Un prizonier al speranţei în mijlocul furtunii

Fapt. 27:1-26

„Încredinţează-ţi Domnului calea, încrede-te în El şi El va lucra.” Psa. 37:5.

R4505 W. T. 1 noiembrie 1909 (pag. 328)

guvernatorul Iudeii, a trimis pe sf. Pavel şi pe alţi prizonieri la Roma, primul fără acuzaţii defavorabile la adresa lui. Nu exista o legătură directă între Roma şi micul port al Cezareii; prin urmare pe o distanţă de şase sute de mile călătoria s-a făcut cu o corabie negustorească mică. Această călătorie a durat cam de la mjlocul lui august până la întâi septembrie — o viteză bună pentru o corabie în acele zile, dar vremea era bună. La Mira, sf. Pavel şi doi fraţi care l-au însoţit (Luca şi Aristarh), şi paza şi ceilalţi prizonieri, au fost transferaţi pe o corabie egipteană încărcată cu grâu în drum spre Roma, şi ducând un număr considerabil de pasageri în afara echipajului — în total două sute şaptezeci şi şase de persoane. Vremea plăcută a continuat încă câteva zile şi apoi a început vijelia. Vasul a abandonat ruta intenţionată ca să ajungă în câmpia Insulei Creta şi au poposit în portul „Limanuri Bune”, aşteptând o vreme mai bună. Astfel au fost întârziaţi până pe la întâi octombrie, Anul Nou evreiesc, o zi de post şi vremea echinocţiului de toamnă.

Sf. Pavel a atras atenţia asupra pericolelor continuării călătoriei şi a sfătuit să ierneze acolo, dar cei în autoritate au hotărât că vor merge la Fenix, un port mai mare. Dar înainte de a ajunge prea departe, un vânt de la nord-est (taifunic) a lovit vasul pe neaşteptate şi au fost obligaţi să se lase duşi de vânt spre sud, şi au ajuns la adăpostul micii Insule Clauda. Aici au legat vasul punând lanţuri şi funii pe sub carenă, pentru că greutatea încărcăturii de grâu şi severitatea furtunii o slăbiseră. Au coborât pânzele şi au continuat să meargă cu vântul, păzindu-se de bancurile de nisip. Corabia a fost solicitată din greu pe furtună; o parte din încărcătură a fost aruncată în mare; mai târziu a fost uşurată din nou prin aruncarea în mare a mobilierului mai greu, a uneltelor etc. Furtuna a continuat câteva zile. Nu se vedea nici soarele nici stelele, iar căpitanul nu ştia unde se află, pentru că încă nu se inventase busola. Prin urmare, toţi cei de pe corabie au început să-şi piardă treptat speranţa. Încetaseră să mănânce şi erau aproape în disperare.

Atunci a venit ocazia pentru mesajul încurajator al sf. Pavel. El le-a amintit că trebuiau să-i fi urmat sfatul şi să fi stat la Limanuri Bune, şi nu ar fi suferit pierderi şi daune. Dar le-a spus să fie bucuroşi că vieţile lor nu se vor pierde, deşi corabia va fi distrusă. Explicând încrederea lui, le-a povestit cum un înger al Dumnezeului căruia îi slujea a stat lângă el noaptea trecută zicând: „Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine. De aceea, bărbaţilor, aveţi curaj, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. Dar trebuie să fim azvârliţi pe vreo insulă”.

Liniştit în timpul furtunii

Adevăratul creştin aflat într-o relaţie potrivită cu Domnul are întotdeauna „pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere” domnind în inima lui. Sf. Pavel a fost cel care a cântat laude lui Dumnezeu în închisoare la Filipi, cel care a fost liniştit şi gata să vorbească poporului după ce a fost îmbrâncit de mulţime la Ierusalim, care a fost de asemenea liniştit în furtuna de pe Marea Mediterană. În timp ce sf. Pavel a fost într-adevăr un urmaş viteaz al lui Isus, cu care puţini, dacă sunt vreunii, se pot compara, totuşi acelaşi principiu se aplică la fiecare copil sincer al lui Dumnezeu. Dacă triumful credinţei lor este mai puţin eroic decât cel al apostolului, tot aşa şi încercările lor sunt proporţional mai puţin severe. Creştinul are oricum multe avantaje. Are făgăduinţa lui Dumnezeu, nu numai în ce priveşte viaţa de acum, ci şi în ce priveşte viaţa viitoare.

„Isuse Mântuitorule, condu-mă pe marea furtunoasă a vieţii”

„Călătoria vieţii” adesea se aseamănă cu cea din studiul acesta. Ea poate începe cu soarele verii şi cu toate perspectivele favorabile, dar nu peste mult, încercările şi dificultăţile vieţii se abat ca o furtună — probe financiare sau sociale sau morale vin peste persoană ca să o devieze de la cursul intenţionat. Scopurile îi sunt zădărnicite, inima copleşită de consternare şi aproape disperată este mai pregătită să asculte mesajul de sus, care vorbeşte pace şi-i spune despre un port plăcut în cele din urmă. Totuşi, la acesta se poate ajunge numai prin distrugerea vasului pământesc, şi numai providenţa divină poate aduce salvarea finală. Fericiţi sunt cei care în cele din urmă vor fi salvaţi, chiar „prin mare necaz”, ca însoţitori ai „poporului deosebit” al lui Dumnezeu reprezentat de sf. Pavel (Apoc. 7:14). Dar încă şi mai fericiţi, mai binecuvântaţi vor fi cei 144.000 care acum în timpul furtunii au părtăşia lui Dumnezeu şi prin necazuri amare vor intra în Împărăţia Milenară în calitate de Comoştenitori cu Domnul. Prin intermediul lor, sub conducerea lui Dumnezeu, însoţitorii lor vor putea fi mântuiţi din furtuna vieţii. Rom. 11:31.

O, da, bine facem dacă luăm seama la îndemnul din textul subiectului nostru: „Încre­dinţează-ţi Domnului calea, încrede-te în El şi El va lucra”. El va lucra la binecuvântare şi pace, chiar în mijlocul furtunii vieţii, şi El va aduce la împlinire în cele din urmă pentru aceştia glorie, onoare şi nemurire prin Cristos.

Nu putem să nu adaptăm cuvintele maies­tuoase ale lui Longfellow:

Şi tu, Mare Corabie, navighează!

Navighează, Biserică, fii tare şi aşteaptă!

Omenirea cu toată frica ei,

Cu toate speranţele anilor ce vin,

Atârnă fără suflare de soarta ta!

Noi ştim ce Stăpân ţi-a făcut carena,

Ce Meşter ţi-a pus coastele de oţel,

Care a făcut fiecare catarg, şi pânză şi frânghie,

Ce nicovale au sunat, care ciocane au lovit,

În ce forjă şi-n ce cuptor,

Ancorele nădejdii tale s-au format!

Nu te teme de orice sunet sau şoc neaşteptat;

E de la val, nu de la stâncă;

Nu-i decât fâlfâitul pânzei bătute de vânt,

Şi nu un trosnet de furtună făcut.

În ciuda stâncii şi a vuietului furtunii,

În ciuda luminilor înşelătoare de pe ţărm,

Navighează-nainte, înfruntă marea fără frică!

Inimile, nădejdea noastră toate-s cu tine,

Inimile, nădejdea, rugăciunile, lacrimile noastre,

Credinţa care frica-nvinge,

Sunt toate cu tine — sunt toate cu tine!