RUGĂCIUNI CARE SUNT ASCULTATE

Psalmul 141

Mulţi se pot închina, puţini se pot ruga — Numai cei sfinţiţi în Cristos Isus — Nevoile lor frecvente — „Urechea deschisă a lui Dumnezeu” — Rugăciunile lor se ridică precum tămâia la El — A învăţa să ne rugăm — Pentru ce să ne rugăm — A veghea după răspunsuri — Suflarea de viaţă spirituală.

„ Păzeşte-mă de cursa pe care mi-o întind ei. ” Versetul 9 .

R5692 15 mai 1915 (pag. 154-158)

Când ne gândim la măreţia Creatorului, Făcătorul Cerului şi al Pământului şi a tot ce este în ele, şi când ne gândim la micimea noastră, la slăbiciunile şi imperfecţiunile noastre, suntem uimiţi că Dumnezeul nostru a făcut o pregătire prin care chiar cele mai bune dintre creaturile Sale să aibă comuniune cu El prin rugăciune. Ar trebui să observăm diferenţa între închinare şi laudă, pe care oricine le poate aduce Domnului, şi rugăciuni şi cereri, care sunt acceptabile numai din partea poporului consacrat al Domnului şi a copiilor lor atâta timp cât sunt încă minori.

Ca să ilustrăm: este un lucru ca populaţia să poată aclama un guvernator sau un rege, să-şi scoată pălăriile sau să-şi plece capetele, dar este un lucru cu totul diferit ca aceeaşi mulţime de oameni să fie primită de rege sau de guvernator în societatea sa, ca prieteni ai săi, sau să aibă comuniune cu el, să-i spună despre problemele lor, să aibă sfatul şi îndrumarea lui. Tot aşa, în timp ce Dumnezeu are interes faţă întreaga omenire, un interes adânc, acest interes nu este ca şi cel pe care îl are faţă de Biserica Sa. Şi prin Biserica Sa înţelegem nu vreo sectă sau partidă sau confesiune, ci acele persoane care, indiferent de liniile sectare, au intrat într-un legământ de inimă cu Domnul, renunţând la voinţa lor proprie şi acceptând în locul ei voinţa lui Dumnezeu în Cristos. Aceştia sunt Biserica din Biblie, ale căror nume sunt scrise în ceruri (Evr. 12:23). Aceştia sunt cei cărora în Biblie li se spune sfinţii lui Dumnezeu şi în privinţa cărora se spune: „Toate sunt ale voastre . . . şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu”. 1 Cor. 3:21-23.

Biserica lui Dumnezeu, în întreaga lume, nu este puternică din punct de vedere numeric. După cum spune Biblia, ea cuprinde nu mulţi bogaţi, nu mulţi înţelepţi, nu mulţi învăţaţi, ci mai cu seamă pe săracii acestei lumi, bogaţi în credinţă, moştenitori ai Împărăţiei (1 Cor. 1:26; Iac. 2:5). Domnia lor, puterea lor şi controlul lor în afacerile lumii nu vor veni până când ei vor fi trecut prin schimbarea învierii şi Împărăţia lui Mesia va fi fost pe deplin inaugurată. Atunci, aceştia vor trăi şi vor domni cu Cristos o mie de ani. Apoc. 20:4.

CINE SE POATE RUGA

Destul de ciudat, mulţi par să aibă gândul că oricine, oricând, poate da buzna în prezenţa Atotputernicului Dumnezeu cu cererile lui. Aluzia pare chiar a fi aceea că Dumnezeu este nefericit pentru că oamenii nu vin la El astfel. Astfel de păreri despre rugăciune indică o lipsă de studiu biblic, de cunoştinţe biblice. Biblia învaţă că rugăciunea este un mare privilegiu.

