ÎNTOARCEREA LA AFACERI

R5669 W. T. 15 aprilie 1915 (pag. 125-126)

Unii dintre dragii noştri cititori şi-au aranjat foarte lăudabil afacerile cu câtva timp în urmă, aşa încât să-şi dea tot timpul lucrării secerişului, neanticipând prelungirea Secerişului — lucrarea de spicuire, arderea neghinei, treieratul grâului etc. Mai mult, mulţi dintre ei au folosit în lucrarea Secerişului aproape tot surplusul lor din bunurile acestei lumi — străduindu-se să-şi adune comori în ceruri. Unii dintre aceşti fraţi şi surori dragi au ajuns aproape, sau chiar au trecut peste limita posibilităţilor lor, în ceea ce priveşte aranjamentele actuale. Ei, în mod potrivit, caută în jurul lor să vadă conducerile providenţei Domnului cu privire la acţiunile lor viitoare. Se vor afunda în afaceri atât de mult încât să aibă puţin timp pentru lucrurile spirituale? Se vor identifica ei cu vreun fel de speculaţie, şi, poate, vor implica şi pe alţii în ceva ce în final va fi o pierdere? Sau vor căuta să facă ceva într-un mod liniştit care le va da posibilitatea să facă faţă cheltuielilor, poate să fie în stare să continue într-o oarecare măsură în lucrarea de spicuire a Secerişului? Aceasta din urmă este aşteptarea noastră, şi credem că este în acord cu Spiritul Domnului — spiritul minţii sănătoase. 2 Timotei 1:7.

Să ne aducem aminte de marea descurajare a apostolilor în legătură cu moartea Răscumpărătorului. Chiar până în ziua răstignirii Sale ei se gândiseră că remarcile Lui cu privire la moarte, înviere etc., erau un limbaj figurat, şi că în realitate El era pe punctul de a fi înălţat la putere şi glorie mare. Experienţele acelui timp trebuie să fi fost o aspră încercare asupra lor în toate felurile. Învierea Domnului nostru a treia zi le-a reînsufleţit speranţele, cu toate că apariţiile Lui în mod miraculos arătau ceva schimbare minunată pe care ei nu o puteau înţelege; dar după aceea ei au aflat că aceasta era din cauză că El nu mai era om, ci o Nouă Creatură desăvârşită de natură divină.

Apoi a venit intervalul lung între arătări — timp de săptămâni nu L-au văzut deloc, n-au auzit nimic din partea Lui. Agitate, dezamăgitoare zile! — credinţa şi răbdarea lor au slăbit. În cele din urmă, cu totul descurajat, Sf. Petru a luat iniţiativa anunţând hotărârea sa de a renunţa la toate gândurile de a mai propovădui şi hotărârea de a se întoarce la pescuit. El a anunţat: „Mă duc să prind peşte”. Prompt, foştii lui parteneri au răspuns: „Mergem şi noi cu tine” (Ioan 21:3). Aici erau şapte ucenici principali, părăsind marea lucrare la care fuseseră invitaţi de Domnul — dar făcând astfel în nedumerirea lor, cu inimi loiale ca întotdeauna.

Evident aceasta era ocazia pe care o aştepta Isus. Nu ştim nici un alt motiv pentru care să fi rămas patruzeci de zile înainte de a Se înălţa la Tatăl. El a îngăduit ucenicilor să se întoarcă la fostele lor îndeletniciri şi să aibă descurajare. Chiar în prima noapte au lucrat toată noaptea „şi n-au prins nimic”! Bieţii oameni! Trebuie să fi simţit ca şi cum totul era împotriva lor. Totuşi, Isus veghea asupra lor tot acest timp şi în mod intenţionat le-a permis să ajungă la această criză, aşa încât să-i poată învăţa o lecţie mare — şi prin ei şi pe noi. Lecţia era că El era în stare să conducă toate afacerile lor şi că ei trebuiau să se încreadă ferm în El, orice ar veni, atâta timp cât erau loiali şi urmau îndrumările Lui.

