unele scrisori interesante

R4519 15 noiembrie 1909 (pag. 350-351)

frate Russell,

„Orice armă pregătită împotriva ta va fi fără putere; şi, pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei condamna”. În experienţele recente prin care a trecut Biserica, miam amintit frecvent de aceste cuvinte şi în special cu privire la tine, căci metoda de atac a Adversarului pare să fie ca mai întâi să te defaime şi apoi să încerce să producă dovezi că eşti vinovat de lepădare de Domnul.

În legătură cu aceasta m-am gândit cum Domnul şi Capul nostru a fost răstignit pentru hulă împotriva Tatălui Său, pe care-L slujise atât de credincios.

Nu crezi că vom găsi o semnificaţie mai adâncă în declaraţiile „robul nu este mai mare decât domnul său” şi „să călcaţi pe urmele Lui”, decât am apreciat la început?

Dragă frate, permite-mi te rog să-mi exprim aprecierea pentru loialitatea ta faţă de Domnul şi de cuvântul Său, şi pentru curajul tău în prezentarea Adevărului. Într-adevăr Domnul ne-a pregăit „o masă în prezenţa vrăjmaşilor”. Volumele şi Turnurile nu mi sau părut niciodată atât de preţioase ca acum, şi, amintindu-mi cuvintele apostolului că „nu puteţi să luaţi parte la masa Domnului şi la masa demonilor”, nu am nicio dorinţă să mă hrănesc de la aceste mese lăturalnice pregătite pentru a ne depărta de Adevăr.

Asigurându-te de continua mea iubire creştină şi compasiune din inimă, sunt umil servitor împreună cu tine în lucrarea Secerişului, J. F. Stephenson, Jr.

Dragă frate Rusell:

Îţi sunt veşnic recunoscător pentru ajutorul foarte preţios pe care mi l-ai dat pentru ieşirea „din întuneric la lumina Sa minunată”. Încă mă ospătez de lucrurile bune de la masa Învăţătorului. Articolele tale despre Legăminte sunt foarte interesante, şi remarc, cu mare atenţie, redeclararea unora dintre expresiile cu privire la marile adevăruri neschimbătoare.

Mai este un lucru despre care eu cred că unii fraţi nu sunt în clar cu el, şi de aceea îţi cer să te gândeşti dacă este potrivit să redeclari faptele într-un astfel de limbaj încât să fie imposibil să mai existe vreo confuzie sau neînţelegere. Este ceva obişnuit să auzi pe un frate că vorbeşte despre „suflare” ca despre „viaţă”. Când întreb despre această formulare, ei îmi spun că „aşa învaţă” Volumele. Eu cred că nu. În mod sigur ei greşesc, după cum voi arăta acum din următoarele citate:

„Această scânteie de viaţă o primim de la tatăl nostru.” Vol. V pag. 309.

„Viaţa … este o putere … nevăzută, ca electricitatea.” Vol. V pag. 311.

„Iacov a primit scânteia sa de viaţă … de la Isaac.” Vol. V pag. 342.

„Şi Iacov a dat mai departe viaţa … urmaşilor săi.” Vol. V pag. 343.

„Făgăduinţa învierii este deci … o reaprindere a existenţei animale.” Vol. V pag. 343.

„Scânteia de viaţă odată pornită, este susţinută prin suflare.” Vol. V pag. 308.

Aceste declaraţii ale tale sunt absolut corecte şi ele arată hotărât şi clar o diferenţă marcantă între „scânteia vieţii”, care începe creatura la concepere, şi „suflarea de viaţă” care susţine creatura după naştere. Citatele de mai sus din Volum sunt ferm stabilite în adevăr, cum învăţăm din Iov 33:4, „Duhul lui Dumnezeu ma făcut şi suflarea Celui Atotputernic mi-a dat viaţă”.