((568))

Isus a declarat: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Mai mult, El a arătat restricţiile pentru cei care se apropie de Tatăl prin El — ei trebuie să fie ucenicii Lui; şi pentru a deveni ucenicii Lui, ei trebuie să-şi asume anumite obligaţii sau angajamente. Ei trebuie să renunţe la propria lor voinţă şi să accepte voinţa lui Isus. Ei trebuie să pună totul pe altar; altfel nu pot fi primiţi, nu pot fi prezentaţi Tatălui, nu pot fi concepuţi de Spiritul sfânt, nu pot fi numiţi şi trataţi ca fii ai lui Dumnezeu, nu pot fi împreună moştenitori cu Isus Cristos în Împărăţia Lui viitoare — nu pot avea privilegiul fiilor lui Dumnezeu nici în viaţa prezentă — privilegiul rugăciunii şi părtăşiei, comuniunii şi instruirii divine.

Biblia rezervă toate aceste binecuvântări speciale pentru cei care devin în mod special, în mod deosebit fii ai lui Dumnezeu. Chiar în privinţa celor care au devenit fii ai lui Dumnezeu, Isus sugerează existenţa unui pericol de a-şi pierde privilegiul rugăciunii. El spune: „Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice veţi vrea”; nu altfel. Ioan 15:7.

Credem că informarea greşită asupra acestui subiect al rugăciunii a acţionat spre dezavantajul multora. Majoritatea, având legături cu răul, numai ocazional fug la Domnul în vreun necaz şi aceasta fără a intra într-un legământ cu El sau a primi o recunoaştere ca fii, şi fără a dori aceasta. Dacă ei ar fi informaţi corect, efectul asupra minţii lor la început ar fi acela de a-i şoca. Ei s-ar trezi brusc la o înţelegere a faptului că sunt fără Dumnezeu în lume; că afacerile lor nu sunt supuse supravegherii Sale, ci, fiind parte din lume, ei se află sub blestemul general, sau sentinţa morţii.

Cele mai înalte calităţi ale minţii umane, care se află la cel mai înalt nivel al creierului uman, sunt calităţile închinării, reverenţei, veneraţiei, spiritualităţii. Chiar şi cei răi, uneori, simt că vor fi plăcuţi lui Dumnezeu dacă se roagă Lui şi-I cer anumite favoruri. Ei nu au aflat că Dumnezeu le-a vorbit zicând: „Dumnezeu zice însă celui rău: ŤCe tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu, când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?ť”. Psalmul 50:16, 17.

Este chiar timpul ca diferenţa dintre Biserică şi lume să fie mai bine înţeleasă şi ca privilegiile Bisericii să fie apreciate. Efectul ar fi acela de a trezi în alţii un sentiment al nevoii lor de Dumnezeu. Apoi, în ceasurile lor de restrişte, dându-şi seama că nu au nici un Dumnezeu, n-ar fi mai posibil ca ei să-L caute cu seriozitate pe calea stabilită de El, prin Domnul Isus Cristos şi printr-o consacrare deplină — singurele condiţii pe baza cărora Isus i-ar accepta şi ar fi Avocatul lor la Tatăl, şi le-ar asigura titlul şi privilegiul de fii ai lui Dumnezeu, valoroase atât pentru viaţa prezentă cât şi pentru cea viitoare?

TĂMÂIA, RUGĂCIUNEA ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU

Profetul David, în această lecţie, ilustrează pe creştin în necazul lui venind la Dumnezeu în felul stabilit de El: „Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Apleacă-ţi urechea la glasul meu, când Te chem! Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta”. Acest gând este acelaşi cu cel exprimat altundeva în Biblie — că rugăciunile poporului Domnului se ridică înaintea Lui ca o mireasmă scumpă (Apoc. 5:8) Şi, apropo, ne amintim că tămâia din vechime, care era un tip al rugăciunilor sfinţilor, era compusă dintr-un amestec rar de mirodenii, producând un miros deosebit de dulce; şi că nimănui nu-i era îngăduit să facă acea tămâie decât preoţilor care trebuiau să o ofere (Exod. 30:34-38; 37:29). Astfel Domnul ne arată din nou că privilegiul rugăciunii, de a ne apropia de El într-un mod potrivit, este limitat la preoţii antitipici, numiţi de Sf. Petru Preoţia Împărătească. 1 Pet. 2:9.