Descurajaţi în ceea ce priveşte încrederea în propriile lor capacităţi ca oameni de afaceri, dimineaţa ei au fost gata să-L vadă pe Isus pe mal şi să-I accepte invitaţia de a mânca împreună cu El din peştii deja fripţi — de unde provenea peştele şi focul, ei nu ştiau. Aceste lucruri au fost pregătite prin putere miraculoasă, aşa cum a fost şi trupul lui Isus în care li S-a arătat şi îmbrăcămintea care-l acoperea. Isus le-a spus puţine lucruri, cu excepţia Sf. Petru: „Paşte oile Mele, paşte mieluşeii Mei, dacă Mă iubeşti”. Apostolii şi-au însuşit lecţia şi s-au întors din nou la predicarea Evangheliei ca afacere principală a vieţii. Binecuvântarea Domnului a fost cu ei. El S-a îngrijit de ei potrivit nevoilor lor, cu toate că uneori aceasta era închisoare; uneori post şi foame, goliciune şi pericol. El le-a dat din ceea ce avea mai bun pentru dezvoltarea lor ca Noi Creaturi.

Nu vrem să facem o paralelă aici şi să sugerăm că toţi fraţii ar trebui să părăsească afacerile pământeşti, aşa cum au făcut apostolii. Noi nu suntem apostoli. Apostolii au fost numai cei doisprezece. Noi nu trebuie să ne aşteptăm să avem de făcut o lucrare tot aşa de importantă, nici ca providenţele Domnului să fie atât de considerabil exercitate în favoarea noastră.Trebuie însă să ne amintim afirmaţia Învăţătorului: „Unul singur este Îndrumătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi!” Deşi apostolii au fost fraţi mai importanţi decât noi, totuşi şi noi suntem fraţi; şi Unul este Domnul sau Capul nostru, şi toţi avem un singur Tată. Promisiunile divine ne asigură că toate lucrurile vor lucra împreună pentru binele nostru, pentru că iubim pe Dumnezeu şi am fost chemaţi potrivit scopului Său, şi căutăm să ne întărim chemarea şi alegerea.

Lecţia pe care o sugerăm este aceea că Planul divin nu s-a schimbat. Cu siguranţă Secerişul nu s-a sfârşit. Marele Timp de Necaz a început deja. Cu toate că este necesar să ne îngrijim de lucrurile cuviincioase şi cinstite în ochii tuturor oamenilor, nu trebuie să uităm că afacerea noastră de căpătâi este aceea de ambasadori pentru Dumnezeu — reprezentanţi ai Domnului Isus Cristos — vestitori ai Veştilor Bune de mare bucurie care în cele din urmă vor fi pentru tot poporul. Nu trebuie să uităm niciodată că trebuie să căutăm mai întâi, mai ales, Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea pe care aceasta o reprezintă şi o insuflă.

Aceasta trebuie să fie principala noastră lucrare, principalul scop al vieţii pentru noi. Toate celelalte trebuie să fie secundare. Trebuie să aşteptăm ca Domnul să ne dea înţelepciunea necesară şi har, dacă-l căutăm, prin care să-L putem servi cu aprobare, şi totuşi să ne îngrijim de lucrurile necesare pentru confortul nostru trupesc, fără a părăsi în întregime lucrul. Aceasta ar însemna că trebuie să veghem şi să ne rugăm — cerând îndrumarea Domnului şi apoi aşteptând să vedem pe ce cale providenţele Lui par să ne îndrumeze cursul. Trebuie să veghem, de asemenea, împotriva şiretlicurilor Adversarului, care va căuta să ne prindă în cursa afacerilor sau plăcerilor, sau în altele.

((599))

Sfatul nostru este ca toţi din poporul Domnului să pună Împărăţia şi interesele ei mai întâi, în cuvânt, în gând şi în faptă — dând doar timpul care este absolut necesar procurării lucrurilor trebuincioase pentru confortul nostru pământesc şi pentru confortul celor care depind de noi. Cu siguranţă astfel am urma exemplul Învăţătorului, fiind plăcuţi Tatălui şi fiind utili unii altora. Astfel am fi exemple pentru vecinii noştri, şi ne-am pregăti pentru Împărăţie.