O inteligenţă minunată ne-a „făcut”, şi a fost cu totul supraomenească, şi, aşa cum zice Iov (33:4), a fost „duhul lui Dumnezeu” (influenţa invizibilă), şi nu „suflarea de viaţă”. Niciodată n-ar trebui să pierdem din vedere faptul că suflarea sau ruach sau pneuma înseamnă nu doar vânt sau aer, ci de asemenea înseamnă ca vântul, care este o influenţă invizibilă. Această dublă însemnătate a cuvântului „duh” este clar învăţată în Volume (Vol. 5, pag. 311), dar nu este întotdeauna clar diferenţiată de către cel care studiază. Suflarea, în timp ce este importantă ca să susţină viaţa, după cum este şi hrana şi apa, nu are inteligenţa creatoare necesară ca să „facă” (să „dea formă”, după l. engl., n.t.) un om în pântece, unde nu are acces. „El ... dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile” (Fapt. 17:25). Trebuie să credem că „Mâinile Tale (puterea) m-au legat împreună şi m-au făcut un întreg, … Tu m-ai lucrat ca lutul” (Iov 10:8, 9). „Vântul” nu poate forma lutul într-un organism creat, dar puterea invizibilă creatoare a lui Dumnezeu poate cu uşurinţă s-o facă.

Având încredere că sugestia de mai sus ar putea primi aprobarea ta, voi încheia zicând că în fiecare zi ofer rugăciuni pentru tine, ca Dumnezeu să te ajute, să te mângâie şi să te susţină în marea ta lucrare până când vei ajunge credincios la sfârşit; şi că „bucuria pusă înainte” te va face să vezi că — „Suferinţele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi” (Rom. 8:18). Pentru mine, voi spune că rugăciunea este ca să fiu „credincios până la moarte”, şi fiind credincios Căpeteniei mântuirii mele, inevitabil şi bucuros mă angajez să fiu credincios şi loial locotenentului Său, „servul acela”, aşa cum i se cuvine unui bun ostaş al crucii.

Cu multă iubire, fratele tău în serviciul Învăţătorului, W.W. Crane, M.D.

Iubite Pastore, salutare:

În tot timpul anilor în care ne-am bucurat de Adevărul Prezent, nu ţi-am scris niciodată ca să-ţi spunem cât de mult apreciem lucrarea dragostei tale pentru casa credinţei şi cât de bucuros te recunoaştem ca Mesagerul Bisericii Laodiceene. Zilnic te amintim la tronul harului ca să poţi fi păzit ca lumina ochilor Lui, şi citind cuvintele tale iubitoare, blânde, referitor la cei care nu mai umblă cu noi, simţim că în mod sigur fratele Russell este „ascuns la adăpostul feţei Sale ... de limbile puse pe ceartă”.

Fie ca pacea şi mângâierea Tatălui nostru ceresc plin de har să rămână cu tine până la sfârşitul peregrinajului tău credincios.

Cu iubire creştină, fr. şi sr. A.L. Rhoades.

Dragă frate şi soră Rhoades:

Scrisoarea voastră amabilă este mult apreciată. Mă simt chiar nevrednic de atâtea onoruri pe care Domnul şi poporul Său le revarsă continuu peste mine. Pot să spun doar că mulţumesc pentru privilegiul serviciului binecuvântat al Marelui Preot şi al preoţilor Lui subordonaţi.

Fie ca binecuvântarea Domnului să continue înbelşugat cu voi doi. În iubirea şi serviciul Lui, fratele şi servitorul vostru.

Iubitul nostru Pastor:

S-a încheiat o altă săptămână de serviciu şi ne întoarcem acasă ca să găsim mai multe dovezi ale probelor severe promise Bisericii adevărate către sfârşitul secerişului. Inimile noastre se pot doar pleca într-o recunoştinţă şi veneraţie care nu pot fi exprimate înaintea Tatălui nostru Ceresc, pentru că ne-a ţinut şi ne-a dat har spre credincioşie pentru încă o săptămână care a trecut.

