbirea celuilalt, dar au discutat prin semne, scoțându-și Bibliile și rusul avea STUDII ÎN SCRIPTURI în buzunarul său cu o carte de cântări, toate legate într-un volum, și o poză a fratelui Russell. Fratele a luat atunci baioneta fratelui rus și s-a predat ca prizonier de război; și el rămâne încă astfel în Ungaria, în timp ce fratele ungur a fost trimis acum la spital pentru a treia oară.”
În timp ce nu sunt mulți bogați și nobili printre frații Domnului, totuși când este vorba de a spune Adevărul ei se descurcă foarte bine!
În Germania, în Marea Britanie și în întreaga Europă oamenii noștri au fost conștienți de ani de zile că acest război va veni. Mi-au scris și m-au întrebat continuu cum ar trebui să procedeze dacă ar fi recrutați sau ar merge în armată. În volumul șase al STUDIILOR ÎN SCRIPTURI prietenii sunt sfătuiți să evite să ia viața. Dacă ar fi vreodată înrolați în armată, ei ar trebui să meargă. Dacă ar putea fi trimiși la Departamentul de Încartiruire ca să se îngrijească de mâncare, aceasta ar fi de dorit, sau la lucru în spital. Ei ar trebui să se străduiască să obțină astfel de poziții. Nu li se poate cere să facă serviciu în sensul de a omorî. Dacă ar fi obligați să meargă în linia de foc, ar putea trage deasupra capului dușmanului, dacă doresc.
Și așa au făcut acești frați; fiecare avea același gând în minte. Această scrisoare arată iubirea fraților chiar pe câmpul de luptă și în țara dușmanului, cu arme pământești. Nu a contat că unul era ungur și celălalt rus!
Cât de diferit este în bisericile nominale! În acest război prezbiterieni și metodiști, anglicani, catolici și alții, toți luptă. În Marea Britanie au pus un fel de premiu pe căsătorie, spunând că cei care se căsătoresc și cresc copii, gata pentru războaiele următoare, își vor ajuta țara „Împărăția lui Dumnezeu”. Ei au o marcă de creștinism diferită de marca Bibliei. Arhiepiscopul de Canterbury, cel care dă acest sfat, poate se gândește că-și face datoria, dar este ceva ce-i încurcă mintea.
TIMPURILE NOASTRE SUNT ÎN MÂINILE LUI DUMNEZEU
Nu știm dacă noi care suntem astăzi aici ne vom mai întâlni în trup sau nu. Ce contează? Suntem deplin mulțumiți, fie că trăim fie că murim orice ar îndruma providența Lui cu privire la noi. „Timpurile mele sunt în mâinile Tale; Dumnezeul meu, acolo doresc să fie” sună frumos, nu-i așa? Dorim ca voia Domnului să se facă cu privire la timpul schimbării noastre și cu privire la toate de câte ne bucurăm împreună zi de zi toate Îi sunt încredințate Lui. Voința noastră este cu totul moartă. Voința Lui trebuie să conducă în trupul tău și al meu și în noi toți. Sper, dragi frați, că prin această convenție a venit o mare binecuvântare pentru adunările din Oakland, San Francisco, Alameda și adunările înconjurătoare. Sper că mergând la casele lor cu inimile debordând de mângâierea Adevărului, ei vor duce binecuvântări și la alții; și că, la fel ca ulciorul de ulei al văduvei, cu cât vor da mai mult, cu atât vor avea mai mult pentru ei înșiși.
Fie ca noi toți de aici care ne-am bucurat de favorurile Domnului să mergem înainte plini de Spirit, plini de iubire și loialitate și credincioșie față de Domnul, ca să putem duce binecuvântări și altora. Eu voi pleca la drum curând, în sus de-a lungul coastei, până în Columbia Britanică, apoi spre est și în sfârșit înapoi la Brooklyn, iar pe 4 iulie voi fi la New York City Temple. Fie ca cercul nostru de rugăciune să ne tragă pe fiecare tot mai aproape unul de altul, pentru ca astfel să fim sfințiți prin Adevăr și făcuți corespunzători „să avem parte de moștenirea sfinților în lumină”.