hainele noastre de nuntă

R4525 W. T. 1 decembrie 1909 (pag. 360-361)

Se pare că multe dintre obiceiurile evreieşti legate de căsătorie au fost în aşa fel poruncite de Domnul încât să fie tipice pentru lucrurile legate de căsătoria Bisericii cu Cristos. Tânăra evreică era promisă în căsătorie soţului avut în vedere de către tatăl ei, sau de către unul care-l înlocuia. Tatăl ei fixa condiţiile dintre ea şi mire. Când acestea erau semnate, era considerată „logodită”. Mirele venea cam după un an să o primească pe cea promisă şi astfel să o facă mireasa lui, şi să o instaleze în casă ca moştenitoare împreună cu el. Sf. Pavel aplică acest lucru la Biserică, spunându-ne că noi am fost „logodiţi” cu un soţ, care este Cristos, Iubitul nostru, Domnul nostru. El S-a dus să ne pregătească un loc şi va veni din nou ca să ne primească şi să ne facă moştenitori împreună cu El în Împărăţia Sa. Atunci „Duhul şi Mireasa vor zice, Veniţi ... şi luaţi Apa Vieţii fără plată”. Căci atunci râul Apei Vieţii va curge pentru toate familiile pământului.

Una dintre pildele Domnului nostru observă că atunci când un mire împărătesc îşi aducea acasă mireasa, el se aşteapta ca toţi servitorii lui să fie în alertă mai mult decât oricând pentru a-l primi şi a-l onora — atenţi să remarce primul sunet al apropierii lui şi să deschidă imediat ce bătea la uşă. Domnul nostru a folosit aceasta ca să ilustreze cât de treji trebuie să fie toţi ucenicii Săi adevăraţi, încât la a Doua Venire a Sa, ei să nu fie adormiţi şi supraîncărcaţi cu grijile acestei vieţi, ci să audă bătaia la uşă — mărturia Scripturilor cu privire la timpurile, perioadele şi felul Prezenţei Lui a Doua în secerişul acestui veac. Ne amintim făgăduinţa preţioasă dată tuturor urmaşilor Domnului care vor fi găsiţi astfel treji şi vigilenţi: Domnul le va deveni servitor. El îi va pune să se aşeze ca să mănânce — să se bucure de un ospăţ spiritual. El Se va încinge ca un servitor şi îi va servi cu delicatese. Am văzut această pildă în proces de împlinire în timpul ultimilor treizeci de ani. Bătaia a fost auzită de unul şi de altul din adevăraţii servitori ai Domnului. Cei treji au auzit, au discernut prezenţa Lui, parousia Lui. Şi toţi aceştia au avut experienţa binecuvântării făgăduite — Învăţătorul a devenit servitorul. Slujitorii sunt aşezaţi la masa Lui şi sunt hrăniţi din belşug cu hrană spirituală bogată, aşa cum nu s-a mai gustat înainte şi nici nu şiau dat seama că El le-a dato.

Pilda hainei de nuntă ilustrează un alt aspect al Adevărului din alt punct de vedere. Era obiceiul la nunţi ca tuturor oaspeţilor, când intrau în casă, să li se dea o haină de nuntă. Acceptarea ei implica faptul că o vor îmbrăca şi o vor purta (Mat. 22:1-13). Pilda arată cum unul, reprezentând probabil o clasă, refuzând haina de nuntă dată lui, a fost scos afară.

Interpretarea pildei: A veni la uşă, a dori să intri, ar implica credinţă în privinţa căsătoriei. Haina ar reprezenta îndreptăţirea; atribuirea dreptăţii lui Cristos arată că toţi cei care vor fi acceptaţi la nuntă trebuie să apară în dreptatea atribuită a lui Cristos, şi nu în propriile lor haine mai mult sau mai puţin murdare de imperfecţiune şi nedreptate. Dar desigur că această haină a reprezentat ceva mai mult decât doar îndreptăţirea, altfel de ce ar fi numită „haină de nuntă”? Aceste haine nu erau pentru public în general, ci doar pentru aceia care fuseseră invitaţi la nuntă şi care acceptaseră invitaţia şi erau doritori să intre, pe baza termenilor şi condiţiilor gazdei. Aplicând aceasta, vedem că Dumnezeu nu dă lumii în general îndreptăţirea, nici credincioşilor în general, ci doar acelor credincioşi care acceptă termenii şi condiţiile ataşate aranjamentelor ospăţului de nuntă.