Prin intermediul „Turnului” din 1 Noiembrie, văd mai clar cât de uşor aş putea permite să se ridice spiritul greşit; aşa încât cu mai mare frică şi cutremur sunt hotărât ca prin harul Său să fac acele lucruri care sunt plăcute în ochii Lui până când El va putea să îmbrace această imperfecţiune cu perfecţiune. Aduc toată lauda Tatălui nostru că sunt încă unul dintre aceia pe care El îi numeşte Binecuvântaţi — „pentru care” El nu va fi „un prilej de poticnire” — şi mulţumită Lui că inima mea creşte zilnic în iubire şi recunoştinţă faţă de tine, dragă Pastore, şi faţă de lucrarea ta de iubire. Inimile noastre sunt pline de simpatie şi iubire faţă de cel pentru care mulţi aşteaptă, căutând să prindă ceva ce iese din gura lui ca să-l poată acuza.

Noi cerem pentru noi înşine şi pentru toţi cei cu inima loială, făgăduinţa pe care Domnul neo dă: „Nimeni nu le va smulge din mâna Mea ... şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu”.

Să ai pace, bucurie şi mângâiere în iubirea Domnului în mijlocul necazurilor, până când întreaga jertfă este complet consumată şi vei fi împreună cu Împăratul nostru slăvit în toate veşniciile.

Noi „ne adunăm cu tine” în sinceritate şi în adevăr. Cu multă iubire de la noi toţi.

C. White.

Este corect declarat

Dragă frate Russell:

O afirmaţie din Turnul din 15 octombrie nu ni se pare clară, şi ne întrebăm dacă peniţa ta a spus ceea ce ai intenţionat să spună. Afirmaţia se găseşte în al doilea paragraf din coloana a doua de la pagina 314, şi zice:

„Sf. Pavel se referă direct la acest Nou Legă­mânt care va fi făcut cu Israel la sfârşitul acestui veac (vs. 27) zicând: «Acesta va fi Legământul Meu pentru ei (Israelul natural), când le voi şterge păcatele» (Rom. 11:27). Ştergerea păcatelor este o necesitate pentru ei, înainte de a putea primi acest Nou Legământ, pentru că Dumnezeu nu face Legământ cu păcătoşii”.

Noi am înţeles că Dumnezeu va face Legământ cu ei datorită faptului că erau păcătoşi, aşa încât să poată veni înapoi la armonie cu Dumnezeu. Dacă păcatele lor vor fi mai întâi şterse, atunci de ce va fi nevoie de un Legământ?

Poate că nu am prins gândul care îl ai tu, şi neam bucura să avem un cuvânt sau două ca explicaţie. Probabil vei crede că răspunsul este suficient de important pentru publicare în Turn.

Ca răspuns

Declaraţia este chiar corectă. Dumnezeu nu face legăminte cu păcătoşii. Legământul Său cu Avraam, de exemplu, a fost făcut pentru că Avraam a fost mai întâi îndreptăţit prin credinţă. Datorită credinţei lui, atestată prin ascultare, Dumnezeu a lucrat cu el ca şi cum ar fi fost eliberat de sub condamnarea păcatului. La fel este şi cu credincioşii din acest Veac Evanghelic. Noi suntem mai întâi îndreptăţiţi fără plată, prin credinţă în sângele lui Isus, înainte de a fi chiar şi invitaţi să ne prezentăm trupurile ca jertfe vii, ca să avem parte cu Cristos ca membri ai Săi în mijlocirea Noului Legământ, sub care Israel şi lumea vor fi binecuvântaţi.

Întârzierea în pecetluirea Noului Legământ şi în inaugurarea lui şi binecuvântarea tuturor oamenilor sub el sunt doar cu scopul de a permite ca un număr predestinat de preoţi subordonaţi să fie dezvoltaţi. Fiecare membru al acestei case a credinţei, reprezentată tipic prin fiii lui Aaron şi prin seminţia lui Levi, trebuie să fie mai întâi îndreptăţit prin credinţă în sângele lui Isus — spălat, curăţat, şi fiecare trebuie să fie sfinţit sau pus deoparte prin consacrare ca să aibă parte de moartea lui Cristos, şi trebuie să fie acceptat prin concepere cu Spirit sfânt şi săşi termine cursul, înainte ca Marele Preot (Isus Capul, şi Biserica, Trupul Său) să prezinte pentru lume meritul jertfei Domnului nostru, care este acum folosit pentru Biserică, pentru a ne permite să devenim membri ai Preotului prin părtăşie la jertfire.

