puncte de ţinut minte despre răscumpărare

R4518 15 noiembrie 1909 (pag. 349-350)

se foloseşte în Scripturi cuvântul Răscumpărare, el are sensul de preţ de răscumpărare, conform limbii greceşti — un preţ corespunzător, un preţ suficient.

Răscumpărare înseamnă aplicarea preţului de răscumpărare.

Aşadar, când citim că Domnul nostru S-a dat ca preţ de răscumpărare pentru toţi, înţelesul este că jertfa Lui, sfârşită la Calvar, este un preţ suficient pentru răscumpărarea întregii omeniri, dacă aşa este aplicat sau când aşa este aplicat.

Domnul nostru Şi-a dat viaţa Sa; El a murit pentru noi; El a pus preţul de răscumpărare în mâinile Tatălui atunci când S-a oferit pe Sine fără pată lui Dumnezeu. Dar punerea acelei jertfe meritorii în mâinile lui Dumnnezeu şi aplicarea acelui merit pentru omenire sunt două lucruri diferite.

Depunerea preţului de răscumpărare a fost sfârşită la Calvar; dar aplicarea lui n-a început decât după cincizeci de zile. Trei zile Răscumpărătorul nostru a fost mort — înviind în a treia zi. Apoi, timp de patruzeci de zile a fost cu ucenicii, arătânduSe ocazional pentru a-i învăţa. Apoi S-a înălţat la cer, ca acolo „să Se înfăţişeze ... pentru noi, înaintea lui Dumnezeu”, şi exact în a cincizecea zi, la Cincizecime, a început turnarea Spiritului sfânt peste servitorii şi servitoarele credincioşi şi consacraţi ai lui Dumnezeu.

Cincizecimea a fost dovada că Domnul nostru glorificat a aplicat meritul jertfei Sale, a aplicat sângele Său, ca preţul nostru de răscumpărare. De aceea Cincizecimea a fost o dovadă că Biserica a fost răscumpărată — că stropirea antitipică a sângelui Său de către Marele nostru Preot pe Capacul Ispăşirii, sau Împăciuitorul, a fost îndeplinită „pentru noi”, şi că a fost satisfăcător pentru Dreptate, şi că păcatele noastre au fost anulate. După aceea Marele Preot a început imediat a doua oferire, a „membrilor” Săi — „jertfe vii, sfinte, plăcute lui Dumnezeu” (Rom. 12:1). Aceasta a fost reprezentată în tip prin junghierea „ţapului Domnului” — „ţapul adus ca jertfă pentru păcat pentru popor”. Lev. 16:15.

Preţul de răscumpărare a mers în întregime pentru ispăşirea păcatelor noastre atunci când Marele Preot S-a înfăţişat „pentru noi”. Acel preţ de răscumpărare ne-a cumpărat pe noi (1 Cor. 6:20); dar n-a fost aplicat pentru alţii, şi binecuvântările nau venit peste alţii. Este „pentru toţi” (1 Tim. 2:6), dar încă n-a fost aplicat în acel mod.

A trebuit tot acel merit sau preţ de răscumpă­rare ca să facă ispăşire pentru păcatele noastre — deoarece aşa a fost aplicat. Ar fi fost necesar tot meritul chiar şi pentru eliberarea unei singure persoane. Fiindcă pedeapsa sau sentinţa morţii a venit ca o „condamnare peste toţi oamenii” prin greşeala sau păcatul unui singur om, de aceea moartea unui singur om poate fi aplicată pentru eliberarea din condamnare a mai mulţi decât a unui singur om. Dar pentru oricâţi ar fi aplicată, este necesar tot pentru a fi eliberaţi de condamnare.

Astfel deci, Marele Preot, aplicând tot preţul de răscumpărare „pentru noi” (Evr. 9:24), pentru neajunsurile sau condamnarea acelora acceptaţi acum ca membri ai Lui şi casa Lui — casa credinţei — înseamnă că El nu are acum merit rămas pentru al aplica pentru lume. Preţul de răscumpărare care era suficient pentru un om sau pentru toţi oamenii a fost aplicat doar „pentru noi”, „pentru păcatele noastre”.

Atunci care este speranţa lumii?

O, ea n-a fost uitată în scopul divin, şi la timpul potrivit va fi răscumpărată — „sângele preţios”, preţul de răscumpărare, va fi aplicat pe Capacul Ispăşirii pentru păcatele întregului popor! Apoi va fi turnat Spirit sfânt peste toată carnea.

Cum? Va plăti Biserica preţul de răscumpărare pentru lume?