Am putea presupune că toţi credincioşii au fost invitaţi la acest ospăţ şi că toţi cei invitaţi au fost informaţi că le-au fost asigurate haine de nuntă, dar că numai celor care au acceptat invitaţia şi au venit la nuntă şi au intrat pe uşă li s-au dat în realitate haine de nuntă. Practic, aceasta ar însemna că toţi credincioşii au fost informaţi cu privire la meritul jertfei lui Cristos şi că este suficient pentru ei ca o acoperire pentru toate cusururile lor şi că îi face acceptabili la ospăţul de nuntă dacă, părăsind păcatul şi afacerile şi plăcerile lumeşti, vor veni la nuntă ca oaspeţi. Promisiunea şi oferta hainei de nuntă a fost o promisiune de deplină îndreptăţire în ce priveşte păcatul şi o atribuire completă a drepturilor restabilirii, dar cu înţelegerea că pentru a fi părtaşi la binecuvântările cereşti, toate drepturile pământeşti, onorurile şi talentele pământeşti trebuie predate, trebuie îngropate, pentru ca individul să poată fi socotit ca Nouă Creatură în haina dată lui.

Venirea oaspeţilor la uşă cu dorinţa de a intra la ospăţ ilustrează conformarea noastră la chemarea Domnului şi dorinţa de a ne jertfi şi de a fi îngropaţi ca vechi creaturi, ca să putem apărea ca Noi Creaturi în hainele de nuntă. Acceptarea hainei şi îmbrăcarea ei, simbolizează prin urmare că individul nu numai s-a consacrat la moarte, ci şi că i-a fost acceptată consacrarea şi de aici înainte este o Creatură Nouă, având privilegiul să intre şi să participe la toate privilegiile şi bucuriile acelei ocazii. Punctul pe care dorim să-l accentuăm în mod special aici este că haina de nuntă din pildă reprezintă mai mult decât doar îndreptăţirea — reprezintă în plus sfinţirea sau consacrarea, a fi morţi cu Cristos; a suferi cu El; a fi botezaţi în moartea Lui; a bea din paharul Lui. Numai printr-o astfel de consacrare poate cineva să aibă dreptul de a fi la marele banchet, fie ca un membru al clasei Miresei, fie ca un membru al „marii mulţimi”, însoţitoarele ei.

Dacă acum avem clar în minte semnificaţia hainei de nuntă, ce ar sugera dezbrăcarea ei — respingerea ei? N-ar însemna respingerea ei o respingere a consacrării la moarte — a consacrării de a avea parte de paharul Său de suferinţă — a consacrării de a suferi cu El şi de a fi morţi cu El? Nu este oare un fapt că toate acestea trebuie incluse în simbolul hainei de nuntă? Nu trebuie oare să reprezinte tot sacrificiul la care ne-am angajat când am acceptat îndreptăţirea pe condiţia de a sacrifica drepturile noastre îndreptăţite? Nu este aceasta haina noastră ca Noi Creaturi şi nu haina noastră ca fiinţe umane?

Desigur că „haina de nuntă” poate fi purtată doar de aceia care, ca Noi Creaturi, au încă trupuri de carne, ale căror imperfecţiuni sunt acoperite de haină. Desigur că nimeni în afară de Noile Creaturi nu a fost îmbrăcat cu această haină de nuntă şi că nimeni n-a devenit vreodată o Nouă Creatură, decât printr-o deplină consacrare a drepturilor restabilirii sale pământeşti, jertfitor, după felul în care nea arătat Domnul. Astfel deci, a lepăda haina de nuntă n-ar însemna numai respingerea meritului Domnului nostru ca Mântuitorul nostru, Răcumpărătorul nostru, ci ar include în mod special şi renunţarea practică la termenii şi condiţiile jertfirii, pe baza cărora am obţinut haina. N-ar părea, prin urmare, ca o respingere a locului de membru în Corpul lui Cristos, o respingere a părtăşiei noastre la paharul Său şi o respingere a botezului nostru în moartea Lui, să reprezinte simbolic o lepădare a hainei de nuntă?

ce ar vrea cineva să se retragă de la părtăşia în suferinţele lui Cristos pare dificil de înţeles. Într-adevăr, ferice de noi dacă loialitatea şi aprecierea privilegiului este atât de mare încât nu putem înţelege atitudinea celor care resping Angajamentul de a suferi cu El, de a fi morţi cu El, ca să poată avea parte şi de învierea Lui şi de a trăi împreună cu El, ca să poată şi domni împreună cu El.