Când am spus, după cum ai citat, că „ştergerea păcatelor lui Israel este o necesitate pentru ei, înainte de a putea primi acest Nou Legământ”, ne referim la prima parte a ştergerii păcatelor, şi anume, mulţumirea Dreptăţii pentru ei. Întotdeauna trebuie să ne amintim că păcatul are două părţi; întâi, abaterea şi condamnarea din punct de vedere divin; şi al doilea, efectul lui asupra păcătosului sub forma cusururilor mintale, morale şi fizice.

Primele dintre acestea trebuie anulate înainte ca binecuvântarea şi legămintele să fie posibile. Apoi, sub aranjamentele Noului Legământ, păcatele lor vor fi îndepărtate treptat în timpul Mileniului prin ajutorul Preoţimii Împărăteşti şi a tuturor influenţelor înălţătoare ale Împărăţiei mijlocitoare.

Importantul Mare Preot, care la începutul acestui veac S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu „pentru noi”, şi care a aplicat beneficiul preţului de răscumpărare pentru păcatele noastre — pentru păcatele casei credinţei — va prezenta, în asociere cu membrii Corpului Său care acum sunt credincioşi în participarea la jertfa Sa, la sfârşitul acestui veac, în zorile Mileniului, preţul de răscumpărare „pentru tot poporul”. El va cumpăra astfel în întregime lumea, după cum deja ne-a „cumpărat” pe noi, Biserica. Numai după ce va cumpăra astfel lumea prin mulţumirea Dreptăţii pentru ea, „pentru tot poporul”, va avea El dreptul să deschidă pentru ea privilegiile binecuvântate ale Noului Legământ, care vor fi mai întâi pentru Israel şi prin Israel pentru toate familiile pământului.

Iubite frate Russell:

Noi, subsemnaţii membri ai „Ecclesiei” din Cardiff, Wales, considerăm ca un mare privilegiu să ne înregistrăm numele împreună cu aceia care îşi iau responsabilitatea, prin harul Domnului, să se conformeze condiţiilor din Angajament, aşa cum a fost prezentat în „Turnul de Veghere” din 15 iunie 1908. Şi deoarece am auzit despre spiritul lipsit de bunăvoinţă manifestat faţă de tine de către unii care se opun Angajamentului, am ajuns la concluzia că tu, dragă frate, ai fost îndrumat de Domnul în prezentarea lui şi că împotrivirea arătată unei astfel de formulări simple a cuvintelor este o dovadă că Satan este foarte vigilent în privinţa acestui lucru.

Mărturisim că nu putem vedea nimic altceva în „Angajament” decât ceea ce credem că ar fi de ajutor fiecăruia din poporul consacrat al Domnului, care îşi dă silinţa să-şi întărească a sa chemare şi alegere. De asemenea credem că principala cauză a împotrivirii arătate este clauza din el care se referă la precauţia sugerată pentru cazul când ne întâlnim în privat cu membri de sex opus. Credem că Satan a câştigat multe victorii în trecut pe linii asemănătoare şi suntem de părere că acum avem nevoie mai mult decât oricând să fim în gardă în privinţa aceasta, în acest timp de încercare specială pentru Biserică. Domnul, credem noi, Se va îngriji ca să primim toate probele necesare fără ca noi înşine să creăm condiţiile. Credem că El Însuşi va crea condiţiile în propriul Lui mod.

Fie ca Domnul să te îndrume mai departe, dragă frate, şi să-ţi dea înţelepciune divină să păstoreşti „turma lui Dumnezeu”, aşa încât Adevărul să ne cerceteze şi să dovedească dacă mintea carnală ne stăpâneşte sau nu în vreun sens al cuvântului.

Semnată de cincisprezece.