Numai cei din poporul Domnului care şi-au consacrat Lui vieţile, chiar până la moarte, sunt astfel reprezentaţi ca membri ai Preoţimii sacrificatoare, cărora le-a scris apostolul zicând: „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, aceasta este slujirea voastră înţeleaptă” (Rom. 12:1). Domnul a făgăduit acestei clase speciale că îi va asculta, chiar le va răspunde — nu în mod necesar potrivit preferinţelor lor naturale, dar va asculta spiritul strigătului lor şi le va da, potrivit Înţelepciunii Sale, experienţele şi binecuvântările cele mai folositoare.

PENTRU CE AR TREBUI SĂ NE RUGĂM

Rugăciunile noastre ar trebui să fie în armonie cu străduinţele noastre. Astfel în această lecţie Biserica lui Cristos este reprezentată rugându-se Domnului ca să pună o strajă gurii lor. Gândul este că ei se străduiesc să-şi păzească buzele, gura, de cuvinte care le-ar fi dăunătoare altora; şi ca, dimpotrivă, să poată fi de ajutor omenirii şi să onoreze pe Dumnezeu. De asemenea, fiindcă ei se străduiesc pentru curăţia inimii şi pentru evitarea practicării faptelor rele împreună cu făcătorii de rele, de aceea ei se roagă în armonie: „Nu-mi abate inima la vreun lucru rău, la fapte vinovate împreună cu oamenii care sunt lucrători ai nelegiuirii; şi să nu mănânc din ospeţele lor!” — ajută-mă în hotărârea mea de a mă împotrivi la toate aceste lucruri.

Cât de potrivit ar fi ca poporul consacrat al Domnului să-şi cerceteze minuţios viaţa când vin la Tatăl în rugăciune! Cât de potrivit ar fi ca ei să remarce în ce măsură binecuvântările, bogăţiile şi lucrurile alese le-au venit contrar principiilor dreptăţii şi iubirii — contrar Regulii de Aur! Oricine se roagă astfel în mod conştient îşi va examina cu siguranţă viaţa pentru a-şi îndrepta relaţiile în afaceri, pentru ca să nu mănânce din bucatele alese care ar veni din nedreptate sau asuprire, ci dimpotrivă, să se bucure de cele mai obişnuite lucruri ale vieţii dacă ele ar fi cele mai bune care se pot procura în armonie cu principiile dreptăţii, principiile iubirii.

((569))

„LOVEASCĂ-MĂ CEL DREPT”

Cei din clasa care se află astfel în părtăşie cu Dumnezeu, prin rugăciune şi prin străduinţa de a fi ascultători de aranjamentele şi legile Lui, sunt atât de complet angajaţi încât sunt capabili să spună, ca în acest Psalm, că nu se vor supăra dacă vor fi mustraţi de cel drept — mai degrabă mustrările acestuia vor fi pentru ei ca un untdelemn excelent, aşa cum în vechime un oaspete primea din partea gazdei sale. Adevăraţii creştini, clasa care are comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune, au calităţile inimii pe care le descrie apostolul ca fiind roadele Spiritului sfânt, şi anume: blândeţea, bunătatea, răbdarea, îndelunga răbdare, dragostea de fraţi, iubirea (Gal. 5:22, 23; 2 Pet. 1:5-8). Şi pentru că le au pe acestea, ei nu se ofensează uşor, ci sunt într-adevăr bucuroşi să aibă asemenea experienţe şi lecţii cum ar putea îndrepta spre ei providenţele Domnului — în special dacă acestea vin prin fraţi şi în special dacă fraţii care mustră o fac într-o manieră creştinească — în blândeţe, amintindu-şi de ei înşişi, ca nu cumva să fie şi ei ispitiţi. Gal. 6:1.

În astfel de cazuri, mustrarea va fi o binecuvântare de la Domnul — dacă este dată şi primită în acel spirit. Nici capul, nici inima nu le sunt zdrobite de astfel de mustrări scripturale; şi ei înşişi învaţă să facă preveniri altora într-un mod asemănător, aşa încât să nu rănească, ci să ajute. În cazuri ce par a fi dezastre, ei se roagă unul pentru altul; şi în armonie cu promisiunea Domnului, aceste dezastre aparente şi toate afacerile vieţii vor lucra împreună pentru binele celor ce-L iubesc pe El, al celor chemaţi potrivit planului Său.