Nu! Aranjamentul divin este ca în toate lucrurile El [Isus] să aibă întâietate. Meritul lui Isus, după cum am văzut, este folosit complet acum — pus pe seama noastră care suntem din casa credinţei, pentru îndreptăţirea noastră prin credinţă. Noi suntem consideraţi sau socotiţi ca având drepturile pământeşti şi viaţa pierdută de Adam şi răscumpărată de Isus. Dar această socotire sau îndreptăţire ne este confirmată de către Dumnezeu prin conceperea de Spirit sfânt la o nouă natură doar datorită angajamentului nostru de consacrare făcut Dom­nului că ne vom da viaţa, jertfind toate acele interese şi drepturi pământeşti aşa cum a făcut El — umblând în urmele Lui, fiind botezaţi în moartea Lui, bând din paharul Lui al infamiei — împărtăşindu-ne cu Capul nostru de „sângele Noului Legământ”, prin care, ca o moştenire sau un Testament, binecuvântarea preţului de răscumpărare va trece la timpul potrivit la Israelul natural — cu prevederea că toată omenirea va putea fi binecuvântată devenind israeliţi adevăraţi pe planul restabilirii umane — sămânţa pământească a lui Avraam — o mulţime ca nisipul de pe ţărmul mării.

Remarcaţi deci că, singurul preţ de răscum­părare depus de Domnul nostru la Calvar, a fost în întregime plătit Dreptăţii „pentru noi”, după cum s-a confirmat la Cincizecime şi de atunci încoace prin Spiritul sfânt peste robii şi roabele Domnului. Remarcaţi de asemenea că drepturile restabilirii pe care noi le folosim acum ca părtaşi în jertfa Domnului nostru trebuie predate toate înapoi Dreptăţii, înainte ca Marele Preot să poată prezenta din nou acelaşi preţ de răscumpărare pentru lume, sub condiţiile Noului Legământ.

„Dar veţi muri ca un om”, sau ca oameni, scrie Domnul prin proroc (Psa. 82:7). Sunt trei clase care se dezvoltă sub Legământul originar al lui Dumnezeu făcut cu Avraam — Legământul de Har sau Sara. (I) „Turma mică” de preoţi subordonaţi — membri ai Corpului Marelui Preot. Aceştia suferă împreună cu El, având parte de „moartea Lui”, „paharul Lui”, „botezaţi în moartea Lui”. (II) „Marea mulţime” care s-au consacrat la moarte şi au fost concepuţi de Spirit, dar care „prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor”. Aceştia trebuie să moară, dar nu ca părţi din Corpul lui Cristos, nu ca părţi din jertfa Lui. Ei trebuie să sufere „nimicirea cărnii, pentru ca duhul (noua natură) să fie mântuit în ziua Domnului Isus”. (III) Cei care se întorc cu voia de la consacrarea spre jertfă şi o resping trebuie să moară în Moartea a Doua. Aceştia sunt descrişi de sf. Pavel că Îl tratează josnic pe Cel care a plătit preţul lor de răscumpărare şi i-a acceptat ca membri ai Lui, sfinţindu-i separat ca împreună jertfitori şi împreună părtaşi la slava Lui în legătură cu marea lucrare de mijlocire a Noului Legământ, sub care Israel şi lumea vor fi binecuvântaţi. Evr. 10:29.

aceste trei clase, toţi cei a căror îndrep­tăţire şi jertfire sfinţitoare au fost acceptate de Domnul — dovedite prin primirea Spiritului sfânt ca robii şi roabele Lui — toţi aceştia trebuie să moară înainte ca Noul Legământ cu Israel şi cu omenirea să fie pecetluit. Ei trebuie să depună toată îndreptăţirea pământească şi drepturile pământeşti, pentru totdeauna, înainte ca unicul preţ de răscumpărare să se poată întoarce în mâinile dreptăţii în creditul Marelui Preot, pentru a se putea înfăţişa cu el înaintea lui Dumnezeu ca să facă ispăşire cu preţul de răscumpărare pentru păcatele întregului popor. Apoi, la încheierea acestui veac şi la deschiderea Mileniului, Domnul nostru, care, ca omul Isus Cristos, S-a dat ca preţ de răscumpărare pentru toţi, va prezenta acel preţ „pentru toţi”. Astfel „El este ispăşirea [ispăşitor — Dicţionarul Strong] pentru păcatele noastre [păcatele Bisericii]; şi nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:2). Ispăşirile sunt separate şi distincte, dar singura jertfă, sfârşită la Calvar, este preţul de răscumpărare prin care sunt efectuate ambele ispăşiri.