Versiunea Americană Revizuită redă exprimarea diferit: „Ca untdelemnul pe cap; capul meu să nu-l refuze: deoarece chiar şi în răutatea lor rugăciunea mea va continua”.

Într-o hiperbolă profetul vorbeşte că necazul Bisericii îi afectează chiar până la moarte. „Cum se brăzdează şi se spintecă pământul, aşa ni se risipesc oasele la gura Şeolului (mormântului)” — ca aşchiile făcute de tăietorul de lemne, care consideră că aşchiile nu merită să fie adunate. Dar în timp ce aceasta ar putea fi felul în care sunt estimaţi sfinţii lui Dumnezeu de către lume, nu este aşa pentru Dumnezeu, după cum sugerează versetul următor: „De aceea, către Tine, Doamne, Stăpâne, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul”.

Dar orice suferinţă ar putea avea copiii consacraţi ai Domnului în această viaţă, orice respingere ar putea avea din partea celor mari sau înţelepţi ai acestei lumi, ei au promisiunea lui Dumnezeu, de glorie, onoare şi nemurire în viitor. În El se încred şi El nu-i va părăsi. El a spus: „Şi porţile Locuinţei Morţilor (şeol, hades) nu o vor birui”; adică puterea mormântului nu va birui pe Unsul Domnului, Cristos şi Biserica — ei vor ieşi de sub puterea mormântului glorioşi în maiestatea Primei Învieri pentru a domni o mie de ani. Apoc. 20:6.

„PĂZEŞTE-MĂ DE CURSĂ”

Satan este reprezentat ca un păsărar, un vânător care urmăreşte poporul Domnului aşa cum vânătorii pământeşti sunt înclinaţi să vâneze păsări împestriţate. Înainte de inventarea prafului de puşcă, vânătorii prindeau prada mai ales cu laţuri şi capcane. Deoarece Satan este reprezentat ca fiind cel mai mare vrăjmaş, el este de asemenea socotit ca răspunzător pentru folosirea unor agenţi. Principali printre agenţii lui sunt, conform Bibliei, acei îngeri căzuţi al căror prinţ este el — „prinţul demonilor”. Dar el are printre oameni mulţi lucrători ai nelegiuirii. Aceştia sunt servitorii lui, fie că-şi dau seama de aceasta fie că nu.

După cum a spus Isus: „Sunteţi robii aceluia de care ascultaţi”. Ca urmare a acestei reguli, înţelegem că mulţi sunt servitori declaraţi ai lui Dumnezeu care se înşeală pe ei înşişi, care sunt în realitate servitorii Celui Rău; pentru că fac lucrurile lui, după cum a spus Isus. Ei conlucrează la zidirea nedreptăţii, nelegiuirii, inechităţii, la ţinerea jos a Adevărului şi la inducerea în eroare a oamenilor.

Domnul va ajuta pe poporul Său, El îi va scăpa de diferitele laţuri ale Adversarului; şi în cele din urmă Satan şi toţi complicii lui vor cădea în propriile lor laţuri. Astfel, în vechime, când egiptenii s-au gândit să-i captureze pe israeliţi la Marea Roşie, Domnul a deschis calea pentru israeliţi şi aceştia au scăpat, în timp ce duşmanii lor i-au urmărit şi au fost prinşi în capcană şi nimiciţi.

În mod similar, în marele Timp de Strâmtorare care se apropie, se pare că Satan şi servitorii lui vor fi biruiţi într-un fel neaşteptat de ei. Biserica va scăpa de acele lucruri care vor veni peste lume şi vor sta înaintea Fiului Omului, schimbaţi în puterea Primei Învieri şi chemaţi să fie cu El ca şi clasa Împărăţiei Sale. Dar lumea va fi prinsă în laţ în acel mare Timp de Strâmtorare. Totuşi, mulţumim lui Dumnezeu, va fi spre avantajul lor, deoarece ei vor învăţa căile Domnului mai deplin, şi mari vor fi binecuvântările Atotputernicului, care vor veni peste ei!